În blocul lugubru, cu coridoare lungi și întunecoase, ușile garsonierelor sunt toate la fel, cu distanțe mici între ele, semn că garsonierele nu sunt prea spațioase. Aici locuiesc oameni care nu se salută între ei, ci își lasă bărbiile în piept atunci când se întâlnesc, pentru că nu au nevoie să fie cunoscuți sau recunoscuți și nici nu-și doresc să cunoască vreun vecin. Oricum, sunt toți la fel, și ar fi o corvoadă să cunoască și poverile vecinilor, propriile poveri fiind suficiente. La mijlocul blocului locuiește o prostituată de vârstă mijlocie, pe care vecinii nu o privesc în ochi niciodată, dar o recunosc după zgomotul ritmic al tocurilor înalte, care se opresc la mijlocul culoarului lipsit de lumină, unde-și deschide ușa, semănând leit cu celelalte uși, și dispare în propria ei cutie de beton. Vecinii aud, datorită unei acustici stranii, cum femeia își încuie îndelung ușa, iar zgomotul sec produs de un ultim zăvor e semnul de restabilire a tăcerii. E o tăcere relativă, ca un vacarm înfundat, în care distingi sunete îndepărtate de veselă, plânsete, chicote sau fărâme de vorbe cu tonalități mai înalte. Și din garsoniera încuiată cu trei zăvoare se aud zgomote absorbite de tăcerea blocului. Se aude un copil, care sare în pat, râzând cu hohote, sau se lovește din neatenție și urlă de durere, până ce mama lui vine să pupe locul vătămat și durerea trece ca prin farmec. Copilul are vreo patru ani și iese rar din casă. Mama lui îl ferește de ceilalți copii, care nu au voie să se joace cu el. Mămici înnebunite de groază se opreau din discuții parentale și își smulgeau odraslele nevinovate din apropierea lor. Rămâneau mereu singuri, în mijlocul locului de joacă, iar copilul privea în urma celorlalți copii, răpiți de la joacă, înțelegând vag câte ceva, cum că el și maică-sa sunt vinovați de ceva și își primesc pedeapsa. Cu timpul, nici mama, nici fiul nu și-au mai dorit să se joace în parc, iar patul vechi, cu arcuri, s-a dovedit la fel de amuzant ca o duzină de copii.
Într-o zi, când tocurile înalte au plecat de-acasă, pe la ceas de amurg, așa cum plecau mereu, patul vechi cu arcuri și-a pierdut magia și copilul a descoperit plictiseala, care a adus după sine supărarea. Era supărat că e singur, că nu are cu ce să se joace și că afară se face întuneric, iar umbrele se lungeau pe covor, ca niște entități răutăcioase. Nu mai știa ce să facă și, de frică și dorul maică-sii, a început să urle și să strige după ajutor. Dacă maică-sa nu a apărut, copilul a crezut că nu a fost auzit și, strigând și mai tare, a început să lovească ușa zăvorâtă cu pumnii și picioarele, iar tăcerea relativă a blocului s-a spart în bucăți.
Vecina, mamă și ea, auzind micuțul strigând în garsoniera alăturată, s-a trezit ca dintr-un somn letargic și a avut singura inițiativă morală din viața ei: a anunțat „protecția copilului”, chemându-i de urgență. Aceștia, tot ca niciodată, au venit foarte repede, și notând frenetic în formularele lor, au aflat în scurt timp povestea de viață îndoielnică a mamei iresponsabile, al cărei copil urla încă, răgușit. Când tocurile s-au întors acasă, lucrurile se îndreptau spre un deznodământ cunoscut. Va urma și o anchetă, pentru a fi respectată procedura. Dar ce poate dezvălui ancheta? Că în frigiderul prostituatei se găseau ouă, ciorbița copilului, iaurtul copilului și crenvurștii copilului? Că hainele copilului erau curate? Că o carte de povești era zdrențuită de îndelunga folosință? Că băiețelul se lipea de maică-sa și o strângea în brațe? Că maică-sa se tânguia că singura ei rațiune de a exista este acest copil?
Formularele fuseseră completate, iar ancheta era în desfășurare, venind să confirme faptul de necontestat, semnalat de o vecină binevoitoare, că la etajul cinci dintr-un bloc de garsoniere, locuiește o curvă cu un copil de care nu are grijă.
