Nu am înțeles niciodată cum supraviețuise până la 30 de ani sau cum trecuse prin școala primară, gimnaziu și liceu. Sau prin facultate, și nu orice facultate, ci facultatea de medicină. Cum-necum, era de-acum adult în toată firea și se străduia să-și termine rezidențiatul. Vedeam cu toții că ceva nu e în regulă cu el: prea manierat, prea atent cu ceilalți, civilizat și, mai ales, prea frumos. Avea o paloare nefirească, niște degete subțiri, cu unghii îngrijite și niște ochi blajini, cu gene lungi, ce se plecau feciorelnic peste obrazul ce-și pierdea paloarea, aprinzându-se de îndată ce auzea vreo vorbă nepotrivită. Era rușinos ca o domnișoară de pension care studiase limba latină și greaca veche, dar nu avea habar de poezia jargonică a limbii curente. Muntele de inocență îi strivea umerii, care se aplecau în față, iar brațele i se bălăbăneau fără rost în timpul deplasărilor fără țintă. Își căuta locul și nu și-l găsea. Participa la vreo snoavă cu iz deșănțat, ascultător atent, cu ochi măriți de interes. Mai întreba câte ceva, năruind elanul naratorului pierdut în detalii picante. „Când mai ai timp să dormi” sau „așternuturile rămân curate?” erau curiozități care frângeau firul narativ, lăsând povestitorul cu gura căscată și cu ideea în aer. Apoi și-a declarat virginitatea, pe care avea de gând să și-o păstreze până la căsătorie. L-am privit altfel, ca pe o ființă fantastică, cel puțin un unicorn și, din perspectiva noului adevăr, i-am înțeles gesturile, pudoarea, limbajul. Nu era doar un virgin tehnic, ci un virgin absolut, cu inocența aceea împovărându-i umerii. Vreo trei matracuce mărinimoase au vrut să-l scape de virginitate, dar el, cu genele zbătându-se speriat peste obrajii stacojii, a scăpat cu fuga și cu inocența intactă și s-a ascuns prin cotloane intunecate, gata să refuze, iar și iar, ofertele generoase. Matracucele l-au lăsat în pace, „prostul naibii!” și ne-am chinuit să-i protejăm inocența, atât cât se poate într-un mediu lipsit de inocență. Contaminarea se produsese însă și într-o zi l-am auzit răspunzând la „ce mai faci?” cu „ce să fac, o lăbuță tristă”. Vorbele curgeau de pe buzele lui fluent, fără nicio fanfaronadă ce însoțește de obicei asemenea cuvinte. Niciun mușchi nu i se clintea pe față, nici urmă de roșeață în obraji, nici un fâlfâit de gene. A stat prea mult cu chirurgii, am gândit cu toții, cu puțină părere de rău pentru inocența pierdută. Și apoi l-am auzit, zi după zi, cum face o „lăbuță tristă”, pentru că-i plăcea cum sună, până când cineva l-a întrebat ce înțelege el prin frumoasa expresie. Puțin lovit în certitudinea lui, mirosind că ceva nu-i în regulă, ne-a povestit că atunci când face „o lăbuță tristă” se referă la o mare plictiseală, presărată cu eșecuri și nerealizări. Chiar vede, cu ochii minții, o pisicuță (a lui e birmaneză) cu blana încă albă și cu lăbuțele cafenii. Are capul aplecat pe o parte și o lăbuță ridicată trist. Ține lăbuța în aer, ca și cum ar avea o țeapă în ea, iar gestul definește un registru larg de sentimente confuze, cu conotații negative. Sau cumva nu asta înseamnă? Ne-am gândit puțin și i-am spus că, negreșit, asta trebuie să însemne. Probabil că a mirosit că nu i-am spus tot adevărul, pentru că expresia a dispărut din vocabularul lui activ, iar după ce și-a terminat rezidențiatul, nu am mai auzit de el.
Până de curând, când ne-am întâlnit întâmplător pe stradă. Era cu soția și m-am gândit că a aflat cum vine cu somnul și cu așternuturile. În ciuda virginității pierdute, muntele de inocență îi strivea umerii aplecați în față, și, o pisicuță cu lăbuța cafenie, extrem de tristă, i se arăta destul de des, într-o lume care nu a fost croită pentru inocenți.
