Oameni

Cei mai simpatici oameni din lume

Nu știu cum se face că cei mai simpatici oameni pe care îi cunosc eu sunt șarlatani. Carismatici, inteligenți, flexibili și persuasivi. Rareori întâlnești atâtea calități într-o singură personalitate. Peste toate calitățile tronează o suverană lipsă de scrupule, orientată spre unicul scop, acela de a înșela vreun semen mai naiv și de a obține recompense pe măsura efortului depus. Cu mulți ani în urmă am cunoscut cea mai mișto babă din lume, care a apărut de nicăieri, la mine la serviciu, trecând de paza de la poartă și de o grămadă de uși care se deschid cu cartelă. Volubilă ca o vrăbiuță, de o eleganță ușuratică și fără urmă de oboseală, ne ținea de braț în fix cinci minute și acest lucru, departe de a ne deranja, ne făcea chiar plăcere. Ne spunea pe nume, stabilind o intimitate firească și ne-a spus că este mătușa lui X, șeful nostru cel mare. Îi spunea Mișu, adică îl căuta pe Mișu, să-i dea Mișulică niște bani, așa cum îi dă de obicei. Dar domnul profesor nu e la serviciu, că e sâmbătă după-amiază și băbuța s-a întristat atât de tare că s-a obosit degeaba, încât vreo două lacrimi au început să-i curgă peste obrăjiorii zbârciți. Veselia i-a dispărut și, una din colege, nemaiputând suporta suspinele întretăiate de lacrimi, și-a scos portofelul să-i dea banii pe care avea să-i recupereze de la dom’ profesor. Și băbuța i-a luat toți banii din portofel, lacrimile i s-au uscat, zâmbetul i-a revenit și pofta de vorbă la fel. Ne-a mai spus vreo două picanterii din intimitatea lui Mișu și dusă a fost, zornăind cochet din brățările de la încheietura mâinii. Nu s-au închis bine ușile în urma ei, că îndoiala și-a făcut loc în sufletul colegei mele și, împinsă de curiozitate, l-a sunat cu teamă și respect pe dom’ profesor. „Știți, a fost mătușa dumneavoastră pe aici, vă căuta. I-am dat eu banii de care avea nevoie.” Dar domnul profesor nu știa să aibă vreo mătușă în București, doar una la Craiova, paraplegică săraca. Și am râs cu lacrimi cu toții, mai puțin colega înșelată, pentru care am făcut chetă de-o pâine și un pachet de țigări. Băbuța escroacă a fost primul șarlatan pe care l-am văzut în acțiune. De atunci am cunoscut și alții, la fel de fermecători și energici, convingându-te să faci parte din povestea lor efemeră, o minciună ce capătă, prin fermitatea logosului, valențe de adevăr. Cameleonici și deștepți, în două minute îți cunosc slăbiciunile și, până să te dezmeticești, au dispărut. Tu ai văzut ce-ai vrut, pentru că ei au știut ce să-ți vândă și se pricep să vândă orice ai nevoie: avantaje imediate, promisiuni de mărire, speranțe electorale, dragoste veșnică și chiar bilete către rai. Băbuța despre care v-am povestit face parte din plevușca șarlatanilor, fără ca farmecul să-i fie știrbit în vreun fel. Tot din plevușcă face parte și escrocul matrimonial sau sentimental, perfect adaptat la rolul său: miroase frumos, iubește pasional și își dorește nimicuri scumpe, pe care norocoasa logodnică le achită cu generozitate. Când se termină banii, se termină și dragostea și șarlatanul își ia nimicurile și se îndreaptă spre alte zări. Peste plevușca de escroci se găsesc cele două categorii importante, în care șarlatania e artă cu ștaif: escrocul politic și escrocul religios. Escrocul politic are o solemnitate măreață, folosește cuvinte mari și e referința supremă la care ai onoarea să te raportezi. El însuși își este suficient și, dacă te porți cum trebuie, vei primi și tu din suficiența sa. O dată la un interval mare de timp, șarlatanul politic coboară din solemnitatea sa, cât să te pupe pe cap, pentru un vot. Ți-a promis tot ce-ți dorești și, încântat de sărutul solemn, oferi un vot și aștepți autostrada, pensia, educația sau orice te doare pe tine. Apoi îți dai seama că ai fost escrocat, din nou. Ca variațiune a șarlatanului solemn, poți întâlni uneori escrocul cu figură de băiat cuminte, care stârnește milă amestecată cu încredere. Foarte bună combinație pentru demersul șarlataniei. Despre escrocul religios nu sunt multe de spus: sunt cei care îți promit intrarea pe ușa din dos și un loc în față în grădina raiului, în schimbul unei contribuții generoase și constante (ca o rată prea mare, împovărată de dobânzi). Ăștia sunt simpatici pentru că, dacă nu plătești să bați la poarta raiului, te afurisesc cu focul veșnic, afurisenie anihilată de obicei printr-o taxă de iertare. Dar dacă vrei și cu sufletul în rai și cu șunca-n pod (sau mai știu eu ce) se merită.

18 răspunsuri »

  1. Cu adevarat o capodopera de arta, o încondeiere obiectiva minunata, publicului avizat/neavizat vizitator prezentata, eu as zice ca, chiar merita o savuroasa, aromata, delicioasa ciocolata. Felicitari sincere !
    O seara sublima, magica, binecuvântata, cu relaxare, pace, fericire si-n iubire învesmântata, drag Adolescentrebel !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s