Oameni

Sărăcia miroase urât

De pe • ( 37 comentarii )

Mirosul sărăciei imi este cunoscut din liceu, când, pentru a ajunge la școală, ne înghesuiam în niște autobuze cu găuri în podea. Erai norocos dacă nu erai luat de valul uman și târât spre burta mașinii și rămâneai pe scară, ținându-te cu o singură mână de bara de susținere, pe care se sprijineau dosuri, pântece sau sâni. Nu conta, pentru că singura ta grijă era să nu slăbești strânsoarea mâinii și să zbori luat de curentul de aer și praf, produs de goana icnită a autobuzului dezmembrat. Dacă ajungeai în mijloc, mirosurile sărăciei îți violau nările, îți impregnau hainele și îți intrau în piele, iar amintirea odorifică persista mult timp, tăindu-ți pofta de mâncare și, în general, de viață. Sărăcia miroase complex, ca un amestec de miros de alcool prost semidigerat, de ceapă prăjită, de guri cu dinți stricați și de subsol mucegăit. Hainele se uscau în bucătărie pe o sfoară întinsă în diagonală și își pierdeau mirosul de rufă proaspăt spălată, apa era rece ( nici acum nu e prea caldă, deși eu o plătesc ca și cum ar fi), iar spaima de frig și curent îmbrăca sărăcia cu straturi nenumărate, puse grotesc unele peste altele. Urechile sărăciei erau înfundate cu vată, tot de teama de a nu răci, pentru că tratarea unei boli oarecare însemna doar o altă provocare. Deși ai putea gândi că sărăciei îi plac trupurile slabe, acest lucru e fals: sărăcia poate fi grasă, obeză chiar, cu pielea întinsă și lucioasă. Mâncarea sărăciei e nesănătoasă, menită să umfle stomacul și să producă sațietate, ca o iluzie de împlinire. De aceea, mirosul sărăciei împrumută și nuanțe de transpirație grea, de om bolnav și gras, care asudă abundent la orice pas. Lenjeria și primul strat de haine absorb și păstrează mirosurile, transformându-le în esențe tari, care îți mută nasul. Sărăcia nu are schimburi suficiente și, de aceea, le păstrează câte o săptămână-două, până când se întâmplă și o baie economicoasă, cu un consum minimal de apă călduță.

Asta era pe vremuri, acum treizeci de ani. Acum mirosul sărăciei e acoperit de deodorante și parfumuri ieftine. Dar pentru un nas antrenat, ca al meu, mirosul de bază poate fi detectat cu ușurință. Îl întâlnești la orice categorie de vârstă și în orice loc: la cumpărături, pe stradă, la bancă sau în tramvai. Uneori răzbate de sub o haină de blană pe care vreo cucoană morocănoasă o poartă la supermarket. Cucoana miroase urât, a sărăcie, și are în coșul de cumpărături o pâine și cinci cartofi. Știi, după miros, că locuiește singură, se spală rar să economisească apa, nu deschide geamul niciodată să nu iasă căldura obținută cu greu prin propriile emanații calorice. Poartă haina de blană pentru că este singura haină de iarnă pe care o mai are: este haina pe care o îmbrăca la operă acum niște decenii. Probabil este haina care o să-i țină de cald multe ierni de acum încolo, cu utilizare extinsă pentru primăvară și toamnă. Cucoana încearcă să-și păstreze demnitatea de ființă umană și de cetățean și chiar reușește: la prima vedere pare doar o doamnă morocănoasă, o doamnă „bine”. Cine ar putea ghici că severitatea ursuză a doamnei e doar rezultatul chinurilor îndelungate ale femeii de a acoperi mirosul sărăciei și că disimularea a devenit un mod de trai?…

Categorii:Oameni, Social

37 de răspunsuri »

  2. As redenumi doar „mirosul săraciei” cu „mirosul politicii” probabil nu ar mai fi asa simplu de inteles dar ar fi mai corect! Nu vrea nimeni sa fie sarac si cei care se hotarasc pentru saracie nu miros urat nici nu ii intalnesti usor!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  6. Brr! mă cutremur. Ce bine ai radiografiat și pus în paralel mirosul sărăciei de atunci și de acum. L-am trăit ca și tine, observandu-l, simtindu-l mai bine zis. Vata in urechi, hainele uscate în bucătărie, cutremurător de bine ai punctat. Că și disimularea de azi. Și cât de saraci suntem!
    Mulțumesc! 😘❤️

    Apreciat de 4 persoane

    Răspunde
  8. Pingback: Sărăcia miroase urât — SUNT UN ADOLESCENT REBEL – Mihail stories

  9. Magnific.
    Chapeau, pentru superbul articol !
    Iar comentariile minunate și de’o sărăcie absolutamente. So.
    Las deoparte (încerc, și chiar fac un efort) exacerbările azvârlite generos și hodoronc-tronc din pliscul vrăbiuței, cui alcuiva? dăcât mie, săracului muritor, văduvit de cele sfinte. Vrabia să fi fost veriga lipsă din „Originea speciilor”? No way. Mai știi! Bleah. șoșoace dăcât!!! O săptamâna magică, binecuvântată, cu liniște și pace sufletească adevarată, draga Adolescentrebelpunctcom !

