Oameni

Era cu ritual

Homelessul de pe lângă casa mea este prieten (la cataramă) cu blănoasa și, prin extensie, și cu mine. Câinele înnebunește de plăcere, la modul propriu, când îl vede și, dacă vântul bate din direcția potrivită, îl adulmecă de departe și își ridică nasul în aer, smiorcăindu-se ca o muierușcă părăsită. Să-l simți de departe nu e greu, că bietul om își poartă toată garderoba pe trup, iar de când au venit căldurile s-ar cere renunțarea la vreo trei straturi de haine. Întâlnirea dintre ei e pasională, cu pupături și chiote drăgăstoase: blănoasa se tăvălește la picioarele lui, cu limba scoasă, gata să-i lingă mâinile, fața bârboasă sau măcar vârful pantofilor, iar el o scarpină pe burtă și între urechi și îi spune vorbe dulci de alint, precum „șopârlica lu’ tata” sau „prințesa”. Eu, o prelungire necesară a câinelui, sunt salutată cu bunăvoință și întrebată invariabil dacă am cumva trei lei. Nu? Atunci o țigară? Nu? Atunci „o zi bună, săru’ mânușițele!” Să fie clar, nu e vorba de un homeless oarecare ci, mai degrabă, de un supererou. A supraviețuit și iarna asta (noroc că a fost o iarnă blândă) dormind pe o bancă în parc, învelit în garderoba portabilă și anesteziat bine cu niște tărie căpătată drept plată pentru câteva ore de muncă.

Așa că nu am putut decât să mă bucur când am auzit că „s-a aranjat”: și-a găsit de lucru, de pază la vaci, pe bani, cazare și masă, pe lângă o mănăstire din Brașov. Am lăsat-o pe blănoasă să îl lingă pe îndelete, în timp ce-și spuneau drăgălășenii unul altuia: hauuu, zicea unul, hauuu, răspundea celălalt, în cea mai armonioasă comuniune. Nu am trei lei? Nu am, dar am juma’ de pachet de țigări. Săru’mânușițele! Că de mâine omul era la lucru, pe o pășune, singur cu vacile. „Succes și să auzim de bine”, i-am spus eu și el mi-a mulțumit, pătruns de măreția momentului, la un pas să ne îmbrățișeze pe amândouă, că cine știe dacă ne-om mai vedea. Pe mine despărțirile mă emoționează grozav și nici de data asta nu m-am dezis de propria mea fire. Am tras cu greu câinele după mine, care simțea ceva, că nu voia să-și părăsească amicul. Inutil să mai spun cât de pustie a fost plimbarea de a doua zi. Nimeni nu mi-a cerut trei lei și nimeni nu a scărpinat blănoasa între urechi. Creștinul își luase slujba în primire, acolo lângă Brașov. Din fericire însă, nu oricine face compromisuri la locul de muncă și, după o singură zi pustie, homelessul meu a ieșit natural dintr-un tufiș, la un pas să-mi producă un infarct: săru’mânușițele! Și dă-i cu giugiuleala, șopârlica, prințesa și hauuuu. „Nu ați plecat la vaci, la Brașov?” „Am fost, nț, nu era bine, era nasol. Era cu ritual!”

Aici omul avea dreptate. De ce ar renunța cineva la libertatea de a dormi sub cerul liber pentru un „ritual” oarecare? L-am invitat să fumăm o țigară. Al naibii, părea fericit.

Categorii:Oameni, Proza scurta

Etichetat ca:

13 răspunsuri »

  1. Singurii oameni cu adevarat curajosi,(eliberati de sistemele matrix ritualice cotidiene) sun homlesii. Din nefericire, au si ei propriile ritualuri, însa acestea sunt personale,intime si … liber alese, ceea ce face diferenta între noi (majoritatea) si ei (minoritatea) care însa, încet dar sigur tinde spre un echilibru planetar ideal împartind societatea în doua clase extreme,supravegheate, controlate si echilibrate prin algoritmi, de sistemele AI carteziene.

    Apreciat de 1 persoană

  2. E mișto că nu ai prejudecăți. După cum nici blănoasa. 😀 Iată, câinii nu se uită la statutul omului sau la bani și nici măcar nu sunt deranjați de un miros respingător. Aș vrea să zic că ei simt dacă omul este bun sau rău, dar are o vecină o mogâldeață albă și feroce care de fiecare dată când mă vede începe să mă înjure pe limba ei și dă să mă muște. Cu alți vecini nu face asta, doar cu mine. Nu știu ce i-oi fi făcut în altă viață sau ce balauri port cu minte și nu-i conștientizez, dar mi-i vede ea. 😀

    Din câte știu, pe la mănăstiri e de lucru, nu glumă. Cine crede că se face călugăr și doar stă în rugăciune, se înșală amarnic. Iar munca, făcută cu cap și urmând anumite reguli, poate fi asemănată cu un metaforic ritual. Omul tău trebuia să se facă artist. 🙂 Și așa mulți dintre ei sunt boemi și relativ homeleși.

    Apreciat de 2 persoane

    • Prejudecăți am, ca tot omul, dar nu vrei să știi ce stupide sunt. Câinii au alt etalon pentru miros și nu prea le place să fii parfumat. Cică „simt omul”, ca și copiii, dar nu te lua după vorbe. Sper că am scris corect, că la mine în cartier se cântă de nu-mi aud gândurile. Compact C.

      Apreciat de 3 persoane

      • Dacă ți le conștientizezi atunci nu-i chiar așa de mare problemă, zic.

        Cică doi pești tineri înotau într-o dimineață în apă, când din spatele lor se apropie un pește mai bătrân:
        – Ei, cum e apa astăzi?
        Cei doi se uită mirați unul la celalalt și apoi unul dintre ei întreabă:
        – Ce-i aia apă?

        Apreciat de 5 persoane

Lasă un răspuns la adolescentrebelcom Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s