Oameni

Liber arbitru. Destin. Orgoliu

De pe • ( 52 comentarii )

Nu m-aș apuca eu să răspund la întrebări la care Pascal sau Schopenhauer au răspuns înaintea mea, dar nimic nu mă împiedică să mă gândesc la ele, să răstălmăcesc filosofii sau să mă opun ideilor consacrate, ca un muritor de rând, la cursul de logică. Mi-a rămas gândul la un articol, citit nu de mult, în care autoarea își pune aceeași întrebare, cu iz retoric (http://semaiintampla.com/2021/03/22/retorisme/), preferând să adopte un răspuns de mijloc, al echilibrului împăciuitor spre care tinde ființa umană. Adică cine sunt eu? Rezultatul destinului? Rezultatul propriilor mele alegeri, făcute în baza liberului meu arbitru? Propriile mele alegeri sunt făcute în interiorul destinului? Nu-mi propun să răspund la nici una din întrebările de mai sus, ci doar să-mi exersez logica, printr-un demers rațional simplu.

Presupunem o situație constantă, situația de experiment. Vom alege o situație simplă, cunoscută de toată lumea, cum ar fi examenul pentru obținerea permisului auto, și anume traseul. Eu, subiectul experimentului, am dat examenul de traseu la sfârșitul lui martie, după o lună de școală în care au fost doar zile senine, pline de soare, lumină și asfalt uscat. În ziua examenului de traseu ningea de nu vedeai în fața ochilor. Destin? Soartă? Am urcat în mașină, cu polițistul examinator alături, întrebându-mă ce să fac pentru a vedea ceva prin parbriz. Știam că există ștergătoare, după cum știam că nu le-am folosit niciodată în timpul școlii de șoferi. Nu aveam ce pierde mai mult de atât, așa că am apăsat și eu pe toate manetele și butoanele vizibile: am deschis farurile, am claxonat , am deschis capota și, într-un final, am descoperit si ștergătoarele. Polițistul stătea demn în dreapta mea, dar sunt sigură că hohotea pe interior. Am mai făcut vreo două greșeli pe traseu, care m-au relaxat definitiv, având convingerea că examenul e picat. Relaxarea mă face cu adevărat simpatică: cred că i-am spus și un banc cu polițiști, la care tot eu am râs. La sfârșit, m-a tras pe dreapta și mi-a spus că sunt un șofer prost, dar nu o calamitate; cu multă bunăvoință îmi dă permisul. Și asta a fost. Dintre cei patru examinați (două fete și doi băieți), doar fetele au luat permisul, deși (fără supărare) băieții conduceau mai bine. Îmi place și acum să-mi amintesc nedumerirea băieților, după cum îmi place să cred că polițistul acela a văzut la mine calitățile automobilistice potențiale. Imi place să cred că e meritul meu că am luat traseul, în virtutea felului meu de a fi, rezultat, în ultimă instanță, al liberului arbitru. Presupunând că picam traseul, lucrurile ar fi fost judecate altfel: afară ningea, aveam emoții, mașina părea să nu aibă ștergătoare, polițistul era mofluz. Adică, unde vedeți că aș fi implicată vreun pic? Evident, așa a vrut destinul, cum au gândit și băieții care au mai dat o dată examenul. Ideea pe care vreau s-o scot în evidență e simplă: succesul e rezultatul liberului arbitru, în timp ce eșecul e atribuit destinului, de cele mai multe ori fără vreo urmă de implicare personală. Orgoliul, bată-l vina, e variabila care intervine în experiment, complicând lucrurile în încercarea lor de a realiza un echilibru. Nevoia de a ne demonstra superioritatea față de semeni sau alte specii (ce altceva e orgoliul) ne tulbură raționamentul logic și înclină balanța, într-o parte sau alta, în favoarea dominanței destinului sau, după caz, a liberului arbitru. Dacă o situație constantă, de tipul examenului de traseu, cu o singură variabilă- orgoliul, egoul , măsurat în termeni de eșec sau succes, poate fi atribuită, cu o ușurință paradoxală, atât destinului, cât și liberului arbitru, înseamnă că soarta și liberul arbitru coincid? Deoarece acesta ar fi răspunsul corect după cursul experimental de logică.

