Știi diminețile alea în care, cum te trezești, simți că o să ai o zi bună? Cafeaua e perfectă și nici nu ai făcut-o tu, genunchiul nu te doare și sub ochi nu ai pungi. Ai toate motivele să-ți tragi un discurs motivațional în oglindă, să te pupi nițel și să te scuipi să nu te deochi. Una peste alta, ziua se arată magică și tu trebuie să o păstrezi așa.
Nu știu cât de des vi se întâmplă vouă astfel de dimineți, că mie mi se întâmplă destul de rar, mai mult accidental. Poate tocmai de aceea, când apuc o așa dimineață magică, anunț pe toată lumea, destul de imperativ, să nu-mi strice zenul, că altul cine știe când mai apare. Acasă e ușor, că lumea e mulțumită că am o zi bună și profită de dispoziția mea fără vreo jenă. Păi, ar vedea el frigănele într-o zi obișnuită? Aia mică ar îndrăzni să-mi ceară cardul? (Da. Ar îndrăzni, că e curajoasă, dar nu l-ar primi într-o zi obișnuită). Ailaltă mică și blănoasă mi-ar aduce întruna mingea de tenis la picioare? Sentimentul zilei bune îmi permite cu ușurință să fac frigănele, să împrumut cardul unei adolescente și să arunc mingea fără oprire. Și mi se pare amuzant. Râd mult și cu mine râd și ei, contaminați de buna dispoziție.
Dacă plec de acasă, lucrurile se complică puțin. Deși anunț că zenul meu atinge cote înalte și așa îl vreau pentru tot restul zilei, simt cum începe să se dezumfle, mai întâi încet, apoi mai repede, până răsuflă de tot și din zen rămâne doar amintirea. Nu-mi strică nimeni zenul în mod special, că prietenii sau colegii mei sunt de toată isprava, dar e aproape imposibil să te simți bine când toată lumea e morocănoasă în jurul tău. Că i-a sărit o unghie, că mai e o săptămână până la salariu, că ăla micu’ a chiulit de la școală sau doar că pământul se învârtește prea repede în jurul axei sale (și ziua nu mai are 24 de ore, ai băgat de seamă?) sunt motive puternice și, evident, imposibil de pus la îndoială pentru o depresie în masă sau măcar pentru o mare lehamite generalizată. Mă dovedesc numeric, eu- singură șî bine dispusă, ei – mulți și mofluzi. Degeaba încerc eu să-mi păstrez zenul, cu riscul de a ieși în evidență ca un păduche în mijlocul frunții sau ca o rochie roșie la o înmormântare. Buna mea dispoziție apare aproape ca un gest de insolență, iar uriașa lipsă de cuviință pentru marea depresie este taxată cu priviri dezaprobatoare și furișe.
Când ajung acasă, mă întreabă iubitorul de frigănele cum mi-a fost ziua, că parcă de dimineață eram în toane bune. Recunosc în tonul vocii lui regretul că mi-am pierdut zenul (ori mă iubește și chiar îi pasă, ori și-a văzut năruite niște speranțe culinare). Ce să fac, că m-aș simți bine, dar n-am cu cine!
Cum să spun, unghiile cresc (chiar și după deces), leafa vine (ce bucurie că ai o leafă), copiii chiulesc, așa cum e în firea lucrurilor, iar împotriva mișcării de rotație nu te poți pune, chiar dacă nu-ți mai ajunge timpul. Și atunci, mă întreb și vă întreb și pe voi. Chiar merită? Chiar merită să-mi stricați mie zenul?
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Se simte că ai un zen în fază acută!🙃😜
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E un diagnostic sau un reproș?🤣🤣🤣
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În niciun caz u reproș!😇
ApreciazăApreciază
De cand cu covidu’, scuipatul de deochi a devenit un act criminal. 😅 Din cauza de covid e chiar posibil ca acest ritual de alungare a energiilor negative sa dispara si ar fi pacat!
Cat despre zilele de munca, in compania morocanosilor, eu gandesc asa: bucura-te de liniste cat poti ca in curand o sa apara un dobitoc ca sa ti-o strice! Cand apare dobitocul, il injur, in gand, si ma car din zona.
😅
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa fac de obicei. Văd că știi despre ce vorbesc.
ApreciazăApreciază
Nimic pe lumea asta nu merită să-ți strice zenul!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu zic la fel, dar nu e toata lumea de acord cu mine.
ApreciazăApreciază
Nimic nu e întâmplator,
în viata pamântenilor,
Zenul e zeul zorilor,
program al muritorilor.
Dar când devii nemuritor,
esti propriul tau programator… 🙂
Un Weekend magic, minunat, în toate binecuvântat, draga Adole…!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Merci, o zi frumoasa și ție!
ApreciazăApreciază
Uite ce frumos ți-a spus: Adole! Iosif are un talent al lui de a găsi esența ce se ascunde într-un pseudonim.
Mie de exemplu mi-a zis Ăl’ dus. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ăl’ dus? Sună bine, la fel ca „cel care vorbește cu lupii”. Sună cherokee.
ApreciazăApreciază
Locuiești cumva în București?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt unul dintre ei… zombi.
ApreciazăApreciază
De fapt, cu timpul îți dai seama că poți lua prânzul în mașină, cu desert cu tot, te poți farda la semafor și poți răsfoi știrile în diagonală. Îmi place Bucureștiul vechi, vacarmul și amestecul de obiceiuri. Visez să locuiesc undeva la țară, dar chiar și în visul ăsta știu că mi-ar fi dor de București. Clar, sunt un zombi fără creier.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deci ești un caz pierdut. 🙂
ApreciazăApreciază
@Aldus
Pai, daca îl tot adulai pe Osho, m-am gândit ca esti un adept de-al sectei MISA & Bivolaru, secta care îmi pare cam… al dusa în alte dimensiuni para lele.
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază