Trăgea să moară, dar nu era foarte hotărât. Nu era hotărât nici să trăiască. De fapt, trăgea să moară cam de când se născuse, și, imediat ce fusese expulzat din pântecele mamei sale în această lume, pornise cu viteză numărătoarea inversă. Repede de tot îi trecuse viața, iar acum, la 79 de ani, simțea cu toate umorile vâscoase ale trupului său că moartea îl pândește pe undeva, pe aproape, gata să pună capăt numărătorii. Sperase mult timp că bătrânețea îi va aduce liniște în suflet, că va avea timp suficient să facă lucruri pe care nu le-a făcut la tinerețe. Așa se visa în urmă cu mulți ani, când învârtea niște hălci de carne în abatorul unde lucrase: că o să stea la căldură, fără să-i mai fie frig vreodată, și o să citească întruna niște cărți polițiste. Citise una, care l-a dezamăgit peste măsură. Adică de ce să-ți pierzi atâta timp citind 300 de pagini, când el a știut de la bun început cine era criminalul, chiar dacă autorul viclean încercase să-i sugereze alte piste. Nu era un copil și crima era limpede ca lumina zilei. Apoi a vrut să pescuiască, așa cum îi văzuse pe alții șezând liniștiți pe marginea lacului, cu ochii țintă la firul undiței. A pescuit într-o zi și s-a ales cu o insolație și cu un car de nervi, motiv pentru care această îndeletnicire a fost părăsită. A vrut să meșterească singur în casă și, după ce și-a cojit pereții, a chemat în grabă niște zugravi, să termine ceea ce el n-a putut duce la capăt: zugrăvirea unui perete aproape că îl omorâse, făcându-l să tușească până ce aproape că-i ieșiseră ochii din cap. Între timp, cu trecerea anilor, renunțase să mai încerce ceva nou și se mulțumea să facă un drum zilnic prin lume, la magazin, să cumpere o pâine. Drumul îl făcea agale, privind toți trecătorij în ochi. Uneori mai saluta pe câte unul, doar așa, să mai audă vorbă de om. Îi venea să moară în unele zile și atunci se întindea în pat cu mâinile pe piept, ca într-un exercițiu de antrenament. Nu-i venea să moară cu seriozitate, ci doar așa, în joacă și se bucura de fiecare dată când nevastă-sa făcea zgomot de veselă în bucătărie și îi strica jocul. Odată, când se întorcea cu pâinea în sacoșă, o fată pe care o privise în ochi i-a zâmbit cu bunăvoință. Nu era chiar fată, că tot avea vreo treizeci de ani, dar ce tânără îi părea… I-a zis săru-mâna și, dacă ar fi avut pălărie, și-ar fi scos-o în fața ei. Fata, un zâmbet și o fustă scurtă, l-a întrebat cum suportă căldura, că, uite, ea nu mai poate. El i-a zis că-i place căldura, că în tinerețe i-a fost frig tot timpul, la serviciu. Și din vorbă-n vorbă, s-a apucat să-i povestească fetei cum dădea cu barda în cap vacii înainte de sacrificare, să o amețească puțin și să nu-l mai privească în ochi. Știa ea ce ochi au vacile și cum plâng pentru că-și simt moartea aproape? Oo, și ce vrăbioare bune aducea acasă, nu ca acum, vită îndopată cu prostii, de nu știi de ce te îmbolnăvești. Fata îl asculta interesată și puțin amuzată și, sub soarele de vară, în mijlocul trotuarului, i-a spus că lucrul în abator nu e pentru toată lumea și că el, așa sensibil