Dacă nu ai jucat până acum Counter strike, înseamnă că nu ești jucător: nu te-ai înarmat, nu ți-ai îmbunătățit experiența și nu ai habar cum e să ai un XP mare. Counter Strike este un joc video multiplayer, cu o grafică excelentă, în care niște teroriști impecabili atacă, iar anti-teroriștii contra-atacă. Combatanții sunt foarte bine echipați, înarmați până în dinți și gata să-și dea duhul în luptă. Pe mine mă omorau constant niște puști de nouă ani, neobosiți în atacuri teroriste și, indiscutabil, ageri în degetele care apăsau butoanele. Muream prostește, de diverse arme și moartă rămâneam, pe caldarâm și într-o baltă de sânge. Așa că după un timp în care muream prea repede pentru a cunoaște gloria sau măcar pentru a trece la nivelul următor, am părăsit jocul, zicându-mi că nu mă pot preface că sunt jucător de Counter Strike, când, de fapt, sunt doar un jucător de Zuma. Adevărații teroriști și antiteroriști ai jocului sunt niște imberbi născuți de curând, ce au deschis ochii în realitatea virtuală. Au tactică bună, strategie excepțională și nu se lasă emoționați când din victima atinsă curge niște sânge. Dimpotrivă, strigăte de bucurie marchează succesul.
Când am venit de la serviciu, era deja întuneric afară și televizorul era deschis, singura sursă de lumină din casă. Ai mei plimbau cățelul și uitaseră televizorul aprins, probabil din cauza scâncetelor premergătoare plimbării (adică, hai repede, că e urgență!). La televizor – știrile de seară. Un tanc se deplasa ușor. Pe lângă tanc, niște amprente calorice în formă de soldați se deplasau în aceeași direcție. Degetele agere de la butoane făceau ca arma să țintească foarte sigur tancul: ținta este bine reperată și, fără grabă, fix ca în jocul meu, racheta este lansată. Buuum! Ținta este atinsă, amprentele termice dispar într-un nor de căldură și, miracol, nu mai este niciun tanc și nicio mișcare nu mai e detectată. Din off se aud strigătele de bucurie care însoțesc succesul. Nu este nimic personal aici pentru că nu-ți vezi victima și nu o privești în ochi. Doar că dispare de pe ecran, în urma acțiunii încununate de succes a celeilalte părți. Am crezut că e o reclamă (destul de nepotrivită în aceste vremuri) la jocul în care eram ucisă fără glorie, Counter Strike. Pe urmă mi-am zis că mai bine ar fi fost o reclamă nepotrivită: nu era nicio reclamă, era doar o prezentare a unei acțiuni a dronei turcești mult lăudate, ieftină și bună, care a neutralizat (auzi, ce cuvânt impersonal – neutralizat) un tanc în mișcare și câțiva soldați care mergeau pe lângă tanc. Mi s-a părut că jocul video multiplayer a evadat din eterul lui în mediul înconjurător, într-o manieră ireversibilă și cu efecte devastatoare. Cel mai îngrozitor mi s-a părut strigătul victoriei, replică fidelă a succesului din joc, adică „yey, dușmanul e mort”. Totul impersonal, pentru că nu-ți cunoști dușmanul și nu-ți vezi victima în ochi. Aproape Counter Strike.
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Bucuria de a omorî este o bucurie a ființei, ca oricare alta, nu? Când victima este un invadator ai voie să-ti exteriorizezi bucuria. Asemănările cu jocurile video (deloc întâmplătoare) au limitările lor.
Un mare filozof antic al cărui nume (si prenume) îmi scapă (in mod ne/intenționat) zicea că oameni buni sunt aceia care se mulțumesc să facă in gând ceea ce cei răi fac in realitate. Presupun că putem considera jocurile video in prelungirea gândului.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acum, când citeam ce ai scris tu, mi-am dat seama că, de la începuturile omenirii, omul nu a evoluat prea mult, iar cantitatea de bine și rău din societatea de la un moment dat e o constantă. Pfuu, ce seară filosofică!
