După ce a demontat, la vârsta fragedă de șase ani, teoriile clasice despre dinamica fluidelor, copilul a atras atenția unor fizicieni importanți, care l-au călăuzit pe drumul cunoașterii. El a pornit pe calea spinoasă a cercetării cu demonstrația, fără echivoc, a faptului că pisica sa, Mița, aparține categoriei fluidelor, conform definițiilor în uz. Demonstrația a fost de o simplitate absolută, necesitând o minimă bază de lucru, și anume un acvariu gol, în care Mița a fost vârâtă împotriva voinței ei. Contrar așteptărilor, Mița a ocupat acvariul în întregime, luând o formă paralelipipedică deplină. Micul cercetător și -a publicat descoperirea fără să stea pe gânduri, pe un forum al fizicienilor, arătând că pisica sa este un fluid, odată ce ia forma vasului în care a fost turnată. Fizicienii s-au arătat loviți în convingerile lor, explicând că pisica Mița nu curge, deși îndeplinește alte calități ale fluidelor. Dar copilul le-a postat pe forum imagini cu acvariul plin ochi de o pisică, întors cu fundul în sus: după un moment de inerție, din care parcă lipsea gravitația, pisica începea să se prelingă pe pereții de sticlă și curgea fix în patru picioare, bâțâind o coadă nervoasă. Începea să se spele frenetic, fără să-i pese cărei categorii de agregare aparține. În acest moment, fizicienii au hotărât ca micul geniu al fizicii să fie pus la curent cu datele despre posibilitatea existenței mai multor universuri. Copilul a înțeles problema fizicienilor, dar nu și dificultatea ei. Este străveziu că există mai multe universuri, așa cum e limpede și explicația. Într-o cârciumă cosmică, plină de o infinitate de mese ocupate, niște făpturi asemănătoare ființelor umane își iau prânzul, în ritmuri diferite: unii sunt lacomi și înghit nemestecat, iar alții mestecă de patruzeci de ori, să nu facă indigestie. De aceea timpul trece diferit la mese diferite și prânzurile nu se aseamănă între ele. Important e ce mănâncă aceste făpturi galactice: mănâncă o ciorbă, ce altceva. Dacă nu e clar nici acum că în blidele acelea sunt universuri, unele mai condensate, altele mai expandate, atunci copilul nu știe ce argumente să mai aducă. Poate chiar acum, omenirea se află în linguroiul uneia dintre făpturi, gata să dispară în stomacul fără fund al acesteia, împreună cu universul ei, la fel de efemer ca o supă cremă de ciuperci. Evident, universurile nu se întâlnesc, că cine a mai văzut să amesteci felurile de mâncare în aceeași farfurie. Fără îndoială, vreuna dintre făpturi, mai pofticioasă, poate gusta din blidul de la altă masă și atunci, doar atunci, lumile se întrepătrund și devin vizibile pentru o fracțiune de secundă. Oamenii au locul lor bine definit în toată povestea asta cosmică, dar din păcate, e bine definit doar pentru ei înșiși; pentru făpturile galactice, oamenii sunt invizibili, deși li se cunoaște existența: niște paraziți minusculi (cum ar fi paramecii din apa de la chiuvetă), care sunt inofensivi și dezagreabili, atunci când îți amintești de ei. În marea existență cosmică au o apariție ciclică și sunt foarte amuzanți când se chinuie, de fiecare dată, să repete o evoluție stupidă pe care o uită imediat ce le sună ceasul.

Fizicienii consacrați nu au crezut în teoria puștiului. Dar nici nu au putut s-o contrazică.