Lăsând orgoliul la o parte, neliniștea legată de întrebările existențiale ar trebui să dispară și să ne lase să vedem că, în măsura universului, suntem ca și inexistenți sau, în cazul cel mai bun, pe același plan al importanței ca un mușuroi de furnici, bine organizate într-o structură socială: https://arcaluigoe.wordpress.com/2021/03/18/planeta-sperlingilor/

Categorii:Oameni

Etichetat ca:,

52 de răspunsuri »

  1. O logică impecabilă, pe care am savurat-o. Deși, dacă vrei musai părerea mea, pare mai degrabă chestie de noroc 😁, care-ar fi o subramură a destinului 😁 Sau, ca să nu ignoram astrologia, s-au aliniat niscaiva planete cu rezonanță feminină…

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  3. Asta e proză scurtă…au ai rămas datoare cumva lu’.. liber arbitru? Vax.nici nu contează.

    Păi liberul arbitru nu este un concept filosofico/etic ce se referă la libertatea absolută a omului de a alege cursul acțiunilor din viața sa?! Ș-atunci despre ce vorbim?

    ”…pare mai degrabă chestie de noroc, care-ar fi o subramură a destinului. Sau, ca să nu ignorăm astrologia, s-au aliniat niscaiva planete cu rezonanță feminină…” zice nonșalant (io zic că doar ca să se afle n treabă) izu’cottlin. Gizăs! Really?! Păi blogul tău pute a arbitru liber.
    Al tău și numai al tău!

    Mă leși?!

    Apreciază

    Răspunde

  4. Iar demersul tău rațional și simplu, îmi pare atât de superfluu și c’o logică realmente cottlin, căăăăă… Că m’a lăsat fără cuvinte. Ce are iarna cu vara, ce are ploaia cu soarele? Știm. Ce are examenul auto cu toate astwea?! GIZĂS!
    …
    Știi cum se spune în țara mea(aia de mai sus de Tâmpa) când ți-ai luat permisul?

    -Bravo. S’ai parte de drumuri bune, și șoferi adevărați și pricepuți.
    …
    A fi deținătorul unui permis dew conducere înseamnă mult mai mult.
    Sper să nu te întâlnesc în trafic

    Apreciază

    Răspunde

    • Demersul meu este chiar superfluu, cum și-a dorit. Dacă ai crezut altceva, cum că ar fi vreun eseu despre liberul arbitru înseamnă că una dintre noi și-a pierdut simțul umorului. O fi pe drumurile țării, o fi prin Țara Soarelui Răsare? Să nu ne întâlnim în trafic îmi doresc și eu, pentru că uneori pari genul care are probleme cu managementul furiei. E plin traficul de șoferi deștepți și violenți, care se bazează doar pe bunul simț al celorlalți.Să ai permis nu înseamnă că ai terminat vreun Oxford: trebuie doar să cunoști și să respecți niște reguli.

      Apreciază

      Răspunde

  5. Mă cam iei în balon, și nu-mi (prea) place.
    Credeam c-am trecut peste faza asta. Anyway.
    Ori poate nu vorbim aceeași limbă? Se poate.
    Revin

    îți pare c-am terminat vr’un oxford …ceva.!!! Pe scurt, demersul meu era simplu de tot: a fi deținătorul unui permis auto, nu’i tot aia cu a fi șofer. Și nu, nu mi’am pierdut simțul umorului. Doar că…Uneori nici eu nu te înțeleg. Ca să vezi. Îmi cer scuze.

    PS. managementul furiei?
    wtf! acum chiar îmi doresc să ne-ntîlnim în trafic. Eu știu cum să mă feresc de tine.
    Tu știi cum să nu rămâi cu gura căscată cînd mă’ntâlnești?!

    Apreciază

    Răspunde

  6. Un tip era cu soția la medic si doctorul îi spune că soția e însărcinată. Omul se miră si zice că nu înțelege cum s-a putut întâmpla întrucât el a fost foarte prudent. Doctorul ii spune că e posibil să fi fost un accident, ca-n traficul rutier, unde nu e suficient ca tu sa fi atent, câtă vreme alții nu sunt atenti.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

  7. @Adore – felicitări pentru permis si succes în postura de șofer. Dacă mai așteptai un pic puteai să-ti iei direct mașină din aia care se conduce singură. 🙂

    P.S. Am impresia că introduci orgoliul (ego-ul) in anumite ecuații doar de dragul complicării problemei si al sporirii (înadins a) confuziei, ca să se poate face zarva mai mare. Orgoliile si ego-ul, oricât de prezente si de active ar fi (si de ce n-ar fi?) nu pot fi decât cel mult detalii colaterale (uneori, ce-i drept, in mare exces), in raport cu subiectul discutat sau folosit ca prilej de vorbă. Că ego-ul l-a făcut pe unul sau pe alta să zică ceva, este totalmente neesențial, importante rămânând dacă ceea ce a spus e valid, corect, logic, nostim si ce si cum o mai trebui să fie. Orice ins grăbit sau rău intenționat preferă sa detecteze ego-ul din tonul vorbitorului si să abată discuția in acea direcție, acreditând in subsidiar, discret si implicit (din prostie sau din fudulie ori din perfidie) ideea că dacă e orgoliu la mijloc, atunci musai enunțul rostit e fie fals, fie neimportant, ceea ce este… fals, greșit din punct de vedere logic. Daca nu-i poți demonstra cuiva că n-are dreptate in vreo problemă cel mai simplu e sa-i zici ceva despre ego-ul care-l mână-n luptă. Nu că ego-ul, orgoliile si altele de acest gen ar trebui ignorate cu de-a sila ca subiecte de vorba, fiind subiecte de discuții inutile la fel de bune (si utile) ca oricare altul. Ceea ce vreau să spun este că militez pentru separarea (dezbinarea) puterilor in stat si nu pentru punerea lor la un loc (grămadă). In aceeași ordine de idei as mai zice ca nici nimicnicia insului in fata infinitului universului nu-i un argument convingător pentru stoparea sau adjudecarea „dreptății” in disputele virtuale (si așa) fără nicio miză, in afară de amorul artei si de arta conversației in amvonul catedralei Nimicului… decât numai si numai dacă este pledat cu un atât mare talent literar, oratoric si actoricesc, încât sa creeze emoții pe partea artistică a lucrului in sine, care să facă neesențiale emoțiile legate de problema in sine.

    Apreciază

    Răspunde

    • Că e confuzia mare, nu e de mirare, deoarece nici în capul meu nu e altfel, iar dilema existenței liberului arbitru nu va fi, în niciun caz, deslușită de mine. Delimitarea termenilor, pentru claritatea raționamentului, nu mi-ar fi deloc de folos, ci, dimpotrivă, mi-ar spori confuzia. Liberul arbitru e prezent în viața mea în cel mai prozaic mod cu putință, adică sunt în stare să fac marile alegeri cotidiene, de la ce mănânc, cu ce mă îmbrac, cu cine vorbesc până la divorțez/nu divorțez, îmi dau demisia/ nu-mi dau demisia și cam atât. Dacă aș fi sinceră până la final, liberul meu arbitru nu e chiar liber, ci mai degrabă se preface că e liber. Cu orgoliul e altă poveste: nu merită minimalizat, pentru că îl găsesc vinovat de toate păcatele lumii. Mulțumesc pentru felicitări. Au venit cam târziu, că sunt șofer de aproape 30 de ani și sunt fan conducere preventivă, care pe mine m-a ferit de evenimente (exceptând vreo două oglinzi laterale și un ieșit din parcare neasigurat). În mașina fără șofer nu cred că mă va convinge cineva să urc. Deocamdată.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

      • Ion se duce la vecinul sau Janos si ii zice: „Mai ungure io am venit sa te tai cu cutitul”. „Pai de ce măi romane să faci un așa păcate?” „Pentru ca voi ungurii l-ați omorât pe Mihai Viteazu al nost”. „Da mai romane, dar asta s-o întâmplat amu 400 si de ani” „Da mă, da’ io numa acuma am aflat”.

        Asta vizavi de felicitări, cat despre liberul arbitru, om șugui noi aldată, căci dară nu-i lucru așe de șagă.

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde

      • Presupun că oricât de capricios ti-o fi liberul arbitru, n-o sa te facă vreodată să-ti dai si demisia si divorțul in același timp, decât in eventualitatea extrem de puțin probabilă, c-ai lucra la vreuna dintre firmele soțului. 🙂

        Apreciază

        Răspunde

  8. De la Spinoza vorbire: nu există cauză necauzată și mișcător nemișcat.
    Bineînțeles că nu există niciun liber arbitru. Și Shopenhauer a vărsat cerneală: voim ce ne trebuie. Dar astăzi, când și un copil are acces la o mulțime de date științifice despre orice, nu e nevoie să fii filosof ca să înțelegi că ideea de libertate și liber arbitru nu sunt decât iluzii naive.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Iluzii naive.

      Fuck! sintagma de la sfârșit face toți banii.
      Ș’am trecut peste aia cu bineînțeles-ul! Serioooooos?!!!
      M’așteptam la mai multă glagorie în ceea ce te privește, totuși.
      Anyway. Nu-i problema mea… problema altora. Că până la urmă ce nu mă interesează, apăi nici nu mă prea afectează. (Truisme băbești, indeed.)

