Din dragoste, din interes sau din alte motive

Azi vă voi povesti despre cea mai frumoasă cerere în căsătorie, așa cum mi-a fost prezentată și mie de frumoasa protagonistă a cererii. Că e frumoasă tocmai v-am spus, dar trebuie să știți despre ea că este ceea ce lumea numește „o femeie independentă”, cu un job bun și fără oră fixă de venit acasă. Unele muieri mai cârcotașe, trecute de prima tinerețe, spuneau despre ea că este o ușuratică, o obraznică și o nerușinată. O spuneau cu tonul femeii cuminți, la casa ei, cu buzele strânse de dispreț și, foarte probabil, de invidie disimulată insuficient. Pentru că fata asta era o nerușinată atunci când flutura din picioarele lungi acoperite doar puțin de fuste scurte. Nerușinată era și când râdea cu o gură mare, viciată, de gospodinele care o huleau. Era nerușinată când dădea voce gândurilor și când povestea că ei îi plac parfumurile, vacanțele și bărbații, exact în această ordine. Declara, sus și tare, că disprețuiește căsătoria și că nici torturată nu și-ar împărți viața cu un bărbat, din motivul amuzant că-i plac bărbații foarte mult. Căsătoria nu putea să însemne decât o irosire nefericită de posibilități, iar când spunea acest lucru, nevestele se înverzeau oripilate, clătinând din cap, cu mâna la gură. „Nerușinata” nu se stânjenea să iubească și să-și lase iubirile în urmă,mirosind frumos, între două vacanțe plătite din banii ei de femeie cu un job bun. Dacă renumele său era promiscuu printre gospodine, printre bărbați era o muză și mulți își încercaseră norocul, cu o cerere în căsătorie. Ea refuzase cerere după cerere, motivând cinstit că măritișul nu-i de ea. Totuși, veni și ziua când nerușinata, la fel de slobodă la gură ca de obicei, a venit cu un inel cu piatră frumos șlefuită pe deget, strălucind să-ți ia ochii. Se mărita. El îi făcuse cea mai frumoasă cerere în căsătorie, în cel mai frumos restaurant, alături de cei mai simpatici prieteni. Nevestele, verzi ca întotdeauna, trăgând cu ochiul la inel cu speranța că e o imitație strălucitoare, s-au interesat cine este el, că pierduseră șirul iubirilor ei. El? Un prostănac, cel mai anost dintre iubiți, îi câștigase inima prin cea mai frumoasă cerere în căsătorie. Nerușinata a povestit, lipsită de orice pudoare, cum tolomacul i-a oferit inelul la desertul în care ardeau niște artificii (foarte frumos, măi, o splendoare) și i s-a aruncat în genunchi (doar într-un genunchi de fapt, foarte frumos, emoționant). Prietenii filmau totul, din toate unghiurile, imortalizând desertul, artificiile, mocheta restaurantului, genunchiul pretendentului și inelul cu diamant (e chiar diamant, frumos, măi, strălucitor). Au înregistrat și întrebarea gâtuită a băiatului: „vrei să fii soția mea?” și așteptau, cu degetul pe butonul de play, răspunsul ei, care a venit pe acordurile unei viori răsărite în dreapta lor, împreună cu un mustăcios tuciuriu, foarte talentat. Frumos, măi, emoționant, era chiar marșul nupțial, dar și un vals, ceva, să-ți rupă inima. Iar ea, nerușinata, având ochii umezi și palmele transpirate (să-i scape inelul, nu alta) a zis doar „da”. Asta e, nevestele o pot considera de-a lor, femeie la casa ei, chiar dacă a fost cam nerușinată pentru a merita așa ceva. O singură nelămurire mai aveau nevestele cuminți, pe jumătate îmbunate de frumoasa cerere în căsătorie: de ce îl ia? Din dragoste sau din interes? Fata nu se gândise prea bine care este motivul pentru care se mărită, altul decât frumoasa cerere în căsătorie. De fapt, nu se căsătorea din dragoste, pentru că nu-l iubea, și nici din interes, pentru că era mai avută decât el. Dar când el a cerut-o atât de frumos, ea, nerușinata, a avut un moment de slăbiciune, și s-a rușinat să spună „nu”.

PS. Chiar cunosc pe cineva care a acceptat o cerere în căsătorie pentru că „i-a fost rușine să spună nu”. Căsnicia ei e solidă.