Se vorbește mult despre lucruri frumoase ale societății contemporane, unul dintre ele fiind egalitatea de șanse. Care șanse?
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Dureros….
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Genul acela de situație fără speranță.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am apreciat mult punctul de după cele trei puncte de suspensie. Dar este si meritul d-voastră pentru ca ați criticat-o recent pe Adore pentru anturaj (anturajul din care faceți parte), in sensul ca ați bătut iapa ca sa nu se supere șaua.
ApreciazăApreciază
Prietene nu stiu cine esti, nu-mi aduc aminte sa-ti fi facut ceva, te pot intelege ca nu fiecare ti-e simpatic, pot intelege ca eu iti sunt antipatic, vad ca ai jurnal ce cui cand oi fi spus ceva , eu unul sincer nu mai tin minte ( nu e varsta ci efectiv ieri e ieri si azi e azi pentru mine!) Un lucru e sigur sau chiar doua: nu am chef si timp de contre nici cu tine nici cu altul si al doilea am greseli mai multe/ grave decat un punct in plus!
Daca nu-ti plac nu intra la mine cum nici eu nu o fac la tine iar paruiala pe pagina straina e mai grava decat un punct in plus! Eu unul nu te-as lasa la mkne pe pagina sa te dai mare! A propos cati ani ai? 14?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Va inselati teribil stimate domn. Nu-mi sunteti catusi de putin antipatic, ci dimpotriva imi sunteti simpatic. Vorbesc cat se poate de serios. Presupun ca va lipseste exercitiul libertatiii de exprimare motiv pentru care aveti tendinta de a lua lucrurile prea in tragic si prea in nume personal. Harjoana mea este cu personajul d-voastra nu cu persoana. Ca d-voastra le confundati si interschimbati nu este treaba mea. Nu e nicio paruiala, iar aici nu e o pagina straina, ca doar suntem noi intre noi, contributorii. Cine comenteaza isi asuma, ca autor (de comentarii) riscul de a se trezi comentat. Cand o sa scrieti ceva care sa necesite comentarii pe blogul domniei voastre voi comenta si acolo, fiti pe pace. Am intr-adevar 14 ani. Mare pacat ca altii nu-i (mai) au.
P.S. Eram sigur ca (din cauza stilului d-voastra grandilocvent) o sa intelegeti ca v-am reprosat punctul. Cam putin. Presupun (dar poate ca ma insel) ca un pic de efort suplimentar v-ar fi ajutat sa intelegeti mai mult. Nu vi se pare bizar ca despre proza adorei ati susurat un singur cuvant, iar despre dl.Goe Sperling si coardele sale sensibile ati scris un paragraf intreg, despre cum nu doriti contre pe un blog strain? Ma astept sa fiti consistent cu mesajul pe care nesolicitat pe care mi l-ati adresat.
ApreciazăApreciază
Yap! Viața-i o curvă care îmbătrânește repede…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cred ca aceasta este o traducere inexacta dupa o zicala americana, ceva cu „viata e o plajå”, sau cam asa ceva. Vamos, hai la plajå. Oricum in zilele noastre nu mai exista curve. Deloc. De niciun fel. Problema a fost rezolvata total si definitiv sub aspect terminologic. Astazi notiunea de curva este un concept vid, gol de continut, o carapace fosila a unor lucruri gresit calificate in trecut, pe vremea in care nu existau anticonceptionale eficiente si corectitudine politica. Spuneti d-vostra ce ar putea/trebui sa faca o persoana oarecare, de orice sex, ca sa poata fi calificata ca curva, sau sa aspire la acest statut social? Nu prea mai are ce, caci orice ar face, judecat la pretul zile, nu se mai poate incadra la curvåsarie… decat cu pretul exorbitant al anacronismului. Si cine mai vrea sa fie anacronic, acum intr-o era a tuturor promisiunilor? Nimeni. Nici macar domnii Iosif & Sperling.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Industria sexului e fără moarte, fără căderi bruște pe bursă și cu viitor sigur. Prostituția nu se degradeaza (conceptul in sine), dar sunt de acord că „curvăsăreala” s-a bagatelizat.