      … bey, că nu poci pt care să nu zic:

      păi dacă fucking omul, nu are liber arbitru , apoi atunci și pe cale de consecință, asta te onorează a nu fi responsabil de acțiunile și faptele tale? Ș’atunci? dăm vina pe noroc, destin? Pe GIZĂS!? Omul are dreptul de a se folosi de propria voință așa cum crede. Liberul arbitru. Responsabilitatea îi apartine în totalitate. Sper.

      Dumnezeule mare, unde dreaku te-ai ascuns!
      Doar Tu ești di vină!

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

    • Ar fi păcat să ne imaginăm că nu suntem stăpâni pe deciziile noastre. Am citit, și mi-e ciudă că nu-ți pot spune sursa informației, despre faptul că, în momentul deciziei conștiente, creierul deja a ales, cu câteva miimi de secundă înaintea deciziei conștiente, la nivel subconștient. Informația e in biblioteca mea, dar nu mai știu în care carte (studii neuropsihice).

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde

        • Nu știu. De obicei , se implantează niște electrozi pe zonele respinsabile si, in cazul ăsta, s-a înregistrat activitate electrică puțin înainte de constientizarea deciziei. Tu întrebi dacă e posibil ca decizia ta conștientă să fie predestinată? Cine știe? Pot spune că există modele de răspuns, în baza cărora poți „ghici” un anumit comportament într-o situație dată.

          Apreciat de 1 persoană

          Răspunde

      • Problema mult discutată este faptul că subconștientul „alege” ceea ce ne este de trebuință. Iar dacă ne este de trebuință, nu putem vorbi despre o libertate a alegerii. Dacă eu „aleg” să frânez în fața unei prăpăstii o fac pentru a-mi conserva viața din instinct. Dacă decizia ar fi una liberă de necesitate, aș pute, teoretic, să aleg să nu fac asta. Fenomenul este dezbătut de la nivel biologic: aleg să respir/aleg să dorm/aleg să mă îmbrac gros când e frig până la alegerile de a studia materiile care ne plac – moșteniri, a alege tipul de partener, necazul, aventura, abordările pașnice, conservatorismul ori progresismul. Predispoziția genetică decide în numele nostru din momentul concepției tipul de comportament și „alegeri” pe care le vom face.

        A alege liber, știi și tu, înseamnă a o face în afara ORICĂREI NECESITĂȚI. Or asta… nu există.

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde

      • „Am citit, și mi-e ciudă că nu-ți pot spune sursa informației, despre faptul că,…”

        Si eu am citit , aici :

        Experimentul lui Benjamin Libet

        De-a lungul secolelor, numeroşi filozofi şi oameni de ştiinţă au susţinut că liberul arbitru este doar o iluzie. Benjamin Libet, cercetător în cadrul departamentului de fiziologie al Universităţii din California – San Francisco, a fost printre primii oameni care au testat această ipoteză.

        https://www.descopera.ro/stiinta/9396734-este-liberul-arbitru-doar-o-iluzie-neurostiintele-ofera-raspunsul

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde

  9. Doar cunoasterea si întelegerea revelatiilor personale,(constientizarea subconstientului, controlul inconstientului si elevarea în supraconstient) poate conduce omul inteligent, rational-sentimental (sapiens sapiens) spre eliberarea AAAE, de Egoul primar, primitiv, al fricii perpetue de viitor, de propriul sine muritor, schimbator, relativ, incert, controlat de perceptiile celor cinci simturi primare care îi controleaza si conditioneaza liberul arbitru, transformându-l într-un sclav al propriilor perceptii, iluzorii, false, relative, schimbatoare, în functie de împrejurari si contextul spatio-temporal, determinându-i actiunile mai mult sau mai putin constientizate.
    „Isaia a zis atunci: „Ascultaţi totuşi, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai obosiţi şi pe a Dumnezeului meu?
    De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn: ‘Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).
    El va mânca smântână şi miere până va şti să lepede răul şi să aleagă binele.
    Dar, înainte ca să ştie copilul să lepede răul şi să aleagă binele, ţara de ai cărei doi împăraţi te temi tu va fi pustiită.”

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  11. Cel mai mult ma surprinde ca pe acest topic (anume), domnul doctor veterinar n-a avut nimic de zis. Ma întreb ce semnificație ar putea avea aceasta non-întâmplare in relație cu problema liberului arbitru. Ar trebui sa fie una profunda, nu?

