O viață de câine

Atenție! Câine lung și rău!

Nu știu cum s-a întâmplat exact. Fetele dormeau la orele zece ale dimineții, băgate sub plapumă, deși una dintre ele ar fi trebuit să-și facă temele, iar cealaltă ar fi trebuit să stea făcută covrig în pătuțul ei, cu jucăriile ei, de pază în liniștea dimineții. Fiică-mea a deschis un ochi când a auzit că cineva moșmondește pe la ușă, dar blănoasa nu s-a sinchisit deloc: dormea cald cu labele în sus, ocupând o suprafață incredibil de mare a patului. A crezut că unul din noi am uitat ceva acasă și ne-am întors din drumul spre serviciu. S-a întors pe partea cealaltă, cu câinele aderent lipit de șira spinării. Cineva a băgat cheile în ușă, apăsând pe clanță. Zgomotul era nefiresc și fiică-mea s-a ridicat în capul oaselor: cheia tot bâjbâia prin broască și tot nu reușea să descuie. În acest moment s-a sesizat și blănoasa, care, ca un adevărat stăpân al casei, responsabil cu paza și protecția teritoriului, a sărit ca arsă din pat, după un mic moment ridicol de viermuială în așternut: nu prea reușea să treacă din poziția „cu labele în sus” în poziția firească de stat „în patru picioare”. Când acest lucru s-a întâmplat, viteaza a zburat aproape peste marginea patului (deși nu are voie, dar pe altarul obligațiilor din fișa postului se mai întâmplă și excepții) și a gonit spre ușa de intrare în apartament, unde cheia nu reușea să-și găsească drumul. În acest timp, mă sună și fiică-mea din vârful patului: „ești cumva la ușă? Și nu poți să descui?” Nu, nu eram eu la ușă. Nici eu, nici taică-său. Am dat să mă panichez. Noroc că mi-am adus aminte că am câine. „Ce face câinele? Nu s-a dus la ușă? întreb pe fiică-mea. „Ba da, s-a dus”. M-am liniștit complet și i-am spus fiică-mii să facă zgomot și să stea fără frică, e cu paza lângă ea. „Câinele e la ușă? Că nu o aud lătrând?” „Păi, da, e la ușă. Dar nu latră. Dă din coadă”.

Cheile nu s-au mai auzit în ușă și cineva a plecat din fața apartamentului. Deși câinele meu latră la orice mișcă în general (pisică, porumbel, o pungă de plastic, un fulg purtat de vânt sau ploaia căzând din cer), caracterul ei supersociabil o împiedică să latre la un potențial hoț. Niște zgomot a făcut ea, blănoasa, pe la ușă: a pufnit pe nas, scoțând un „pfu, pfu” zgomotos, de nerăbdare că cel de partea cealaltă a ușii zăbovește atât, în loc să intre mai repede și s-o scarpine pe burtică.

Nu știu ce a fost. Poate a fost un hoț nepriceput sau poate că un vecin a greșit ușa. Ce știu sigur e că am un câine dornic de vizite, indiferent de natura lor. Mi-ar trebui un câine de pază … care să o păzească pe blănoasă. Un câine rău, că unul lung am deja.

Sper că se vede în această privire că nu există loc de discriminări: hoți sau nu, blănoasa îi iubește în egală măsură.

Categorii:O viață de câine

Etichetat ca:,

47 de răspunsuri »

  1. V-am mai spus, nu pot sa sufar ciinii si nici ei pe mine, mi-e frica de ei, chiar si de aia de plus.
    Iata ca se confirma, nu sunt buni de nimic, ori sunt prea rai, si-i musca si pe stapini, ori sunt prea buni si se gudura si la banditi. Si ii si mai castrati, o crima!

    Ma rog, daca ai o gradina, o curte mare, mai merge, chiar pot fi folositori ca paznici, desi unii maninca gainile si puii!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Citind si analizând aceasta superba povestioara, reala sau imaginara, scanând cu privirea ochii plini de inteligenta, umilinta si (po)cainta al inocentului si simpaticului patruped, comparând aceste aspecte cu fizionomia mascata, aparenta, duplicitara, bipolara sau multipolara a semenilor hominizi, am realizat diferenta enorma,(adeseori chiar extrema) dintre caracterul, personalitatea, cinstea, onestitatea, devotamentul, dragostea, atasamentul si pasiunea acestor fiinte nobile, capabile de sacrificiul personal în a-si apara stapânul, în rapor cu omul contemporan, evoluat rational-sentimental inteligent,(homo sapiens sapiens) însa decazut muuult din toate punctele de vedere,sub nivelul speciilor pe care Dumnezeu i le-a încredintat si i le-a supus.

