Proza scurta

Eroticus Valentine’s day

Sămânța aceea de neliniște avea să încolțească acolo, undeva în interiorul meu, și să se transforme într-un morman de dorință, care-mi va usca gâtul și-mi va tremura vocea. Nu știu de unde apare, dar, odată apărută, nu-mi dă pace și îmi perturbă viața tihnită. Și cu vocea tremurată îi voi șopti în ureche: „vrei?”, iar el, după o secundă de gândire, îmi va spune stânjenit că nu se cade și mai bine să ne vedem de viață. Dar sămânța de neliniște, ca un parazit contagios, e deja în sângele lui și negarea sună fals, ca o acceptare contrariată. „Hai, știu că vrei” îi spun eu, stăpână pe ceea ce simt în vocea lui și el face un pas înapoi, cu palmele ridicate în semn de apărare. „E păcat”, îmi zice, și „copilul e acasă”. Dar vocea nu mai are forță și știu că trebuie să ne jucăm jocul, prea bine cunoscut, în care unul dintre jucători amână deznodământul, pentru ca celălalt să-și poată etala arsenalul de senzualitate. Și el se lasă greu, se apără fără elan, se ascunde după deget. Refuzul lui e anemic, fără vlagă și ascunde în sine confirmarea că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla, mai ales că dorința ne mână din urmă. Ar fi frumos să spun că simțurile nu ne stăpânesc, în calitate de ființă, chipurile, rațională. Ar fi o minciună, adevărul fiind că dorința îmi sufocă orice pornire logică și paroxismul îmi anihilează gândire, pudoare sau rușine. „Copilul e în camera lui, cu ușa închisă. Cântă, dansează și vorbește singur. N-o să ne-audă, n-o să ne vadă.” El se gândește și pare că în mintea lui se fac socoteli și se trag linii. „Hai, fii cuminte!” îmi zice, speriat de propriul lui glas și de faptul că aș putea să fiu cuminte. Dar eu nu sunt cuminte, ci îl prind de părul prea lung și îl oblig să mă privească în ochi. În imensitatea albastră a ochilor lui pot vedea forma păcatului și păcatul are părul ciufulit de hârjoană și pijamale cu oițe verzi. El mă strânge de mână și strânsoarea lui mă doare, în mod plăcut, albindu-mi degetele. „Chiar vrei, iubito?” Eu îi zâmbesc, simțind capitularea. Îi las părul, îmi lasă mâna și dispare doar o secundă, pentru a reveni în așternutul cald, docil ca un miel. Mâinile îi tremură, a devenit neîndemânatic și trebuie să-l ajut: „șșșt, nu face gălăgie”, sunt nevoită să-i atrag atenția la sunetele care par să se amplifice, în ciuda eforturilor noastre. Pielea mea se atinge de pielea lui și transpirațiile se amestecă laolaltă. „Până la capăt, iubito?” și eu îi fac semn că da, ce întrebare stupidă. Atunci el, complet abandonat, scoate din ambalajul foșnitor tableta de ciocolată cu lapte și, cu precizie dobândită prin experiență, o frânge fix la jumătate, împărțind-o frățește. Răsturnați pe perne, plescăim, ronțăim, sugem din tableta dulce. Cerul gurii îmi explodează de plăcere și, la sfârșit, fericiți și îngrețoșați totodată, un oftat simultan ne iese din piepturi. E momentul de tăcere în care încercăm să ne regăsim respirația, iar eu aștept o vorbă de la el, care nu întârzie să vină: „nu cumva stai pe telecomandă?” iar eu îi spun că trebuie să merg la baie, să mă spăl. Pe dinți.

Categorii:Proza scurta

Etichetat ca:,

14 răspunsuri »

  1. Felicitari pentru superba proza scurta „Eroticus Valentine’s day”. Atentie la TeleComanda si ciocolata excitanta ! 🙂
    O saptamâna minunata, magica, binecuvântata, cu gust si aroma de cafea si ciocolata, drag Adolescentrebel !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la adolescentrebelcom Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s