Eu cred că nu e întâmplător că avem o singură gură și două urechi, deși ne purtăm ca și cum am avea două guri și nicio ureche. Ar trebui să le folosim respectând proporția, caz în care am vorbi mai puțin și am asculta mai mult. Îmi place să cred că sunt un bun ascultător și că știu cum să mă pun pe mine pe „pauză”, pentru a-i face celuilalt loc. Ascultarea celuilalt nu este deloc o activitate ușoară și nu e nicidecum similară cu auzirea celuilalt, ca un zgomot de fond care-ți răsună în urechi. Înseamnă să-i fii alături, să empatizezi cu nevoile lui și să-i fii umăr de sprijin.
Plăcut impresionată am fost când o veche cunoștință, cu care nu am mai vorbit de ceva vreme, m-a sunat să mă întrebe de sănătate: aflase că m-am îmbolnăvit. Acum, că v-am spus despre calitatea mea de bun ascultător, ar fi frumos să vă spun, în caz că nu e foarte evident, că-mi place să mă și vait în gura mare, când ceva nu-mi merge bine. N-o fac premeditat, ci dintr-o nevoie de detensionare și de sprijin; adică mă simt mai bine dacă îmi expun necazul în ședință publică. Nu e frumos, uneori nu e nici inteligent, știu, dar nici eu nu am pretenția că aș fi perfectă.
Cum spuneam….mă sună doamna asta: Vaaai, ce-ai făcut, biata de tine….cum te simți?
Eu îmi trag un scaun, să-mi fie confortabil când o să-i spun cum mă simt, îmi trag și ceașca de cafea mai aproape și dau să încep să-i spun cum mă simt. Nu apuc să deschid gura că mă copleșește cu încurajările: stai liniștită, zice, că e cel mai ușor guturai pe care l-ai făcut vreodată, că și soră-mea a făcut forma asta ușoară și aproape că n-a simțit.
Cum am trecut de la simptomele de covid (ale soră-sii) la factura ei uriașă de la gaze, nu știu. De asemenea nu știu cum am trecut de la gaze la profesorul infect de matematică al lu’ ăla micu’: din cinci și șase nu-l scoate și doar ăla micu’ are cap pentru matematică, seamănă cu ea. A numărat până la zece înainte de a merge în picioare, când zicea doar câteva cuvinte: mama, tata, apa, caca și cifrele în ordine crescătoare. Că bărbat-su e poet, nicio șurubelniță nu știe să țină în mână, dar bine că e și așa (mai defect, cred că voia să spună), că aduce toți banii acasă și nu se uită în stânga și în dreapta, cum fac alții. Și dacă tot vine vara (e februarie încă!) s-au gândit să-și facă rezervare la bulgari, la all inclusive, că se mănâncă bine și e mai ieftin ca la noi. Nisipurile de aur sună bine, nu? Merge și George cu nevastă-sa. Nu-l știi pe George? Să vedem cum o mai fi cu pandemia asta, că nu vezi….nu știi de azi pe mâine. În fine, hai că te las, că trebuie să-ți menajezi vocea. Odihnește-te și ia seleniu și zinc, că așa i-a dat lu’ soră-mea. Pa,pa,pa.
De ce are omul două urechi și o singură gură? Trebuie să fie un defect de creație, că eu nu am apucat să spun cum mă simt.
Categorii:Oameni
Mie îmi place să-i ascult pe cei din jur, dar când am câte o „tanti” de felul ăsta, obișnuiesc să o opresc, spunându-i că mi-am amintit că am ceva de făcut urgent. Doar pe maica-mea o las să-și deșarte tot sacul de povești, străduindu-mă să o urmăresc, să nu creadă că nu iau în serios ce-mi spune😜
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Era, totuși, momentul meu de glorie.😀 Am observat că foarte puțini oameni sunt capabili să asculte, toți vor să vorbească.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Te-a compătimit și te-a ascultat de te-a omorât!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nimic nu am putut să spun😃
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred ca acest virus este mai pandemic decât sars cov 2, specific triburilor traco-geto-d(r)ace !
Duminica faina, draga Adole…!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
S-ar putea să ai dreptate.
ApreciazăApreciază
sigur nu are dreptate dl Iosif, nici aici si nici in afirmatia ca poporul roman i-a ucis pe Ceausesti.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Spre protecția interlocutorului ascultător. Cum ți-ar fi fost de ar fi avut două guri?😆 Ai fi fost încă țintuită pe scaun cu ceasca de cafea goală în față.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevărul e că toți avem probleme și nu avem disponibilitate și pentru problemele altora. Bine că nu avem două guri!
ApreciazăApreciază
Dreptatea mea e relativa. Dreptatea AAAE, este doar în Cuvântul lui Dumnezeu.
ApreciazăApreciază
😀
Te-a sunat ca să se vaite ea ție. Asta că ești bolnavă a fost pretextul. Ce boală? Iei niște seleniu și trece. Uite ce probleme are ea! 😀
Cică bărbaților nu le place să se deșire în felul ăsta (dar nici să-i asculte pe alții când o fac). Parafrazând o glumă, dacă un bărbat îți scrie în privat și începe să-ți înșire lista lui kilometrică de probleme, blocheaz-o! 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
ca să ți* se vaiete
ApreciazăApreciază
Le place și bărbaților, doar că sunt mai exacți. De exemplu, „pe 21 septembrie 2019, pe la prânz, m-am despărțit de nevastă; pe la 9 seara i-am trimis un mesaj în care i-am spus… ” Parcă e mai ușor să asculți o femeie.
ApreciazăApreciază
Mai exacți și mai conciși. Rețin esențialul. Femeile se pierd în detalii, sau mai bine zis se regăsesc în ele. 🙂
https://cugetliber.ro/stiri-fun-jurnalul-ei-versus-jurnalul-lui-286450
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa e🤣🤣🤣
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred tot mai mult ca cea mai puternica trasatura de personalitate a omului este egoismul, restul e spoiala, e o mimare a sentimentelor. Unii nici macar nu mai fac efortul de a se preface. Cred ca e mai bine asa, adica sa stim decat sa fim mintiti.
Important e sa nu devenim si noi ca ei. Sa nu ne pierdem bruma de umanitate ce mai salveaza lumea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu suntem ca ei? Hm.
ApreciazăApreciază
Totusi, unii avem nevoie de mimarea asta, a sentimentelor, uneori…
„Dar bine-ai venit, amăgire
Mai stai, mai durează un pic
Această minţită iubire
Oricum e mai mult ca nimic.”
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Minte-mă, dar minte-mă frumos!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Relatat la intamplarea ta chiar le ascult oamenilor pasurile sincer si cu respect, nu-i dau deoparte si ma pun pe mine in centrul atentiei. Mereu am facut asta doar ca pe cei care cred ca relatia de prietenie este intr-un singur sens, adica doar de la mine spre ei chiar daca ii ascult. ii privesc cu „ochi straini si goi”.
ApreciazăApreciază
In lumea in care traiesc eu, la toate locurile de munca esti sfatuit si uneori, obligat, sa ai si sa pastrezi relatii fara afectivitate emotionala. Eu nu ma inscriu in tabara asta pentru ca nu pot si nu vreau.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Scade productivitatea, e verificat😃
ApreciazăApreciază
Apropo de relatiile fara afectivitate emotionala am intalnit adolescente cu bratele taiate de cioburi si de toate felurile de obiecte taioase si care spuneau ca asta le doare mai putin decat atitudinea indiferenta a personalului medical. Crizele lor de durere erau tratate cu raceala si erau mustruluite ca la carte pentru suferinta pe care si-o provocau.
In astfel de situatii ma intrebam cine e mai bolnav, tinerele sau personalul?!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te rog sa nu iei personal ce am scris mai sus, te-am citit si am vazut ca detii si omenie si umor si caldura si intelegere pentru oameni iar eu am intalnit personal medical extraordinar ce reusea sa fie genial in munca lui dar si om in acelasi timp.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Disponibilitatea de a asculta depinde de multe chestii:
1. De cheful momentan, uneori ai chef alteori nu.
2. E o bucurie sa-l asculti pe unu caruia-i merge rau. Sa-l auzi cum se vaita, ce nasol ii merge, te incurajeaza. Te gindesti, ba frate, ce bine-mi merge mie! Nu as vrea sa fiu in pielea lui!
3. E si in functie de cite cuvinte ai consumat in ziua respectiva. Femeile au mai multe cuvinte, barbatii mai putine.
4. Cind eram in cimpia muncii, am fost si profesor, tineam cite un curs la doua-trei luni, un curs de opt ore. Cel mai nasol era cind il tineam la sucursala noastra din Viena. Ma sculam la cinci, luam avionu, incepeam cursu la 9, vorbeam 8 ore, avion inapoi, ajungeam la miezul noptii. Odata, la intoarcere, in avion, linga mine, era o bunaciune nevorbita. Fusese la nu stiu ce seminar si nu i-a iesit nimic, lucru pe care mi l-a povestit in cele doua ore de zbor. Eu imi terminasem toate cuvintele, nici macar da sau nu, nu reuseam.
Cind am coborit si ne-am despartit, de abia atunci am vazut-o intreaga, si nu arata rau, mi-a multumit din suflet ca am asculta-o, i-a facut f bine!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Să știți că umor aveți. Și dl Goe are, când nu e mofluz.
ApreciazăApreciază
Un idiot nu poate avea umor!
ApreciazăApreciază
A republicat asta pe Cronopedia.
ApreciazăApreciază
Mulțumesc.
ApreciazăApreciază