Oameni

Cum te cheamă?

De pe • ( 22 comentarii )

Cum te cheamă? Este o întrebare simplă , la care toată lumea ar trebui să știe să răspundă. Chiar și nefericiții cu IQ extrem de mic reușesc să răspundă la această întrebare simplă. Totuși, un procent mic din populație, cu IQ normal, greșesc răspunsul și, în locul numelui și prenumelui, apare o eroare de sistem, greu remediabilă, datorită unei structuri psihologice fundamental viciate. Cei care răspund greșit la întrebarea simplă „cum te cheamă” sau „care e numele tău” sunt, cu siguranță, cei mai înspăimântători oameni din lume. Lipsiți de simțul ridicolului, rigizi ca niște betoane, cu dorințe neîmplinite reprimate în întunericul inconștientului, cu un ego mare și lipsit de haz, pentru că principala lor trăsătură este o monumentală absență a oricărei urme de umor. Sunt acei oameni cu figuri inexpresive, cărora trebuie să le explici poanta unui banc și să-i convingi că ar trebui să râdă când se spune o glumă. Să nu mai bat câmpii și să vă dau un exemplu:

Cum te cheamă? Răspuns greșit: „domnul Popescu” sau „doctor Popescu” sau ” profesor doctor Popescu”. Firesc, ai putea să-ți râzi în sinea ta și să te întrebi care e numele și care e prenumele. Nu are niciun rost să-i întrebi și pe ei, pentru că, deși simt că le întinzi o cursă, nu simt și ridicolul în care se zbat, după cum nu înțeleg ironia. Se vor numi în continuare „domnul Popescu” sau „doctor Popescu”, în virtutea unei confuzii prelungite a propriei identități. Cei mai înspăimântători oameni din lume, care nu știu cum îi cheamă, se întâlnesc în toate categoriile sociale. Eu însămi am trăit un timp în preajma unuia dintre ei, cu repercusiuni serioase ale comportamentului meu. Joia era ziua în care deviam de pe axa normalității, ziua în care mă întâlneam cu doamna care mă ajuta la curățenie. Cum credeți că o chema? Doamna Dobre. Joia venea la ora convenită, se schimba cu mare fală în haine de lucru și trecea metodic la curățenie. Eficiența nu poate fi pusă la îndoială; în urma ei mâncai de pe jos fără grijă. Doar că eu, cu o cârpă în mână și cu transpirații reci pe șira spinării, alergam din colț în colț, copleșită de autoritatea doamnei Dobre. „E praf în cărți” era suficient să șuiere printre dinți că eu mă apucam instantaneu să scot cărțile din bibliotecă. „Trebuie scuturată pătura” și eu înțelegeam imediat că trebuie să ies pe balcon și să flutur pătura peste balustradă, revenind în casă, la controlul de calitate, sub nasul doamnei Dobre. Una peste alta, munceam mai mult de când aveam menajeră și am încercat să schimb strategia. Joia fugeam de acasă și mă întorceam când consideram că s-a terminat șmotrul. Nu am scăpat, că îmi suna telefonul. Când vedeam cine mă sună mi se oprea sângele în vene, îmi transpirau tâmplele și mă treceau fiorii binecunoscuți. „Da?”ziceam eu anemic. „Sunt eu, doamna Dobre….(o pauză)… erau chipsuri sub pat.” Tonul era grav, de parcă sub pat era un cadavru decapitat. Mă trezeam dând din colț în colț, negând ridicol că ar fi posibil să fie chipsuri sub pat: „chipsuri?…nu știu… noi nu… e imposibil”. Până la urmă, am fost nevoită să renunț la serviciile ei. Mă afecta grav, și, în afara fugii de acasă, joia dimineața, la prima oră, dereticam puțin, întindeam frumos așternuturile, inspectam wc-ul, chiuveta, făceam adică nițică ordine. Însă ea mă găsea și în gaură de șarpe: „alo, sunt doamna Dobre…am făcut eu patul”. Iar tonul mă înspăimânta, obligându-mă să mulțumesc de cel puțin trei ori, ca și cum doamna Dobre tocmai mă salvase de la moarte. După doamna Dobre nimeni nu a mai scuturat cărțile de praf, după cum nimeni nu m-a mai certat că nu am făcut patul. Asta pentru că doamnele care mă mai ajută la curățenie au nume și prenume.