ApreciazăApreciază
Atâta vreme cat nu confundam/asimilam noțiunea de „curva” cu cea de „prostituata”, claritatea semantica a demersului antropologic întreprins cu ocazia prozei de azi nu risca sa se degradeze, indiferent de complexitatile celorlate aspecte ale problemei. Imi place sa cred ca, desi autorul acrediteaza explicit ideea ca personajul incriminat/victimizat in compunere ar practica prostitutia, cititorul sa nu se lase completamente sedus de aceasta hiperbola literara. Faptul ca doamna respectiva ar fi fiind prostituata este o simpla ipoteza care reiese exclusiv din context (mintile barfitoare ale vecinilor despre care ni se spune explicit ca sunt niste nenorociti ratati si alienati care oricum nu-si cunosc vecinii decat din presupunerile pe care le fac ei insisi, ascultand niste sunete produse de niste tocuri inalte pe palier). Poate ca doamna respectiva este profesoara de geografie. la vreo scoala dintr-un cartier defavorizat… Si, daca ar fi, ar schimba asta esential continutul si morala povestii tale si a intrebarii din final? Probabil ca nu, dar perceptia cu siguranta ca ar schimba-o. Pentru binele literar al prozei, eroina ar trebui sa fie si sa ramana musai prostituata. Ca s-o putem numi curva. Dar domnule, nu-i deloc acelasi lucru.
ApreciazăApreciază
De altfel cred ca ar suna mai interesant asa: „Viața-i o nevastå care îmbătrânește repede…” 🙂 Nu?
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Hai c-a apărut.. Tocmai la țanc si la apropont.
ApreciazăApreciază
Adore proza ta (si asta nu de azi, de ieri, si/sau doar de alaltaieri) este deja o confirmare a unui talent literar incontestabil, iar felul tau de a-l hartui pe cititor cu texte care ba sunt proza, ba nu sunt proza, fiind realitate cruda domnule, denota o ambivalenta greu de incadrat artistic. Si asta intrucat cititorul (victima inocenta a geniului adorian) nu are cum sa stie prea exact daca abilitatile tale de analiza psihologica incep si se termina cu personajele si situatiile incastrate in proza de cuvinte, sau daca nu cumva denota… introspectie (!?) ori… poate vreo experimentare ludica ce-l vizeza pe bietul spectator intr-un mod un pic mai intim decat ar putea crede d-lui. Probabil ca toate aceste efecte artistice nu sunt rezultatul unor eforturi intentionate ori urmarite din partea ta, ci pur si simplu efecte colaterale, involuntare, ale talentului tau. Talent de fiinta vie si contemplativa. Din pacate tot efortul tau literar este sabotat zilnic de superficialitatea comentatorilor care nu au decat vina de a dori sa fie draguti cu orice pret si vizibili pe gratis, gata oricand sa posteze interjectii de suflet. Stai sa apara si dl. Iosif, pentru fructificarea deplina a egalitatii de sanse in lumea criticii literare de nisa.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Auzi… să îmi mai spui cuvinte dulci, că îmi place cum…le spui. Dar altceva voiam să-ți spun. Tu, și încă o mână ca tine, doi-trei, aveți niște calități deosebite de analiză și, mai ales, de sinteză. Adică, reușiți foarte ușor să extrageți esențialul, să abstractizați, bla bla. Păreți foarte inteligenți și chiar sunteți, fără să însemne că ceilalți, mai degrabă analitici, sunt mai proști. La urma urmei, tu și ceilalți comentatori, nu ați spus altceva decât că v-a plăcut ce am scris. În plus, tu dibuiești câte ceva despre mine, pentru că (ghici ce?) tu însuți ești capabil de introspecție (nu multă lume poate) și, pe undeva, semănăm.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa este, dar de ce o spui ca pe un repros?
ApreciazăApreciază
Am impresia ca obida din subtext (sesizabila ca tenta de repros) deriva din senatia ca eu insumi m-as exclude din categoria comentatorilor superficiali care saboteaza proza. Ceea insa este fals. Nici vorba de o asa excludere. Sunt dintre ei, printre ei… Faptul ca râde ciob de oala sparta nu altereaza insa valoarea de adevar a niciunui enunt, atata cat o fi. Majoritatea comentariilor mele sunt auto-denuturi. 🙂
In plus (presupun ca ar trebui sa stii deja) nici macar pe tine nu te exclud din tagma respectiva, a liotei de comentatori superficiali. Ca n-am de ce. Dihotomia dintre autorul Adore si comentatorul Adore este doar un bonus literar oferit de acest blog.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hm, pe acest blog, despre care am fost candva de acord c-ar putea trece drept un blog de fete, astazi, pana acum cel putin, destul de surprinzator as zice, au comenat exlusiv vizitatori de gen masculin. Sa vedem care va fi prima doamna care va comenta ancheta propusa. Sa facem pronosticuri? Pariuri? Pe cât?
ApreciazăApreciază
Blogul de fete este despre rochii, tanga și himenoplastie. Am scris eu despre rochii?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine, bine, e un blog literar de interes general… pe care in general si preponderent il comentează doamne si pe care azi in mod (oarecum bizar) l-au comentat preponderent domni (sa le zicem așa).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma întreb, (retoric bineînteles) ce parere ar avea, „mam’mare, mamiţica şi tanti Miţa”, despre critica literara magistrala emanata de „tânarului” Goe.
ApreciazăApreciază
mam’mare, mamiţica şi tanti Miţa” il adore pe dl.Goe, apreciindu-i ca magistrale toate alegatiile, fara exceptie. Ce naiba d-le Greblea nici cu atat lucru n-ati ramas din scoala primara? Am impresia insa ca va atrage grupul celor trei doamne, ca v-ar interesa sa va bage in seama si eventual sa va ofere si d-voastra gogosi in gara la Titu. Eu inteleg ca in subsidiar ati dorit in acest fel retoric sa va exprimati acordul cu antevorbitorii pe text, dar asta este tocmai ceea ce-mi produce ingrijorare si indoieli in legatura cu ceea ce am spus. Se potriveste cumva, ceva, cu AAAE-urile din dotare?
ApreciazăApreciază
Eu sunt prima duamna! 🙂. Mi-a plăcut foarte mult cum ai scris. Nu știu să-ți spun de ce, analitic, dar stilul tau e pe gustul meu. Că ai surprins o situație ce toți o avem, mai mult sau mai puțin sub priviri. Știu blocul, știu vecinele, ce par că se evita, dar oarecum nu le scapă nimic. Dar tu ai reușit să atragi atenția. Situația mamei, că și a copilului este ingrată, indiferent ce se întâmplă, acum sau mai târziu. Din păcate! 😟
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Chiar azi mă gândeam cât de des folosesc încurajarea sau autoîncurajarea „există soluții pentru orice problemă”. Știu chiar atunci când mă aud vorbind că nu e adevărat. Mă bucur din inimă că nu te-ai speriat de animozitățile din subsolul articolului.
ApreciazăApreciază
Animozitati ???? Ce animozitati? Si tu Brutus?
Suptila invitatia incurajatoare facuta doritorilor de a se speria. Acum ai dat in mod oficial liber la perceperea comentariilor cu (cat de cat) continut ca fiind sursa valida de stres si sperietura. Cel putin prin comparatie cu celelalte soiuri de comentarii (cele preferabile?) 🙂 Si de unde stii tu ca d-na Ina nu s-a speriat? Poate ca s-a speriat si apoi si-a invins teama (avand ce invinge) motivandu-se astfel in decizia de a comenta. E posibil? Nu?
Animozitati… tttt
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Atunci, dacă nu-ți place termenul „animozități”, am să spun „antren”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Muuult mai nimerit. 🙂
ApreciazăApreciază
Mi-a plăcut mult ce am citit și merita să-mi iau inima în dinți. ❤️
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Si inca ceva… Ai remarcat cumva sugestia critica (foarte „subtila”) pe carte ti-o face dl.Sperling, zicanduu-mi (chipurile) mie: „Eu unul nu te-as lasa la mine pe pagina sa te dai mare! „?
Tu-ti dai seama ce faci Adore? 🙂 Si omul nu e la prima abatere de acest fel, sugerand restrangerea dreptului la libera exprimare. Ba chiar ma invita (sa nu intru) la d-lui in blog… De parca as avea de ce. 🙂
ApreciazăApreciază
@Ina02s – Presupun ca indiferent de se (ni) se spune prin spatiile virtuale n-ar trebui sa avem spaime prea mari. Normal ar fi ca (macar aici) sa putem ignora cu mai mare usurinta toate vorbele inconvenabile (indiferent de cat de agasante ar fi fiind), si sa ne bucuram la maximum (fara nicio teamasi nicio retinere) de celelalte cuvinte. Mai ales ca cel care gaseste toate cuvintele ca fiind inconvenabile sau inacceptabile are varianta de a nu sta in locul cu pricina. Daca exista macar si numai o vorba buna sau care sa-i pice bine, ar trebui sa fie suficient oricui, indiferent de cate alte enormitati (sau antren) se petrece in jur, chiar invocandu-i-se personajul din dotare. Asa cred. Si cu mine dimpreuna toti trebuie sa creada. 🙂
ApreciazăApreciază
„Buna” seara, dimineata, ziua…dar „noaptea”, cum o fi oare… ?
Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.
Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.
Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Stii si refrenul la melodia asta? E ceva cu noapte albastra, bați la fereastra, nemărginirea in suflet s-o sădești.
ApreciazăApreciază
Va place tenisu’…sa-l priviti si comentati, însa, nu cred sa fiti în stare sa jucati, cu jucatori reali, adevarati, emancipati, chiar cu cei 14 ani de-acasa cu cari’ va laudati.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
D-le Iosif, sunteti un invincibil, ca sa zic asa. Caci vorba ceea, omul poate fi nimicit dar nu invins, pentru ca omul n-a fost facut pentru a fi invins. Asa si d-voastra. Pot eu (sau oricine altcineva) sa va spuna orice. Si tot degeaba. Sunteti impermeabil, impenetrabil si invincibil. Ceea ce nu ma poate impiedica sa va intreb de unde ati tras concluzia c-as fi sau ca m-as pretinde a fi jucator de tenis? Sunt spectator profesionist de tenis. Atat. De jucat nu joc tenis, ci doar ma joc tenis, din cand in cand. Cu racheta, cu fileu si chiar cu mingi. Ceea ce insa nu ma face sa pretind c-as juca tenis (ci doar ca ma joc tenis).Alt sport, alta distractie. De ce ar trebui sa joace spectatorii de tenis cu „jucatori reali, adevarati, emancipati” asta numai d-voastra ati putea sa stit, ca sunteti invincibil. Am imresia ca subconstientul d-voastra sustine de fapt un lucru pe care mi-l atribuiti mie, iar semi-constientul care sunteti s-a gasit sa mi-l reproseze.
ApreciazăApreciază
Asa o fi, ca prea cu patos le ziceti.
ApreciazăApreciază
Dupa cum ciripiți ați ajuns sa aduceți cu o vrabie. Visați mălai?
ApreciazăApreciază
Nuuu…mamaliga cu brânza de chèvre.
ApreciazăApreciază
Capra este singura deosebire (d)intre d-voastra si vrabie. Visuri placute in continuare.
ApreciazăApreciază
Spiritul civic. S-o pedepsim p-asta.
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Asta e! Ai rezumat perfect.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
In cazul in care personajul ar fi chiar prostituata, pentru copil, ea este o mama responsabila indiferent cum isi castiga existenta. Nu este o fatarnica, nu este ipocrita face totul la vedere chiar daca societatea o considera in fapt curva ci nu prostituata. Dar mai exista si varianta ca ea sa fie dansatoare la bara, chelnerita sau barman prestand o munca de noapte intr-un local si sa fie catalogata de vecini in fel si chip. Nu imi sunt straine aceste aspecte. Eu am facut un Liceu de coregrafie aveam spectacole la Opera Romana, reprezentatiile se terminau tarziu. Nu aveam timp sa ma demachez. Venem seara acasa cat putem de repede cu picioarele sangerande de la poante si cu machiajul pe fata. Dimineata la prima ora trebuia sa fiu la Liceu. Nu de putine ori vecinii o anuntau pe mama ca umblu cu baietii si vin tarziu acasa. Mama asistenta medicala avea ture de noapte. Gura lumii este sloboda. Te pune la zid dupa bunul plac. Mai tragic este cand autoritatile da crezare gurii solode si fara anchete pertinente decad din dreptul mame si distrug atat vietiile copiilor cat si al mamelor.
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Textul meu te-a emoționat pentru ca te-ai regăsit puțin in el și înțelegi, mai bine ca alții, cum vine cu gura lumii care stabilește din doua vorbe ce e moral si ce nu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cine n-a … să ridice primul piatra.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mda, Goe tot go e!
Nu te poți opri. Aproape că știm asta. Cel puțin eu.
Îți tot spune fata frumos- a nu știu câta oară, că-i cam deranjezi mușterii… Și tu?
