Întrebarea se referă, într-un mod lipsit de maniere, la prețul pentru care devii de vânzare, presupunând că nu ai fost întotdeauna așa. Sunt sigură că îmi vei răspunde solemn că ești neprețuit și că nimeni nu te poate cumpăra. Te voi crede, dacă îmi poți demonstra că ești vreun idealist religios sau umanitar, că ești singur pe lume, retras departe de zgomotul societății sau, pur și simplu, în așteptarea iminentă a morții, pe care deja ai acceptat-o, caz în care ești complet eliberat de cele lumești. E posibil ca cele câteva situații enumerate de mine să nu fie singurele posibile, cu păstrarea imaculată a unei libertăți neverosimile, în care rămâi neprețuit. Bine, mai poți fi un comisar cinstit de poliție, comisarul Moldovan bunăoară, care, în ciuda scoaterii lui la licitație, rămâne cu reputația nepătată, punând la colțul moralității pe licitatorii săi. De fapt, comisarul Moldovan nu există, nu are corespondent în realitate, ci e doar un personaj de film, interpretat cu prea multă emfază de Sergiu Nicolaescu. În realitate, oamenii cu preț greu sunt ceea ce putem spera de la societate, fiind cu totul naiv să crezi că există oameni care nu pot fi cumpărați. În realitate există niște spoieli de comisari Moldovan, ce pot ține piept licitației până la un punct, fapt cu totul lăudabil. De exemplu, la granița cu Mexicul, a fost adus special de la Washington un ofițer federal, recunoscut pentru faptul că e incoruptibil. A fost aruncat în lupta antidrog, la granița dintre SUA și Mexic, unde a făcut figură frumoasă, până în momentul în care s-a retras. De ce s-a retras în plină recunoaștere profesională? Pentru că s-a ajuns la prețul său, un preț piperat, care-l făcea aproape incoruptibil. Și-a părăsit meseria atunci când a simțit că a devenit de vânzare, iar tensiunea produsă de licitația sa a devenit insuportabilă. Acesta este cazul fericit, în care cel licitat rămâne curat, dar cu ce preț? Prețul carierei sale, la o primă strigare. Dacă aș despica firul în patru, mi-aș putea imagina viața incoruptibilului demisionard. Se bucură de libertatea sa sau, mai degrabă, regretă că a rămas curat. Nu știm, pentru că ofițerul federal nu e aici să ne răspundă, și adevărul nu poate fi ghicit. E loc doar pentru speculații.
Dacă am căzut de acord că nu există oameni care nu pot fi cumpărați, revin cu obrăznicie la întrebarea din titlu. Care e prețul tău, prețul pentru care te-ai vinde? Nu e obligatoriu să-mi răspunzi mie, dar îți poți răspunde ție însuți, fără să te pripești și cu sinceritate. Pentru a-ți fi ușor, pot să-ți mărturisesc că și mie îmi place să cred că nu sunt de vânzare. Pot face față unor oferte rezonabile. Dar dacă se ivește o ofertă peste prețul pieței? Fac față, sunt aproape sigură (că una-i teoria, alta-i practica), dar aș fi puțin tulburată. Dar dacă s-ar ivi o ofertă extraordinară, care mi-ar aranja viața mea și a urmașilor mei? Chiar și în teorie, mi-e greu să răspund la această întrebare, ceea ce înseamnă că în practică ar fi și mai rău. Aș refuza? E posibil, dar aș muri de supărare că am făcut-o. Un lung șir de nevoi s-ar evidenția pe fondul supărării mele. Aș accepta? E la fel de posibil, în timp ce conștiința mea își va modifica setul de valori, să pot avea somnul liniștit. Dacă intoleranța față de semeni este o realitate, toleranța față de sine este la fel, iar greșeala mea va fi ușor de trecut cu vederea, atâta timp cât alții n-o vor vedea.
Așadar, care e prețul tău? Și nu-mi spune că nu ai un preț. Preț ai, dar poate îți lipsește ocazia de a fi licitat. Pentru ca lucrurile să fie și mai complicate, nu uita că în prețul tău pot intra bani, facilități profesionale, avansări în funcții, jucării pentru oameni mari, pentru tine și copiii tăi. Spune-mi, cu convingere, că omul nu este o ființă coruptibilă, încă de la începuturi, când primul act de corupție a izgonit pe om din rai.