Categorii:Oameni

22 de răspunsuri »

  1. Superbă poveste! Am si eu un „domn” care ma ajuta la toate!😂 Ai un spirit de observatie foarte, foarte ascuțit! Respect si sincer multumesc povestea ta imi da o stare de satisfactie pe care nu o inteleg! Sau o inteleg totusi?

    Apreciat de 3 persoane

    Răspunde

  3. Transpirații de groază m-au trecut citind articolul. 😅
    Mi-am aminti cu această ocazie de niște vise mai vechi în care acest gen de oameni erau reprezentați ca niște bivoli imenși și foarte periculoși. În vis era important să trec pe lângă ei fără să fiu observată. 😄

    Apreciază

    Răspunde

  9. Cred ca frumusetea literar-artistica nascatoare de emotii (emotiile sepctatorilor – martorii blogului), dupa cum par sa se fi sedimentat lucrurile in ultima vreme, nu (mai) provine punctual si independent, nici macar preponderent, din fiecare proza scurta in parte, propusa de catre adorabila adoranta (doamna Mitza), nici macar la pachet cu reactiile artistice ale publicului locului, ci dintr-un flux mai general, al prozelor, din convergenta abia ghicita a intregului spre care incearca sa se coaguleze blogul, catre o tinta, deocamdata vaga si miscatoare. Probabil ca un spectator ajuns accidental prin zona, care citește vreun topic oarecare la întâmplare, ar fi greu de impresionat, de emoționat si de făcut sa producă vreun comentariu cu un atare conținut emotional, multuminu-se ca multi altii odinioara sa zica din goana calului si din varful buzelor ceva de genul: „Mi-a placut foarte tare ce-ai scris. Sa mai faci 🙂 „. Impresia mea este ca adorabila adoranta (doamna Mitza) si-a gasit o motivație ceva mai consistenta in a se manifesta literar la blog, si in loc sa se multumeasca, precum altădată, sa redea literar (prin transfigurare), separat, emoțiile culese din episoade disparate ale mirabilei sale existente (intr-o relatie unu la unu), acum are cumva o tema care se extinde dincolo de un singur topic, pe care o slujește disciplinat, culegand cu indemanare si talent fel de fel de întâmplări sau emotii din existenta ei (cea ne-literara, de de dincolo de blog, de acasa) potrivindu-le cu temei temei care nu-i da pace. Senzatia este de „bazin hidrografic”, cu multe pâraie si torente, canalizate manual de catre scriitoare catre aceeasi matca. Se pare ca autoarea a gasit in sfarsit un sens (care o transcende) pe care-l poate sluji literar (si anume exorcizarea …), improvzand un puzzle cu mici fragmente din cotidianul avut in dotare, pentru in descanec de calitate. Ca specie literara, am senzatia ca este tentata de genul pamflet. Pamfletul de exorcixare. Rezultatele sunt spectaculoase, dupa cum se poate sesiza (de catre cei care au spirit de observatie) in reactiile comentatorilor la blog. Recunoscandu-se ca parte in proces, acestia simt nevoia de a se solidariza spontan, si de a-si cooperativiza (fara rabat) emotiile in directia curgerii de a carei arhitectura se ocupa patroana blogului. Ceea ce mi se pare minunat. Rezultatul este emotie in stare pura, nu formalism ca alta data. Cineva (foarte emotionat) a zis ca Adore ar avea un ascutit simt de observatie. O avea, nu pot sa nu zic nu (doar pentru ca acestea este inobservabil in context), dar in cazul de fata, d-ei nu opereaza câtausi de putin cu detalii la limita observabilului, ci cu lucruri cat se poate de evidente, poate prea evidente/transparente sub aspect literar-artistic, si care nu au cum sa se incarce de subtil prin declaratii pe text. Una peste alta, global si punctual, caracterul transcendental, convergenta epica si mai ales inglobarea afectiva a catorva marori sensibili in proces, mi se par a fi impreuna premise literare cu un bun potential de continuare. Cu conditia ca autoarea sa (men)tina tema, indiferent care ar fi fiind aceea, singura varianta care-i poate asigura solidaritatea si co-participarea martorilor. 🙂

