La început m-ai legat cu o primăvară tehuie, ce-și risipea nurii în jurul tău. De sus venea o ploaie de petale albe și nu am crezut vreodată că ploaia aceea avea menirea de a-mi distrage atenția de la pericolul unei priviri albastre. Mi-ai spus că sunt frumoasă și eu te-am crezut, iar frumusețea a început să-mi fie vizibilă, așa cum puteam ghici în ochii trecătorilor rătăciți sub ploaia de petale. Crezusem ca o neghioabă că sunt o urâtă, dar tu mi-ai spus adevărul, pe care l-am acceptat cu recunoștință. De atunci mi-am purtat frumusețea cu povara vinei de a străluci, spre paguba altor frumuseți care păleau în umbra strălucirii mele. Apoi mi-ai spus că sunt un înger și nu m-ai mințit, pentru că uimită, privind peste umăr, mi-am văzut aripile pe care le puteam mișca într-o fâlfâire ușoară. Mi-au trebuit ani să mă pot obișnui cu aripile mele, pentru că nu este deloc ușor să fii înger, ba, dimpotrivă, e prea puțin confortabil să-ți porți aripile lipite în spate, fără să ți le desfaci în văzul lumii, așa cum ai fi tentat să o faci. Într-o zi, la asfințit, când lumina scădea într-un blajin crepuscul, mi-ai spus că după ce numărăm stelele aș putea să-mi dau aripile jos și să mă transform într-un diavol, unul drăguț și cu vorbă dulce. M-am codit la început, dar mi-ai spus, și nu m-ai mințit nici acum, că doar un diavol ar putea cunoaște numărul stelelor din cer, după o numărătoare exactă. Și atunci mi-am dat aripile jos și le-am ascuns după ușă, să nu le mai văd, fapt suficient să mă transforme într-un diavol nud și dibaci, care a numărat stele până a aflat rezultatul exact. Cu pretextul numărării exacte a stelelor, multe lucruri diavolești s-au întâmplat: am învățat viclenia și mi-a fost la îndemână să fur suflete, unul câte unul, mirându-mă de lejeritatea cu care oamenii își vând sufletul. Apoi, când m-am plictisit, am vrut să-mi iau aripile de înger de unde mi le lăsasem, după ușă, însă niște molii grase se hrăniseră din belșug cu ele: erau zdrențuite și imposibil de folosit. Am înțeles de la tine că altele nu voi mai căpăta, ca un fel de pedeapsă pentru că mi-a plăcut să fiu diavol și să număr stele până când le-am aflat numărul exact. Am regretat puțin (aripile alea îmi veneau bine) și am început să plâng: nu apucasem să zbor atunci când aveam aripile lipite în spate. Tu mi-ai șters lacrimile cu dosul palmei și cu privirea albastră în ochii mei mi-ai spus să nu fiu tristă, pentru că eu pot să zbor, chiar și fără aripi. Pentru că nu m-ai mințit niciodată, te-am crezut și, amândoi pe pervazul ferestrei, am privit în jos să-mi pot calibra zborul. Nu m-ai mințit: de pe pervaz am făcut un salt uriaș înainte și în gol și mi-am întins brațele ca să simt aerul care avea să mă poarte. Am zburat, însă foarte puțin.
La început m-ai legat cu o primăvară tehuie. N-a mai fost primăvară demult și am priceput, cam târziu, că m-ai dezlegat.
Categorii:Proza scurta
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
👍
ApreciazăApreciază
😀😬😜🥶🥵🤢🤮🙄❤💟😿👾 Nu pot să pun alături pe dl Goe și un emoticon. Nu se leagă.
ApreciazăApreciază
Magnoliile încep sa-si scuture petalele, printre castanii înca dezgoliti de podoabele primaverii. Felicitari sincere !
O primavara fericita, relaxanta, binecuvântata, colorata, înflorita draga Adole…!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
O primavara frumoasa și ție, Iosif!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adore, ca prozator ești asemeni lui Isus, răstignită între doi admiratori de-a stânga si de-a dreapta, respectiv d-ni Iosif si Goe.
