Dacă pornesc de la premisa că ne folosim creierul doar în procent de 10% (după unii, 7%), atunci mă pot întreba ce aș face cu un creier 100% funcțional. Despre forța creierului nu mă îndoiesc (și e doar 7% din creier), dar chiar dacă, printr-un miracol sau prin binefacerile științei, ne-am folosi tot creierul, nu cred că am fi cu mult mai deștepți, pentru că un procent bun din activitatea creierului dă rateuri neconcordante cu realitatea obiectivă.
Nu au trecut mulți ani de atunci. Era ziua de Crăciun, afară nu ningea, dar ne prefăceam că ninge și ascultam colinde, în așteptarea sarmalelor. Eu, cu un pahar în mână din care, jur, nu prea băusem, am simțit cumva că-mi stă creierul prea lejer și că pot mult mai mult. În consecință, mi-am petrecut ziua de Crăciun încercând să mișc, cu forța gândului, un glob ce atârna în brad. Creierul nu și-a depășit limitele binecunoscute, pentru că globul nu s-a clintit din loc, deși eu am încercat din răsputeri să mai activez ceva din creierul nefolosit. În spiritul Crăciunului, am concluzionat că doar Iisus își folosea creierul și putea să meargă pe apă, în ciuda legilor fizicii și că minunile sunt niște anomalii ale științelor. Cazul „forța gândului de Crăciun” s-a închis dezamăgitor.
Veneam de la plajă, cu pălăria de pai pe cap, cu sarsanaua de plajă pe umăr și cu fetița, care nu mai voia să meargă pe jos, de mână. M-am aruncat pe o terasă, pe un scaun, cu gând să rezolv și prânzul în drum spre casă. M-am trezit comandându-mi o bere, nu din neant, ci pentru că mi se lipiseră ochii de sticla aburită a unui consumator: părea foarte rece, exact ce-mi trebuia mie. Mi-a venit berea și, în ciuda a ceea ce știu eu despre alcool, am băut-o pe toată, dintr-o suflare. Ei bine, când a venit chelnerul să mă întrebe ce vreau să mănânc, nu mai puteam articula nimic și o amețeală grea mă obliga să-mi pun capul pe masă. În termeni de specialitate eram „muci” și prin aburii beției mă întrebam cum voi ajunge acasă, cu copil, paporniță și pălăria pe care o fluturam să-mi fac aer. Cum stăteam, la modul propriu, cu botul pe labe, pe masă, îmi pică ochii pe sticla de bere și citesc, scris cu litere mari, că o poți bea la volan, că e 0% alcool. Chem chelnerul să-l iau martor, el își cere scuze că a greșit și nu mi-a adus o bere adevărată, dar vine acum, din partea casei, nu mersi. Instantaneu mi s-a desțelenit limba, mi s-a limpezit privirea, s-a ridicat abureala și… mi s-a făcut foame. Beția mea nu a fost decât o eroare a creierului (7%, săracul), dar chiar nu știu de ce erori ar fi în stare la capacitate maximă.
În aceeași notă, un pacient bolnav de cancer este anunțat de către doctor că e copt și că e o chestiune de săptămâni până e și mort. Să-și pună ordine în viață, acte și să-și arvunească locul de veci. Pacientul se duce acasă, plin de metastaze, și (creierul e ciudat) își pune în grădină răsadurile de roșii și se pune pe așteptat rodul. Mai pune un arac, mai copilește, mai smulge o buruiană și sorocul morții anunțate i-a trecut de mult. „Doctorul ăla era prost, l-am văzut de la început”. În acest caz, creierul s-a străduit să aducă argumente în favoarea certitudinii că doctorul nu știe ce vorbește și e nepriceput. Cumva și în acest caz, creierul a comis o eroare, pentru că pacientul ar fi trebuit să moară, conform analizelor medicale catastrofale.