    „Boul își cunoaște stăpânul și măgarul cunoaște ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaște, poporul Meu nu ia aminte la Mine.”

    Zile senine, minunate, în toate aspectele binecuvântate, draga Adole… !

    Apreciat de 1 persoană

  3. „Chiar şi cocostârcul îşi cunoaşte vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor, dar poporul Meu nu cunoaşte Legea Domnului!
    Cum puteţi voi să ziceţi: ‹Suntem înţelepţi şi Legea Domnului este cu noi›? Cu adevărat, degeaba s-a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor.
    Înţelepţii sunt daţi de ruşine, sunt uimiţi, sunt prinşi, căci au nesocotit Cuvântul Domnului, şi ce înţelepciune au ei?
    De aceea, pe nevestele lor le voi da altora şi ogoarele lor, altor stăpâni. Căci, de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig mârşav, de la proroc până la preot, toţi înşală!
    Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: ‹Pace! Pace!› Şi totuşi pace nu este.”

    „Tu, care te numeşti iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău,
    care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege;
    tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric,
    povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului;
    tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi”, furi?
    Tu, care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele?
    Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi?
    Căci din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri”, după cum este scris.”

    „Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ‘Avem ca tată pe Avraam!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
    Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc.”

    Apreciază

  4. Asa numitii iubitori de ciini sunt, in general, persoane cu puta mica, precum Goie, de ex. Vor si ei sa se dea mari, sa aiba pe cineva caruia sa-i poata da ordine, sa se simta si ei sefi.
    Un mic avantaj in a fi stapin (ce expresie, stapin?) de ciine, e ca poti agata relativ usor gagici despletite, desi nu stiu daca merita. Ai ocazia sa te dai sensibil si ametitele iti cumpara mintenas schmecheria. Nu stiu exact care rasa de ciine ar fi mai potrivita, as tenta catre o rasa mare, cu colti ascutiti si oua mari, ar sublinia o eventuala barbatie.

    V-am mai povestit cu prietenul meu din München!? Venea obosit de la munca pe jos, traversind Olimpiastadion. La un moment dat o javra se da la el si-l musca de picior. Barbatul se intoarce si-i da un sut javrei ca-o arunca trei metri. O baba il pocneste pe preten cu umbrela ca a lovit ciinele. La care pretenul ii trage si babei una, de o lasa jos.
    Seara, la cina, urmareste stirile locale si afla ca-n Olimpiastadion, unu cu mutra sudeuropeana a vrut sa jefuiasca o baba.

    Apreciat de 1 persoană

    • Totul e relativ, depinzând de referential. Neamțu Țiganu de exemplu are o gura foarte mare (genul gură spartă)… E normal să se plângă, să fie frustrat si să dea de prin casă. Încolo, nu. Dimpotrivă. 🙂

      Rromică încearcă să zici si tu „confiture”, ca broscuță la fotograf.

      Apreciază

    • Fără supărare, prietenul era cam cioban, dar sunt sigura că nu vă era prieten bun. Sau poate că găsise persoana perfectă în fața căreia să-și arate voinicia. Și, da! Dacă vrei să agăți poți folosi câinele cu succes.

      Apreciază

      • Prietenul e un baiat de zahar. Nu e vorba de voinicie, e vorba doar de faptul ca era dupa o zi de munca f grea, ca a fost surprins, speriat de muscatura si mai apoi de umbrela peste cocoase.
        Eu as zice ca personajele negative din poveste sunt javra de ciine care a muscat un om, fara nici un motiv, precum si vrajitoarea care in loc sa-si ceara scuze mai incerca sa profite si de statutul ei de baba si-l altoieste cu umbrela.
        ***********
        Fi-miu face zilnic jogging. Si lui ii e frica de ciini. Odata, a doua zi urma sa plece in concediu, alergind e atacat si muscat de umar, mai avea un pic si ajungea la git, de o bestie enorma. Evident fara sa-o provoace in vreun fel, doar din ciinosenie. Urmarea, ii e ruinat echipamentul de jogging, si el poarta din alea scumpe, trebuie sa-si amine concediul pt a face injectii etc.

        Ciinii sunt niste fiare, nu au ce cauta printre oameni.
        ************
        Eram pe linga Bucuresti, pe la satul Darasti. Iau bicicleta unui nepot si plec s-o vad pe nasa. Intre sate imi iese in cale o haita de ciini salbatici, extrem de agresivi. incep sa pedalez disperat, dar totusi cu grije, daca imi scapa lantul, si scap. La intoarcere iau de la nasa niste bite din alea mari si mai pun la indemina si mai multe pietroaie. Haita m-a vazut de departe, s-au gindit ca de data asta nu mai scap, am observat ca se aseaza strategic si de o parte si de alta a strazii. Sefu statea in mijlocul strazii. Cind m-am apropiat am aruncat cu pietre, am reusit sa-l pocnesc pe sefu. A inceput sa chelalaie si a fugit in tufe. Au fugit si ailalti, niste lasi. Incurajat de succes am descalecat si m-am inarmat cu bite, dorind sa-l mai altoiesc pe unu sau pe altu, sa le dau o lectie de viata. Ce pacat ca nu am pusca!

