„O să murim!”, mi-a spus cineva, cu fața gravă și puțin strâmbă din pricina emoției. Am vrut să-i spun că e prost și-mi întunecă zenul, dar m-am râzgândit când mi-am dat seama că într-un viitor incert, faptul că „o să murim” este singura certitudine palpabilă. Da, o să murim, nu se poate să fie altfel, dar nici nu ne place să recunoaștem că acel viitor marcat de unica certitudine posibilă ar putea fi mai aproape decât ne-am dori. Dar dacă viitorul ăsta e imediat după colț și ne așteaptă acolo? Să dăm colțul adică? Cu ce ne-am umple viitorul ăsta scurt? Cu lucruri pe care nu le-am făcut niciodată, dar am fi dorit să le facem? (Eu v-am spus: e mai bine să regreți ce ai făcut, mai degrabă decât să regreți că nu ai făcut). Nu vei face asta, sunt aproape sigură, pentru că nu-ți vine la îndemână să faci lucruri pe care nu le-ai mai făcut. Vei face exact ce ai făcut și până acum, de o sută de ori sau poate și mai mult: te vei trezi atunci când va suna ceasul, te vei spăla pe dinți, pregătești mic-dejunul, citești știrile pe telefon, îți pupi familia, îți urăști șeful și îți bei cafeaua, obligatoriu cu lapte. Cum ar suna alarma de ceas dacă ai ști că e ultima oară când o auzi? Cât de mult îți vei spăla dinții (până se fac albi, albi de tot), știind că e ultima oară cànd o faci? Cum te-ar emoționa știrile, pentru ultima oară? Cum îți vei îmbrățișa familia pentru ultima oară? Îți mai urăști șeful, măcar pentru ultima oară? Gustul cafelei cu lapte e altul (bun de tot, nici nu ai știut) pentru că e ultima oară când bei cafea? Ultima ceartă cu iubitul? Ultima împăcare? Ultima ciorbă de perișoare, acrită cu borș? Ultima suflare? Ultima clipă?
Nu e deloc confortabil să știi că viitorul e scurt, foarte scurt, dar favorul pe care soarta ni-l face e că nu știm niciodată când facem lucrurile pentru ultima oară, deși ni se întâmplă tot timpul. Știu când mi-a vorbit ultima oară tatai-miu despre ruși, chinezi (că erau localități înfrățite și-i dăduseră cadou un stilou chinezesc, în timp ce el le oferise un covor țesut în casă) și comuniști. Știu când m-am jucat ultima oară cu păpușile și aproape că am plâns, pentru că „povestea” nu mai avea viață și păpușile deveniseră doar niște păpuși: dispăruseră zânele, superfemeile și happyendurile, împreună cu copilăria târzie. Știu când am vorbit ultima oară cu D, care mi-a spus că nu suportă să mai trăiască nicio clipă și că viața e pedeapsă divină și m-am uitat bine la el, cu gândul că-l voi ține minte toată viața, cu trăsăturile feței curgând depresiv. Știu când m-am dat ultima oară în montagne-russe, pentru că nimeni nu m-ar putea convinge să o mai fac vreodată (poate doar pentru o miză mare, cum ar fi salvarea omenirii, dar chiar și așa am niște dubii).
Ce vreau să spun e că e foarte ușor să faci lucrurile pentru ultima oară, după cum e foarte ușor să mori și, de asemenea, e foarte ușor să faci parte din ultimele generații de oameni care populează pământul. Binefăcătoare e inocența cu care o facem, grație favorului pe care soarta ni-l oferă – aceea de a nu ști că ni se întâmplă.
Categorii:Proza scurta, Social
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Adore ești depresivă. Nu exista nicio certitudine. Nici măcar faptul ca vom muri nu este o certitudine. Ti se pare numai. Trebuie să ne descurcam (ca întotdeauna) cu ce avem: incertitudini. Dupa cum spunea si nemuritorul Werner Heisenberg, care avea si el un principiu pe lumea asta si o funcție de undă plină de probabilități. Așadar, nu te îngrijora. Chiar nu e sigur că vei muri vreodată. E doar o simplă probabilitate statistică. Nu-i obligatoriu. Faptul ca Soarele a tot răsărit in fiecare zi până acum nu-i absolut nicio garanție că va răsari si mâine. Faptul că au tot murit oameni nu înseamnă absolut nimic vizavi de soarta celor care încă n-au murit sau n-au trăit. Oricând se poate întâmplă, intre timp, ceva (altceva) mult mai semnificativ care va priva moartea de (vreo) semnificație.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Aș, nu sunt depresivă, și cred în principiul incertitudinii doar până la un punct. Heisenberg îmi place mai mult în calitate de personaj principal din Breaking bad. Sunt o grămadă de fizicieni care îl contrazic (îi știi tu care) și care consideră că nimic nu e întâmplător. Da, sunt de acord cu tine că nu voi muri, decât la 100 de ani, așa cum mi-am propus. Până acum mi-am respectat termenele😃 Oricum, văd că nu am timp să mă plictisesc: dacă nu e pandemie e Putin, dacă nu e Putin ce-o mai fi… Te pomeni că „ce-o mai fi” o să mă facă să-l văd pe Putin într-o lumină favorabilă, așa cum acum pandemia îmi pare un fleac. Deh, incertitudini.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ce searbada, plicticoasa si anosta ar fi viata contemporana, daca nu ar exista moartea si (re)nasterea,(învierea). Ar fi ca si cum nu ar exista Lumina si întuneric, zi si noapte, caldura si frig, sau evolutie, schimbare, succesiune si transformare în spatiu-timp… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să știi că da!
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
@Adore știi presupun că nu ești singura insolentă de pe lume care se joacă nevinovat de-a morbidiul pentru a atrage publicul prin banalizarea spaimei. Ar mai fi si Nichita (de ex):
Dar si proza ta este destul de drăguță. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dă-mi voie să-ți spun, că ne cunoaștem de mult: a naibii e pielea pe tine.
ApreciazăApreciază
Demult? Din totdeauna. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Se izbucnise piatra în praf și pulberi fine,
iar cerul se tăiase în două, înspre jos
și soarele din infinit spre infinime, răgea umbros,
Salut! Murim!
În timpul ăsta scurt, când eu te strig, când tu mă strigi,
și încă ne mai răsucim,
atâta-ţi spun, atâta-ţi zic,
Salut! Murim!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Orice comentariu ar fi nepotrivit. Genial.
ApreciazăApreciază
Dizer „nós morreremos” implica morrer juntos. No entanto, temo que todo ser humano morra sozinho.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deci scuze! mai nou pe net vorbesc doar cu brazilience.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu pot să te condamn😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-am blocat în setări 🙂
ApreciazăApreciază
Nicio problemă. Zicem că a fost un act ratat.
ApreciazăApreciază
De ce este sacrificat poporul ucrainian? Ca sa implineasca doua dorinte, una a lui Putin si una a restului lumii. Este o crima si refuz sa ma aliniez acestei crime. Razboiul asta trebuie stopat. Nu avem dreptul (niciodata nu l-am avut!) sa cerem sacrificii umane nici macar in numele celor mai nobile idealuri.
Doamne, trimite-ti un inger sa opreasca macelul !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
..si nici poporul rus nu trebuie sacrificat la dorintele lenino-stalino-putiniste. Nimeni nu trebuie sa plateasca cu viata pentru ca apartine unui neam devenit, din varii motive, nesimpatic.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu faptul că războiul trebuie stopat cred că e de acord toată lumea. Nu știu cum poți răspunde la violență. Nu cred că merge cu vorba bună.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Necazul e ca nu se aude nimic din directia asta, adica la nivel international nimeni nu zice: „opriti masacrul!”. Nimeni nu vrea sa dea inapoi, sa-si piarda obrazul… si oamenii continua sa moara din cauza acestei atitudini.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Toate restricțiile impuse Rusiei înseamnă „opriți masacrul”, într-un mod civilizat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
..se pare ca nu ajuta sa fii civilizat cu unul ca Putin in sufletul caruia urla stepa siberiana a pustiu si moarte! Putin este stapanul unei parti de lume in care puterea si marirea unui lider a cerut mereu enorme jertfe omenesti. Zelensky, in discursul de ieri, pare un soricel inconstient:” las’ sa vina, nu mi-e frica, o invat eu pe pisica”. Pisica asta fiind un tigru siberian! Dumnezeu sa apere Ucraina ca se pare ca oamenii nu reusesc si mor degeaba. Azi am vazut copiii omorati!!!
Stii ca primul deportat in Siberia a fost un… ceas din orasul Uglich?! Un ceas ce a fost martor la o crima si care a fost pedepsit pentru asta? Asasinii, dupa ce au l-au omorat pe tareviciul Dimitrij, au pus ceasul sa sune. Atat ceasului cat si asasinilor li s-au smuls limbile. Ceasul de un sfert de de tona a fost apoi tarait prin muntii Ural, pana in Tobolsk, unde poate fi vazut si azi, condamnat la tacere eterna.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La multi ani !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc! La fel pentru toate doamnele din viața ta!
ApreciazăApreciază
Amin ! Pentru toate !
ApreciazăApreciază
– Iubitule, ce-ai face dacă am mai avea de trăit doar 24 de ore?
– Aș face dragoste cu tine!
– Și în restul de 23 de ore și 55 de minute?
Probabil, ca să afli răspunsul la ce-ai face dacă ai afla că e ultima ta zi, ar trebui să îți aduci aminte ce-ai făcut în alte momente critice din viața ta. Opinia mea e că nu te-ai comporta la fel de monoton ca până atunci. Că n-ai face ce făceai zi de zi. Poate dimpotrivă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De obicei, în momente critice mă învârt fără rost. Adică nu fac nimic, dar consum multă energie.
ApreciazăApreciază
Bine, dar acelea nu cred că sunt momente critice de calibrul „mâine vom muri cu toții”. Ci eventual acel moment în care te-ai trezit cu laptopul unui necunoscut în poală, ajungând să crezi că-i o bombă. 🙂 Iar aceste momente îți cam întorc lumea (banală și monotonă) cu susul în jos.
ApreciazăApreciat de 1 persoană