Categorii:Social
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Toti ne vindem zilnic pentru bani, in sensul ca avem fiecare niste joburi dupa urma carora primim un salariu care ne ajuta sa ne platim facturile.
Parerea mea e ca doar intr-o lume unde toate nevoile se baza sunt acoperite, oamenii nu se vor mai vinde, nu stiu daca toti vor deveni incoruptibili dar lucrurile se vor indrepta foarte mult.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu la tipul acela de vânzare mă refeream, în care ne pierdem libertatea într-un fel sau altul, în schimbul traiului în societate. Cum spui și tu, educația, jobul, căsătoria etc reprezintă tot atâtea feluri in care ne vindem puțin, dar e o vânzare necesară. Altfel nu se poate. Mă refeream la genul acela de vânzare, în urma căreia rămâi cu principiile terfelite. Să-i zicem mită.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu zic ca e o linie foarte subtire intre acestea.
O sa-ti dau un exemplu..
Ii spui unui copil ca daca face ceva (ia o nota buna) ii cumperi ceva sau ii dai niste bani.
Asta daca se intampla intr-o familie e considerata educatie dar daca se intampla spre exemplu intre un functionar public si o alta persoana se numeste mita.
Cu cat cobori dinspre tarile nordice in jos catre africa tot ceea ce e considerat in nord mita, devine normalitate in africa.
Eu zic c atotul depinde si de scara de valori a fiecarui individ sau a societatii din care face parte.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Complet adevărat. Și că am lămurit-o, să revenim la întrebarea care este și tema articolului.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Depinde ce sunt pus sa fac si in ce conditii.
Daca ma intrebi concret, pot raspunde, dar asa …
Sunt lucruri care nu le voi accepta niciodata, dar sunt si chestiuni pe care le pot negocia.
ApreciazăApreciază
Bineințeles, mereu e vorba de cerere și ofertă, sau de nevoi și satisfacerea lor. Răspunsul tău mă mulțumește într-o oarecare masura. Multumesc pentru sinceritate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai pus degetul pe …”rana” sistemelor carteziene mondiale !
Daca stii cât a platit Dumnezeu pentru pacatul omului primordial „Adam&Eva” pentru a-l rascumpara de la neantizarea absoluta si definitiva, poti sa evaluezi pretul corect al vietii fiecarui om, nascut vreodata din femeie pe aceasta planeta albastra numita Pamânt.
Pentru Dumnezeu fiecare om este nepretuit, deoarece pentru (999)Noi toti Fiul omului S-a jertfit, iar faptul ca omul a devenit egoist si ipocrit, este din cauza neascultarii, de a nu gusta din pomul cel oprit.
Cu cât omenirea se dezvolta evolueaza în plan filozofic, fizico-matematic stiintific, pragmatic, obiectiv-material si intelectual, cu atât coboara stacheta la nivel moral-sufletesc-spiritual, zic si eu.
Un Weekend magic, minunat, binecuvântat si illuminat de Cuvântul Sfânt …Adevarat (AAAE)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hai, dă-mi un răspuns concret: 100, 1000, 10 000… lei, euro, bitcoinși..Seară frumoasă..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Daca (conform Scripturilor) Iuda L-a vândut pe Hristos în urma cu 2000 de ani, pentru 30 (arginti), daca fratii lui Iosif l-au vândut pe acesta pentru 20 (arginti) facând un mic calcul aritmetic, (999)Noi unA, am valora cam 10 (arginti) cu conditia sa fim într-adevar sfinti.
P.S. Profesorul de biologie-chimie din scoala gimnaziala, facând un calcul aproximativ al elementelor din care este alcatuit un om adult, ne-a spus ca în total,(fara nimic în buzunar) ar valora câtiva dollari americani, evaluare facuta la cursul dollarului din epoca trecuta. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Profesorul tău nu era potrivit să socotească. A pus la socoteală doar elementele din tabelul lui Mendeleev. Dacă punea în balanță și un rinichi, omul devenea mai valoros. Așadar, vânzările merg mai bine în ziua de azi și prețurile sunt mai bune, conform raționamentului tău.
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pai, rinichiii si celelalte organe (inclusif creierul) nu sunt facute din elemente fizico-chimice ?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ba da, dar sunt piese complexe și știu sa facă ceva.
ApreciazăApreciază
Daca n-ar fi CAP, n-ar sti nimic, asa ca, întreaga valoare a a fiintei este evaluata de creier (rationament).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sa speram ca nu vom ajunge in situatia de a ne vinde pentru ceva, cineva…Nimeni nu stie cu adevarat pretul lui decat cand „licitatia” s-a sfarsit! unii care se credeau ieftini pot sa aibe surpriza ca nu sunt de vanzare! Exista sute de mii de martiri unii recenti…..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, și eu sper să nu fiu pusă în situații imposibile. Vorba aceea, am principii, dar nu mă pune la încercare. Martirii nu intră în discuție; ei mor pentru o idee, un țel. Ei nu iau mită.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@Mister Sperling – Subțirică contribuția domniei voastre pe tema dată. Anostă am putea spune. Ceea ce este un pic surprinzător dacă ținem cont de generozitatea temei si de potrivirea la profil cu personajul Sperling. Am senzația că sunteți in parteneriat secret cu dl. Iosif, fiecare având prin alternanță drept de preeminență si prioritate in comentarea prozelor adoriene. Se pare că de data aceasta a fost rândul d-lui Greblea. Desi nu se poate spune că, fără sa fiți insistent, n-ați încercat să-i furați caimacul colegului si partenerului d-voastră. Intr-o singura propoziție aproape că ați si reușit. I-auzi aici o sontată (fortissimo grandiosa) „Exista sute de mii de martiri unii recenti…..” Tulburătoare poemă. Scurtă si densă, ca o gaură neagră. Ați putea sa oferiți câteva exemple ilustrative? Ca sa nu creadă martorii ca jucați la cacialma, precum băieții pribegi si de pripas. Glumă, glumă, că mai glumim si noi, dar chiar mi-ar plăcea să știu pe nume măcar unul dintre martirii recenți din sutele de mii.
ApreciazăApreciază
Valeriu Gafencu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Leontin Sălăjan
ApreciazăApreciază
Pot să-ți spun părerea mea neclintită: că o să ne întoarcem în rai când n-o să mai fim de vânzare.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Si n-o să mai fim de vânzare când vom avea o societate perfectă, așa cum spunea cineva pe aici. Dar cum societatea e formată din oameni, e puțin probabil să se întâmple prea curând.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un domn se aseaza pe o banca in parc, langa o domna necunoscuta care are un decolteu foarte generos. Doamna observa ca domului ii cam fuge privirea in acel decloteu si-l intreaba scurt: „Ce vrei domnule?” Un pic fâstâcit domnului îi spune: „Daca må lasi sa-ti musc un sân, iti dau 1000 de euro”. Remarcand ca nu prea e nimeni prin zona, doamna se gandeste ca nu poate fi mare lucru si ca pentru 1000 de euro ar putea suporta o muscatura, asa ca ii raspunde: „Bine fie, dar numai o muscatura”, si-si ridica tricoul. Domnul se apropie ii atinge sânul, il mangâie, il pupa, il mozoleste, si-l tot mozoleste. Pierzandu-si rabdarea doamna ii zice: „Ce faci? Il musti odata sau nu?”. „Nu” zice domnul, „Nu-l musc, ca e prea scump”.
ApreciazăApreciază
O blondă cu sânii mari reclamă un furt la poliție. „Unde țineai banii care au fost furați?” întreabă polițistul. „Între sâni,” zice blonda. „Și n-ai simțit?” „Ba da, domnule, dar am crezut că-i om cinstit!”
ApreciazăApreciază
Cred ca puteai si tu sa zici „o doamna”, nu „o blonda”. Ase se poate interpreta ca ești rasista. Esti? 🙂
P.S. Ideea pe care am vrut s-o transmit era aceea ca nu contează cui te vinzi, pe cat te vinzi, pentru ce te vinzi, important este sa ceri plata înainte.
Ca de obicei in ultima vreme ai ales sa te folosești de pretextul prozelor scurte pentru a promova provocări, cam cum face CTP câteodată adresând cu un aer nevinovat întrebări de genul: „Dragi republicani nu-i așa că…”. Remarcând reacțiile monarhiștilor de pe blogul tau se poate trage concluzia ca manevra a avut succes deplin. In special dialogul de-a surda cu sublimul d.Iosif the best.
ApreciazăApreciază
Reia-mi al nemuririi nimb
Și focul din privire,
Și pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ca sa vezi pentru ce fel de favoruri se pot vinde unii… O fi prețul corect? N-o fi? Aceasta este întrebarea, dragi cititori de la blog.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aceleași favoruri dintotdeauna. Se pare că geniile nu au noroc în dragoste și, de aceea, plusează și ei mai mult, ce au la îndemână. Degeaba, că tot vreun fecior de casă, băiat pribeag și de pripas, jucând la cacialma, închide masa.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma rog tu încerci (chipurile) sa-i iei partea lui Mihai, dar ești nedreaptă si-i discriminezi în grup pe băieții pribegi si de pripas. Nu toți joaca la cacialma. Unii chiar iubesc sincer si se si potrivesc mai bine cătalinelor, decât tocilarii premianți. Ceea ce înseamnă ca de fapt geniile au noroc în dragoste, sub atenta ocrotire a înțeleptului demiurg.
P.S. Mi se pare mie sau se poate remarca o implicare emoțională personală din partea amfitrioanei care moderează comentariile? 🙂
P.P.S. Mie cel mai mult îmi place „Necunoscuta care se vindea” de Ion Minulescu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că la fel de mult ți-ar plăcea și „cea mai frumoasa femeie din oraș”, a lui Bukovski.
ApreciazăApreciază
Daca e deja a lui Bukovski, nu ma intereseaza. 🙂 Dar, de curiozitate, din ce oras?
ApreciazăApreciază
Se întâmplă prin clasa a-II-a. Doamna învățătoare ne-a dat niște teme de făcut si ne-a spus să păstram liniștea pentru că are de corectat niște lucrări si vrea să se poată concentra. Pe Gabriela, eleva dumneaei favorită (fată de doctor) a scutit-o de teme si i-a spus să urmărească ce se întâmplă în clasă si să-i treacă pe o listă pe copiii care vorbesc sau tulbură liniștea în vreun fel.. Si așa a fost. Liniștea era aproape deplina, si doar arareori se auzea o șoaptă sau un foșnet, urmat de o încondeiere pe listă, operată cu promptitudine de către Gabriela. La un moment dat (nu mai știu cum si de ce), m-am înghiontit cu colegul de banca, iar Gabriela mi-a aruncat o privire fioroasa făcându-mi semn că mă trece pe listă. I-am zâmbit cât am putut eu de dulce, implorând-o din priviri să nu mă treacă pe listă. Fața Gabrielei s-a destins, privirea fioroasa dispărând, răspunzându-mi la zâmbet cu un surâs (ah, giocondele la orice vârstă), dar a continuat să scrie pe listă. La sfârșitul orei doamna învățătoare i-a cerut lista si i-a chemat in fata clasei pe cei vinovați de tulburarea liniștii publice. Spre surprinderea mea colosală eu nu am fost strigat. Cei șase inculpați au primit câte o linie la fiecare palmă, fără altă judecată, fără comentarii sau drept de contestație. Oare se poate considera că Gabriela s-a vândut pentru un zâmbet?
ApreciazăApreciază
Acuma dacă nevinovata întrebare „Oare se poate considera că Gabriela s-a vândut pentru un zâmbet?” tot a rămas ne răspunsă, as veni cu o adăugare. De fapt nu Gabriela a fost desemnată monitor general al clasei, ci Ionuț (adică subsemnatul) dar am schimbat un pic rolurile in mica proză, pentru că n-am vrut să pozez in postura ingrată de turnător al clasei, iar Ionuț n-a trecut-o pe listă pe sturlubatica Gabriela, înmuiat în condei de zâmbetul fermecător al acesteia. Oare se poate considera că Ionuț s-a vândut pentru un zâmbet?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Categoric, nu! Ionuț sau Gabriela nu au fost nicio clipă de vânzare, ci au fost, in modul cel mai simplu cu putință, fermecați de un zâmbet.
ApreciazăApreciază
Dar nu cumva… cine fura azi un zâmbet… ?! Mâine… Cine stie ce fură… Oricum, grăitoare generozitatea ta de a exclude prezumția de stigmat al corupției in cazurile de mituire prin zâmbet.
