Viorel avea atunci vreo treizeci de ani și o nevastă tânără, ce tocmai terminase zece clase. Lumea șușotea pe la colțuri că e prea tânără, prea necoaptă, măcar să-și fi terminat școala. De fapt, fata arăta deja ca o nevastă cu ștate vechi, cu mâinile asprite de muncă și cu mijlocul gros, lipsit de grație. Dar în ciuda vârstei mici, fata știa bine ce vrea și nu i-a trebuit mai mult de-o săptămână să preia frâiele gospodăriei și ale lui Viorel. Nu se luaseră cu acte: fata se mutase într-o dimineață la Viorel, târând după ea o sacoșă de rafie. Maică-sa o bătea de o smintea și alternativa vieții cu Viorel fusese singura posibilă în acel moment. Adică, măritișul ăsta al ei era, mai degrabă, un fugit din casa părintească decât cine știe ce dragoste. Viorel era băiat bun, cam molâu și fără zvâc, care știa să facă lucrurile așa cum trebuie făcute: se scula în fiecare dimineață la cinci și pleca, pe jos, la muncă. Avea de mers vreo șase kilometri și, cu noaptea în cap, o lua pe scurtături știute de el, prin lanurile de porumb de pe lângă calea ferată. Venea cu noaptea în spinare, înnegrit de praf și cu ochii roșii, iar nevasta îl spăla, primenea și îl hrănea cu o masă caldă, după care se băgau în patul lor, de bărbat și femeie. O căsnicie aproape perfectă, în care cei doi ofereau și primeau, fără pretenții și așteptări imposibile, dragostea de care erau capabili. Doar în ziua de salariu, căsnicia se clătina pasager, sub urletele ce zguduiau satul din temelii. Viorel sărbătorea salariul așa cum se cuvenea, cu un drum la cârciuma de dincolo de calea ferată. După un pahar îi dispărea moliciunea, după două pahare devenea filosof, după trei pahare reapărea moliciunea și, mai departe, nu se mai schimba nimic, indiferent de numărul paharelor. Creștea numai gradul de moliciune, până când Viorel ajungea sub banca de lemn pe care șezuse și rămânea acolo, până când vreun tovarăș de pahar îl proptea pe picioare, îl întorcea cu fața spre sat și îi dădea un brânci prietenesc pe cărarea ce însoțea calea ferată. Greu, dincolo de omenesc, Viorel ajungea acasă, unde cădea în bătătură, ca o desagă uriașă și boțită la picioarele nevestei. Femeia se punea pe urlat și tot satul, în afara lui Viorel, trepida de vibrațiile sonore. E de mirare că nu se spărgeau geamurile casei, pentru că vocea fetei ar fi putut, cu siguranță, face ravagii prin sticlărie. În timp ce urla, se apleca, așa urlând, asupra desagei inerte și cotrobăia prin buzunare, unde găsea banii rămași din leafă. Atunci tăcea, preocupată să numere bani, să calculeze pierderi. Își băga banii în sân, se apleca iarăși asupra desagei, scotea la iveală picioarele înnodate ale bărbatului, pe care le apuca voinicește. Îl târa în casă, iar desaga se reconstruia într-o formă umană alungită, inertă și comatoasă. A doua zi, casnicia era, din nou, aproape perfectă.
Era ziua de leafă. Viorel ajunsese de mult sub banca de lemn, dar petrecerea continua fără el. Târziu, pe la miezul nopții, cineva l-a ridicat în două picioare, care se încăpățânau să se frângă de la genunchi. Camaradul l-a împins spre calea ferată și și-a văzut de ale lui. Viorel nu a ajuns acasă în acea seară. Nevasta, cuprinsă de griji și de nervi, a plecat în noapte să-l găsească și să și-l aducă acasă, tras de picioare, dac-o fi nevoie. De abia spre zori l-a găsit, desagă deșirată si amorfă, dormind cu spatele proptit de șina trenului. Nevasta și-a făcut o cruce mare, mulțumind cerului că nu l-a călcat trenul sau că nu și-a rupt gâtul. Ca un hamal s-a înjugat la picioarele bărbatului și l-a tras până acasă, în mijlocul bătăturii. I-a fost rușine că o mai vedea lumea, că se lumina de ziuă, dar nu a țipat, nu a urlat, ci doar gâfâia din pricina efortului. Era învățată cu gura lumii și nu-i prea păsa de ce avea să spună lumea. La urma urmei, era bărbatul ei și treaba ei cum trăia cu el. Nu știa încă ce poate face gura lumii.
După câteva zile, la post, cineva a depus o plângere. Un bărbat reclama că fata lui fusese violată, seara târziu, pe calea ferată. Fata e minoră și traumatizată, plânge în casă cât e ziua de lungă.
