Nu v-am ascuns faptul că nu prea merg la biserică. Nu vă grăbiți să mă judecați, că nu e ce credeți (nu știu ce credeți). Adică nu sunt atee, dar nu m-a prins până acum activitatea asta de dus la biserică. Slujba mi se pare lungă, îmi pierd repede interesul, mă doare coloana din cauza posturii incomode, de stat în picioare. Încep să-mi schimb des centrul de greutate, mă mut de pe un picior pe altul și, în general, mă plictisesc. Plictiseala îmi face poftă de fumat și, dacă îmi intră asta în cap, nu-mi mai iese până nu se lasă cu finalizare. Atâta lucru știu și eu, că nu pot să scot fum din iarba necuratului după colțul bisericii. Asta poți s-o faci în alte condiții, la serviciu de pildă, după colț, să nu te vadă șeful. Dar să te ascunzi după colțul bisericii de șeful cel mare și atoateștiutor mi se pare inutil și stupid. Cam de aceea nu prea merg la biserică: mi se pare că sunt un păcălici, care ocupă abuziv locul unui credincios ce se simte confortabil în biserică. Un păcălici poate recunoaște ușor un alt păcălici și vă pot spune că biserica e înțesată de păcălici, printre care se pierd adevărații credincioși practicanți. Îmi spun că e mai cinstit să nu mă duc la biserică și sper din tot sufletul că Dumnezeul meu îmi apreciază onestitatea.
Uneori nu scap, ca acum, că am promis cuiva s-o ajut cu pachetele pentru pomană, zicându-mi că e o chestie administrativă. La ora stabilită am fost la biserică, așa cum promisesem. Acolo – o slujbă lungăăă. A început jocul de glezne (poate am deficit de atenție) și am știut că începe plictisul. Și chiar când părintele a tăcut s-a întâmplat o minune: un cor (trei femei). Una dintre voci, conducătoarea corului și solistă în răstimpuri, m-a făcut să uit de jocul de glezne, de durerea de spate sau de pofta de a trage un fum. Cum să zic, că n-am cuvinte: limpede, puternică, profundă, vocea aceea putea cânta orice, pe orice scenă. Mai mult, trăia muzica, o puteam citi în mimica ei. Atingea note vibrante, ce-ți reverberau în suflet. Femeia avea și un ușor joc de scenă, cum regăsești la cântăreții de operă, atunci când respiră între note. Umplea biserica, întru slava lui Dumnezeu, și mi-a umplut și mie ochii de lacrimi. Îi simțeam vocea în plex și în inimă, depășindu-mi simțurile. Cânta dumnezeiește.
La terminarea slujbei m-am făcut utilă, că venisem cu un motiv: să car pachetele acelea și să le îndes în pungi mari, ușor de manipulat. Dar nu puteam să nu-i mulțumesc femeii care mi-a produs atâta emoție: „aveți o voce belea! sunt norocoasă că v-am auzit astăzi, ” i-am spus în timp ce mă luptam cu pachetele. Ea mi-a zâmbit: „am terminat conservatorul. Îmi dați și mie un pachet?”
E posibil oare ca acelei voci, care bate la fund, la orice oră, o grămadă mare de „voci-vedetă” să-i fie foame? E posibil să se sature mâncând de pomană? Dacă-i așa înseamnă că încurcate sunt căile Domnului, dar ale oamenilor sunt și mai dihai.
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
„Aveți o voce belea!”?😳 Straniu dialect are Bucureștiul. 🤭
ApreciazăApreciat de 1 persoană
București + un adolescent în casă
ApreciazăApreciază
+ locul meu de muncă
ApreciazăApreciază
Frumos! io cred ca pe Dumnezeu il gasim si in zambetul unui copil sau in muzica – deseori ma intreb daca nu ne-ar fi lasat muzica, cum am fi rezistat?!? biserica nu mai e de o vreme buna casa Lui, dar nah… cand ai treburi administrative cu El, tot acolo se rezolva. eu as aprecia onestitatea! 😉
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Unde e Dumnezeu? E o întrebare pe care și-o pune oricine. Întrebarea mea e „unde-i omul?”
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aflati ca si noi, intre cer si pamant, artistii sunt, totusi, o idee mai aproape de cer decat de pamant si de-aia nu traiesc ca restul lumii, in cautare de mancare si de alte lucruri lumesti.
Dar foame le este si lor, chiar mereu le-a fost foame, ei nestiind sa faca altceva decat arta care nu mereu da de mancare. 😅
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Trebuia să o auzi: o voce mare, de scenă mare.
ApreciazăApreciază
Adole daca stii cum o cheama o caut sa o ascult.. Iubesc muzica, vocile frumoase, ascult corurile noastre bisericesti, sunt acolo voci fabuloase.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu cum o cheamă, dar înțeleg că o poți întâlni la biserica Cașin.
ApreciazăApreciază
Si eu sunt un pacalici dar voi muri incercand sa depasesc stadiul, sa urc spre Dumnezeu, spre credinta.