Categorii:Proza scurta
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Croită poate a fost, păstrată sigur nu!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu există inocență. Poate doar la anumite categorii de handicap. Civilizația echivalează inocența cu o anumită puținătate intelectuală. Dar dacă nu era mărul…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Civilizatia nu doar echivaleaza inocenta cu handicapul ci ea face ca acest „handicap” sa fie tot mai rar! Daca nu era marul? Daca nu era sarpele! Dar e mult mai usor sa dam vina pe altii decat sa cadem noi de vina! In generatiile trecute a bunicilor acest fel de inocenta era normalitatea, azi depravarea e normalitatea si inocenta devine handicap! Si asa e cu toate: raul e vazut ca bine, normalul ca rau, discriminare, prostie…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Poate că bunicii trăiau o normalitate a inocenței, dar era de scurtă durată, că la 18 ani aveau trei copii deja. Cănd ai responsabilități se alege praful de inocență. Când dăm vina pe alții nu greșim foarte mult. Cine a fost de vină? Șarpele? Eva?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Stai linistita ca nu aveau la 18 ani copii! (discutia din tema ta era de inocenta sexuala nu de inocenta in general! )
Dar si daca ar fi avut este mai bine acum cand il are pe la 40 de ani (cu riscul sa fie handicapat nu doar moral) fiindca pana atunci a trebuit sa se distreze (citeste tavaleasca cu toti) si/sau sa faca cariera! Ne-am emancipat! Si la 40 de ani copilul e crescut de alta femeie pe bani care la randul ei nu-si creste propriul copil!
Nu stiu cine a fost de vina in rai sarpele ca a mintit, Eva ca l-a crezut, Adam ca nu a recunoscut, toti? La urma urmei ce mai conteaza? Azi conteaza! Din cate stiu esti mama, nu stiu daca de fata sau baiat dar chiar i-ai spus du-te si probeaza cativa/ cateva sa nu pari retardat mintal?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De aici nu ne mai înțelegem, nu că ne-am certa, dar avem opinii diferite. Faci copil când îți sună ceasul biologic și când ești pregătit pentru asta. Degeaba faci la 20 de ani un copil sănătos, dacă nu ai chef de el. Nu cred că există o regulă care să te oblige să faci copil la o anumită vârstă. Cu tăvăleala e altă poveste, că nu e fără rost, ci te lămurește cam ce vrei de la un partener. E valabil la femei și bărbați, în egală măsură, deși normele socioculturale pun la colț femeia ce experimentează. Poți să nu mă crezi, dar povestea e eternă, în sensul că și bunicii noștri inocenți tot așa făceau. Sau nu ai auzit de nunți făcute în grabă, după care venea copilul, prematurul născut la șapte luni,dar de fapt la termen, semănând leit cu vreun vecin. Cel puțin acum e treaba mai onestă și avem mame singure.
ApreciazăApreciază
Ocolesti raspunsul!😊Si nu bunicii „nostrii” nu ai mei! Cu siguranta s-au intamplat si astfel de lucru cum tot cu siguranta mai exista virgini/ne si acum doar ca raportul s-a inversat! Iar parerea mea e ca un copil nu-l faci nici cand vrei nici ce vrei nici cum vrei! Dar asta e alta poveste! Exista dezavantaje si avantaje cand varsta e apropiata intre copii si parinti sau cand e mai indepartata. Dupa experienta mea e mai bine tanar decaț batran!
Asta cu lamuritul de la partener e amuzanta! Trebuie sa încerci mai multi pana te lamuresti? Nu poti lamuri cu unul ce-i de lamurit?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ești simpatic.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu nu sunt dar multumesc de compliment! N-am auzit de mult asa ceva!
Ca sa-ti intorc complimentul si sa nu fie minciuna: scrii foarte bine! De multe ori nu sunt de acord dar scris bine este!
Un singur lucru ma deranjaza pe pagina ta fara sa fie insa vina ta si din pacate fara sa poti face mare lucru: „aliatii” care se considera in drept sa critice cititorii tai, in special cei care cred! Pacat! La Mihail de ex nu s-au aciuat si si el e s-a declarat ateu! Oamenii trebuie sa vorbeasca unii cu altii nu sa se dusmaneasca!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oamenii nu se dușmanesc, cel puțin aici, pe blog, pentru ca ar fi stupid. Se întâmplă sa se mai tachineze, dar știm cu toții că gui s’aime se tachine. Cam asta ar fi.