Așadar, dacă mi-aș folosi tot creierul, nu cred că aș fi mult mai deșteaptă (Siri ar fi mereu cu un pas înaintea mea), dar sunt convinsă că minunatele erori ale creierului ar fi cu adevărat spectaculoase.
Categorii:Oameni
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Să nu confundăm mintea cu creierul (între alții, parcă și M. Eliade a zis) 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Le confund (deliberat) în măsura în care sunt organic împreună, de nedespărțit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Despre nedespărțire o să ne facem o idee ceva mai târziu.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
reierul este un computer care lucrează cu informatia pe care i-o dăm! Sau ar trebui să o facă…după noi! De multe ori însă informația „falsă” nu vine de la noi! (https://vrabiute.blog/2021/02/04/de-ce-prin-scufundare/) Și noi nu ne dăm seama că suntem „virusați” sau nu vrem să acceptam posibilitatea asta!
Alteori el însuși dă rateuri pentru că e bolnav asa cum oricare alt organ poate să fie bolnav (schizofrenie, intoxicație, leziuni, etc)!
Poate de aceea nu e chiar bine sa-l credem pentru ca ce am vazut cu ochii noștrii, am simtit, auzit de fapt este ce ne spune el că am fi vazut, auzit samd! ( https://vrabiute.blog/2021/01/24/minunea-vii-a-sf-ap-toma/#more-5813 )
Există oameni cu capacități supra-naturale? Desigur dar nu nu datorită faptului că isi folosesc tot creierul! Un IQ mare face sa vorbim mai multe limbi, sa gandim mai repede, sa analizăm mai rapid, dar nu sa mișcăm obiecte sau sa mergem pe apa! Asa cum un computer indiferent cat de tare ar fi nu mută lucruri si nu schimbă legile fizicii!
Iar moartea și evoluția bolii nu ține nici ea de gândirea pozitivă oricât de mult ne-am dori-o!
Am trait 14 ani langa mii de oameni bolnavi si in timpul asta s-au vindecat si au murit si pozitivii si negativii, în aceeași măsura! Calitatea vietii este insa alta functie de cum gândim!
O betie imposibilă am trait si eu de Craciun acum multi ani cand am baut primul pahar de vin dupa un an jumătate de abstinentă! Minute bune nu m-am putut ridica de la masa pt ca nu ma tineau picioarele! La mine cred ca era creierul plin de toxine pe care ficatul nu le mai putea elimina la tine probabil canicula si „șocul” berii reci!
Scuze că m-am lungit!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cunosc și eu pe cineva care s-a întors „altfel” de la Athos, spunând că acolo „a simțit”.
Creierul este computerul nostru de bord și, ca orice aparat complicat, trebuie îngrijit cu atenție, necesită mentenanță , nu trebuie lovit, zgâriat și…virusat. În caz contrar, se văd consecințele, așa cum spui.
Dacă ficatul nu mai poate metaboliza prea bine, te cred că te-ai îmbătat dintr-un pahar. Eu m-am îmbătat de la soare, deși pot s-o fac și dintr-un pahar cu apă rece.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sa nu confundam ratiunea si inteligenta logica a omului cu întelepciunea (AAAE) a Domnului !
„Niciunuia nu-i place dreptatea, niciunul nu se judecă cu dreptate; ei se bizuiesc pe lucruri deşarte şi spun neadevăruri, zămislesc răul şi nasc nelegiuirea.
Clocesc ouă de basilisc şi ţes pânze de păianjen. Cine mănâncă din ouăle lor moare şi, dacă se sparge vreunul, iese o năpârcă.”
