Social

Când puii vor să-și ia zborul (spre vest, tot spre vest)

Nu prea știi ce să spui când copilul tău nu mai e chiar un copil și te anunță (nu chiar din senin, că ați mai vorbit despre asta, cu aerul că se poate întâmpla cândva) că nu vrea să-și trăiască viața în România. Nu vreau să plece și nu știu cum nu se topesc părinții de dorul copiilor plecați. De fapt, cred că se topesc, dar pe interior, să nu frângă aripile puilor.

Aș putea să-i spun că nicăieri nu e mai bine ca în țara ta. Dar mătusă-sa, sora mea, e plecată de mulți ani și îi e bine, ba chiar mult mai bine ca în țară. A plecat să vadă cum e dincolo: văzut, plăcut, rămas.

Aș putea să-i spun că dacă suferă o nedreptate are pe cine să se bazeze că i se va face dreptate. Dar justiția încă doarme și dacă ți se face o nedreptate e mai bine să o treci cu vederea. Bine ar fi să nu te lași călcat de o mașină pe trecerea de pietoni, că nu știi cine e șoferul și cum îți face „sâc” după accident. Adică, zic și eu, ar fi frustrant.

Aș putea să-i spun că dacă ai respect pentru semeni, respectul se va întoarce către tine. Adevărul este că respectul și bunul simț sunt sinonime absolute cu slăbiciunea și lașitatea. Dimpotrivă, vocea mai puternică e vocea arțăgoasă, jignitoare, care acoperă celelalte voci.

Aș putea să-i spun că dacă este bine pregătită în ceea ce va face va avea satisfacții profesionale și un loc binemeritat în ierarhia profesională. Regula este, de fapt, că dacă ai nașul potrivit, vei primi recunoașterea profesională de care ai nevoie, chiar în lipsa oricărei aptitudini necesare. Mai mult, gândirea creativă va fi etichetată ca fiind periculoasă, de către minți leneșe și autoritare.

Aș putea să-i spun că sistemul de sănătate este mai prietenos ca în alte părți și, în cazul unei boli, va primi ajutor la momentul potrivit și în timp util. Ar fi o minciună pentru că, deși sistemul de sănătate este destul de prietenos, birocrația îl blochează complet, iar pacienții se pierd pe cărările sistemului, în pădurile de hârtii, de aprobări, de fonduri care se termină prea repede. Demnitatea pacientului se rătăcește în vreuna din multele aprobări și se reduce, în final, la un obiect oarecare al muncii.

Aș putea să-i spun că sistemul de educație are în centrul său elevul și nevoile sale. Asta nu pot să i-o spun că are parte de sistemul de educație în toată splendoarea lui și chiar are noroc de profesori extraordinari. Dar acolo unde nu există nici har pedagogic, disciplinele școlare rămân niște găuri negre, de incultură.

Aș putea să-i spun să aibă răbdare, că lucrurile se vor îmbunătăți și în România (aș fi nedreaptă să spun că lucrurile nu se mișcă deloc, trăiască UE!) și să nu-și piardă speranța. Să-i vorbesc despre speranță mi se pare aproape imoral, pentru că eu, mama ei, am văzut cum speranța născută din morții revoluției din 89 a fost un balon de săpun și îmi va fi rușine toată viața pentru că nu știu încă pentru ce au murit acei oameni. Eroii, niște inocenți cu multă speranță.

Așadar, tu ce i-ai spune copilului tău când te-ar anunța că își dorește să emigreze?

Categorii:Social

Etichetat ca:

42 de răspunsuri »

  1. În fața copiilor, îmi mai dau cu părerea despre cum văd eu că ar fi bine, fără să am siguranța că gândirea mea este potrivită vremurilor în care trăim.
    Dar încerc să nu repet greșeala părinților mei, care au pus în mișcare toate pârghiile ce aveau puterea să mă facă să mă răzgândesc referitor la plecarea în străinătate.
    Deși țin mult la România, la orășelul și prietenii mei, și în ziua de azi mă întreb care ar fi putut fi destinul meu într-o țară normală. Eram tânăr, fără obligații, mi se părea că pot muta munții din loc, prietenii îmi căutaseră chirie și loc de muncă. Pentru a evita întrebări fără răspuns, povestea acestei încercări o ascund adânc, în sacul meu cu poveri…

