În zilele călduroase de vară umbra este la mare căutare. Ei bine, câinele meu găsește umbra de bună calitate, chiar dacă, atunci când o caută, limba îi atârnă pe asfalt. Nu orice umbră oferă răcoare. Unii copaci cu frunzișul des și coroană bogată dau umbră, că soarele nu pică direct pe tine, dar umbra lor e grea, umedă și lipsită de aer și aproape că îți dorești să te lipsești de ea și să stai, mai degrabă, direct sub razele soarelui. Cu limba târâș, câinele meu nu se lasă până nu dă de umbra bună: niște boscheți destul de stufoși, la baza cărora iarba e verde-închis, pentru că soarele nu ajunge la ea. La baza boscheților se odihnește doar cățelul, într-o atitudine de mare lene, lățindu-se incredibil de tare, pentru a-și mări suprafața de contact cu iarba rece. Eu nu încap la umbra boscheților, iar cățelul, din dragoste pentru stăpân, își părăsește locul răcoros și, cu nasul în pământ și limba de-un cot, caută, caută până găsește pe mama tuturor umbrelor, unde pot să mă odihnesc și eu. Niște brazi. Sub brazi pământul e umed și închis la culoare, pentru că mustește de apă. Câteva fire de iarbă care nu au văzut soarele vreodată și niște bureți cu pălăriile sumețite par să se simtă bine fără lumină. Aerul de sub brazi pare condiționat, iar umiditatea nu-l face irespirabil, ci doar mai plăcut. Dacă ar fi să treci printr-o caniculă fluierând, cred că poți s-o faci la umbra a trei brazi înfrățiți.

Umbră fac și oamenii și nu doar când soarele trece pe deasupra lor, lungind caricatural siluete pe asfalt. Marii oameni fac o umbră care se răspândește pe mai multe generații. Marele profesor X este cunoscut în toate mediile academice, iar contribuția lui în medicină este recunoscută pe plan internațional. X are doi copii, o fată și un băiat, ambii crescuți la umbra marelui părinte. Umbra a fost benefică pentru ambii copii, până la un punct: băiatul a ales să fie informatician și umbra tatălui său s-a rarefiat oarecum, dar fata a ales să calce pe urmele părintelui. A muncit enorm și, în comparație cu colegii de generație, a fost eminentă. Nu și în comparație cu tatăl său. Deși avea propria carieră academică, ea a fost tot timpul dr. X.X, fata marelui profesor X. Niciodată nu a reușit să scape de umbra tatălui său și, la 45 de ani, a hotărât să înceapă din nou, cât mai departe de familie, adică în Canada. I-a fost greu, dar nu regretă, pentru că și-a găsit identitatea.

Brâncuși a simțit umbra lui Rodin și a părăsit atelierul acestuia, pentru a-și făuri propria umbră. „Nu crește nimic la umbra marelui maestru” spunea Brâncuși despre Rodin (citatul este foarte aproximativ).

Federer și Nadal au anulat generații întregi de tenismeni talentați, pentru că este aproape imposibil să egalezi performanțele acestor titani. Ghinionul acelor tenismeni talentați este, cu siguranță, că au fost contemporani cu Federer și Nadal și te poți întreba câte genii se pierd în marile umbre.

Mamai-mea avea un nuc uriaș în curte. Sub nuc era tot timpul răcoare. Copil fiind, mamai-mea nu mă lăsa să mă joc sub nuc, să nu răcesc la plămâni. Spre deosebire de mamai-mea, nucul mai face încă umbră pământului. Și acum îi caut umbra, dar evit să stau prea mult sub el: mi se pare că aș putea face pneumonie.

PS. L-am uitat pe Djokovic, dar, de fapt, el mi-a inspirat acest articol.