Dragoste

Mutații sentimentale

A venit pe la mine neanunțată, „să bem o cafea”. Eu tocmai ce încercam să mă sinucid cu niște bomboane moldovenești de ciocolată; mai aveam vreo două și terminam toată cutia. Eram la momentul în care făceam un pic de efort să le înghit, că nu mai alunecau pe gât, dar un nuștiuce compulsiv mă împiedica să mă opresc. I-am pus cafeaua în față, iar ea a început să plângă, cu niște lacrimi mari și grele. „M-a părăsit! M-a părăsit pentru trei zile.” Mi-a fost greu să înțeleg ce spune, că plângea cu sughițuri, iar mesajul în sine era greu de descifrat. Cum să o părăsească trei zile? Am cerut lămuriri. Avuseseră o discuție cu o zi în urmă și el i-a mărturisit că s-a îndrăgostit de o altă femeie. Dar nu s-a îndrăgostit foarte tare, doar așa, puțin și, „înțelegi sper câ sunt în plină criză a vârstei mijlocii”. De altfel, el e înnebunit după perioada aceea de început al unei relații, când trebuie să cucerească femeia, pas cu pas, până la capitulare. Ce vrei, îi e dor de romantism. Ar trebui să recunoască și ea, nevasta, că nu-i mai poate oferi plăcerea asta, după 20 de ani de căsnicie și culcat în același pat tot atâta timp. Dar să stea liniștită, că se întoarce la ea, iubirea lui dintotdeauna. Doar o pauză de trei zile cere, să-și consume romantismul excedentar, pe care criza vârstei mijlocii i l-a exacerbat peste măsură. Așa-i că ea îl iubește și-l înțelege? Cel mai bine e să fii onest, domnule, să existe comunicare în cuplu.

Ea, cătrănită, l-a înțeles și i-a apreciat sinceritatea. I-a făcut cu mâna ei bagajul, după ce i-a călcat cămășile cele mai bune. A fost atentă să nu uite obiectele de igienă, deodorantul și parfumul. „Să nu zică aia că nu are grijă de el”. Peste igiena soțului ea e stăpână. I-a dat și bani de buzunar să nu se facă de râs în fața ăleia și, înainte ca el să iasă pe ușă fericit, cu geamantanul în mână, i-a dat un pupic pe obraz.

Ce a făcut după ce el a plecat? Ce să facă….ce face orice femeie când e părăsită: a plâns și… a spălat aragazul, gresia și faianța. A șters praful de după mobile, pe care le-a urnit cu greu. O să facă și musaca, mâncarea lui preferată. Cam atât, ce altceva putea să facă? Nu vreau cumva să-mi șteargă praful, că… se cam vede.

Mi-am simțit epiglota dulce și cleioasă, atunci când am întrebat-o ce are de gând să facă în continuare. Divorțează? Se separă? Ea s-a uitat la mine, în timp ce executa ultima bomboană moldovenească: „ești nebună? Îl iubesc!”

Nici nu m-am chinuit să înțeleg povestea asta. Doar m-am bucurat că sinuciderea mea a eșuat.

Categorii:Dragoste, Proza scurta

Etichetat ca:

48 de răspunsuri »

  1. Saracia, spalarea pe creier (mai ales dupa Revolutie!) ca barbatii au o sexualitate puternica si trebuie sa se manifeste ca atare, adica cam asa cum vedem la Animal Planet, printre maimute (ce prostie!!!), sunt cauzele prostelii romancelor ce accepta si tolereaza relatii in care sunt desconsiderate si umilite de cel pe care-l iubesc.
    Daca romancele s-ar uita peste gard, la cum traiesc altii, poate si-ar da seama in ce hal de prosteala se afla. Oamenii (femei si barbati! si tampesc cand aud ca numai barbatul e om!) de peste gard sunt foarte responsabili in tot ce tine de o relatie, de o familie. Se ocupa de copii in egala masura, de treburi casnice etc si lucrurile astea chiar par ca ii fac fericiti.

    Apreciat de 4 persoane

  2. Lol… îți dau si eu temă, un guru de pe fb, care mi-a picat random pe pagina mea 😀
    Boul, cu adepți, cu programarea și cu taxă, a scris deja 6 cărți și susține că bărbatul e Dumnezeu, că femeia trebuie bătută și abia apoi, cînd prinde gustul supunerii absolute, va fi pace și armonie în casă. Nu-i țin minte numele, dar îl caut, la o adică.
    Mi-a fost prea silă să scriu despre așa ceva, dar poate ar trebui. E incredibil ce adepte care-i dau dreptate are prin comentarii.