Gura lumii a început să pună lucrurile cap la cap, și-a amintit cum Viorel fusese cărat de nevastă-sa în zorii zilei, obosit mort de băutură și, probabil, de sex. Zvonurile fierbeau satul și se rostogoleau ca un bulgăre de zăpadă, ce crește și tot crește, și detalii picante îmbogățeau o poveste ce prindea contur. Au apărut și martorii, care se jurau că Viorel ar mai fi violat și pe altele, că, nah….îi place carnea tânără. Că nevastă-sa ar fi participat și ea l-a viol, că ar fi ținut-o pe minoră, să nu se zbată, că Viorel era prea beat să o țină el. Că au violat-o de doua ori sau chiar de trei. Că Viorel nici nu mai putea să meargă de atâta efort, că nevastă-sa gâfâia ca o locomotivă, roșie la față, satisfăcută până în fundul sufletului și al pântecului.
Poliția s-a bucurat de zvonuri, ca o țață bârfitoare. A audiat martori, a socotit faptele, a pus pe Viorel față în față cu fata violată. A fost proces și Viorel a mers la închisoare, răpus de probe. El spunea că nu e vinovat, dar toți vinovații spun la fel. Nevastă-sa și-a văzut de gospodărie și a numărat anii pe care Viorel îi mai avea de ispășit. Satul o ocolea. Îi zicea nevasta violatorului. Mama ei bună se bucura mult să o strige așa. Ușor nu i-a fost, dar când o veni Viorel….
Într-o zi, a venit Viorel. Violatorul, cum avea să fie numit tot timpul. Se pustiia strada când apărea Viorel, părinții își strigau fetițele, bunicii își numărau nepoatele și femeile își întorceau ochii, cu senzorialitatea exacerbată: nu-și doreau un viol, dar doreau atenția unui violator. Viorel și-a căutat de lucru, chiar și acolo unde nimeni nu voia să se angajeze. Curios a fost că de lucru nu și-a găsit.
Și mai curios a fost, că fata violată a povestit la un chef, într-o societate binedispusă și ușor afumată, cum și-a tras-o într-o noapte cu iubitul ei pe calea ferată. Apoi s-au certat și ea i-a copt-o: l-a reclamat pentru viol la poliție. El i-a cerut iertare și împăcarea a fost fierbinte, tot pe calea ferată. Dar, ce amuzant, poliția avea un suspect, și….faza tare…. ea l-a recunoscut ca fiind cel care a violat-o. Ce mișto, chiar? a râs asistența amuzată de întâmplare, trecând apoi la un subiect cu adevărat mișto: cura de slăbire cu ciorbă de varză; face minuni.
Categorii:Proza scurta
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Și uite-așa, pentru amuzamentul unora, se distrug vieți… Cum naiba să lași un om să tragă atâtea, să stea ani de zile la închisoare, știind sigur că e nevinovat?!
ApreciazăApreciază
Putem considera că e doar o poveste. În realitate am cunoscut un Viorel, de care mi-a fost grozav de frică toată copilăria. Mai târziu am înțeles că Viorel era și mai îngrozit decât mine.
ApreciazăApreciază
Și femeile chiar doresc acel gen de atenție? 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știe nimeni ce-și doresc femeile. Au o minte complicată, pe care nu merită s-o cercetezi (ar fi un eșec). E mai bine să lăsăm lucrurile așa cum cad.
ApreciazăApreciază
Păi naratorul părea că știe, de aceea am întrebat.
ApreciazăApreciază
P.S. În fine, ca să clarific lucrurile, fraza aceea -”femeile își întorceau ochii, cu senzorialitatea exacerbată: nu-și doreau un viol, dar doreau atenția unui violator”- mi se pare cam dubioasă și cam dură. Or fi fost ele mai ciudățele, mai atavice, așa, însă …
În rest, OK, am gustat textul.
ApreciazăApreciază
Am știut ce fragment ți-a atras atenția. Ești un observator atent. Mi-ai amintit de o cunoștință, o doamnă respectabilă, mamă singură și șomeră. Cu disperarea unei mame care nu mai avea cu ce să-și hrănească pruncul, și-a luat un număr dintre acelea cu 8989, linie erotică. Lucra patru ore pe zi, pe seară mai degrabă și s-a salvat financiar în acest fel. Eu am întrebat-o ce face, la ce se gândește când „vorbește” la telefon. Ea mi-a răspuns că, de obicei, e în bucătărie, cu căștile în urechi, și face ceva de mâncare: toacă legumele, înfășoară la sarmale sau călește ceapa. În concluzie, viața bate filmul.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
La bărbați, da, alta poveste. E cu subiect și predicat.
ApreciazăApreciază
Doamne, ce frumos ai scris! Citind textul tău, parcă mă aflam în fața ecranului, într-o sala de cinema, un film cu personaje cât se poate de reale, cu o „soție” simplă din punctul de vedere al educației, dar cu trăsături puternice de caracter. Mi-a plăcut foarte mult! Poate dezvolți un roman, pornind de la aceste personaje….
