Proza scurta

Durerea

A sunat la 112 și cu vocea înecată în lacrimi a anunțat că are o urgență: „Veniți repede. Soțul meu se simte rău. A căzut și respiră greu! Vă rog să veniți repede!” Apoi s-a așezat în fotoliu și a așteptat cuminte să ajungă ambulanța. Îl vedea pe bărbată-său întins pe jos, cu fața în sus, așa cum îl împinsese ea cu vârful piciorului, după ce căzuse cu zgomot pe o parte, cu o mână prinsă sub el. Trebuie să fi fost inima, așa cum îl amenințase doctorul că o să i se întâmple dacă nu-și controlează temperamentul prea năvalnic. „O să te omoare nervii, dom’le, ia-o mai ușurel, că-ți pocnește inima”, îi spunea doctorul de fiecare dată, adăugându-i pe rețetă noi și noi medicamente. Ea îi cunoștea furiile mai bine decât oricine, ba într-o coastă ruptă, ba în urme albastre lăsate pe gât, ba în sângele roșu care-i țâșnea din buza de jos după o palmă grea, de bărbat. Boala de inimă, descoperită după o sincopă de-l băgase în sperieți, îl mai domolise pe bărbat, iar femeii îi deschisese o portiță de speranță, cum că lucrurile vor intra pe un făgaș liniștit, numit văduvie. „O să-ți pocnească inima”, zicea doctorul și ea îi sorbea cuvintele, spunând în gând un „doamne-ajută” plin de evlavie, chit că nu prea se omora cu cele sfinte. Ruga i-a fost ascultată și într-o joi dimineață, când bărbatul urla ceva despre o cămașă necălcată, înaintând spre ea cu palma ridicată și cu ochii injectați. Femeia a închis ochii și a așteptat lovitura, care întârzia să apară. Un zgomot de corp căzut a făcut-o să facă ochii mari, să vadă cât mai bine: el era întins jos, pe o parte, cu mâna prinsă sub el și cu albul ochilor la vedere. Respirația șuiera din pieptul care se ridica sacadat și apoi s-a transformat în horcăit, iar o spumă albă i-a apărut în colțul gurii. Plină de curaj, s-a apropiat de cel căzut și l-a împins cu vârful piciorului pe spate. Horcăitul și-a rărit cadența și, după un minut, a încetat de tot. A vrut să sune la salvare, dar, după o privire atentă, i s-a părut că pieptul bolnavului se ridică imperceptibil. S-a așezat pe vine, lângă bărbată-său și și-a concentrat toată atenția pe toracele nefericitului: nu mai respira. Încet de tot, s-a ridicat și și-a netezit hainele trecând cu mâna peste ele, s-a privit puțin în oglinda cu ramă de lemn și a sunat după ajutor, la ambulanță.

Ambulanța a venit repede și niște tineri inimoși și-au pus tot sufletul să-l salveze pe cardiac. Aparate, fiole, ace și catetere au transformat camera într-un câmp de luptă, unde salvatorii făceau eforturi uriașe. Femeia își frângea mâinile pe lângă ei, iar groaza i se citea pe față. Era cumplit de înspăimântată că manevrele și substanțele alea, băgate prin ac, ar putea avea vreun efect nedorit, acum că văduvia era palpabilă. „Ne pare rău, doamnă, am făcut tot posibilul”, și doamna le-a mulțumit plângând.

„Ce elegantă e văduva!” se auzea câte o voce din cortegiul funerar. Cu hainele negre turnate pe corpul încă subțire, văduva își purta durerea cu demnitatea unei regine palide, fără ca vreo lacrimă să-i curgă pe obraz. Dreaptă și dârză, femeia își mușca buza de sus, pentru a-și ține durerea cea mare în frâu. Doar după ce l-a văzut pe bărbată-său în groapă, sub bolovanii ce loveau sec sicriul de lemn, o grimasă de durere i-a boțit obrazul galben, deschizând izvorul lacrimilor: pantofii negri erau noi și o bășică urâtă îi maltratase câlcâiul, pentru a exploda într-o baltă de sânge și într-o leziune ulceroasă chiar acolo, la gura mormântului. Durerea era insuportabilă, gata s-o aducă în pragul leșinului. Nu-i nimic, o să-și pună un plasture peste rană.

Categorii:Proza scurta

Etichetat ca:

46 de răspunsuri »

  1. Aceasta superba relatare în proza, îmi aminteste de blestemul celor trei entitati din Eden, consecinta a neascultarii de porunca data de catre Dumnezeul Creator al Universului infinit.

    „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”

    Un weekend magic, minunat si binecuvântat, draga Adole…!

    Apreciat de 2 persoane

      • @Adore – Ce faci? Cochetezi cu criza de la mijlocul vieții? Sau ai de-a face cu a altuia? 🙂 Ceva se întâmplă cu suverana ta detașare. Oricum eliberarea nu se poate obține cu metafore…Uita-te puțin la Putin. Căci vorba ceea, puțin de-i mai puțin, si cate lumi se pierd. Oricum nu cu metafore literare la persoana a treia… se obține eliberarea 🙂 Nouă poți să ne spui. Te bate? 🙂 Sau si mai rău? 🙂

        Apreciat de 2 persoane

      • @Adore

        Sunt convins că există astfel de cupluri, și poate nu puține. După cum există lucruri și mai și. Dar de ce m-aș uita la un film în care el o bate și ea vrea să-l omoare – exceptând cazul în care dinamica dintre cei doi ar fi integrată sub forma unei comedii, sau ar avea, nu știu, ceva, o rază de lumină de care să mă agăț? De ce m-aș uita sau aș citi ceva care exprimă sau ilustrează răul în formă pură și atât? Sau răul cu condimente, răul în diferite nuanțe, uneori planificat, uneori dublat de o inteligență diabolică etc? Ce vreau să zic e că subiectul articolului e cam deprimant.

        M-ai deprimat, deci mi-ai rămas datoare. 😀

        @Arca lui Goe

        Când vine vorba de viața personală și intimitatea cuiva, există întrebări care simți că sunt puse cu duioșie, cu delicatețe, cu prietenie, cu empatie, cu mult bun simț, cu atenția de a nu răni. Și apoi, mai există întrebările pe care le pui tu câteodată.

        Apreciază

      • @Adore, Nu, nu insist. Era doar așa in treacăt. Nici nu știu dacă ai vârsta potrivita pentru criza respectivă. Am încercat si eu marea cu degetul. Arătător. Mare Crizelor. Exista o mare numită așa. Poate nu stiai. Pe Lună. Desi mie-mi place mai mult marea Sargaselor. 🙂

        @Aldus – Tu ca de obicei, ad litteram, terre-a-terre si mot-a-mot. Iti confunzi propria persoană cu personajul Aldus si viața privată cu social media. Despre a cui intimitate vorbești? Eu pe Adore cea de dincolo de personaj n-o cunosc. Nu știu cum o cheamă, ce vârsta are, de ce postează aici si de ce vorbește cu mine, ca si când m-ar cunoaște.

        Apreciază

      • Ah! Tu erai? M-a derutat obida ta subtilă. Ce s-a mai întâmplat cu prietena ta care i-a împachetat soțului bagajul cu care pleca pentru trei zile in alt oraș (cu alta femeie) pentru o escapadă romantică (sau erotică…), având grija să-i pună o cămașă sexy, călcată si apretată. Ce confidențe ti-a mai făcut? Dar cu Alma cum stai? 🙂

        Apreciază

      • Nu știu, Stabilești cu d-na Stely când oi prinde-o la apropont.

        Oricum, poate nu știi, dar căsătoriile nu mai sunt ce-au fost, ceea ce se aplică si retroactiv. Iar în viitorul apropiat nu vor mai fi nici ce, nici cât sunt. Tot retroactiv, dacă s-o mai găsi la cine să se mai aplice retroactivitatea. Deviza viitorului este: Alzheimer-ul salvează căsnicia. Oricum căsătoria este o modă pe cale să apună. A durat si așa exagerat de mult. Efectele colaterale însă vor fi… imprevizibile… Tu crezi că întâmplător ai propus aceasta proză? Crezi că ai decis prin liber arbitru. Ei as! Ce ești puberă?! E un trend în fața căruia nu ai avut cum (si nici de ce) să te eschivezi.

        Apreciază

  2. Telefonul a sunat. Sora mea anunță telefonic decesul tatălui. Îi spun mamei, soțul tău a murit. Se pune mama și plânge, dar rău de tot. Mamă, sper că plângi de bucurie i-am spus. Pentru mine, a fost o zi de sărbătoare. Nu mai țin minte data dar trebuia scrisă în calendar. Freeday day.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s