Trebuie sa mărturisesc ca povestea de mai sus este furată. O știu de la Claudiu, colegul de banca al lui Ionuț , care s-a aflat pe lista si a încasat doua linii la palmă, spre deosebire de Ionuț care nu a încasat.. Iar problema este mai delicată decât pare, pentru că, de fapt… Ionuț se afla si el pe listă, încondeiat de aceeași Gabriela din poveste, doar ca doamna învățătoare l-a omis accidental din cauza unei scăpări intenționate la citirea listei, întrucât părinții lui Ionut erau ceva mari pe la partid si-i puseseră in vedere doamnei tovarășa învățătoare că poate lua ce masuri disciplinare dorește dumneaei in cazul altor copii, dar dacă-l atinge pe Ionuț chiar si numai cu o floare, poate sa-si urmeze vocația didactica in mediu rural… Asa se face ca Ionuț i-a rămas recunoscător si atașat sentimental Gabrielei degeaba, iar Gabriela a profitat de acest lucru pana spre sfârșitul liceului, cand i-a sucit mințile profesorul de sport, lăsându-l pe Ionut sa se descurce cum o știi cu lumina stinsului amor. Așadar vin si repet întrebarea: Oare se poate considera că Ionuț s-a vândut pentru un zâmbet?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Problema a devenit foarte complexă și Ionuț se află în uimitoarea ipostază de a fi norocos și ghinionist totodată, pentru același motiv. Îmi mențin părerea că unele furturi nu merita pedepsite, cum ar fi furtul unui zâmbet, mai cu seamă că nici nu i-a adus prea multe avantaje.
ApreciazăApreciază
@A-do-re, sincer sa fi cred ca discuția la blog legata de întrebarea ta voit provocatoare despre preț si valoare avea încă un mare potential de dezvoltare, ceva înspre mai profunzimea problemei si intru atingerea unor aspecte etice si morale un pic mai delicate, decât o simpla joaca superficiala pe coaja cuvintelor. Poate s-ar fi ajuns si la problema autorității adică a acelei entități care sa fie îndreptățită sa judece daca un gest este pasibil de a fi considerat „o vânzare”, „o trădare”, „o corupție”, „un furt”, „o impostura”, „un sacrilegiu”,… sau nu, ori poate dimpotrivă „un gest nobil”, „un sacrificiu”, „o isprava”… N-am ajuns cu discuția acolo pentru ca a venit sfântul Valentin si te-ai lăsat cumpărată cu o bucată de ciocolată… Tocmai tu care zici ca ești ne prețuită si onestă până la Dumnezeu, si nici nu serbezi sfinții (precum alde looser-ul asta de Valentin pe care poate sa-l sărbătoreasca Vali Vijulie… sau Minodora la Maxim, daca or vrea). Macar sper ca te-ai inspirat de la Natalia Onofrei si ai făcut si tu niște poale-n brâu sau altceva de dulce pentru Valentinul tau. 🙂
ApreciazăApreciază
Nu știu la ce te gândești când vorbești despre autoritatea care judecă furtul. Poate de gândești la institutii de stat sau poate la conștiință, în calitatea ei de instanță morală. În ambele cazuri ar fi adevărata vorba că de la cap se împute treaba.
ApreciazăApreciază
Păi eu știu? Poate fi Dumnezeu, dracul, preotul, judecătorul, conștiința proprie, gura lumii, comunitatea, societatea civila, votul democratic sau referendumul, algoritmii AI… Cineva, cumva trebuie să aprecieze si să decidă dacă pe baza unui gest făcut se poate considera despre cineva că s-a vândut sau nu. Uite de exemplu tu te consideri aprioric o astfel de entitate capabilă sa acorde scutiri si absolviri afirmând nonșalantă că (citez din memorie): „unele furturi nu merita pedepsite mai cu seamă daca nu prea aduc avantaje”. Adica ca daca de exemplu un judecător oferă o judecata strâmbă si trimite la pușcărie un om nevinovat, sau dimpotrivă lasă liber un infractor, nu in schimbul unei mite (evaluabila in bani) ci pur si simplu pe ochii frumoși, e ok, nu?
Oricum tu cand ai adresat comunității tale de cititori fideli întrebarea din titlul articolului (la care nimeni n-a răspuns), ai lăsat pe seama conștientei fiecăruia libertatea de a aprecia care gesturi înseamnă ca s-ar vinde?
ApreciazăApreciat de 1 persoană