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai fi crezut că ortodoxul sperling este materialist „dialectic”?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mult e eternă și fascinantă treaba cu creierul nostru 🙂 O dovadă chiar din textul tău
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Capul face, capul trage😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Puterea gândului nu prea e luată în seamă, deși sunt atâtea cazuri in care și-a dovedit importanța. Gândurile ne pot îmbolnăvi și tot ele ne pot vindeca. Doar că această putere e greu de controlat…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu la alții, dar la mine gândurile au destul de mare autonomie: ele mă controlează pe mine și nu invers.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ca să vezi chestie: chiar azi m-am întâlnit cu un fost coleg de muncă pe care nu-l văzusem de ani buni. Printre altele, l-am întrebat de un alt fost coleg de-al nostru, gestionar (care plecase din firmă înaintea noastră). Mi-a zis că și-a predat inventarul acum un an și ceva. Ce s-a întâmplat? I s-a făcut rău (dar nu sever), fetele l-au dus la spital la județ, acolo seara i-au spus că dimineața îl vor muta în secția de covid și dimineață l-au găsit mort. Eu cred c-a murit de spaimă, zice interlocutorul meu.
Într-o carte e relatată istoria unui lucrător la căile ferate, care, într-o noapte, a reușit cumva să se închidă într-un compartiment frigorific. Fiind singur în tură, n-a fost nimeni care să-l vadă sau să-l audă și deci a rămas închis acolo toată noaptea. Dimineața era mort și prezenta toate simptomele morții prin înghețare. Spre stupefacția celor care l-au găsit, deoarece vagonul respectiv era defect și nu mai răcea de câteva luni (deci temperatura dinăuntru era normală, ca cea de afară).
Am auzit mai demult de povestirea asta și într-un final am găsit cartea în cauză în format pdf (o am pe undeva, încă nu mi-am făcut timp de ea). Actualmente istoria e controversată aprig, dar dacă astfel de lucruri n-ar fi posibile, n-am avea nici cazuri de yoghini care sunt mortificați sau îngropați de viu timp de săptămâni, de fachiri care merg pe jar încins etc, lucruri aparent imposibile pentru biologia umană.
Frumoasă concluzia, deși e posibil ca gradul de inteligență să crească și el. Dar cred că ai intuit involuntar ceva mai profund. Poate că inteligența, așa cum o înțelegem noi, este o hartă planară, iar gradul de inteligență, așa cum îl măsurăm noi, se poate extinde pe orizontală. În timp ce deblocarea potențialului mental latent ți-ar permite o expansiune și pe alte dimensiuni, de exemplu pe verticală, sau sferică. Nu doar că s-ar mări gradul de inteligență (planul în care o măsurăm noi), dar s-ar modifica radical și perspectiva sau punctul tău de vedere.
Renata scria cândva la ea pe blog:
De ce i-ar trebui lui Dumnezeu cunoștințe avansate de fizică? De ce, locuind la mansardă, ar trebui să cunoști în detaliu fiecare firicel de praf de la parter?
Chiar și așa (nedezvoltat decât pe orizontală, și unde nu putem măsura decât 2%-10%, în funcție de ce studiu crezi), creierul nostru este o mașinărie extrem de complexă. Actualmente se speră ca până în 2050 să se construiască un calculator cu o putere de calcul echivalentă cu cea a creierului unui gândac.
Dacă nu ți l-am recomandat, îți recomand acum filmul Sfera (din 1998, cu Dustin Hoffman, Sharon Stone și and Samuel L. Jackson), care-i taman la subiect. Pe alocuri are o tonalitate sumbră, creepy, dar la sfârșit totul se explică foarte frumos – sper să-ți placă.
Trailerul l-am pus zilele trecute într-un comentariu la mine pe blog (și comentariile din final de acolo sunt oarecum tangente cu ce-am scris aici):
https://opozitie.eu/2022/ce-i-prea-mult-nu-i-sanatos/#comment-22516
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să-mi trimiți pdf-ul, mă pasionează subiectul. Filmul l-am văzut, e bun. Creierul e fantastic și lista minunilor pe care le face e nesfârșită: integrează, înlocuiește funcții afectate, învață lucruri noi (vezi cazurile de AVC, în care se activează zone noi care preiau funcții afectate). Citește-l pe Deepak Chopra .
