Oameni

Referință

Într-un articol pe care l-am citit de curând se arăta că aproape 50 la sută dintre elevi sunt analfabeți funcțional. Legat de acest articol, dintr-una în alta, cum se întâmplă pe internet, m-am dus către alt articol din care am aflat că peste 60 la sută dintre români ar vota chiar acum un partid naționalist, care să apere valorile tradiționale în fața drepturilor și libertăților moderne. Tot dintr-una în alta, internetul mi-a scos în cale un alt articol, în care se arăta că mai bine de 60 la sută dintre români sunt proști, nici mai mult, nici mai puțin, lăsând spre înțelegerea generală că restul de procente, de până la 40 la sută, nu ar fi chiar proști, ci mai degrabă deștepți.

Nu despre articole vreau să vă vorbesc, deși ar merita, pentru că prezintă niște cifre catastrofale, bazate pe sondaje, ci despre adevăratul spectacol care începe acolo unde se termină articolul. Comentariile. Comentatori semianalfabeți înfierează învățământul, profesia de pedagog și școala, ca instituție. Totodată, nu uită să amintească despre școala pe care ei au făcut-o, aia școală adevărată, dom’ le, când primeau pedeapsa cu rigla la palmă dacă nu învățau bine. Chiar din comentarii îți dai seama că au primit degeaba bătaia cu linia la palmă și că, deși e ruptă din rai, nu e suficientă să te învețe carte. Aproape că nu te mai miri de procentul mare de analfabeți, dacă te gândești că analfabeții de azi sunt copiii analfabeților de ieri, capabili să funcționeze social foarte bine, după cum se vede și în lumea bună. Ar fi aiurea ca aceste persoane să nu apere cu dinții valorile tradiționale, singurele în care cred și care le oferă stabilitatea unei înțelegeri elementare. Nu ar fi deloc deranjant dacă opinia acestor persoane nu ar fi dublată de intoleranța față de alte opinii: propria opinie este, categoric, cea mai bună iar cine are un alt punct de vedere este, la fel de categoric, un prost.

Cele mai multe comentarii au fost emise în subsolul ultimului articol, cel despre împărțirea românilor în proști și deștepți. Un comentator atrăgea atenția că proștii sunt printre noi, păzea. O doamnă era îngrijorată că procentul ar putea fi mult mai mare, după cum dânsa a observat în viața de zi cu zi. Au fost și niște comentarii în care prostia era exemplificată cu date concrete, din care reies caracterul aleator și caracterul omniprezent al prostiei. Se vede clar că prostia te înconjoară mai dihai ca un cordon de jandarmi la protestele neautorizate și că suferă toată lumea din pricina ei, de la vecin, șofer de autobuz, medic de familie până la oamenii politici, cu sau fără doctorate. Altcineva era foarte îngrijorat că trebuie că suntem mai puțin de 40 la sută și că proștii ne dovedesc numeric, conform principiului „proști, da’ mulți”. Televizorul, telefonul, tik-tokul și Elon Musk au fost incriminați ca fiind printre cauzele posibile ale prostiei, fără să se uite de interesele ocultei, care-și dorește ca toată populația să fie proastă. Accidental s-a amintit și de fluorul din pasta de dinți care omoară neuroni și încetinește sinapse. Se pare că tot interesele oculte au pus fluor în pasta de dinți, dar norocul e că românii nu se omoară cu firea pentru igiena dentară și mai dejoacă din planurile diabolice.

Ce e într-adevăr foarte amuzant e că niciun comentator nu și-a pus vreo clipă problema că ar putea face parte din cei 60 la sută de proști, analfabeți sau naționaliști. Sunt toți deștepți, au învățat carte și sunt deschiși pentru noi valori, cu condiția să nu se schimbe nimic. De fapt, deși nimeni nu contestă că 60% dintre români sunt proști, nu s-a identificat încă nimeni.

PS. Recunosc că am făcut exercițiul de a mă poziționa printre proști și am avut surpriza să găsesc argumente suficiente că nu greșesc prea mult.