    Și asta:

    Urât şi sărăcie sunt acei doi tovarăşi,
    A căror urme crude le aflu pururi iarăşi
    Pe orice chip şi-n orice-ndrăznii de a iubi…
    Iubit-am poate cântul, voit-am a robi
    Cu el un suflet dulce, al meu întreg să fie…
    Zburat-au chip şi cântec — urât şi sărăcie!
    Căci ce nu ai în clipa în care ai dorit
    Se schimbă-n rău cu vremea, de farmec sărăcit.
    S-arată înainte-ţi o schele despoiată
    De orice vis cu care o îmbrăcai odată.
    Puterea tinereţii, a minţii vioiciune,
    A inimei bătaie, şi gingaşa minune
    Din ochi, când toată viaţa în ei îţi este scrisă
    De o citeşte-oricine scrisoarea ei deschisă,
    Dar mai cu seamă aceea ce tu vrei s-o citească…
    Cum trec, cum trec cu toate… şi făr- să le oprească
    Nimic… Astfel te-ntuneci o stea în vecinicie
    Şi ce-ţi rămâne-n urmă? vreme şi sărăcie.
    Da, vreme! numai vreme să aibi să simţi deplin
    Ce mult puteai în lume, şi cât, cât de puţin
    Ţi-a fost dat. Dacă nobil ai fost şi blând şi drept,
    Dacă prin a ta minte ai fost un înţelept,
    Având darul pe care natura-l poate da,
    Frumseţe, minte, ajuns-ai cineva?
    Căci nu caută lumea aceea ce slăveşte,
    Aceea ce o prinde — ci ceea ce-i prieşte.
    Dacă eşti rău şi-i vine răutatea la-ndemână,
    Dacă eşti prost, şi vasta prostie e stăpână,
    Sau de-un deşert atârnă în lume a ta soartă
    Şi nu ştii cum deşerţii prin linguşiri se poartă
    Sau nu poţi şti… Atuncea de ce folos e ţie
    C-ai avut tot ce firea ţi-a dat cu dărnicie,
    Că eşti podoabă scumpă în lume orişicui,
    Podoabă ce nu-i trebui în lume nimănui?

    Virtutea e-o poveste… când gândul ţi-l ascuţi,
    Tu vezi că slăbiciuni sunt vestitele virtuţi:
    Nobleţea-i slăbiciunea acelor ce nu pot
    Pe sine să se puie deasupra peste tot,
    Să aibă pentru toate adânc şi greu dispreţ,
    Hrănind a lui viaţă din sute de vieţi.
    A nu-ţi ţine cuvântul când nu-ţi vine-ndemână
    A dezbrăca pe-acela ce ţi s-a dat pe mână,
    A înşela mulţimea cu mii făgăduinţi,
    Când ai minţit o dată să te mai pui să minţi,
    A urgisi pe-acela care ţi-a făcut bine,
    A împle a lui nume de pete şi ruşine —
    Aceasta nu e nobil… Dar toţi — şi-ndeosebi
    O fac uşor tu numai stai vecinic să întrebi.
    Tu numai îţi pui vorba şi gândul la cântari,
    Tu numai vrei a-ntrece caracterele mari,
    Privind peste mulţime cu multă nepăsare…
    Ei bine! P-astă dramă şi soarta ta cea mare.
    Din astă cumpănire de drept şi datorie,
    Ce ţi-a rămas la urmă? Urât şi sărăcie.

    Iubit-ai?… Ah! un caier de cânepă nu-i moale,
    Nu-i blond cum e podoaba cea dulce-a frunţii sale!
    Cu gura ei subţire şi mâni reci ca de ceară,
    Iar ochiu-i plin de raze străluce în afară,
    Răpindu-ţi ţie ochii cu a lor strălucire.
    Tu n-ai gustat din rodul acel de fericire:
    Tu eşti onest şi plin de respect şi generos
    Să frângi în zarea vieţii un rod aşa frumos.
    Te-ai dus şi te urmară părerile de rău.
    În urma ta venit-au un neted nătărău
    Ş-acesta… ei… făcut-au ce n-ai vrut să cutezi;
    Ce-a mai rămas din dulcea figură, mergi de vezi:
    Anii i-au scris cu pana lor neagră pe-a ei frunte.
    Şi gura cea cu albe mărgăritari, mărunte,
    Acuma e zbârcită şi ochiul plin de pară,
    Ce-şi revărsa lumina sa rece în afară
    E stins, şi nu-i nimica în el, nu-i adâncime;
    Tu nu mai vezi într-însul ce nu văzuse nime
    Decât tu… Ce ajunse a fi? Cochetă, rece,
    Linguşitoare, crudă, din mână-n mână trece
    Şi caută-n iubire plăcerea numai, care
    E-o clipă de beţie şi-o zi de dezgustare.
    Dară acea iubire adâncă şi curată,
    Care-n viaţă vine o dată, num-o dată,
    Acea eternă sete ce-o au dupăolaltă
    Doi oameni ce-şi pierdură privirea una-ntr-altă,
    Acel amor atât de nemărginit, de sfânt,
    Cum nu mai e nimică în cer şi pre pământ,
    Acea înamorare de tot ce e al ei,
    De-un zâmbet, de un tremur al gingaşei femei,
    Când pentru o privire dai viaţă, dai noroc,
    Când lumea ţi-este neagră de nu eşti la un loc
    Cu ea… Unde-i norocul ce l-a promis ea ţie?
    Ce va rămâne vouă? Urât şi sărăcie!