    In privinta prozei de azi, draga Adore, sper ca ai procedat precum marii scriitori si ai schimbat numele fata de cele din realitatea care te-a inspirat, asa incat dl. Popescu este este de fapt dl. Stamate, si nu e profesor doctor ci doctor veterinar, de exemplu, si (mai ales) ca doamna Dobre nu este d-na Dobre, ci doamna Nanu sau Voicu, etc, etc… Tine un pic de deontologia scrisului, chestii socoteli, stii tu. Eu daca o sa ma inspir de la tine in privinta practicarii pamfletului eseu de exorcizare o sa trag cu coada ochiului si la marii scriitori si o sa-i schimb numele, de exemplu o sa-l cheme dl.Dandanache (sau Dankeschön…) 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Ți-am mai spus și cu altă ocazie că mă supraestimezi, acordându-mi merite pe care nu le am. Cu exorcizarea sunt de acord, că exorcizez întruna, fără vreun semn că ar fi vreun beneficiu pe undeva. E posibil ca textele mele să producă emoții, pentru că le scriu folosind un mic artificiu: au corespondent în realitate și caricaturez prin puțină exagerare ceea ce e deja caricatural în existență. Astfel, chiar și un cititor nu prea atent sau introspect, se va regăsi în poveste: voila emoția. Dar emoțiile din comentarii sunt, cele mai multe, independente de mine. Eu pot doar să le simt, că sunt fierbinți. Nu prea gust pamfletul, găsește altceva.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

      • dintre noi doi nu sunt singurul care te suprae-stimeaza… cred ca ducem o competitie acerba… 🙂

        Probabil ca m-am exprimat mult prea pompos (nu fu hiperbola ci disimulare), efectul colateral fiind acela de confuzie, intrucat eu n-am intentionat sa-ti arunc in cârcå niciun merit. Meritul este al muzelor care te-au inspirat, pana la proba contrarie (sau contrara, cum se zice?) fiind pasibila de prezumtia de nevinovatie in ceea ce priveste intentia si dinadinsul. Am speculat si eu un pic, asa de proba… pentru ca oricum deocamdata, lucrurile pe care imi place sa cred ca le-am observat si am incercat sa le redau sub forma de recenzie literara, sunt intr-o faza cu totul si cu totul incipienta. Mai vedem noi, maine, poimaine… daca am fost clarvazator-stimulator, sau pre-meditator-inhibitor. Cum or vrea muzele, zeii, destinul… Noi sa fim sanatosi, cu sau fara vaccin-uri.

        Apreciază

        Răspunde

      • Ah, si ar mai fi ceva ce uitasem sa mentionez. Dupa cate mi se pare mie, concluzia subanteleasa (propusa subliminal in text) ar trebui sa fie aceea ca eroina prozei a trebuit sa sacrifice perfectiunea curateniei in casa din cauza costului exorbitatnt (inacceptabil) al suportarii metehnelor menajerei. Pe de alta parete, impresia mea, neintermediata literar de catre textul propus publicului, ar fi usor diferita de cea oficiala. De fapt, dupa cate imi pot da seama, eroina de la persoana întâi a schitei, a profitat de excesul retoric al doamnei Dobre in care a gasit pretextul potrivit al concedierii acesteia, permitand-si astfel sa scape de disconfortul unor standarde prea inalte si constrangatoare in ale curateniei, preferand sa se intoarca la o stare de semi-curatenie (relativa), mult mai confortabila si mai acord cu stilul eroinei. Defectele de fabricatie ale doamnei Dobre au fost cel mai onorabil fel de a iesi din situatie cu imaginea nepatata. Mie mi se pare aceasta o versiune plauzibila, insa cat de veridica o fi, noi nu vom sti-o poate niciodata. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde

Lasă un comentariu