Proza scurta

Utopix

De pe • ( 18 comentarii )

Orașul Utopix este necunoscut maselor largi, pentru că își dorea anonimatul mai mult decât oricare alt oraș. Puținii lui locuitori, cu niveluri ridicate de serotonină în sânge, păstrau granițele orașului închise și vegheau ca nicio ființă tristă, umană sau nu, să nu pătrundă în interiorul comunității fericite. Era un oraș verde, acoperit de un cer azuriu și veșnic senin, înconjurat de o pădure tânără și flămândă, care se hrănea cu intruși depresivi, ce-și căutau alinarea, fugind înspre oraș. Nu se întâmplase niciodată ca vreunul să treacă prin pădurea carnivoră și sa-și atingă țelul: frunze mari îi îmbrățișau, flori parfumate îi adormeau și oamenii triști, învăluiți de vegetație, uitau de toate necazurile lor, într-o binefăcătoare amorțire a trupului și minții. În câteva ore, dispăreau cu totul, dizolvați de sucurile vegetale și devorați de plantele verzi și suculente. Apoi, pădurea își făcea siesta, grăbind mulțumită fotosinteza pentru orășenii fericiți. Orașul nu avea de ce să-și facă vreo grijă; de altfel, „grija” nu reprezenta decât un cuvânt abstract, pe care locuitorii orașului îl învățau la școală, la orele de îmbogățire a vocabularului.

Într-o dimineață, pe una din aleile străjuite de boscheți sculptați de un arhitect peisagist fericit, trecătorii fericiți au putut vedea un om întins cu fața în jos, zguduindu-se spasmodic, în timp ce scotea niște sunete ciudate. Locuitorii din Utopix nu aveau cum să știe că omul plângea, dar puteau observa că purta niște haine vechi și cenușii. Cenușiul nu le era cunoscut și retina lor a trebuit să învețe această culoare aducătoare de senzații noi, nemaiexperimentate. Pământenii obișnuiți ar vorbi de îngrijorare, dar orășenii din Utopix credeau că e vorba de un guturai sezonier. S-au prefăcut că omul de pe aleea străjuită de boscheți sculptați nu există și și-au văzut de viață, concentrându-se pe nivelul individual de serotonină. Dramatic a fost când, în zilele următoare, în puncte distincte ale orașului, oameni cenușii plăngeau în pumni, ghemuiți la pământ sau, pur și simplu, în timp ce mergeau. Autoritățile orașului au crezut că este vorba de o molimă și au organizat o carantină, inutilă în cele din urmă, judecând după plânsetele ce izbucneau tot mai des. Un comitet de urgență a decis să inspecteze pădurea limitrofă și inspecția a adus cu sine elucidarea misterului. Voluntarii sosiți la fața locului au putut vedea cum copacii carnivori sunt în suferință, cu frunzele mari înnegrite și moi, lipsite de vlagă: chiar și plantele mărunte, crescute la umbra marilor carnivori, priveau spre pământ, pleoștite și triste. Concluzia anchetei realizate de autorități a fost surprinzătoare: numărul persoanelor triste care forțaseră intrarea în Utopix fusese prea mare.

Pădurea carnivoră avea o indigestie. În Utopix a început să plouă.

Categorii:Proza scurta

Etichetat ca:,

18 răspunsuri »

  2. Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „EU sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană.
    Isus Hristos este Domnul domnilor si Împaratul împaratilor !
    În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.
    Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
    Duminica faina, în Orasul UtoPix” drag Adolescentrebel !

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Si vai, nu doar Utopix există. Există si o super-broșurică a lui Laurențiu Cerneț cu „Amintiri Inventate”, unde, într-una dintre povestiri, este vorba despre un oraș în care tristețea, jalea si plânsul sunt interzise prin lege, fericirea fiind obligatorie. Si tot așa si pe acolo unii cetățeni se apucau să sfideze legea. In broșurica respectivă povestea acelui oraș se încheie foarte frumos, tot cam ca la tine, doar că parcă ceva mai explicit, pe înțelesul publicului larg, Laurențiu Cerneț ne cedând ispitelor ezoterice. (Care oricum văd că nici aici nu prea contează la public, după felul comentariilor si al comentatorilor auto-selectați, care-ti salută în felul lor întoarcerea la blog, din marile vacante. Si eu te salut cot la cot cu ei, ba chiar umăr la umăr. Mi-ai lipsit)

      Iti recomand o lectura ușoară si extrem de agreabilă:

      „Amintiri Inventate – Romanul lui Cerneț se axează pe descrierea și căutarea de semnificații în lumea faptului mărunt, a existențelor mediocre sau ratate. Scriitorul are, în ciuda aparent insignifiantelor subiecte, un spirit de observație care radiografiază cu precizie momente, conștiințe, destine aparținând intervalului totalitarist din istoria noastră. Unele scrieri sunt simple exerciții umoristice ori ironice, cu pretexte fantastice.

      Printre aceste amintiri regăsim: Descoperirea Americii, Săracu’ tata, Ce mi-a povestit Teca Naipu, Cursa de șoareci, Amintiri despre Balzac, Adevărul despre Don Juan, Calul troian, Nașterea lui Winnetou.

      Cartea este foarte relaxantă, și scrisă cu mult umor, reinventând in doar câteva pagini, unele din cele mai clasice povesti pe care credeam ca le cunoaștem…. „

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde

      • Si ajungem , din nou, la ideea că în lume nu circulă decât vreo 2 duzini de idei (poate exagerez) și că aceste idei sunt formulate în fel și chip. E greu să fii original. Și da, mi-a fost dor de tine sau măcar de prelungirea personalității tale de aici, din comentarii. Caut cartea.

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde

      • Sper sa nu-ti treacă prin minte c-as fi vreo aluzie de plagiat in comentariul meu. Nici vorbă de așa ceva. Firescul unor idei le trimite pe acestea in toate mințile omenești, deodată. Este imposibil ca sămânța respectivă să răsară doar într-o singura minte…

        Da, da, caută cartea, costa doar 5 lei si se găsește in orice anticariat, chiar si pe net. Sunt sigur că o să-ti placă… Mintea ta si al ul Laurențiu Cerneț au multe in comun.

        P.S. Ah, atac la personalitate… 🙂 Poate fi mai grav decât un ad hominem ordinar. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde

Lasă un comentariu