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O să-l caut, posibil să-mi ia ceva timp.
Știi cum e, un fotograf bun face poze mișto și cu o cameră veche, iar un pianist talentat poate reda armonios o piesă clasică și la un pian cu unele clape stricate, improvizând după caz. Pian cu clape striate, adică creier post-avc. 🙂 Că aste susțin eu că este creierul în ultimă instanță, un instrument. Fascinant, dar mut în lipsa pianistului care să-l folosească, chiar dacă ultimul nu poate fi detectat de aparatele științei moderne.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu cred că creierul e pianistul.
ApreciazăApreciază
@Arca lui Goe
Recunosc că încă n-am reușit să mă ridic la estetica din comentariile tale (și nici nu-mi doresc), dar dezvoltă, rogu-te, nota de deranj de natură logică și mai ales estetică din comentariile pe care le-am lăsat aici. Așa, în scop constructiv, dacă tot ai pus aceste etichete. Ce anume deranjează, pe cine și de ce?
@Adore
Nu-l cunosc pe Domnul Goe nici măcar cât pe tine; nici el nu mă cunoaște. Prima dată am dat de el la tine pe blog, în comentarii. Mi-au plăcut câteva intervenții de-ale lui, așa că i-am intrat pe Arcă și i-am lăsat niște comentarii. Inițial legate de tema blogului (se încarcă mai greu, are o grămadă de linkuri moarte sau duplicate pe prima pagină etc), apoi parcă în contradictoriu cu subiectul articolului… nu mai rețin exact. În orice caz, am comentat așa cum comentez la tine sau peste tot, adică în același stil pe care tu-l numești „ireproșabil”. În schimb, am primit niște zoaie. Așa că n-am văzut ce sens are să insist (chit că am insistat o vreme, deoarece am sperat că există posibilitatea unui dialog). N-am nicio problemă să discut în contradictoriu cu cineva, de pe poziții deci opuse, așa cum aparent ne situăm în discuția cu creierul (pe care tu-l consideri un pianist, în timp ce el îl consider un pian sau un instrument, implicând prin asta că venele, arterele și tendoanele sunt simple corzi în mâinile unui spirit întrupat, adică că nu suntem doar o sumă de carne și oase, ci că avem și o parte imaterială – asta era esența analogiei cu pianul). Dar atunci când interlocutorul, în loc să discute în termeni umani, așa cum de exemplu facem noi aici, te „înjură de mamă”, ce sens mai are discuția? Ce sens are să vizitez în continuare un blog al cărui autor mă întreabă, aproape la fiecare intervenție (lăsată exact în termenii în care scriu și la tine), de ce am venit iarăși să-i produc poluare pe blog și să fac spam cu mesaje idioate, offtopic, lipsite de orice logică și conținut etc? Așa că, nefiind masochist la infinit, am început să intru mai rar spre deloc pe Arcă. Numai că am avut ocazia să constat că atunci când n-am mai intrat la el, Mister Goe a început să mă menționeze în articolele și comentariile lui – de vreo 6-7 ori la penultima postare. În plus, a început să se lege de mine și aici. Mno, spune tu! 🙂
Nu-i singurul paradox de acest gen. Spre exemplu, comentariul lui de la Baba Oarba, în care la început îmi spune „Eu te consider un real prieten virtual. Sincer. Altfel nu mi-as pierde timpul cu tine”, pentru ca imediat după să-mi zică că scriu din reflex pavlovian, că textele mele nu transmit nimic, că am umor involuntar, că sunt offtopic, că mă forțez și că n-am înțeles nimic. Deducem, așadar, că toate aceste apostrofări călduroase sunt critici constructive și prietenești. 🙂
Un alt paradox este următorul: Mr. Goe aproape că se laudă cu faptul că este foarte tolerant, acceptând pe blogu-i orice opinii, și-ntr-adevăr nu te banează nici măcar când consideră că bați câmpii și că ești răuvoitor (că adeseori se înșală cu privire la motivele tale este altă discuție, dar nu te banează). Pe de altă parte, deși nu banează pe nimeni la el pe Arcă, își înjură ca un birjar pe aproape toți comentatorii, fie ei noi, fie ei vechi. Sigur, uneori cu cei vechi și care-s de acord cu el se mai abține, dar și la adresa lor se mai scapă uneori. Așadar, o sumă de contrarii sau extreme.
Eu îi citesc prima intervenție de mai sus la adresa mea în felul următor:
a) Dl. Goe are o părere deplorabilă despre Deepak Chopra, pe care-l consideră fie un șarlatan, fie un rătăcit.
b) Dl. Goe crede că și tu ai aceeași părere despre Deepak Chopra.
c) Și că ai o părere proastă inclusiv despre nivelul meu intelectual, la fel cum ai o părere proastă și despre majoritatea celorlalți comentatori ai tăi,
d) Dar, pentru că ești tolerantă și dorești să ne cânți în strună, mi-l recomanzi pe Chopra pentru că ar fi cumva pe mintea mea. Ca și cum să zicem i-ai recomanda lui Iosif un sait religios, nu pentru că ai avea tu o părere bună despre acel sait, ci ca să-i dai și lui un os să roadă, să creadă că l-ai băgat în seamă, că interacționezi cu el, gen.
Așa interpretez eu ce-a scris el mai sus. Acum, dacă are sau nu dreptate nu știu, pentru că uneori sunt naiv și am tendința să consider că oamenii sunt sinceri, iar tu îi spui în continuare că într-adevăr ai o mare toleranță față de comentatori, cumva cântându-i în strună. But anyways, m-am lungit și chiar că acum suntem offtopic.
ApreciazăApreciază
@Aldus – Te alinți teribil. Felul in care dai explicații si încerci să oferi justificări onorabile modului in care ai ajuns să fii convins că este mult mai bine să te abții de la comentarii pe Arca lui Goe este pur si simplu înduioșător. Nu e sigurul „detaliu” prin care încerci să-ti reperezi onoarea, supralicitând la greu faptul că ai fost invocat in absență pe Arca lui Goe, chipurile in scopul de a ti se da de înțeles că ti se simte lipsa si c-ai fi fiind discret invitat înapoi la tratative. Sper că nu te amăgești singur in privința asta. Ai fost menționat si evidențiat pentru că erai cea mai bună si mai proaspătă ilustrare cu putință in context, un exemplu ușor de înțeles.
P.S. Faptul că ai tendința de a vedea contradicții si paradoxuri (unde nu sunt) ti se trage frivolitate si din felul tău ad litteram, terre-a-terre si mot-a-mot de a interpreta ce citești, un mod numai bun pentru auto-amorsarea reflexelor pavloviene generatoare de (pre)text. Probabil că dacă ai citi mai atent, ai sesiza coerența lucrului in sine si ti s-ar inhiba de la sine secreția glandei scriboree cea repede vărsătoare de e-fluvii si concluzii.
ApreciazăApreciază
Ce onoare să-mi reperez? N-am nicio legătură cu lumea fantasmagorică din mintea ta. Personajul Aldus din imaginația ta, bag sama, are onoarea pătată. Cere-i lui să-și repereze onoarea sau recunoască paguba, că nu te oprește nimeni, și presupun că nici pe el.
Nu vezi că, de când lipsesc de la tine de pe Arcă, ți-ai deplasat tunurile și artileria pe blogul ăsta? Și ai început să mă torpilezi aici, că la tine nu mai sunt prezent, dar aici mă găsești. Noi să fim sănătoși, că nu mă sinchisesc prea tare. Dar prin felul în care te manifești ilustezi tocmai ce spuneam despre tine mai sus.
ApreciazăApreciază
Tunurile? Artileria? Torpilez? Ai mania grandorii….
Tunurile sunt pentru vrăbii… ceea ce sunt praștiile pentru… râme.
P.S. Insiști inutil. Nu lipsești de pe Arcă. Si nici prea prezent n-ai fost vreodată. Mă bucur să aflu că nu te sinchisești si că ai onoarea intactă (reperată). Bravo. Începusem să-mi fac mustrări de conștiință virtuală văzând cum de străduiai să explici, in genul Putin, eșecul campaniei tale pe Arca lui Goe. 🙂
Am cam băgat si eu de seama că propun comentarii pe blogul Adorei înaintea ta, special ca să te momesc si apoi să te torpilez. M-ai demascat fără milă.
ApreciazăApreciază
Propui comentarii înaintea mea? Vasăzică tu te uiți la cine comentează primul? 😀 😀 😀
Mă menționezi, scrii Aldus pe-aici și eu sughiț și nu știu de ce.
ApreciazăApreciază
@Aldus – Tu ai sugerat ca te-as urmări aici din cauza ca nu te pot prinde pe Arca lui Goe. M-am gândit că te pomenești că așa o fi si c-am ajuns, fără să-mi dau seama, să fiu obsedat de personalitatea Aldus. Asa că m-am uitat de curiozitate la ordinea in care au apărut comentariile. Pare să fie un pic invers decât zici tu dar până la urmă n-are a face care e situatia. Tu trebuie să fii pregatit. Când comentezi este posibil ca acele comentarii să primeasca replici. Nu o lua si tu asa la modul personal. Daca te vei uita cu detasare vei putea observa că te-am pomenit selectiv si cu naturaletze, nu fortzat.
ApreciazăApreciază
P.S. Nu-l neglija (nici) pe Deepak Chopra! 🙂
ApreciazăApreciază
Dacă știi cum să pui camera de filmat, poți transmite orice imagine vrei. Stimat auditoriu, te pomenești c-am devenit obsedat de personalitatea lui Aldus! Exagerând spusele mele, te-ai scos (și arăți că vrei să porți laurii victoriei publice). Dar eu nu asta spuneam.
Și nu contează care al câtelea comentează. Ce importanță are că ai comentat primul sau al doilea? Sau că ți-a dat Adore like sau mie nu mi-a dat sau mi-a dat după ce ai zis tu sau etc? Pentru cât de inteligent pari, uneori scoți chestii de-a dreptul infantile. Hai să contabilizăm like-uri!
În comentariile tale de aici arunci cu săgeți înspre alți comentatori. O făceai și înainte, dar acum ți-ai lărgit aria de interes (numărul de ținte) și intensitatea atacurilor (deși nu ești la fel de abraziv ca pe arcă). Și o faci într-un mod care nu poate fi combătut, pentru că nu ataci un comentariu precis (arătând ce nu-ți place sau ce-i greșit la el, chestie ce s-ar putea dezbate cu argumente), ci te mulțumești să lansezi atacuri vagi sub forma unor aluzii cum că interlocutorul scrie inepții la modul general iar gazda îi face o favoare că-l bagă în seamă. Ori asta nu-i critică, ci înjurătură (sau, fie, impolitețe).
Nu te cunosc, dar cred că ai probleme de relaționare cu ceilalți și că ești într-un fel dependent de scandal. Pe care sigur că eu îl alimentez cu replicile mele, dându-ți apă la moară.
ApreciazăApreciază
O chestie ce poate ar trebui schimbată.
ApreciazăApreciază
Ai dreptate Aldus, niciunul dintre aceste detalii nu contează. Amărnicia ta este inutilă, fără obiect. Pare că-ti pasă de ce fac eu in comentariile mele, desi insiști că nu-s motive. Ai o aparență bășicată care pare cauzată de faptul că-mi compun comentariile altfel decât ti-ar pica tie bine.
„Nu te cunosc, dar cred că ai probleme de relaționare cu ceilalți și că ești într-un fel dependent de scandal.” Wow! Crezi? Care ceilalți? Scandal? Tu denunți scandalul? Of, măi Aldus. Despre tine există motive să se creadă că ai un nevoie să ti se acorde atenție, întrucât pari a avea un deficit de așa ceva in realitatea nevirtuală. Iată cum se înfiripa o teorie si cum se pupă nevoia mea de scandal cu nevoia ta de a te lua in seamă. Ce zici? Merge?
ApreciazăApreciază
Si eu tot așa cred că ar trebui să faci. Numai sa poți. 🙂
ApreciazăApreciază
Vine Aldus si zice: Uite am presărat aici rumeguș de cea mai bună calitate. Te rog să-mi spui concret ce nu-ti place la acest rumeguș. Alege un grăunte oarecare care te deranjează si spune ce e deranjant cu el, concret, ca să te pot combate cu alt rumeguș. Nu-mi veni cu generalități vagi si cu mofturi. Că nu e frumos. E injurie. E impolitețe.
In subsidiar mesajul e clar: nu-i nimic greșit cu conținutul mesajelor aldusiene (suntem auto-absolviți), ceea ce e greșit e greșit in atitudinea d-lui Goe (nu întâmplător numit așa).
Totuși Aldus, ești sigur că nu te cerți cu mine? Si că până la un punct ti-ai găsit satisfacții in asta? Ti s-a rupt filmul? Urmează denunțul? 🙂 Ce lume, domnule! Ce lume!
ApreciazăApreciază
Adore frumos iți sade in postura de Google, recomandând fiecăruia după profil. Nici Google nu i-ar fi putut face lui Aldus o recomandare de lectură mai potrivită si nu i-ar fi putut cânta in strună mai bine… in direcția desăvârșirii a ceea ce este deja, pentru deplina sa captivitate in esența respectivă. Deepak Chopra este exact impostorul nimerit pentru Aldus, pentru osificarea lui. Pasul următor ar fi să-i recomanzi psihedelice. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Trebuie să-mi explici în termeni simpli: cu ce te deranjează Aldus când comentează la mine pe blog? Că eu tot nu înțeleg.
ApreciazăApreciază
Mi-ar părea sincer rău să-ti fi dat o așa impresie, cum că m-ar deranja cu ceva Aldus (în particular) când comentează pe blogul tău. Dimpotrivă, când comentează pe blogul tău nu mă deranjează câtuși de puțin, mai ales că-mi oferă prilejul să-l pot privi cu detașare. As fi chiar tentat să-ti cer eu tie să-mi explici în termeni simpli din ce anume ai tras concluzia (sau ai emis ipoteza) că m-ar (putea) deranja Aldus, în postura de comentator pe blogul tău. Dar nu-ti fac o asemenea cerere pentru că de fapt, cel mai probabil, nici n-ai tras o asemenea concluzie facilă, ci că, în calitate de amfitrion care se respectă, ai încropit, după algoritmul tau automat si confortabil, bazat pe intuiție, o replică de tratat comentariile care apar la blog. Din motive de elucidat ti s-a părut că aceasta formulare amalgamată, un pic parșivă, un pic perversă, i s-ar potrivi profilului comentatorului „Arca lui Goe”.