Iar Biserica, Biserica este pentru mine locul in care merg sa-L intalnesc pe Dumnezeu. Acolo, sub boltele inalte ce urca spre El, in glas de rugaciune, in fum de tamaie, intre icoane cu sfinti blanzi si surazatori, ma regasesc ca fiinta a Lui, ca om care trebuie sa fiu. Nu exista simbol mai puternic al Lui, pe pamant, decat Biserica, simbol ce trebuie iubit si aparat de toate ratacirile noastre ce pare ca sunt mai periculoase decat tot ce a amenintat existenta Crucii si Bisericii pana acum.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Biserica e pentru tine exact ceea ce ar trebui să fie biserica pentru oricine.
ApreciazăApreciază
Epocala si absolut reala, aceasta fraza paradoxala. Îmi regasesc perfect între aceste cuvinte, încarcate de un adevar din ce în ce mai evident, propria mea copilarie si adolescenta de…”pacalici” iubitor de viata, atras, ca orice copil-adolescent, de forta gravitatiei pamântului, spre „pomul cunostintei binelui si raului” sadit de Dumnezeu în mijlocul gradinii din Eden.
„Un păcălici poate recunoaște ușor un alt păcălici și vă pot spune că biserica e înțesată de păcălici, printre care se pierd adevărații credincioși practicanți. Îmi spun că e mai cinstit să nu mă duc la biserică și sper din tot sufletul că Dumnezeul meu îmi apreciază onestitatea.”
O duminica minunata, în toate aspectele binecuvântata, draga Adole…!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Doamne-ajută, Iosif.
ApreciazăApreciază
Recunosc, adică mă recunosc, în partea cu nedusa la biserica. Pentru ca din cauza „pacalicilor”(cum de nu mi-a venit ideea asta Si mie?) nu reusesc sa ma simt acasă în biserică. Si sper din tot sufletul ca El mă înțelege și mă asculta atunci când îi vorbesc de undeva, dintr-un colț de grădina unde sunt doar eu si cerul.
Cred că îți inteleg și senzația pe care ai avut-o ascultând vocea aceea. Am avut-o cu ani în urmă când, studentă fiind mi-am cautat refugiul înr-o catedrala catolică, unde m-am trezit singura, pentru că era o ora în care oamenii erau fiecare pe la slujbele lor, și sincer, m-am bucurat, pentru că așa mă simțeam cumva mai aproape de divinitate. Si atunci cineva a început să cânte la orgă, nu știu nici acum ce anume, stiu doar ca in toți anii în care Clujul mi-a fost casa, acolo, în catedrala aceea, la ora prânzului, l-am simțit pe Dumnezeu aproape, pentru că eu, iertat sa-mi fie și departe de dorința de a intra în polemică cu cei care gândesc altfel, am crezut intotdeauna că Dumnezeu este unul singur, deasupra oricărei religii, fie ea ortodoxă, catolică, iudaică sau musulmană.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa cred și eu.
ApreciazăApreciază
„Pentru ca din cauza „pacalicilor”(cum de nu mi-a venit ideea asta Si mie?) nu reusesc sa ma simt acasă in biserica.”
Imi pare ca masurati si cantariti credinta si d-voastra iesiti in plus si pacalicii in minus! 😅 Vedeti ce fac prejudecatile din noi? Ne fac sa ne credem inghesuiti si superiori altora in singurul loc de pe pamant in care toti suntem egali si primiti si chemati cu bratele deschise.
Mai credeti-ma ca pacalicii aia s-ar putea sa aiba exact credinta care-i place lui Dumnezeu. Sa nu va suparati pe mine dar m-a cuprins un ras nebun citind ce ziceti mai sus. Alta data sigur o sa radeti d-voastra de mine ca am si eu momentele mele comice. 🙂
ApreciazăApreciază
@Xandi, nu te mira ! Credinta chiar se poate masura !
ApreciazăApreciază
Iosif, doar noi masuram si cantarim si comparam si punem un pret pe tot, chiar si pe credinta, parca am fi la targ, parca am fi niste targoveti hrapareti si nesatui mereu.
Daca credem ca si Dumnezeu face asta, sigur gresim pentru ca Dumnezeu nu este dupa chipul si asemanarea noastra, noi ar trebui sa fim dupa chipul si asemanarea Lui.
Azi a fost primavara la mine, batea un vant de departe si a adus cu el parfum de ierburi noi si ciripit timid de pasari. Am inchis ochii si nu stiu de ce in amintire mi-au rasarit caravanele tiganesti ce treceau pe la noi la fiecare final de iarna…
Asculta asta si ai sa intelegi ce zic:
ApreciazăApreciază
Superb mesajul si, îmi place sa cred ca am înteles cât de cât aluzia, însa eu prefer sa ramân în Cuvântul AAAE. Merci !
„Din pricina puţinei voastre credinţe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici colo’, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.
ApreciazăApreciază