cum e, trebuie să fie o persoană foarte importantă și cu mult curaj. Bătrânul a zis că da, e o persoană importantă, așa cum se simte chiar în clipa asta. Emoția momentului, potențată si de zâmbetul fetei, a făcut să-i scape un vânt, dintre cele ca niște pocnitori și bătrânul s-a grăbit să tușească, pentru a acoperi rușinea. Nu a fost nevoit să se prefacă: imboldul de a tuși a declanșat tusea lui veche și cardiacă și i-a venit să moară de ciudă pentru momentul de slăbiciune. O durere pulsatilă îi chinuia tâmplele, semn că iar i-a crescut tensiunea, și fata l-a trimis spre casă și răcoare. „O persoană așa de importantă ca dumneavoastră nu ar trebui să stea sub soarele ăsta!” Bătrânul a luat-o spre casă, cu tâmplele zvâcnind de supărare și mulțumire totodată. Era supărat pe sfincterele lui eliberatoare de vânturi și mulțumit că cineva îi văzuse importanța. „O persoană foarte importantă”, ceea ce era și adevărat, numai că nu se gândise la asta până acum. S-a uitat mult în oglinda din hol și și-a îndreptat spatele, și-a supt burta și și-a pipăit mușchii brațului. Imaginea din oglindă reflecta o persoană foarte importantă. A strigat la nevastă-sa să-i caute cămașa în carouri și zgomotul de veselă a încetat. Ea îi cumpărase cămașa aceea, dar el n-o purtase niciodată: îi părea prea colorată și, oricum, în trening se simțea mai confortabil. S-a uitat pe deasupra ochelarilor la moșul ei și, după câteva momente, zgomotele produse de veselă au reînceput mai vârtos. Bătrânul și-a tăiat unghiile, și-a ras barba și și-a pălmuit obrajii, care au căpătat o culoare sănătoasă. Poate va mai citi o carte polițistă, dar, înainte de asta, va dormi puțin. A murit în somn, în acea după amiază, liniștit și mulțumit. A fost înmormântat într-o frumoasă și veselă cămașă cu carouri, iar cortegiul funerar a fost format din șapte vecini și o văduvă întinerită brusc de neașteptata provocare socială.
Categorii:Proza scurta
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Interesanta trecerea omului prin propria viata de la nastere la moarte ,moment bine creionat ,cu aspecte comice si totusi realiste ,care uneori ne demonstreaza ca viata este acum si trebuie traita indiferent de rezultat..pentru ca acesta(finalul) v-a veni ,pentru unii mai repede ,pentru altii mai tarziu.
Asadar.. bucurati-va de fiecare clipa.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
E ușor în teorie, dar bucură-te de fiecare clipă concretă, dacă poți! Mie mi-e imposibil (cu rare excepții) să mă concentrez pe prezent, ceea ce mă face să cred că și alții pățesc la fel. Am mereu în cap ce am de făcut mâine și ce nu am apucat să fac ieri.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nimic nu te împiedică să fii cutreierător și să călătorești în timp pentru a scăpa de povara momentului prezent (pardon de pleonasm)…
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Păi, ce afacere am făcut?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Uite, nici eu nu am reușit niciodată să trăiesc acum, să apreciez momentul de față. O fi cineva care poate?
ApreciazăApreciat de 4 persoane
@Ana G. – Nu stiu de unde anume vine punctul G din nickname-ul d-voastră, dar îmi place ideea. Denotă (un pic de) mister… (Mister G.), in fine ceea ce voiam să vă spun este că a reuși să trăiești fix in prezent si să savurezi momentul de față nu-i chiar o performanță la îndemâna oricui, oricând… Se întâmpla rar, si nu sunteți, nici pe departe, singura (victimă) căreia i se refuză cu grație acest (gen de) extaz… Dacă poate fi o consolare in această diluare colectivă a „vinovăției” ratării prezentului … Ceea ce am descoperit a fi fiind o consolare acceptabilă este abilitatea de a aprecia mai târziu momentul (trecut), a doua zi, anul viitor, cândva, nu contează când… oricând mai bine decât niciodată… Cu puțin noroc si îndemnare trecutul (de bine) ne poate ajunge din urmă, transformându-se in prezent (de bună calitate)… Prezentul are (uneori) abilitatea de a recupera savori trecute si aparent ratate la vremea respectivă… Prin urmare nu vă îngrijorați prea tare când veți constata că nu vă aflați total într-un prezent care ar merita deplina prezență. Dacă există, substanța acelui moment nu se va pierde si vă va ajunge cândva din urmă… La urma urmei întreaga viață nu-i decât o clipă, o singură clipă, un moment, un prezent continuu, în care ni se întâmpla toate, de-a valma… ♫♫♫ Nu?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cam așa îmi ziceam și eu după facultate, „voi sta toate după amiezele în fotoliu și voi citi”. Dar lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum le plănuiești. Prioritățile se schimbă…
Ți-a reușit o poveste foarte frumoasă, ruptă din „raiul” zilnic, cu un personaj din gama gri a societății, căruia i-ai ridicat toate mingile la fileu: i-ai dat cărți să citească, l-ai trimis la pescuit, i-ai testat talentul de zugrav, dar cel mai potrivit rol a fost cel de cuceritor😜
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Și eu…tot voi citi pe îndelete și cu gândul la lectură, cam de 30 de ani încoace. Partea cu adevărat tristă e că, odată cu vârsta, ți se prăfuiesc și poftele.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Se pare că suntem cam la fel de „adolescenți” 😉
ApreciazăApreciat de 2 persoane
A trai fericirea si exaltarea pana in ultima clipa cred ca este minunat. Un final de viata, un happy-end, cu siguranta este magnific, eu cred ca a ajuns in rai iar vaduva intinerita s-a combinat cu unul din cei 7 vecini.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Dap. Povestea poate merge unde și cum vrem noi. Nu știu cum vine cu fericirea de pe ultima sută, că nu cred că există.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mama mea este destul de înaintata în vârsta, si ori de câte ori vorbesc cu ea, afirma ca e fericita 🙂 La fel si eu, fratii mei si surorile mele, chiar daca suntem raspânditi peste tot în aceasta lume ! 🙂
Cred ca (999)Noi unA, am gasit cheia fericirii în Cuvântul AAAE ! 🙂
Sa fiti iubiti si fericiti, alaturi de copii, bunici strabuni, parinti…!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mama ta (sa-ți trăiască) este o excepție sau, cum spui tu, a găsit cheia.
ApreciazăApreciază
Merci, la fel îti doresc si tie, si tuturor strabunelor, bunelor si mamelor din lumea întreaga. Dupa cum spuneam „cheia” este ascunsa în Cuvântul lui Dumnezeu.
„Domnul Dumnezeul tău te va umple de bunătăţi, făcând să propăşească tot lucrul mâinilor tale, rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, căci Domnul Se va bucura din nou de fericirea ta, cum se bucura de fericirea părinţilor tăi,
dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău, păzind poruncile şi rânduielile Lui, scrise în cartea aceasta a legii, dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău.
…..
Porunca aceasta pe care ţi-o dau eu azi nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine.
Nu este în cer, ca să zici: ‘Cine se va sui pentru noi în cer şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o împlinim?’
Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: ‘Cine va trece pentru noi dincolo de mare şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o împlinim?’
Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti.
(Deuteronom 30 )
Un sfârsit de saptamâna minunat, fericit si binecuvântat în toate aspectele si dimensiunile perceptiei vietii, draga adolescentrebel ! 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Tu ești vip-ul, Rebelo! Atâta forță și concizie în conturarea unui personaj rar am văzut. Unii scriu 300 de pagini și nu reușesc ce-ai făcut tu în 50 de rânduri.
Am citit-o de câteva ori și tot nu-mi dau seama cine-i moșul tău: victima unei existențe de rahat sau călăul bietelor vaci abatorizate.
Chapeau bas, meseriașo! 🙂
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Se vede treaba că ți-a fost dor de mine. Apăi, si mie mi-a fost dor de tine.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cam are dreptate Renata 🙂
ApreciazăApreciază