Io de ce m-am prins! Tu nu bei lapte deloc? Ce-i așa mare lucru să lași lumea în treaba ei? Că poate și adolescenta, chiar asta își dorește: parandărătul lik(e)uricilor… Mu mu și moa moa, pupici, inimioare, minunat… precum și-deja- grețoasa urare decât hedonică: magică, binecuvântată, cu relaxare, pace, fericire și-n iubire învesmântată, drag Adolescentrebelpunctcom ! Ce, e puțin lucru? Nu cred. Că chiar ș’așa a produs nește texte. Iar dacă-n lumina parandărătului, ea totuși naște în mare fel… atunci (că)cine suntem noi- mult prea sinteticii, a ne proțăpi în fața anamnezei analiticilor(?când, cum) nepătați și cu bune intenții, de la subsol? Să fim serioși. Viața merge înainte și cu/fără mine/tine. Blogurile, virtualul, ha ha… cu atît mai mult.
So.Ia și tu o pauză. Serios. Că lumea o putem schimba, zic. Poate. Zic. Fiecare prin acțiunile lui. Dar omul… cam niciodată. Mai ales cel ajuns deja la o anumită vârstă. Parafrazând pe cineva, geaba ești cărunt și te dai lup(moralist, bengos, whatever) nenicule, dacă ai mintea unei vrăbiuțew . Hm. N-așa? Altă lume, altă viață. Mă rog. Așa că dacă ionelgurădevrăbiuță a spus că nu te-ar lăsa să te manifești pe blogul lui-cu mintea ta de 14 ani- crede-mă că ești banat deja. Pe mine m-a pus în standby, doar pt că o altă păsărică cot e lin m-a banat pe blogul ei. Ba mi-a și dedicat un amplu articol de înfierare a libertății de exprimare, anunțând cu emfază nevoia stringentă de înființare a poliției blogurilor. Mda. Încă mă râd. Dar.. aașa să fie. La asta subscriu și eu. Poa să facă mare rău o poliție a celor ce au mintea unei gingașe vrăbiuțe? No way! Go for it.
Anyway. Eu chiar vorbesc serios.
Lasă lumea adolescentei în pacea ei. Poate doar de asta are nevoie ca să crească, de ce nu? Ș’apoi- cu toată dragostea, chiar n-aș vrea să apuci ziua în care să fii și tu, ținta unui referendum gen: io nu mai postez aici, ori Goe ori.. noi?!
(Adorata nu merită asta)
……
Ps. Chiar dacă lipsesc, tot o să te citesc.
さようなら Sayōnara!
Mă lupt cu tot ce ține de „Țara Soarelui Răsare”.
Limbă, obiceiuri, istorie, cultură. Peste 10 zile sper s-ajung. Mi-am dorit atât de mult și de-atâta vreme.
Muza să fie cu tine.
Eu voi fi.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Vorbesti mult și ai limba ascuțita. Șarmul tău, nu ai ce-i face. Mor de invidie pentru călătoria ta, pe care o visez din copilărie (propria mea călătorie, nu a ta) dar o visez așa cum visezi peștișori zburători la tine in sufragerie. Salutari împăratului, și din partea mea.
ApreciazăApreciază
Ha ha,
paradox au ba, dintotdeauna, mai toți mi-au cam dorit limba.
Și unii-d’atunci, chiar s-ar putea mândri cu asta.
Azi? Ha. Mulți încearcă. Doar unul a reușit. Iubi.
Așa că nu vă mai străduiți. Știu că limba mea deranjează. Nu, nu pt că ăsta-i șarmul meu. Ci doar pentru că adevărul doare prea mult. Altminteri, n-ar provoca atâtea angoase ori suferințe de neconceput. Mai ales în lumea virtuală.
……..
dacă nu crezi în vise, apăi degeaba visezi
crede, și visele pot deveni realitate.
nici eu n-am crezut cân’va. multe din ele.
dar când le-am trecut pe todolist-ul ăla… apăi chiar s-au întâmplat.
simplu
ApreciazăApreciază
Quo vadis Nostrastella?
Fiat. Fiat silentium!
ApreciazăApreciază
Quo vadis? Exact acolo.
Acuma numa să nu-mi spui c-ai fost și tu.
Și eu care căutam inițiere… Fuck. Promit să depănăm impresii de m-oi întoarce.
Așteaptă-mă’n port. Găsesc eu arca. Cumva 😆
ApreciazăApreciază
AdorAbile…Stellele !
ApreciazăApreciază