    Apreciat de 2 persoane

    • Idealul este sa fim aproape unii de altii, parintii de copii si invers pentru ca familia este extraordinar de importanta, este plasa noastra de siguranta cand suntem in cadere libera si daca ea nu exista, ne facem praf. Dar vedeti d-voastra ca uneori, lucrurile nu se mai impaca cum ar trebui, chiar daca suntem apropiati, parinti si copii nu inseamna ca mai putem trai impreuna ca adulti. Partenerii nostri poate nu-si doresc sa traiasca aproape de ai nostri, ai nostri nu-i prea inghit pe partenerii nostri si intervin atunci divergente de proportii catastrofale si se duce naibii totul. Am asistat de multe ori la zbuciumul celor care se lupta sa-i multumeasca pe toti si am vazut cum s-au destramat familii si relatii si cei mai loviti au fost cei mici, copiii,
      Daca ne dorim sa ramanem aproape de copiii nostri trebuie sa fim sinceri si sa ne intrebam daca suntem oameni langa care se poate trai sau nu, sa ne intrebam daca copiii nostri pot sa-si traiasca viata langa noi, daca nu cumva le cerem prea mult, daca ei au posibilatea sa ne dea ce dorim si in acelasi timp sa obtina si ei ce-si doresc. Nu toti pot gestiona obligatiile si responsabilitatile ce vin din mai multe directii..

      Apreciat de 1 persoană

      • Când eram eu mică, familiile în care întâlneai trei generații stând la un loc erau destul de des întâlnite. Am văzut că acum există tendința de separare a generațiilor, iar libertatea de mișcare face ca unele familii să fie împrăștiate pe tot globul. Pot fi împreună chiar dacă nu stau în aceeași locație: tehnologia a rezolvat din problemele distanțelor. Cineva spunea că își ajută mai bine părinții de când a emigrat.

        Apreciat de 1 persoană

  2. Nu prea ai ce să-i spui, de promisiuni de mai bine sau că va veni și ziua când…nici nu poate fi vorba dacă ești un om asumat, care vede limpede în jur. Rezultă nu doar că il lași, ci îl și sprijini.
    Și al meu e plecat. Nu este idealul ceea ce a găsit acolo dar e ce a vrut să facă. Și e bine.
    Trebuie doar să crezi în ei că pot. Și de ce n-ar putea?

    Apreciat de 2 persoane

    • E dificil să ai forța să vezi că binele, așa cum îl vezi tu, nu coincide mereu cu binele, așa cum îl vede copilul. Vorbesc acum de categoria „am făcut un copil să aibă cine să-mi dea un pahar cu apă la bătrânețe”. Evident, copiii au dreptul să dorească altceva decât părinții lor.

      Apreciat de 2 persoane

  3. Dacă noi ca părinți am fi ,, plecat” de lângă minunea aducerii lor pe lume, sau de lângă bucuria de a-i vedea făcând primii pași de unii singuri, ar fi fost mai bine? Pentru cine?
    Și părinții aleg să plece lăsându-și copii fără mângâiere, crescând care cum pot. Cui profită, cine are de câștigat?!
    De ,,țintuit” nu poate fi vorba, pentru că,, dacă dragoste nu e, nimic nu e „!(Marin Preda-,,Cel mai iubit dintre pământeni”)

    Apreciat de 1 persoană

  4. „Copiii voştri nu sunt ai voştri.
    Sunt fii şi fiice ale Vieţii care tânjeşte chiar după ea însăşi.
    Ei vin prin voi, dar nu din voi, şi chiar de sunt cu voi, ei nu vă aparțin…”

    Copiii nostri nu ne apartin! Doar iubirea noastra fara margini pentru ei ne apartine, in rest trebuie lasati sa-si traiasca viata unde vor ei si cu cine vor. Viata e un iures, o continua si rapida trecere de zile, saptamani, ani. Te trezesti tanar si adormi imbatranit dupa o vreme. De-aia copiii trebuie sustinuti sa faca alegeri corecte in viata ca se bucure de ea cand si cum trebuie.
    De atatea ori am simtit ca am dat prioritate lucrurilor gresite in viata. Incerc sa-i bag in capsor pustiului meu sa nu faca ca mine.

    Apreciat de 2 persoane

  5. Hercules si-a parasit parintii sa caute lina de aur. Fat Frumos s-o caute pe Ileana Cosinzeana si sa se iubeasca cu Spinu. Da, copiii isi iau zborul, si pe vremea impuscatului era marea migratie la oras. Unu din fundul Moldovei ajuns in Bucuresti isi vedea parintii odata pe an. De la Suceava la Buc facea o zi. De la Torino la Suceava face doua ore. Sa-i ajute!? Nici vorba, de abia se descurca el.
    Eu am plecat la aproape 40 de ani. De aici de departe mi-am putut ajuta parintii de zece ori mai bine decit as fi facut-o daca as fi ramas. Au venit luni intregi la mine, i-am plimbat prin Paris, peste tot. In doua ore ajungeam la ei.

    Cei care pleaca trebuie mai intii sa otraveasca fintinile, trebuie sa fie hotariti. Limba, orice limba se poate invata, eu am reusit chiar si germana. Si pe aici se migreaza, fi-miu e la 600 km distanta. Alti nemti pleaca in Australia, USA etc.

    Ce bine ar fi fost pt Ro daca ar fi plecat timpitelul de Goie, departe, cit mai departe!

    Apreciat de 1 persoană

  6. I-aș spune că dacă s-a născut aici, e român. Și că dacă nu vede decât partea goală a paharului, poate n-ar strica să reînvețe să privească. Că românescul „acasă”, alături de „dor”, poartă cu el o dimensiune afectivă pe care n-o s-o regăsească în niciun alt dicționar. Și i-aș mai spune că, conform ultimelor descoperiri din domeniul fizicii, semnalul dintre două inimi se diluează pe WhatsApp sau pe Zoom. I-aș mai spune că civilizația din țările civilizate vine de regulă cu un cost, respectiv pierderea simțului mioritic. Adică a tradițiilor și chiar a bunului simț (enunțul ăsta poate îl va lăsa perplex). Și l-aș întreba dacă n-ar fi o chestie să reușească aici din ce puncte de vedere vrea el – nu pentru că are condiții favorabile, ci tocmai în pofida eventualelor mici dificultăți? Pentru că dacă crede că fericirea și împlinirea lui ca om depind de ceva conjuncturi exterioare, de politicienii care se succed la Cotroceni, de pilele primarului din zonă sau de societate, atunci degeaba a mai făcut atâta școală.

    După care, evident, l-aș lăsa să facă ce vrea el.

    Apreciat de 1 persoană

    • Lotus! stai jos… nota 2!!!

      și marș naibii la somn!

      Poluțiile tale nocturne -decât filozofice- pe diferite bloguri ori site-uri, devin pe an/zi ce trece, marcă înregistrată. Indeed. Că reușești (totuși) să mai duci de nas pe câte unul sau altul cu -deja- postulatele tale lotusiene bășicoase, nu mă mai miră demult. Mama proștilor… fi-va mereu cu burta la gură! Enjoy, dară.

      până la urmă, m-a bucurat tare mult dacă-ul mioritic din poluția ta.
      Să mulțumim dară universului că n-ai fătat vrun codârlău. Amin! (ai batăr un oareșce câine ?)
      Anyway, pulimea română… te aplaudă.
      Ar trebui.

      Noapte bună nimuriciule
      Noapte bună Ro!

      Apreciază

      • ”nivelul toleranței tale față de cei care văd lucrurile diferit..”

        Mi-au dat lacrămile să știi. Nuanțele astea ecleziastice, mă ating la corazón, offff, și plâng ca proasta vreo 2 zile. Aproape că-L întreci pe ioji! Și ești atât de firoscoasă că… Bleah.

        Lotus, nimurugo!
        Ce toleranță să am față de cei ce gândesc pe dos; și mai și pute deșteptăciunea’n ei.
        Ne dai lecții despre ce-ai face dacă, dar tu n’ai șters neam vr’un puradel la cur. Tu vrei toleranță pt unul cu inteligență suspicionabilă ce-mi zice că cică ”…copiii au datoria morală, afectivă și spirituală, să fie sprijinul vieții părinților…. bla bla dacă vreți prin reducerea la limba de lemn..un ajutor mutual”? Mă leși! Încă mă mai dor ovarele de câți spermatozoizi s-au pierdut în gaura neagră a procreării urlând (ca tine):

        – Mamă! lasă-l pe tata să te fută, lasă-mă să mă nasc și promit să fiu sluga voastră până la moarte!

        Gizăs! Futaiu’i futai nemuricio. A aduce pe lume un copil înseamnă res pon sa bi li ta te. Și de la tine proasto și de la tine fătălăule! Și nu ceri nimic în schimb. N’ai voie! Nu ai dreptul! Am trăit s’o aud și pe asta. Da’ tu de unde să știi? Futut ioc, puradău… cu cine, că toți prietenii tăi sunt decât virtuali. Ha. Și tu vii și-mi ții un compendiu despre ce-ai face dacă?!

        ”În SUA.. dictatură și străzi nesigure, în Canada Trudeau.. în Europa unele țări…”

        Serios?!
        De unde dreacu știi tu?
        Ai fost tu vreodată prin Europa, SUA sau Canada.. sau doar ai auzit?

        Tu n-ai fost în stare să-ți faci o casă, să-ți cumperi un apartament, garsonieră, ceva… Aștepți doar să moară mă-ta să poți deveni și tu proprietară pe un bun ce nu’i al tău. Afar’ de ‘nșpe mii de bloguri n-ai construit nica în toată viața. N-ai pe nime, n-ai produs nica și ești zero din orice punct de vedere. Nici măcar pe blogurile tale n-ai adus plus valoare. Hai sictir! Dacă se ia netu?! Chiar.

        Fugi și ia-ți un câine, nefericito.
        Vă și văd lătrând la Lună decât simandicos.

        cine dă lecții? gizăs!

        marș!!!

        Apreciază

      • > Ce toleranță să am față de cei ce gândesc pe dos…

        Toleranță nu poți să ai decât față de cei care gândesc pe dos (față de tine), la fel cum pace nu poți să faci decât cu cei cu care ești în război. Ce toleranță e aia pe care o manifești față de cei care sunt de acord cu tine?

        > Și nu ceri nimic în schimb. N’ai voie!

        Vezi că mă confunzi. Eu am zis doar că România are părți bune, nu că trebuie să-i ții legați pe copii. Orișicum, acolo unde zici mai sus că n-ai auzit pe vreun copil cerând să se nască, eu îți răspund că aproape niciunul nu se sinucide din motiv că s-a născut fără voia lui într-o lume nasoală. Ceea ce implică faptul că le pare bine totuși că trăiesc, că s-au născut, adică preferă viața în locul teoriei pe care-o propui tu că mai bine nu s-ar fi născut.

        > De unde dreacu știi tu? Ai fost tu vreodată prin Europa, SUA sau Canada..

        > Tu n-ai fost în stare să-ți faci o casă, să-ți cumperi un apartament, garsonieră, ceva… Aștepți doar să moară mă-ta să poți deveni și tu proprietară pe un bun ce nu’i al tău.

        Nu mi-ar plăcea să locuiesc permanent la casă, iar să-mi iau ce propui tu ar fi un pas înapoi. Locuiesc singur și n-am mai plătit chirie din facultate. Lăsând la o parte aberațiile pe care le debitezi despre mine pe bloguri, ultima frază te descalifică din orice punct de vedere. Gluma-i glumă, dar nu părăsim incinta – ori ție îți lipsește complet bunul simț.

        Apreciază

    • Așa cum spuneai, nevoile s-au nuanțat foarte tare, acum că nu mai ai nevoie să aduci apa din puț sau să frămânți aluatul de pâine. Nu e posibil să fie mai vie ca altădată nevoia de civilizație și asta să fie cea care te împinge să pleci?

      Apreciază

      • Să nu confundăm dorințele și aspirațiile cu nevoile. Dar ca să-ți răspund la întrebare, cred că depinde și cu ce compari. Înțeleg că Bucureștiul e sufocant, aglutinant, chiar dezumanizant. Sigur că vrei să evadezi. Trimite-o puțin prin țară, să vadă și alte locuri. 🙂 Poate îi va plăcea un oraș unde va găsi o altă atmosferă. Altfel, mă gândesc că peste tot este corupție, rate, lucruri nasoale. În SUA e dictatură și străzi nesigure, în Canada Trudeau a propus înlocuirea lui „mankind” cu „peoplekind”, în Europa unele țări o iau pe ulei. Poate că venitul e mai bun, dar muncești o viață ca să-ți plătești casa – aici suntem proprietari. Poate că șoseaua e mai asfaltată și oamenii se uită cu respect la tine, dar nu sunt familia ta. Nu știu, merită? Ție ți-ar plăcea să te muți definitiv? Dacă ar fi să schimbi ceva, ce ai schimba din ce ai aici? Ce te nemulțumește la viața ta? Ține de ceva condiție exterioară?

        Apreciat de 1 persoană

        • Locul ideal sau societatea ideală nu există. Ce-aș schima aici? Aș marșa pe educație: cred că de acolo ni se trag toate. Efectele s-ar vedea peste 10-20 de ani, dar ar fi investiția ce poate schimba o societate (în bine, că în rău se schimbă singură).

          Apreciază

  7. „De ce mi-a luat atâția ani să rezolv presupunerile lui Poincaré? Am învățat să detectez golurile. Împreună cu colegii mei, studiem mecanisme pentru a acoperi lacunele sociale și economice. Golurile sunt peste tot. Le putem detecta și oferă o mulțime de posibilități… Știu cum să conduc Universul. Spune-mi atunci, care este rostul de a urmări un milion de dolari? » – G. Perelman –

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s