        Apreciază

  5. Câinii simt frica celui din fața lor, ca orice alt animal. Dacă ai încredere și alungi frica, poate să fie ditamai câinele, că nu te atacă.
    În drumețiile mele, am ajuns în apropierea unei stâne. La un moment dat, am văzut cum o haită de câini ciobănești vin spre noi. Le-am zis celor cu care eram să se așeze în spatele meu, să nu se agite, să nu strige. Câinii veneau lătrând spre noi, iar când s-au apropiat mai tare, au început să mârâie. Am întins mâna cu pumnul închis și am așteptat să mă inspecteze. După ce m-au mirosit, i-am mângâiat după urechi și am devenit prieteni 🙃😉

    Apreciat de 2 persoane

      • Chiar e o coincidență interesantă! Mie mi s-a întâmplat ceea ce am povestit în apropiere de Izvorul Mureșului, dar am mai pățit-o odată la baza Colinei, în Brașov. Am coborât de pe Colină după ora la care se întrerupea curentul și am dat de o haită de maidanezi proveniți din gospodăriile demolate pentru a face loc blocurilor. Ăștia au fost destul de periculoși, nu era loc de tandrețuri cu ei. Așa că m-am prefăcut de mai multe ori că arunc cu pietre în ei, până am reușit să intru în scara unui bloc și am ieșit pe cealaltă parte. Esențialul e că în astfel de situații e bine să eviți lovirea lor, altfel devin și mai agresivi.

        Apreciază

    • @Aldus: Ai încurcat „zicalele”. De fapt le-ai amestecat. Câinii sunt cu covrigi in coadă. Colacul este peste pupăză. Dar stai liniștit, câinii latră, ursul merge. Pentru că nu mor caii când vor câini. Iti recomand un film bun de vizionat seara: „O după-amiză de câine”.

      Apreciază

  6. Bine ca nu au patit nimic, fetele.. 🙂 Poate ca la ora aia, era intr-adevar cineva ce a gresit adresa. Sa speram! Oricum totul e bine cand se termina cu bine.
    Cat despre imblanita, adorabila e putin spus iar privirea aia topeste tot ce e de gheata, inimi si alte tinuturi congelate.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Bună seara, ce coincidență! Tocmai am venit de la magazin cu apă și suc. Dar plecasem pe la ora 19 și 40 sau chiar mai mult. Am tras o spaimă oribilă. De obicei nu ies din casă așa târziu, stau la o casă, pe o stradă nu prea circulată. Astă seară a ieșit din curtea lui câinele vecinului și era să mă muște. Văzându-l, am țipat încontinuu la el să mă lase în pace și nu a îndrăznit să se apropie foarte mult, dar își arăta colții și lătra agresiv. Am mers mai departe cu spatele, că altfel putea să mă atace, și pe mama a mușcat-o tot el sărind de la spatele ei mai demult. Strada e a tuturor, dar el… E de fapt un câine de pripas, stătea mai demult laolaltă cu alți vagabonzi lângă o cârciumă și acolo nu ataca trecătorii, potențiali clienți. Vecinul meu l-a adoptat și a devenit agresiv și cu instinctul proprietății. Am ajuns acasă și am deschis calculatorul și dau întâmplător peste această povestire. Eu am mai fost mușcată în oraș de două ori, odată mi-a distrus o cățea blugii și am sângerat și altă dată o fustă mai bună. Oricum, câinii sunt totdeauna prieteni buni ai oamenilor și povestirea ta e plină de umor și duioșie.

    Apreciat de 1 persoană

    • Uf, și mie mi-e frică de câinii liberi, deși se spune că frica e simțită (miroase?) de câine. Nici vorbă să-i pot arăta că eu sunt alfa, stăpânul sau mai știu eu cine: sunt victimă sigură. Profit de ocazie să vă felicit pentru realul dvs talent literar. Vă citesc cu plăcere și eu nu sunt chiar un cititor de poezie.

      Apreciat de 1 persoană

      • O, Doamne, abia am ales câteva poezii să îmi placă din tot ce am scris – mai mult îmi plac poeziile pentru copii pe care le-am scris – le găsiți la eticheta poezii pentru copii. Dar vă mulțumesc, și vă mulțumesc pentru postarea aceasta interesantă.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s