Nu am uitat niciodată să mulțumesc autorității imaculate că mi-a permis să mă nasc în cea mai aseptică zonă a noii lumi, într-unul dintre cele mai performante laboratoare genetice. Nașterea a fost fără complicații, sub privirea mulțumită a marelui doctor care moșise o generație întreagă de imaculați. La naștere am primit un nume cu potențial de a ajunge faimos: mă chema HZ199. Nici dacă îmi alegeam singură numele nu puteam potrivi un nume mai bun. Tot la naștere am primit o mamă aproape perfectă, cu un singur mic defect genetic, pe care scanările periodice îl treceau cu vederea: mama mea obișnuia să viseze în culori, un cer albastru în care dădeau din aripi uriașe niște fluturi maculați, mânjiți cu portocaliu și verde. Nimeni nu a văzut vreodată enormități de acest fel și nicio pată nu a fost zărită în Asepsius, pe cerul alb transparent sau pe aripile fluturilor albi strălucitori. În rest, mama mea era aidoma celorlalți rezidenți din Asepsius, cu dinți albi perfect aliniați, vizibili sub zâmbetul permanent. Era un cumul de bună dispoziție, etică și cultură, în procentele indicate de normele noii lumi, pentru că nu sărise nicicând peste tratamentul de perfecționare, pe care mi l-a aplicat și mie, încă de la naștere. Eu, HZ199, îi mulțumesc autorității imaculate și pentru mama mea aproape perfectă, căreia îi datorez toate performanțele mele intelectuale și morale. Ea m-a făcut să fiu un membru de bază al societății, propusă pentru marea perfecționare, dedicată în general liderilor imaculați. Toate scanările mele au fost excepționale și dosarul meu genetic devenise voluminos și fără pată, recomandându-mă pentru marea perfecționare. Am răsuflat ușurată că visele colorate ale mamei mele nu mi-au afectat evoluția. Zâmbeam amândouă, sub cerul alb transparent și arătam lumii imaculate dinții perfect aliniați. Mulțumeam, dădeam binețe, ofeream îmbrățișări emoționante, în timp ce alți oameni albi ne întorceau zâmbetele și îmbrățișările. O mulțumire senin-plicticoasă, fără suișuri și coborâșuri, garantau perfectei mele generații o viață lungă și blajină, lipsită de ispite și bruiaje emoționale. În acea dimineață, albă ca toate diminețile din Asepsio, mama mea stătea pe marginile patului alb, cu mâna perfectă dusă la fruntea pe care apăruse o cută inestetică. I-am privit cuta și m-am gândit că necesită o scanare urgentă. Nu-i vedeam cele două șiruri de dinți perfect aliniați, pentru că avea gura închisă, cu buzele strânse. Clasicul zâmbet al lumii mele se topise într-o grimasă dezgustătoare. Din ochii frumoși i se scurgea ceva și îi uda fața. Am cerut rapid o scanare pentru mama mea, sugerând o modificare rapidă a genomului, pentru a eradica orice defect posibil. În cazul în care acest lucru nu este posibil, am sugerat o neutralizare completă, prin care să evităm o contaminare a noii lumi. De fapt, îmi era destul de frică pentru dosarul meu imaculat; nu-mi trebuiau belele acum, înainte de marea perfecționare. Echipa de scanare a venit rapid și în scurt timp au dat alarma de gradul zero, ceea ce a făcut să apară aproape instantaneu și echipa de neutralizare. „Regurgitare intelectual-convulsivă” era diagnosticarea specialiștilor, un diagnostic grav, cu evoluție sumbră. Mama mea visase, în acea îngrozitoare regurgitare intelectuală, că se înlănțuise de un personaj legendar, pe care-l numea bărbat. Am auzit de povești cu acest personaj straniu, dar părerile unanime consideră acest „bărbat” un simbol negativ, pe care e bine să nu-l aduci în discuție. Mama zicea că-l iubește, dar nu am înțeles ce vrea să spună exact, dar am înțeles că ar renunța de bună voie la albul imaculat în favoarea petelor de culoare, chiar dacă i-ar arde fundul retinei neobișnuite cu prea multe lungimi de undă ale luminii. Era irecuperabilă și mama mea a fost neutralizată cu rapiditate. Urmele trecerii ei prin lumea imaculată au fost șterse cu mare grijă și numele ei, lipsit de sonoritatea numelui meu, a fost notat în registrul de pierderi inerente. M-am liniștit când am fost apreciată pentru vigilența mea. Cu siguranță am curmat din rădăcină o eroare nedorită, ce ar fi putut evolua într-o mare tragedie a lumii noi. Probabil că dosarul meu va mai primi o filă imaculată, ceea ce mă va aduce și mai aproape de marea perfecționare.