Oameni

Muștarul de Dijon și pantofii ieftini de la Gucci

Comerțul, așa cum îl știu eu, stă să apună. Lasă că s-a dus vremea (neagră) în care ieșeai să cumperi ceva, orice, și unde vedeai o coadă pe trei rânduri, săreai să te așezi și tu și abia după aceea te dumireai ce urmează să cumperi. Ouă? Hm, tu sperai să fie pui (Petreuș), dar hai că sunt bune și ouăle. Și strada Kent, unde găseai tot felul de drăcovenii, cum ar fi săpunuri „bune”, țigări sau gumă de mestecat, a apus demult, ca arteră comercială ilicită. Se pare că se duce și vremea în care, atunci când îți trebuie muștar, mergi la megaimaj și îți cumperi un borcan de muștar, plătindu-l la casa de marcat, cu bani adevărați. Profilul cumpărătorului de altădată (cel cu ouăle sau puii Petreuș) a suferit modificări care-l fac de nerecunoscut. De exemplu, nu mai departe de zilele trecute, niște mititei sfârâiau pe grătar, când (groaznic!) mi-am dat seama că nu avem muștar în frigider. El și-a tras pantofi în picioare și a zburat la megaimajul de jos, că era urgență. Dar de întors nu s-a mai întors, nici în zbor și nici pe jos. Îl sun: unde ești, băiatule? Era la raftul plin de muștar. Alegea. Alegerea se dovedea anevoioasă și, în ciuda sfaturilor mele de a arunca un borcan în coș, oricare, că nu contează, el stătea mut de uimire, citind etichetele. Aveau muștar cu boabe, muștar cu miere, muștar cu hrean și problema deciziei s-a complicat peste măsură. Am fost nevoită să-l ameninț că mănâncă mititeii reci, fapt care l-a stimulat să se decidă la muștarul de Dijon, o stea între stele în constelația muștarului. La masă mi-a ținut predica muștarului și o dispută a fost cu greu înăbușită, când i-am pomenit de muștarul de Tecuci, la fel de potrivit să tăvălești mititelul prin el. Oricum, latura asta de cumpărător fandosit este nouă, venită cu vârsta, pandemia sau cu o oarecare creștere a nivelului de trai. Până acum muștarul era muștar, de Dijon sau de Tecuci, și-mi întovărășea competent mititeii, de orice fel ar fi fost. Nu-mi trece bine nedumerirea cu minunile cererii și ofertei, că aud alta, care m-a lăsat fără grai (tot soțul meu mi-a dat vestea): Gucci vinde pantofi ieftini, de doar 18 dolari. Aproape gratis. Doar că sunt virtuali, de folosit în realitatea augmentată. Adică atunci când ieși puțin să vizitezi turnul din Pisa sau poate puțin prin spațiu, printre meteoriți, stând confortabil în fotoliu, cu ochelarii pe nas (acei ochelari, nu orișicare) te îmbraci frumos și te încalți cu bascheții Gucci, să nu arăți ca prins de pe gârlă, ca un avatar de doamne-ajută. Nu vă gândiți că-i plătiți cu bancnote din Monopoly sau cu bani virtuali (cam a câta parte din bitcoin ar veni?), ci, culmea realității paralele, îi cumperi cu dolari adevărați, marcați cu toate semnele de siguranță ale veridicității. Cum spuneam , comerțul nu mai e ce a fost, ci cu totul altceva, pentru o lume nebună, nebună, nebună. Desigur, și amuzantă.

Categorii:Oameni

Etichetat ca:

14 răspunsuri »

  1. Fabrica de vise n-are limite, iar cele peste 7 miliarde de furnici rational-sentimentale, sunt active-n musuroaie si consuma energia planetara, fie ploi, fie ninsoare, unul pentru toti, toti pentru fiecare, pe retele si canale, în Guci ori pijamale, de la mic pâna la mare, trecem prin vremuri hilare.
    O saptamâna sublima, minunata, binecuvântata, împrimavarata, draga Noastra Stella !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Issabela Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s