Categorii:Oameni, Social

Etichetat ca:

35 de răspunsuri »

  1. Împărțirea asta în categorii radical diferite, alb și negru, fără culori sau măcar nuanțe de gri, mi se pare cea mai idioată treabă. Îți dai seama din start că cel care a întocmit sondajul nu are cum să facă parte din minoritate.
    Eu cred că fiecare persoană are ceva deosebit, în care e mult mai bun decât cei din jurul său. Unii stau mai bine cu partea artistică, alții cu abilitățile tehnice. Unii sunt mai săritori când aproapele lor e in necaz, ajutându-l cu forța brațelor, alții sunt medicament pentru suflete doar ascultându-le necazurile.
    Oare am îmbătrânit de vorbesc așa?😜

    Apreciat de 3 persoane

    • Dimpotrivă, ești în spiritul vremii care caută să aibă toleranță pentru fiecare ins în parte. Mi-am adus aminte de un discurs al lui Patapievici de acum mulți ani: m-a redus la un analfabet funcțional care nu a înțeles o singură propoziție din ce a spus omul acela. Ești mai deștept sau mai puțin deștept în funcție de reperul pe care ți-l iei. Absolutul nu există, decât atunci când vrei să împarți lumea în categorii.

      Apreciat de 2 persoane

  2. Interesant articol. Merci !
    Ma gândesc (în prostia mea) la efectul „picaturii chinezesti”.
    Daca epitetul „prost” îi este atribuit unui copil ani la rând, de catre cei apropiati, în timpul trecerii lui prin testele „scolii vietii”, posibilitatea de a accepta, de a crede si a se sablona în aceasta postura, devine extrem de mare, iar mai târziu „exodul” din aceasta catalogare, (stare) va fi aproape imposibil si nimic nu îl va mai putea determina sa demonstreze contrariul, decât prin sustinerea si încurajarea celor din jur, care, din nefericire, (datorita competitiei egotice umane) aproape niciodata nu vor manifesta un adevarat, sincer, empatic si viu interes pentru a ajuta pe cel blazat, cazut, ignorat sa se ridice la nivelul lor, din frica de a nu cadea ei însisi în situatia celui ajutat.
    În astfel de situatii,(mai ales în virtual) ignoranta înjuriilor, epitetelor si jignirilor este un ideal, pe care nu multi îl detin. 🙂

    „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.
    Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din cuvintele tale vei fi osândit.”

    O seara si o saptamâna minunata, în toate binecuvântata, draga Adole… !

    Apreciază

  3. Zic de la inceput ca eu imi iubesc credinta, neamul, valorile traditionale dar pentru mine asta nu exclude libertatile si drepturile omului, dimpotriva, ele merg mana in mana. Eu asa am trait, asa am invatat.
    Romania este macinata de conflicte politice, economice, sociale, etnice. Din experienta mea in alta tara decat cea mama, am invatat ca majoritatea este urata de minoritate, minoritatea este dispretuita de majoritate, apare complexul de inferioritate si de superioritate si de aici drumul duce in cele mai gresite si periculoase directii.
    Cat despre cei care fac parte din grupul de destepti, de superiori, asa au fost mereu. I-am intalnit peste tot, in magazinul de la colt, pe scara blocului, la scoala, in toate institutiile si se uita la tine ca la vierme daca pari om simplu, fara bani, fara pile,fara haine de marca. Asta este o trasatura mizerabila a neamului pe care-l iubesc, sa-l admire pe Becali, trasatura pe care am sa o destest vesnic.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Mai facem o incercare, hahaha. App de bloguri celebre si de comentarii, pai acolo e haios de tot ca se formeaza balonase de sapun in care toti canta aceeasi melodie, cand vine unul cu alta melodie, se isterizeaza divele cu bloguri (masculine si feminine) si-l fac pe „nesimtit” albie de porci si pe urma ii dau block.” Dobitocii” care scriu fara punct si virgula strica estetica forumului si sunt maziliti fara mila si ei. Oare cum ar fi daca ar merge la razboi numai cei care stiu scrie corect? Balonasul de sapun aplauda si pe urma incepe tragedia ca blogaru/blogareasa traieste din blog si nu se mai presteaza comentarii si incepe cu: haideti la comentat ca raman fara job!
    E distractiv rau sa urmaresti spectacolul.