Nota de deranj in comentariile lui Aldus este de natură logică si mai ales estetică, dar asta nu are nici cea mai mică legătură cu blogul tău. Esti pentru el un prilej de vorbă si de revărsare ca oricare altul. (apropo, tu cum iți explici că până să-ti atrag eu atenția nu prea catadicseai să-l bagi in seamă nici măcar cu like-urile acordate din oficiu? 🙂 ) In contextul felului in care este întreținută zona comentariilor la blogul tău, desigur ca nota de deranj amintită mai sus este totalmente irelevantă, comentariile lui Aldus nefăcând notă discordantă cu nimic. Nici măcar cu zgomotul Iosif ori cu indisponibilitatea ta pentru efortul de a încerca să-ti prelungești prozele si-n zona comentariilor, într-o maniera cât de cât rezonabilă, rezonantă cu conținutul si intențiile primare. Esti iremediabil leneșă si fricoasă (tie teamă c-ai să rămâi singură si ambetată fără comentatori in bătătură)… De parcă ai posta proze special în scopul de a atrage muște. Ar fi o risipire. Ar fi păcat. De proze.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt și leneșă și fricoasă și mă bazez mult pe intuiție. În plus, nu ai de unde să știi, dar am o toleranță pe care nu o vei întâlni la multe persoane. Poate e greșit să vorbesc despre toleranță, de fapt e vorba că orice om prezintă interes pentru mine. Aldus, față de mine, a fost mereu ireproșabil, așadar nu am de ce să nu-i acord atenția cuvenită. Dacă nu ne cunoaștem decât pe aici, nu înseamnă că trebuie să renunțăm la un minimum respect.
ApreciazăApreciază
@Ador – Sugestia că prin prezența unor comentarii critice sau ironice s-ar manifesta lipsa unui minim respect denotă ea însăși o lipsă de respect. (…) Măcar in raport cu adevărul si/sau cu libertatea de exprimare. Nu înțeleg prea exact unde anume ai detectat tu absența minimului respect (în comentariile de pe firul asta, cel puțin).
b) N-am zis că n-ar trebui să-i acorzi lui Aldus (sau oricui altcuiva) atenția cuvenită… ci dimpotrivă… (Uneori lenea si/sau frica poate distorsiona abilitatea de a evalua ce, cât si cum se cuvine)…
P.S. Faptul că alunec cu tine pe panta subiectiva a „dezbaterii”, neglijând obiectul in favoarea subiectului, îmi da senzația că-i fac concurență neloială lui Aldus.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce pot să spun e că ești grozav.
ApreciazăApreciază
P.P.S. Faptul că-i tratezi pe comentatori cu îngăduință nu înseamnă implicit (nici pe departe) că i-ai trata serios sau cu respect. Uneori chiar dimpotrivă. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Imaginatia creierului uman, nu are limite spatio-temporale. El poate crea lumi perfecte, absolute, adevarate, atemporale, ideale, în care sa se refugieze în cazuri de catastrofe naturale sau chiar materiale…artificiale. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
@Adore – Undeva mai sus, pe un fir al comentariilor pe care nu se mai înțelege om cu persoană, cine, ce si de ce (decât prin utilizarea integrală a encefalelor din dotare plus atenție distributivă), ai menționat (așa ti-a cășunat) despre faptul c-as fi fiind grozav (că doar nu te-oi fi referit la Aldus, acolitul din acoladă)… Oi fi nu zic nu, dar totuși Aldus se dovedește a fi mult mai grozav. Omul (care vorba ceea poate fi nimicit, dar nu învins), cedând cu ușurință ispitei de a se alinta, reușește performanța remarcabilă de a-si plasa replica înaintea comentariilor la care se referă, ceea ce trădează (daca mai era nevoie) abilitățile sale de a calatori in trecut (ca cutreierător al timpului). Cititorul neinițiat in această artă poate cădea cu ușurință pradă confuziei si bulversării. Prin urmare vin si zic, de ex, că n-ar strica dacă ai extinde puțin limita nivelelor de imbricare / încuibare arborescentă a comentariilor si contra comentariilor, încât să se vadă butonul „Răspunde” la mai mult decât doar primul nivel. Ca să poată tot omul să-si asume răspunderea când dă cu replica in oponent.
ApreciazăApreciază
@Adore – așa da ! Merci pentru bunăvoință.
Dacă adaugi la vedere si lista celor mai recente (10-15) comentarii o să fie si mai bine. O să se prindă toată lumea (inclusiv Aldus) când se întâmplă ceva nou în magazia cu zgomote. 🙂
ApreciazăApreciază