Oameni

Pentru ce te-ai întoarce în casa care arde

Drama petrecută într-un bloc din Constanța, in care a izbucnit un incendiu, și în care o femeie și-a pierdut viața, căzând de la balcon, în încercarea de a-și salva amintirile, m-a răscolit peste măsură. Știrea în sine, prezentată obsedant la orele de maximă audiență, este zguduitoare prin ea însăși, dar mai ales prin motivul care a stat la baza tragediei: o lumânare pentru un fiu decedat a declanșat incendiul, iar laptopul în care erau stocate poze a fost motivul colateral al morții femeii, care s-a întors în flăcări pentru a-l recupera. Fără cea mai mică intenție de a bagateliza tragedia, este ca în jocul nostru „dacă ai fi obligat să stai pe o insulă pustie, ce obiect ai lua cu tine”. Că jocul ar putea fi jucat paroxistic și transformat într-o tragedie, nu m-am gândit niciodată. L-am jucat cu seriozitate, când mi-am închipuit ce aș salva din casă în caz de cutremur, veriga slabă a curajului meu, când mintea îmi paralizează și am reacții paradoxale. M-am gândit, la rece, în lipsa cutremurului, că mi-aș salva actele, pentru a putea demonstra într-un potențial viitor că am o identitate. Femeia aceea a ales să-și salveze amintirile, cu prețul vieții, și te poți gândi că prețul a fost prea mare. Sigur că te poți gândi, la rece, judecând de pe margine, așa cum sunt în stare să mă gândesc într-un moment de liniște tectonică, ce aș salva în caz de cutremur. În momentele de panică, de joc paroxistic, de flăcări care te fac scrum sau cutremure care te zdrobesc, se arată, probabil, adevărata valoare pe care o atribuim persoanelor dragi, morților noștri sau obiectelor din casă, iar banii, bijuteriile sau ceasurile de colecție devin neimportante, deși am investit în ele ani de muncă.

N-o să te întreb pentru ce ți-ai risca viața în situații limită, pentru că nu vei ști să-mi răspunzi, lipsindu-ți condițiile concrete de lepădare a rațiunii. Alegerea e irațională și foarte onestă.

Cu ani în urmă, stăteam pe balcon, cu soțul meu, într-o seară. Și cum priveam în jos, la viermuiala străzii, vedem amândoi cum pe țeava de scurgere, suficient de largă, se ivește capul bătrânei noastre pisici (aveam încă pisica). Țeava de scurgere era lungă, betonată și paralelipipedică, iar pisica, de aceeași formă paralelipipedică, se străduia să se împingă pentru a scăpa de strânsoare. Se vede treaba că țeava îi venea cam strâmtă și pisicilor nu le place înghesuiala. O vedeam cum inaintează în gol și, soțul meu, fără să se gândească prea mult, escaladează balustrada și, pe partea exterioară a balconului, ținându-se doar cu o mână, se întindea, în gol și el, să îndese pisica înapoi. A fost singura dată când am tras mâța de coadă, înapoi în apartament. Bărbată-miu a sărit înapoi și-mi amintesc cum stăteam amândoi, fără vorbe, să ne venim în fire, tremurând ca două piftii. Curajul ne arsese în toiul peripeției, iar noi rămăseserăm sleiți, în pragul leșinului, îngroziți de posibilele consecințe, la care ne-am gândit prea târziu. Întâmplarea a avut un final fericit, dar putea să nu aibă, și ar fi îngroșat rândurile dramelor stupide, mediatizate la orele de maximă audiență: „un prost a căzut de la balcon, încercând să-și salveze frumoasa și nu prea deșteapta pisică”.

Drame stupide? Da. Sunt stupide, pentru cei care nu joacă jocul în condiții de paroxism. Laptopul cu amintiri și pisica sunt motive foarte serioase să mori. Sunt neprețuite.

Categorii:Oameni

Etichetat ca:

12 răspunsuri »

  1. Omul (homo sapiens sapiens) este un „animal” evoluat rational-sentimental, care actioneaza adeseori dominat de impulsul sentimentelor inconstient, instinctual, paradoxal, „anormal”!
    O seara si o saptamâna minunata, luminata, binecuvântata, draga Adolescentrebel !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Eu nu am luat nici un obiect, nici actele, nu m-am panicat. Oricum obiectele nu sunt pasiunea mea renunt cu usurinta la ele niciodata nu am colectionat ceva le consider doar o necesitate. Intr-o situatie limita ma mobilizez doar pe moment dupa ce trece evenimentul mi se moaie picioarele, imi bate inima tare, ma ia cu calduri, transpir involuntar, cu greu ma mai controlez. Dupa ce mai trece putin timp ma apuca chiar si un tremur. Cand am iesit din casa am iesit doar cu familia si catelul iar cand am avut-o pe mama imobilizata la pat in timpul cutremurului nu am mai iesit.

    Apreciat de 1 persoană

    • Si eu mă mobilizez, dar nu știu dacă în direcția potrivită. La cutremur mă pierd cu desăvârșire și, în mod straniu, mintea mea se apucă să calculeze procente: cât la sută scap, cât la sută mor, cât la sută mă vor găsi salvatorii sub zidurile prăbușite. Imposibil să mai fac ceva coerent.

      Apreciat de 1 persoană

      • Eu sunt doar atenta in jur si caut un loc mai ferit sa stam cu totii, nu fac nici un calcul ca nu sunt in stare. Nu stiu cum as reactiona daca m-ar surprinde vreun cutremur major singura cred ca as ramane pe loc cu gandul fie ce o fi….

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s