    Apreciază

  5. Hai să-ți zic ceva: atunci când crezi că nu te manipulează nimeni (sau, prin translație în termenii articolului de față, atunci când te crezi inteligent) înseamnă că ai încăput pe mâna profesioniștilor. 🙂

    Eu sunt conservator. Cred că termenul „naționalism” a fost inventat și folosit pe de o parte cu scopuri politice, de partide populiste, dar pe de altă parte și ca să ducă în derizoriu sentimentul patriotic autentic. Mai cred că școala, așa cum e făcută azi, te tâmpește într-un anume sens mai profund. Desigur că mi-aș da copilul la școală și mi-ar plăcea să ia note bune, măcar la ce-i place. But it’s a poison nonetheless.

    Apreciază

    • De ce-aș crede că nu mă manipulează nimeni? Educația ce crezi că e? Nu-mi omoară spiritul liber? Glumesc, dar în orice clipă ești influențat s-o iei într-o direcție sau alta, în timp ce tu faci același lucru cu alții. Adică manipulăm la greu să tragem turta pe spuza noastră.

      Apreciază

  6. Profesorul de statistica intra in clasa si le spune studentilor:

    – Sunt foarte dezamagit de rezultatele voastre la testul de saptamana trecuta. 90% din voi au picat testul.

    Un student mirat raspunde:

    – Nu se poate dom profesor, noi nici nu suntem atatia in clasa.

    Apreciat de 1 persoană

  7. N’oi fi eu drăcușorul lui Maxwell, că mno, nici nu vreau să fac oareșce valuri sau ordine în dezordinea articolului, ori niscaiva dezordine în ordinea comentariilor de la subsol.. da’ tare mă mai mănâcă fălănguțele din dotare . Și cum entropia neuronală nu mă lasă să dorm (și iubi sforăie apocaliptic) …

    În primul rând, asta cu analfabeții funcționali din rândul elevilor mi se pare o prostie, ș’o falsă problemă, cap coadă. Ca aia cu bullying-ul pizdii ori necesitatea orelor de religie și educație sexuală în școli. Mă leși?! Wtf! GIZĂS-ul și sexul nu se învață. Se descoperă, preacuvioaselor! Bulling?! Ha! Un panaceu pt extrovertitele aflate la menopauză, educate și cu copii puberi ori adolescenți. (mai multe alt’dată) So..

    … nedumerirea mea e alta.
    Un om educat e musai și inteligent?!
    Un om educat poate fi un analfabet funcțional? Hm
    Ai făcut o facultate filo… limba rusă… ai patalama de inteligent sau doar de educat?
    Ai terminat o fac. de fizică… Ești automat și inteligent? hm

    merg mai departe: poate fi educația premisa unui popor inteligent?!

    NICIODATĂ!
    Am două grădinițe particulare în Ro. Și…

    (anyway… nu vă fută grija proștilor. Cât timp ei există, pământul se rotește, trebile merg!)
    am zis

    Apreciat de 1 persoană

  8. Aiurea… analfabeti functionali… ce chestie, cred ca cei care scriu asemenea studii, care arunca cu termeni pretentiosi, sunt ei insisi neterminati.

    Ma uit in urma, multi dintre cei care erau clasificati drept analfabeti functionali au facut cariere respectabile, chiar in sisteme concurentiale vestice. Si invers, multi dintre fruntasi au tras mita de coada.
    Ma uit la mine, am avut o perioada in care eram cel mai mare din parcare, chiar in liceu eram cel mai tare la mate.. o perioada, mai apoi am descoperit mingea, bautura, pizda… am inteles ca viata e al draqu de complexa.. si merita traita..

    P.S Ma pregatesc sa merg la schi, am mari emotii, nu stiu daca voi fi in stare, ma antrenez acasa, fac dimineata si seara cite 150 de genoflexiuni, din alea pe spate, ca le fac pe schiuri.

    PPS Goie ramine un idiot.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s