    Urât şi sărăcie Mihai Eminescu

    Apreciat de 3 persoane

    Răspunde

  10. Sărăcia miroase urât? Hm… Se pare ca dragutzul Covid a venit sa ajute in privinta asta… fortandu-i pe saraci (saracii oameni) sa-si tina mirosurile mai mult pe-acasa, sau chiar sa le ia mirosul cu totul celor care se ambitioneaza sa adulmece „aromele” lumii mai de la fata locului.

    P.S. Dar amarnica mai esti la mânie cu compunerea asta a ta. Ce ti-o fi venit? Eseul tau olfactiv e plin de esente tari care denota literatura cu parfum de alta data. Proza ta miroase un pic a Dostoievski si Goncearov.

    Din trecutul de arome imi amintesc cel mai bine mirosul cafelei cu inlocuitori (nechezol), parfumul crinilor asociat inevitabil si definitiv cu serbarile scolare de sfarsit de an (plus gladiole si garoafe pentru domna invatatoare), mirosul sapunului Fa tinut in sifonier printre rufe, si cam asta (mai departe nici nu vreau sa-mi fortez memoria). Aaa, imi amintesc ca primele Maxi-taxi-uri din Bucuresti erau denumite Sexy-taxi: La fiecare gemuletz cate un curuletz.

    Apreciat de 4 persoane

    Răspunde
  11. Pingback: Sărăcia miroase urât – Necenzurat

  12. Am detectat un citat mare pe blogul tau, si nu, nu este din Iosif ci din alta pasaricå. Cicå:

    „Nu stiu tu de ce, eu pentru ca nu iubesc atat omenirea ca sa-mi sacrific viata pentru ea!”

    Dupa nicknamele atent ales aveam impresia ca dl.Ioan are o singura speranta. Acum vad ca mai are inca una. Spera ca viata sa sa valoreze cat un sacrificiu in favoarea omenirii. Bine d-lui cred ca glumeste, ca e modest si glumet, dar orisicat, dar macar daca ar avea simtul umorului (dincolo de varianta involuntara), ar putea duce gluma pana la capat fiind ceva mai explicit in legatura cu beneficiile pe care le-ar putea avea omenirea daca ar iubi-o dansul un pic mai mult. Ma rog, in felul asta am putea aluneca usor in taramul unui alt fel de saracie, totalmente inodora.

    Apreciază

    Răspunde

    • Ha!
      Păi stai liniștit, nu glumește.
      Ba e cât se poate de serios hamletizatu‘ ista.
      Că de te ”dai” o țâră pe mizeria (blog nu poci pt care să zic!) ineptului ioangurădevrabie, apăi chiar că-ți și zici: bey. în plm! toți avem câte o păsărică la cap, da’ câte unii parcă prea sunt blagosloviți c-un stol întreg, în pana mea. Gizăs! Și nici c-ar fi ăsta vr’un mare bai. Că suntem cum ne’o lăsat Ăl de Sus. n-am o treabă cu asta. Dar când văz că mai sunt câte unii ce’i țin isonul sus… asta mă mănâncă și mă gată.

      De ce (adolescentrebelpunctcom)?
      n u mi răspunde

      …….

      iar dacă tot ai pomenit de Leviathan, păsărica asta chiar acum cipcipcitește.. din nou povestea lu’ Iov. crezi tu că s’o prinde până la urmă?

      Io nu cred

      Apreciază

      Răspunde

      • nostrastella sper ca obida ta fata cu comedia lumii si comediantii din siaj este strictamente retorica… Nu?

        P.S. In fiecare interactiune virtuala bilaterala interlocutorii se merita 100% unul pe altul. Perechea Adore & Sperling nu face exceptie. In plus sub-multimea beneficiarilor-observatori (seletatii de intamplare din multimea martorilor ad hoc), care au un castig oarecare din aceste etalari, nu este niciodata o multime vida, in acord cu legile Murphy in vigoare. La fel si sub-multimea victimelor colaterale (extrasa tot intamplator din masa martorilor de gura casca). In masura posibilitatilor ar fi de preferat sa ne alegem fiecare singuri, independent, sub-multimea (clubul) in care vrem sa „activam” ca observatori, mai mult sau mai putin contemplativi. Zic.

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde

Lasă un răspuns către nostrastella Anulează răspunsul