    P.S. Imi pare rău ca discuțiile purtate (in special de unele doamne), au rămas nefinalizate, departe de orice concluzie. Ma așteptam sa plec acasă cu soluția in plic. 🙂

    Apreciază

    Răspunde

      • si iată adevărul care elimină nevoia de (orice) concluzie. Dar oare are „liberul arbitru” vreo relevanta in legătură cu felul in care (ni) se delimitează zonele de interes? Sau nu?

        Cred ca o mare parte din discuția pe aceasta tema se poarta pe marginea unor confuzii terminologice, întrucât nu se specifica de la bun început care sa fie sensul (semnificația, accepțiunea), unanim acceptata in discuție, a termenului „liber arbitru”, așa încât, ca si in discuțiile despre „Dumnezeu”, desi este folosit un același termen, fiecare vorbește despre cu totul altceva…(fiecare in acord cu o definite proprie, sub-înțeleasă). Termenii aceștia care frezează infinitul, ar trebui sa fie supuși unei operații de delimitare semantică, pentru a face posibila coerenta unei discuții, altminteri nu se mai deosebește nimeni de Iosif, cu excepția poate a veterinarului aflat in afara ariei de interes, ajungându-se totodată la concluzii bizare in legătură cu i/responsabilitatea gesturilor persoanelor si personagiilor.

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde

        • Am remarcat și eu că vorbim împreună și ne înțelegem separat, tocmai din pricina definirii termenilor. Până la urmă, articolul meu, deși e despre mine, s-a dovedit a fi și despre tine, despre Nostra, Natalia , Smaranda și chiar despre Vrabiuțe. Iosif e peste tot, deci nu-l pun la numarătoare. Nu credeam că se aruncă cineva să comenteze pe tema liberului arbitru. Pentru mine, această temă necesită curaj, prieteni cârcotași și mult alcool. Și documentare prealabilă, dacă vrei să ai greutate în argumentare, de la sf Augustin pornire.

          Apreciat de 2 persoane

          Răspunde

      • Alcool ??? 🙂 Nu e drept, ca eu n-am văzut nicio picătură. Dă si tu la toata lumea… măcar pentru egalitate de șanse, dacă nu din ospitalitate. 🙂

        Sau te pomenești că eu mă încadram la alt articol din lista de ingrediente 😦

        Apreciază

        Răspunde

      • si încă ceva, dacă vorbești despre tine si numai despre tine, fără să trișezi (prea tare),(si despre alt/cineva/ceva oricum nici n-ai putea vorbi), nu fii surprinsă să constați că, de fapt, vorbești despre toți, inclusiv despre ubicuul iosif.In funcție de expresivitatea ta disponibila in context, o sa se simtă invocați si o sa reacționeze, unul/alta, ca si cand despre ei/ele ar fi fiind vorba. Chit ca nu e. Si e. Si încă in același timp, care de altminteri nici nu exista, pierdut in profunzimea infinita a fiecărui ACUM, unic si irepetabil (o formulare cu care, iată, mă apropii binișor, cred eu, de însuși Iosif cel elocvent).

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde

  12. Pe scurt, (999)Noi unA, am zice ca, toate cauzele si efectele universale, macro & micro infinitezimale, sunt controlate si echilibrate perpetuum-mobile n spatiul infinit de Lumina Divina alb-stralucitoare primordiala, interactiunea dintre antimaterie si materie

    Apreciază

    Răspunde

    • Admirabilă frazarea si fabuloasă formularea magistralului Iosif the best, într-o sublimă ilustrare a misterului din si-labe. Textele d-lui Greblea ar trebui studiate in scoală… da, da, la orele de gramatică din clasa a-IV-a, pentru exemplificarea practică a felului in care se poate greși elementar. Astăzi dl.Iosif prezintă anacolutul. Ca bonus domnia sa a inclus „fizica umoristică pe înțelesul tuturor”, si de asemenea un eșantion in atenția loteriei romane, despre felul in care trebuie să se genereze spontan amestecuri aleatorii de cuvinte 6 din 49. Bravo bă maestre, ești mare, numai tie putea sa-ti dea prin cap așa ceva (era să zic prin minte). Poezie nu alta. O mai zic o dată că pe asta vreau s-o-nvăț.

      „toate cauzele si efectele universale, macro & micro infinitezimale, sunt controlate si echilibrate perpetuum-mobile n spatiul infinit de Lumina Divina alb-stralucitoare primordiala, interactiunea dintre antimaterie si materie” – pur si simplu divin.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un comentariu