Social

Fericirea la locul de muncă

Am auzit că fericirea la locul de muncă ar exista. Ba parcă îmi aduc aminte că pe vremuri mă duceam cu drag la serviciu, dar poate era doar o hibă a tinereții. Nu știam ce fac, că eram prea tânără, și mă trezeam că muncesc cu plăcere, de drag. Salariul conta, dar nu prea mult, că atunci era mai mult onorific (așa cum e pe cale să ajungă și acum), iar ceea ce m-a făcut să nu-mi schimb locul de muncă a fost senzația de împlinire pe care acesta mi-o oferea. La fel se întâmpla și cu colegii mei, tineri și ei, astfel că era o atmosferă foarte pozitivă, de care îmi amintesc foarte bine. Cu timpul, banii au devenit importanți (sau poate noi am devenit prea săraci) și atmosfera aceea de elan tineresc și împlinire profesională a început să se dilueze, până la dispariție. Unii dintre noi au plecat să lucreze „afară”. Fata asta, dragă mie, a plecat cu traista în băț în Italia, învățând limba de la Rai Uno. A plecat din disperare, când soțul ei a rămas șomer. S-a angajat la primul loc de muncă ce i s-a oferit și, într-o lună, și-a regăsit senzația de împlinire. Da, îmi zicea, banii contează, pentru că îți dau posibilitatea să îți păstrezi demnitatea și să faci ceea ce îți place (ei îi plăcea să se plimbe). Colegii erau liniștiți și drăguți: au susținut-o până când s-a acomodat perfect. Știa că e norocoasă și că experimentează fericirea la locul de muncă. Ani de zile s-a considerat fericită, până într-o zi, când și-a dat seama că vrea și poate mai mult. Gândul acesta i-a năruit fericirea de la locul de muncă și nu și-a găsit liniștea până nu a schimbat locul de muncă. Nu mai era Italia, ci Anglia. Banii contează, îmi spunea ea, mai cu seamă că munca e mai puțină și foarte bine plătită. Colegii erau, și aici, drăguți și amabili, gata să-i înlesnească adaptarea. Mai mult, șefii o chemau periodic să o chestioneze: „are you happy?”, gata să facă schimbările necesare pentru a atinge starea de grație. Fata era happy, cel puțin pentru faptul că cineva se interesa de confortul ei la locul de muncă. Nu i s-a întâmplat, nici în Italia, nici în Anglia, să ridice cineva vocea la ea. Nu s-a simțit niciodată jignită, umilită sau nerespectată. Dimpotrivâ, era susținută și considerată o persoană competentă. Așa că a fost fericită la locul de muncă și în Anglia, până când, într-o bună zi, i-a cășunat că „nu numai banii contează” și că s-ar întoarce în România, că și-o găsi ceva de lucru și aici, în vreun spital, pe la o policlinică sau cabinet.

Reacția mea a fost spontană, fără să mă gândesc: „nu fii proastă, că după douăzeci de ani de fericire la locul de muncă nu o să te adaptezi în România.” Am încercat s-o mai scald, după ce mi-a ieșit porumbelul din gură, dar, cum se întâmplă de obicei, m-am adâncit în gafă: „e bine și aici, îți găsești sigur de lucru și, stai liniștită, că fericirea ți-o poți găsi și după orele de lucru”.

Cine naiba e fericit la serviciu?

Categorii:Social

Etichetat ca:

10 răspunsuri »

  1. Interesant pUNct de vedere !
    Fericirea profesionala,(la serviciu) este o alegere libera, personala, si, orice persoana (normala) constient-rational-sentimentala, care îsi cunoaste originea adevarata, reala & identitara, va alege sa-si exprime satisfactia, multumirea si fericirea, servindu-i cu aceste sentimente si valori nobile, atemporale, pe toti cei din anturaj, în calatotia sa spre infinit, în tara sau înafara, sus pe „munte” ori în „vale”, indiferent de Ano Timpuri, vremuri si/sau DezHORdini MONdiale OR’ Alinieri PLANetare.
    Vara frumoasa binecuvântata si însorita, în toate aspectele perceptiei fericita, draga Adole… !

    Apreciat de 1 persoană

      • Adevărul e că oricât aș fi de serios și „pretin” cu Iosif, uneori și pe mine mă încearcă diverse afecte când îi citesc comentariile. Dar afectele respective se traduc prin faptul că răbufnesc în hohote de râs! 🙂 Nu înțeleg cu ce vă deranjează o fixație a lui care, în cel mai nefericit caz, ar fi un ingredient mișto într-o comedie de succes.

        Iată:

        De ce, dacă se înlocuiește castravetele cu omul conștient-sentimental-identitar-și-atemporal, râsul se transformă în grimase? Cu ce vă afectează, ce coarde sensibile vă atinge, de ce nu sunteți la fel de permeabili la umor (și nici măcar nu vedeți că asta arată că problema nu-i la Iosif, ci la voi)?

        Spălați-vă pe ochi.

        Apreciază

    • bâști naibilui în valea umbrelor.. nefericit libidinos ce ești!

      până și magda pălimaru a dat vremea pe timpuri; și tot nu s o oprit lumea.
      ia ți și tugizăsul (stricat; ne a ieșit pe nas ‘Mnezeule!) cu tine și vezi de ne om descurca singuri. hai că poți și tu. toți știm că poți

      E TIMPUL!

      Apreciază

  2. @nostrastella
    De ani de zile stiu ca ma iubesti, adeseori cu dragostea-ti ma coplesesti. Era placut, când ne plimbam pe sub castAni, ma simt cel mai bogat sarac…dar nu am bani.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s