ApreciazăApreciază
Mda…
ApreciazăApreciază
Impresia mea este ca tocmai cei care nu vorbesc unii cu altii se dusmanesc. Cei care vorbesc, nu, nici vorba. Iar despre critica numai de bine. Critica e si ea o vorba, nu?
Oare cu cine s-o dusmani dl. Sperling?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am observat, ca psiholog, că în grupurile în care există cel puțin doi băieți ( erau grupuri de copii), ori se leagă imediat o camaraderie între cei doi, ori sar la o luptă la fel de repede. Testosteron, pe care eu nu-l înțeleg pe de-a întregul, că nu-l am în cantitățile necesare. Critica nu e doar o vorbă oarecare, ci chiar una necesară.
ApreciazăApreciază
Ah, dupa interpretarile cu aura mistica al d-lui Sperling, acum iata si niste inerpretari nu tenta sexista venite de la tine. 🙂 Care va sa zica ca m-as afla in dispute teritoriale si/sau pentru acces la favorurile grupului de femele din zona, cu rivalii Iosif & Sperling. Si asta dupa ce l-am scos din cursa pe Mihaiul de pupå. Nice! Cum explici „disputa” cu d-na Natalia Onofrei (disparuta intre timp fara urma)? Ca psiholog care observa grupuri de copii trebuie sa ai tu o explicatie. 🙂
P.S. Stii ca un musulica (in trecut persoana cu autoritate si prestanta) din comitetul olimpic japonez a bagat-o recent pe manaeca pentru ca a indraznit sa afirme ca femeile din comitet vorbesc prea mult (vorba multa, solutii putine)…
P.P.S. Mi-a placut la nebunie dialogul tau cu dl.Sperling, chit ca s-a incheiat in coada de peste, fara niciun rezultat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu e nimic sexist. E doar chimie.
ApreciazăApreciază
Multe „chestii” (majoritatea) sunt „doar chimie”, doar ca in lumea politicii corectness-ului n-avem voie sa le (mai) invocam in apararea noastra, si nici in atac. 🙂 Important insa este ca ai gasit explicatia si nu mai trebuie sa cauti alta si poti sa-ti vezi de altele. 🙂 😉
P.S. Ai mare noroc ca esti fata… Nu-i asa?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Ai mare noroc ca esti fata”… Ori mă discriminezi?
ApreciazăApreciază
Nu e nimic discriminatoriu. E doar biologie. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mai există oameni atât de inocenți?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da, dar sunt echitați ca fiind proști.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
da, ei sunt calul; în sportul numit echitație
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Pfai … ai înțeles tu…etichetați.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Foarte frumoasa proza (talentata autoarea) doar ca, aproape ca mai mereu comentariile reușesc in mod magic (magie neagra) sa-i ia fata, sa o deturneze, sa o transforme in prilej de claca si si de vorbe usoare (chipurile pe text). Ma mir ca dl. critic literar Iosif a ratat startul (in favoarea concurentei). Prin urmare, întrucât contextul si anturajul ma inhiba teribil de la a elucubra pe marginea literaturii intrinseci povestii tale in proza, ma mulțumesc sa ma aliniez trendului si sa ofer „si eu” o confirmare a faptului ca sunt de acord cu anti-vorbitorii mei:
P.S. Deh e si vina gazdei, intucat, din postura sa de amfitrioana, tine musai sa cante in struna fiecarui pretios vizitator avut pe inventar, care, facand act de prezenta, se mai si trezeste vorbind in vorbå, (pre)texte ce reusesc sa faca inobservabila si/sau neimportanta proza de la temelie, iaca un simplu prilej de taina pentru o sama de gura casca, printre care cu onoare ma numar. Daca-i bal, bal sa fie. Il astept cu nerabdare pe inegalabilul d.Iosif cu un panseu de-al sau ca sa fie treaba oabla. Spune-mi ce comentatori reusesti sa mentii si intretii, ca sa spun cat valorezi ca scriitor de proze. Scurte. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Toți oaspeții mei sunt bineveniți, cu sau fără comentarii. Unele comentarii mă pun într-o oarecare încurcătură , de exemplu „ce frumos” sau „ce minunăție „, că nu știu cum să răspund la obiect. Primul impuls e să răspund că da, și mie îmi place, ceea ce corespunde adevărului. Vreo două zile îmi place ce am scris, după care ce mi-a plăcut devine ridicol. În afara comentariilor de genul celor de mai sus, se poate bârfi nelimitat, cu oricine e dispus să mai schimbe o părere.