Superbă proza ta de azi si de zece zile. Bună si ca exercițiu de respirație (pentru căutătorii de perle). Să-ti trăiască inspirația. Si talentul. Si izvoarele. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nici nu știu cum să-ți răspund. Exagerezi și mă flatează, dar îți mulțumesc; e plăcut😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Marele tau noroc este că, spre deosebire de personajele fictive pe care le creezi, tu, desi ești sensibilă la flatările venite din partea admiratorilor, rămâi pragmatică si realistă, la adăpost, mult sub limita critică dincolo de care ai fi tentata să experimentezi zborul si/sau sa plutirea. Fără nicio legătură on topic, îmi vine în minte, prin atingere accidentală, un aforism care zice că pasările născute în colivie au impresia că zborul este o boală. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ceva de genul ăsta mi-a reproșat și fiică-mea mai ieri. Mai exact, punctual, mi-a reproșat că declar că-mi plac hippioții, dar nu o las să participe la petreceri de hipioti. Cum să o las (am lăsat-o, dar cu inima îndoită) când eu chiar am fost (cumva mai sunt încă) unul dintre ei? Indiscutabil îmi plac hippioții dar apare bezmeticul de paradox, că pe fiică-mea nu aș vrea-o între ei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Se mai găsesc hipioți veritabili, ne izolați unii de alții in timp si spațiu ? Eu aveam impresia că s-au rărit in așa hal încât șansele de a mai găsi doi pe un loc tind spre zero. Probabil că te referi la neo-hipioți. Simple surogate ale veritabililor hipioți de alta dată. 🙂
P.S. Vezi de la cine colectezi reproșuri „de genul ăsta”, că dacă se strâng prea multe personaje importante 🙂 in aceasta colecție n-o să te mai poți eschiva de la cruda realitate. Care este. In rest fii liniștită. Fiica ta se va descurca cel puțin la fel de bine ca mama ei la vremea ei.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ce frumos mesaj…. citindu-te, m-am trezit proiectată într-o lume a unei cărți scrise parcă pe flori de primăvară …atât de fine, de fragile.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
…fiecare după sufletul său…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
ex-act!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ce comentariu drăguț…. delicat… profund…. parcă scris intenționat… înadins…
anyway o îmbogățire de conținut/uri 🙂 să tot fie!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc frumos, intenționat ori înadins n-are cum, nu cunosc autoarea decât din ce citesc aici. Dar recunosc că anumite texte îmi lasă urme blânde pe retina sufletului. Acesta e unul dintre ele.
Gânduri bune și autoarei și comentatorilor!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Superb ! O dantelă fină, catifelată….am simțit nevoia să întind mâna și să o mângâi cu vârful degetelor….
ApreciazăApreciat de 3 persoane
In orice caz as sugera ingerilor, mai ales ca sunt mari discutii in privinta sexului lor, sa nu-si lase aripile pitite, fara sa fie pregatite corespunzator. As recomanda, in aceste cazuri fortate, ungerea cu grasimi vegetale, sau chiar impachetarea in senzime ceresti.
De ee o mare indolenta incercarea de a zbura fara aripi. Fara aripi portanta e spre zero, cel putin in atmosfera, dar pot fi folosite rachetele, dispozitive care insa, nu prea sunt in dotarea ingerilor.
Nu exista nici o legatura intre ingeri si primavara, ingerii adevarati forfotesc in toate anotimpurile si chiar si noaptea. Mi se pare o mare exagerare acesta legatura semantica inger-primavara, o chestie tipic muiereasca.
P:S sigur ca exista femei frumoase, dar multe sunt grase, cine a mai vazut inger gras!?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da, dom’le, muierile îs muieri, nu ai ce le face.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Zbor accelerat peste vârfuri de copaci:
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dar ce frumos! Să sperăm că data viitoare protagonista va avea timp să zboare suficient, să se îmbete în zbor. Iar cerul care i-a dat aripi nu se va grăbi să treacă la alte anotimpuri, mai înșelătoare. Până atunci, îți propun un film care mi-a foarte plăcut:
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Moartea inocentei? 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cam ce vrei tu. Pentru că întotdeauna e și despre cititor…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
..daca aripile ni se frang, mai avem varianta asta, adica sa ni le crestem singure:
Nu stiu daca e posibil si pentru barbati acelasi lucru! Eu cunosc doar varianta lui Creanga, adica Povestea porcului.. 😅
ApreciazăApreciat de 1 persoană