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Îmi pare bine că ți-a plăcut. Și eu văd mai întâi filmul, personajele au corespondent în lumea reală, văd casa, lanul de porumb cum foșnește etc. Să scriu după filmul meu e foarte ușor. Mi-ar plăcea să scriu un roman, dar nu cred că pot. Am început unul, are șapte pagini, iar la ultima pagină mi-a pierit cheful. Mulțumesc înca o dată, e flatant, venind din partea ta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😊 nu-mi gasesc cuvintele, dar o sa spun: super misto!!!
misto rau!
♥️♥️♥️
ApreciazăApreciază
Soperba, chiar geniala aceasta proza scurta, în care, se reflecta perfect drama societatii contemporane în care cu totii ne jucam destinul, sau… jucam roluri principale, secundare, ori, în cele mai multe cazuri, mase de figuranti manipulati de producatori, regizori si scenaristi al acestui film milenar, al carui turnaj se apropie de final…
O seara minunata, relaxanta, binecuvântata, alaturi de toti cei dragi Sufletului tau frumos !
ApreciazăApreciază
Genială! Ca de obicei. Seară frumoasă și ție!
ApreciazăApreciază
Și mie tot partea cu „nu-și doreau un viol, dar doreau atenția unui violator” mi-a atras atenția. Ideea asta care mi-a violat modul în care vedeam eu femeile mi-a atras deci atenția. 🙂 O înțeleg, dar la tine (în text) e dusă un pas mai departe, căci altfel eu credeam că femeile își doresc atenția bărbaților în general, dar că eticheta de violator suprapusă cuvântului bărbat nu doar că-i anulează complet acestuia bărbăția (rămâne doar ceva grosier în locul ei), ci o și oripilează pe cea care se gândește la el. Dar dorințele secrete ale personajelor, ca și gusturile lor, nu se discută, cu atât mai puțin cu creatorii acelor personaje. 🙂
Coincidență: și eu am scris despre un Viorel, singurul de pe scară care își mai bătea consoarta, la beție. Și tot pe 6.
ApreciazăApreciază
https://opozitie.eu/2022/trista-soarta-a-femeii-in-cuplul-traditional-crestin/
ApreciazăApreciază
Da, cel pentru care mai venea poliția se numea tot Viorel.
ApreciazăApreciază
Povestea ieșită de sub pana artistei este, ca de obicei, o mică bijuterie, in ansamblu si in detalii. Talent nu glumă. Spirit de observație, profunzime, ironie, umor chiar (desi povestea e tristă, chiar tragică pe alocuri). Desi afirmația strecurată in text despre faptul că femeile satului (femeile in general) „nu-și doreau un viol, dar doreau atenția unui violator” mi-a atras (si mie) atenția, fiind in mod evident un boț proeminent in țesătura altminteri catifelată a textului, nu m-as fi așteptat totuși să devină centru de interes al comentariilor. Mi s-a părut a fi o simplă, insolență literară a autoarei, in căutarea neutralității de gen, prin care să arate (discret) că poate scrie „despre femei” „ca bărbații”, mai degrabă decât că gestul ar fi fiind al unei femei care „dă din casă”, sifonând publicului larg secrete de gen. Rămân în continuare la aceasta părere, dar reacțiile publicului, în afară de faptul că atestă flerul scriitoarei in a genera emoție literară prin atingerea unor puncte „erogene” garantat sensibile, îndeamnă cred la o oarecare reconsiderare a gestului si a semnificației includerii acelei observații in text. 🙂 Totodată am impresia că afirmația respectivă, încărcată de un adevăr subtil si benign (referitor la posibilele fantezii ale doamnelor) a stârnit emoții si revolte exagerate, în acord mai degrabă cu exigentele induse „cetățenilor” si impuse vremii si vremurilor de către apologeții corectitudinii politice, decât de amocul personal al cititorilor, oricât de gingași si pudici ar fi fiind aceștia în cochiliile lor. Felicitări autoarei. Cred ca merită cred un cenaclu ceva mai consistent decât cel care reușește să se înfiripeze spontan, aici in subsolul dedicat comentariilor anonime.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu am bănuit nicio clipă că fragmentul cu pricina va isca atâtea emoții. Am vrut chiar să-l modific puțin, dar m-am răzgândit, din rațiuni pe care tu le-ai dibuit repede. O să scriu cândva ceva despre fanteziile sexuale cele mai des întâlnite. Cititorii mei or fi citit „Luni de fiere”?
Ai fost elogios și mă stânjenești de fiecare dată când faci asta. Mulțumesc.
ApreciazăApreciază
Ce e al meu e al meu si e pus deoparte. Sunt elogios, asta e. 🙂
P.S. Da, da, scrie despre „Luni de fiere”. Să re/comanzi si filmul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană