O viață de câine

S-a întâmplat odată, când plimbam câinele

Incidentul s-a întâmplat odată, când plimbam câinele. L-am presimțit cu terminații senzoriale pe care nu știu să le denumesc, ca atunci când știi, cum ai deschis ochii după somnul nopții, că vei avea o zi bună sau o zi proastă. A mai fost și valul de iresponsabilitate, care a măturat totul în calea lui, lăsând în urmă doar ponoase: risipa ploii de petale, bețiile de muște dezmorțite, deviate de la traiectorie, gândaci roșii pe alee, obnubilați de lumină și căldură și oamenii care pierd vremea, cu nasul în vântul aducător de guturaie. Când vârful de iresponsabilitate a fost atins, s-a întâmplat că eram de față, plimbând cățelul uluit de petalele aninate în câlții blănii. Trei albine ne-au dat târcoale, fără să ne vadă: polenizau cu furia specifică incidentului. Valul de iresponsabilitate nu m-a iertat și, împotriva voinței mele, m-am trezit că sunt fericită fără motiv, așa cum li s-a întâmplat și altora. Iresponsabilitatea arată așa, în caz că o veți întâlni în drumurile voastre.

Nu fiți temători. Iresponsabilitatea produsă de incidentul cunoscut și sub termenul popular de primăvară e trecătoare și nu lasă cicatrici. Doar amintiri ale unor nepotrivite exaltări.

Categorii:O viață de câine

Etichetat ca:

9 răspunsuri »

  1. Mă trezisem la 5 dimineața. Am pierdut aproape disperată, 5 secunde cu gândul că trebuie să umblu ca supersonicul prin magazin: painicile trebe coapte, ziarele aranjate, painea preambalată trebuie aranjată pe rafturi, florile despachetate și aranjate, apoi 8 ore de piunat la casă.
    Am ieșit din casă pe la 5,40, întuneric, stele încă pătau cerul dimineții, în stânga mea orion se lungea relaxat pe boltă. Am ieșit din zona cu case orânduite șnur și am trecut prin părculețul ce-mi însoțește de fiecare dată drumul. Păsărele ciripeau somnoroase, vântul adia nepriceput printre crengile copacilor. Toată dragostea naturii s-a năpustit asupra mea, m-a îmbrățișat cu căldură și m-a umplut de bucurie. M-am simțit fizic luată în brațe și alintată. A fost o surpriză la care nu mă așteptam. Și… era toamnă.

    Apreciat de 4 persoane

  2. Se zice ca o poza face mai mult decât o mie de cuvinte… Cazul de fata nu face excepție, doar ca poza de azi a luat fata textului, restului de cuvinte, proza scurta de… Ceea ce nu este foarte fair, in special pentru proza ar fi meritat măcar tot atâta atenție… Foarte reușită, inspirată, spontană si emoționantă si in conținutul per se si in ceea ce reușește să inspire si să sporească cititorului in materie de emoționare fată cu sentimentul fericirii inexplicabile care răsare in suflete, mai ales primăvara, de la cele mai simple suflete si până la cele cocoșate de complexitate. Cu întârziere (si cu scuze pentru întârziere) un bravo sincer si aplauze pentru mica poemă de din jurul pozei ilustrative a miraculoasei fericiri spontane, bine prinsă in instantaneu si de fotograf si de prozator. Mie mi-a plăcut. Cu puțin noroc, acest lejer eseu ar putea fi un mic focar de contaminare cu asemenea nepotrivite exaltări pentru amețitul vizitator anonim, purtat aleatoriu de vreo adiere primăvăratică prin zona afișierului adorian. Ce sa zic? Baftă!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s