Ce te aștepți când îți trimiți copilul la școală? Te aștepți să-și îmbogățească cunoștințele într-un mod organizat, conform programei școlare, să dobândească abilități în domenii diferite, să-și dezvolte capacitățile proprii în funcție de posibilitățile lui. Te aștepți să-și desăvârșească educația pe care ai început-o acasă (cei șapte ani de-acasă, care vor ieși la iveală în orice circumstanță și în toate perioadele vieții, ca un fel de amprentă de care nu te poți dezice; cei șapte ani au devenit șase în ultimul timp). Te aștepți să învețe lucruri despre societate, prin cunoașterea propriei sale microsocietăți-școala. Te aștepți ca dascălul să fie un model, de la care copilul să preia calități, fie și prin simpla contagiune. Ce-l face pe dascăl un model? Cunoștințele vaste, abilitățile de comunicare, empatia, interesul centrat pe elev, ținuta morală și toate acele calități care conturează harul pedagogic.

Ce poate fi în mintea și inima unui părinte când dascălul își prezintă lenjeria intimă la ora de curs online? Probabil că părintele este îngrozit, punând sub semnul întrebării validitatea unui întreg sistem, ce nu a fost niciodată foarte performant, fapt vizibil în statisticile seci, referitoare la abandonul școlar și analfabetism. Șansa copiilor cu părinți care-și permit eforturi financiare este susținerea cu sistemul de meditații, dezvoltat ca un sistem educațional paralel. Acesta se dovedește mult mai eficient la prima vedere, pregătind, în mod aplicat, elevul pentru un examen. Obiectivul vizat – obținerea notei mari la examen- este un obiectiv putred, dar agreat de învătământul actual. Nu contează cine e copilul, ca personalitate complexă, nivel de instruire sau abilități dobândite. Dacă învățământul de azi are hibe în instruirea cetățeanului adult de mâine, în sensul că e imperfect, ar fi frumos ca măcar să nu îndrepte educația spre pantele negative, la limita infracționalității sau imoralității. Un copil ar înțelege că dacă profu de fizică le arată chiloții la cursuri, în calitatea lui de model socio-moral, o suită întreagă de comportamente deviante pot fi trecute cu vederea sau considerate firești. Cu alte cuvinte, pragul minim al unei moralități acceptate social face un salt mare, în jos. Ne putem aștepta ca, peste 20 de ani, când copiii ajung la vârsta unei maturități împlinite, să fie în regulă pârțurile în public, râgâielile zgomotoase sau scuipatul liber pe trotuar,plagiatul cotidian, activități care nu lipsesc cu desăvârșire, dar sunt penalizate social.

De ce și-ar arăta un profesor chiloții la oră? Poate i-a fost cald, poate fumase un joint, poate era beat ca urmare a unei dispute domestice. Toate aceste „poate” sunt permise oricui, mai puțin unui profesor, care formează cetățeanul de mâine. Singurul caz iertabil, în cazul unui dascăl, este un atac cerebral trecător, care i-a tulburat, tot trecător, judecata. Se pare că nu a fost vorba despre un atac cerebral, ci de un banal acces de exhibiționism. Nedumerirea mea este cum s-a ajuns atât de departe și cum nimeni, din anturajul cadrului didactic, nu a văzut semnele evidente ale unui comportament deviant, pentru că sunt convinsă că arătatul chiloților la cursuri nu a venit din senin, ci ca urmare firească a altor acte dubioase, de intensitate crescândă. La fel de convinsă sunt că, dacă părinții nu s-ar fi revoltat, arătatul chiloților la cursuri ar fi fost o etapă premergătoare a altor expuneri ostentative. Așa cum se întâmplă de obicei, publicitatea negativă e foarte puternică, anulând mediatic existența incontestabilă a profesorilor valoroși.

Dacă sunteți de acord cu mine, învățământul este în plop și plopul e în aer, iar lenjeria intimă expusă la cursuri nu face problema mai ușoară. În cât timp credeți că vom vedea efectele învățământului actual? Deschid eu pariurile și zic zece ani. Nu pot paria pe întinderea acestor efecte în timp. Nu de alta, dar cred că se vor perpetua etern.