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu e de mirare ca in doua zile ceea ce ai scris iti apare a fi ridicol, intrucat proza devine inseparabila de comentariile care o insotesc, ca un tot unitar. Ca ne place, ca nu ne place, comentariile sunt cele care o valideaza si-i evidentiaza valoarea literara. proza respectiva fiind, in contex, exact ceea ce ilustreaza comentariile pe care reuseste sa le atraga, un indiciu al felului in care textul s-a gasit cititorii potriviti implinind miracolul intalnirii dintre capodopera si specactor. Impresia mea este ca prin felul in care gestionezi comentariile si comentatorii, aparent cu ambilitate, afabilitate, cordialitate, lejeritate, buna-crestere si bun-simt, in realitate cu o combinatie de lene, teama si (culmea) indiferenta, nu faci decat sa-ti sabotezi propria literatura in favoarea a mai nimic. Ma rog, faptul ca in lipsa de paine oferi oaspetilor cozonac poate fi un semn de generozitate, dar exista riscul sa constati candva ca strici orzul pe gaste, in detrimentul literaturii pe care o propui. Dar deh, daca aceasta este maxima libertate pe care ti-o poti acorda tie insati atunci cand comentezi comentarii, mare lucru nu este de facut. Dar macar fii consecventa, incurajand schimbul de pareri, nu de amabilitati si batai pe umar. Mare lucru oricum n-ai avea de pierdut, daca stai sa te gandesti.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu sunt foarte diferită de dl Goe și, cum ai remarcat și tu, atâta pot, atâta fac.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Obiceiul ăsta al tău de a pune punctul pe i mă enervează uneori. Îmi aduce aminte de bătăile la fund pe care le-am primit, după merit, în copilărie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
SCRISOARE -Lucian Blaga
februarie 9, 2021
voilastefi
Nu ti-as scrie poate nici acum acest rand,
dar cocosi au cantat de trei ori in noapte –
si-a trebuit sa strig:
Doamne, Doamne, de cine m-am lepadat?
Sunt mai batran decat tine, Mama,
ci tot asa cum ma stii:
adus un pic din umeri
si aplecat peste intrebarile lumii.
Nu stiu nici azi pentru ce m-ai trimis in lumina.
Numai ca sa umblu printre lucruri
si sa le fac dreptate spunandu-le
care-i mai adevarat si care-i mai frumos?
Mana mi se opreste: e prea putin.
De ce m-ai trimis in lumina, Mama,
de ce m-ai trimis?
Trupul meu cade la picioarele tale
greu ca o pasare moarta.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Si iata ca, abia invocat, Iosif a si sosit, nepricopsitul, doar ca de data asta nu a mai confirmat asteptarile, ci dimpotriva. Te pomenesti ca d-lui, receptiv la critica, reuseste sa faca cu succes efortul de a se depasi pe sine, dovedind ca omul chiar e capabil de progres. Mie gestul sau de azi mi se pare nu doar interesant ci, cel putin pana acum, singurul adecvat in context, singura replica on topic, potrivita prozei oferite de catre prea-generoasa gazda. Bravo d-le Iosif, felicitari din partea mea, daca-mi permiteti.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Iosif, că nu pot să-ți spun mai mult. M-ai surprins într-un mod cât se poate de plăcut.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Intotdeauna cu mult drag,
însa mai dau cu oistea-n gard.
Când d-l Goe ma provoaca,
sa urc la dumnealui în (b)Arca.
O seara minunata, relaxanta, binecuvântata, alaturi de toti cei apropiati sufleteste, draga Adolescentrebel !
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Văd că domnul Goe mult te-a vrăjit. Seară frumoasă și ție.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da, citindu-i blogul am constatat ca i se potriveste manusa, pseodonimul… „Goe” !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pe domnul Iosif, iluzia ca ca dl.Goe ar incearca sa-l atraga pe Arca, este de fapt ceea ce-l protejeaza, facandu-l sa se abtina de la comentarii la fata locului, imaginandu-si ca face invers decat ar dori dl.Goe. Toata lumea e castgata, 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ei, hai…
ApreciazăApreciat de 2 persoane