    Apreciat de 3 persoane

  3. Oamenii, asemeni corpurilor ceresti si microorganismelor pamântesti, sunt într-o evolutie perpetua si sufera modificari si „mutatii sentimentale” si structurale în functie de conjunctura spatio-temporala trecând prin fazele celor patru An0timpuri.
    Dupa o anumita vreme, majoritatea femeilor devin misandrine, iar unii barbati misogini. 🙂 ))
    Seara faina, relaxanta, binecuvântata, draga Adole…!

    Apreciat de 4 persoane

  4. Vă scriu un banc vechi – la ce se gândesc când fac amor:
    Curva Mă plătește, nu mă plătește.
    Amanta Mă iubește, nu mă iubește.
    Nevasta Zugrăvim mâine, nu zugrăvim mâine.

    Scuze, nu m-am putut abține.😀

    Apreciat de 4 persoane

  5. Aici văd așa: ea îl iubește suficient de mult incât îl lasă să plece iar el o iubește suficient de mult încât are curajul să spună adevărul.

    Apreciază

    • > Ar trebui să recunoască și ea, nevasta, că nu-i mai poate oferi plăcerea asta, după 20 de ani de căsnicie și culcat în același pat tot atâta timp.

      Poate n-ar fi o idee rea să doarmă în paturi și chiar în camere diferite. Nu glumesc. Să facă din timpul petrecut împreună o chestie magică, nu banală.

      După 20 de ani în pat cu aceeași persoană focul se stinge, misterul dispare, pasiunea se estompează, iubirea se erodează iar relația cade în rutină. Celălalt devine un obiect de mobilier, intimității i se substituie pe nesimțite o familiaritate ucigătoare (pentru că opusul iubirii nu-i ura, ci indiferența). Și atunci, simți că vrei să redescoperi magia începutului. Dar cu cine? Cu nevasta care doarme veșnic lângă tine, râgâie, nu se mai îngrijește, nu mai urmărește să fie senzuală, a luat o mulțime de kilograme, e cicălitoare și face amor din obligație conjugală? Sau cu bărbatul care doarme veșnic lângă tine și sforăie, are ditamai burdihanul, nu mai este romantic, nu-ți mai face mici cadouri și surprize, nu-ți mai declară amor nebun etc?

      Dacă, în loc de asta, cei doi ar urmări să se distanțeze într-un anumit fel, să doarmă în camere separate, să nu mai fie unul călare peste celălalt toată ziua, să nu mai facă împreună lucruri banale ci doar lucruri frumoase, să-și dea unul altuia întâlniri ca pe vremuri, să se aranjeze mai mult, să-și facă surprize, să aducă mereu ceva nou în relație, să recreeze cumva condițiile magice și tensiunea polară de la începutul relației, atunci el, în loc să zboare spre alte cuceriri, ar putea s-o recucerească pe ea în fiecare zi.

      Altfel, chiar dacă lui nu-i trece niciodată prin gând să facă astfel de escapade și rămâne alături de ea (cum ziceai tu mai jos că nu înțelegi genul ăsta de iubire și cum presupun că e cazul majorității), tot degeaba, în sensul că da, vor rămâne împreună, dar tot nu va fi ca la început, din cauză că obișnuința sufocă până la urmă pasiunea. Și atunci cei doi vor trebui să se mulțumească cu o stare de prietenie care-i leagă, cu faptul că au multe în comun, poate o casă, poate un copil etc. Unii se mulțumesc cu asta, alții vor mai mult. Dar și în cazul primilor, focul, elanul, magia și farmecul care existau la început tot pierdute vor fi.

      Noi luăm (în mod greșit) unele lucruri de-a gata și credem că de exemplu dacă ne-am îndrăgostit de cineva la un moment dat și ne-am căsătorit, gata, totul e rezolvat, nu mai e necesar să facem nimic. Fără să ne dăm seama că relația este un organism viu într-o continuă transformare, un fel de floare care trebuie mereu îngrijită, plivită, udată, un copil care trebuie crescut și hrănit, de care trebuie să avem grijă. Presupunem în mod nefondat că totul va decurge minunat în virtutea inerției și ne trezim peste 20 de ani că viața ne dă cu o măciucă în cap. Sau nu, dar oricum devenim atât de rutinați, încât nici nu ne mai aducem aminte de stările minunate pe care le trăiam la început, rămân poate doar o vagă amintire.

      Apreciat de 1 persoană

      • Uite: o nevastă nu ar recunoaște nicicând că nu mai poate oferi plăcere după 20 de ani. Mai degrabă l-ar omorî pe împricinat, vinovat că nu mai e sensibil la farmecele ei, fie și trecute.

        Căsniciile care merg au în comun o motivație a partenerilor: amândoi vor să meargă și trag serios în direcția asta. Și o s-o zic și pe aia, că sunt femeie și nu mă dezic: se reduce totul la sex? Nu. E o poveste în spate, care se tot dezvoltă și tot crește, până ce nu mai poți ieși din poveste.

        Apreciază

      • > Uite: o nevastă nu ar recunoaște nicicând că nu mai poate oferi plăcere după 20 de ani.

        Poți oferi plăcere și după 20 de ani, dar trebuie să știi cum s-o oferi. Să fii „șmecheră”, să zic așa. 🙂 Ca să încerc un fel de analogie, oricât de mult ți-ar plăcea salata de vinete, chiar dac-ar fi mâncarea ta preferată, dacă ai mânca zilnic numai salată de vinete, până la urmă ți s-ar acri de ea. Și atunci, ca soție, e bine să găsești modalități de a-i condimenta salata diferit, de a i-o servi diferit, de a-i mai face și alte feluri de mâncare, dacă înțelegi ce vreau să zic. Pentru a combate rutina care, de regulă, tinde să se instaleze după un anumit timp. Evident că-i valabil și invers, adică nu-i ceva ce doar soția trebuie să facă, și bărbatul trebuie să facă la fel.

        > Mai degrabă l-ar omorî pe împricinat, vinovat că nu mai e sensibil la farmecele ei, fie și trecute.

        Dar mai sunt actuale aceste farmece? Gândește-te cum era(i) la început, când abia vă cunoșteați și îl plăceai și voiai să te remarce, și cum ești acum, după 20 de ani. Cum te îngrijeai atunci și cum o faci acum. Cum te comportai atunci versus acum. Cum îi vorbeai, cum totul.

        > Căsniciile care merg au în comun o motivație a partenerilor: amândoi vor să meargă și trag serios în direcția asta.

        Foarte bine, iar ce spuneam mai sus se încadrează perfect în ideea cu trasul la mersul relației.

        > Și o s-o zic și pe aia, că sunt femeie și nu mă dezic: se reduce totul la sex?

        Nu. Dar mno, bărbatul și femeia sunt diferiți. Începând cu fizicul și terminând cu psihicul. Știi gluma aia: sexul e prețul pe care femeile îl plătesc pentru căsătorie, căsătoria e prețul pe care bărbații îl plătesc pentru sex? 🙂 Plus că ce ziceam mai sus nu se reduce la sex.

        Nu e așa ușor să păstrezi focul într-o relație de lungă durată. De fapt, e foarte greu – chiar și-n majoritatea cazurilor în care cei doi rămân împreună toată viața, sentimentele au tendința să se estompeze după o vreme. Ce-i rău în a lua din când în când pulsul relației și a încerca să-i dai un impuls nou? Nu cum a făcut tipul din relatare, ci în cadrul cuplului, ca femeie inteligentă ce ești și care vrei să-l faci pe soțul tău să devină din nou nebun după tine, sau invers, ca soț care vrei s-o recucerești pe iubirea vieții tale. 🙂

        > E o poveste în spate, care se tot dezvoltă și tot crește, până ce nu mai poți ieși din poveste.

        Dacă nu mai poți ieși din poveste, atunci există și riscul ca în loc de palat, povestea voastră să fie o închisoare. Când v-ați cunoscut și te-a cerut în căsătorie, era liber. Nu faptul că nu putea ieși din poveste l-a determinat atunci să te ceară, ci faptul că îi plăceai și îl atrăgeai foarte mult. Deci, cred că asta este cheia, indiferent cât de mult s-ar dezvolta povestea sau castelul vostru.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s