ApreciazăApreciază
Pe asta cu cantitatea binelui si răului care s-ar conserva n-o auzisem. O auzisem pe aia cu despre „cantitatea de inteligență” care este constanta in lume, in timp ce populația e mereu in creștere. 🙂
La fiecare șase secunde undeva in lume o femeie naște. Femeia aceea trebuie căutată si oprită.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu poți, că nu știi de unde răsare geniul. Riști să reduci dramatic cantitatea de inteligență.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Va contrazic, doamna, domnule. 🙂 A ucide este ceva nenatural pentru orice om normal si produce doar trauma nicidecum bucurie. Bucuria este un sentiment dulce si naiv venit din gesturi asemeni. Copiii o simt si traiesc cel mai intens pentru ca apartine in mare parte varstei puritatii.
Nici criminalii in serie nu simt bucurie cand ucid, ei au sentimente de placere si satisfactie bolnava.
Iar despre soldatii care trebuie sa-si ucida inamicul, uite:
„World War II, SLA Marshall observed that many of his fellow soldiers didn’t shoot. He wrote a study called Men Against Fire about this reluctance to kill the enemy.
„Fear of killing, rather than fear of being killed [was] the most common cause of battle failure,” he wrote.”
„The Reverend Dr Giles Fraser, who lectures on morality and ethics at the academy of the British Ministry of Defence, says there is a deep human reluctance to kill other people.”
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acum, indiferent de ce simt criminalii, rezultatul e același. Pentru un om obișnuit, activat pentru război, nu știu ce se întâmplă „după aceea”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@tin-cax – Păi si eu ce-am zis?
Să-mi spuneți si mie pe unde se mai găsesc oameni normali. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cine mai știe ce înseamnă „oameni normali”?
ApreciazăApreciază
@Adore – Apropo de geniile care s-ar putea pierde prin temperarea femeii (prea) fătătoare, s-ar putea ca in viitorul nu prea îndepărtat aceste genii sa fie totalmente irelevante, in context AI. Or să aibă aceeași relevanță precum cimpanzeii geniali din zilele noastre care pot înțelege peste o sută de cuvinte.
ApreciazăApreciază
@ Arca Am crezut ca vorbesti de fiinta in general, dar nu, tu vorbesti despre o stare a fiintei intr-o situatie anume. Scuze. Oricum nu e o stare ok bucuria de a ucide chiar si un inamic!
@Adore, Arca Oameni normali? Cand zic asta ma gandesc la cei ce detin acele bariere care in ciuda unor sentimente, stari, situatii intense, tensionate, nu permit nici macar gandul la violenta, la crima si cu atat mai putin saltul spre violenta si crima.
ApreciazăApreciază
Femeie fatatoare? Aceste cuvinte ne doare! 😅”Temperarea”, atat a femeii fatatoare dar mai ales!!! a barbatului care PROVOACA starea asta!!! trebuie facuta prin educatie si nu la momentul in care femeia „fata” …
ApreciazăApreciat de 2 persoane
se subînțelege desigur!
ApreciazăApreciază
..stiu, eu doar am glumit.. 🙂
ApreciazăApreciază
Într-un război soldatul este o unealtă umană, un sclav, un pion pe tabla de șah. Contează doar să fie eficient în luptă. După aceea, ca om în viața civilă, va fi probabil inept, sau de-a dreptul periculos, dacă nu trece pe la psihiatru (o meserie din ce în ce mai utilă).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
…vezi tot soiul de sindroame de care se tot tratează soldatul american. Tot e bine că pe soldatul american îl tratează, că pe alții…nu am auzit. Nici de vreun sindrom rusesc. Doar de reflexul lui Pavlov.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Îl tratează după ce-l condiționează și programează (cu jocuri video, muzică violentă, chestii cu kill kill kill pe care le consumau soldații americani din Irak în tancuri). Am văzut mai demult un reportaj.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
se subînțelege!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
în sensul că se înțelege, dar mai puțin
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Very beautiful article yes war is like that! It may be video game or real war ! But only brings grief. Well shared thanks 👌👍😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Thank you 😘
ApreciazăApreciază
🥰🥰🥰
ApreciazăApreciază
SHALOM !🌿 🕊 Caut printre ei un OM care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc, dar nu găsesc niciunul !🌹🌾🌻
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază