Oameni

Apel disperat pentru omul cu cheia

Cum stăteam eu și mă bucuram de răcoarea dimineții și de primele raze de soare, mi-am aruncat ochii spre mașina mea, parcată în fața casei, pe marginea uliței dintr-o pseudostațiune de munte. Mașina strălucea și ea, că o spălasem, și soarele dădea acea lumină bună de făcut fotografii. Când mă bucuram mai bine, îmi pică ochii pe o dungă strălucitoare, care îmi traversa mașina de la cap la coadă, o dungă nici prea dreaptă, nici prea strâmbă, doar așa, făcută în mers. Cu cheia. Lumina toată se concentra în zgârietura aceea făcută fără talent și mi-ar plăcea să spun că descoperirea nu m-a necăjit în vreun fel. Adevărul este că m-am ofticat de-a binelea: cum e posibil ca în București să fi scăpat de cheie și s-o pățesc în creierii munților, unde trec cinci oameni pe uliță în decursul unei zile? Oftica mi-a ieșit pe gură, în aerul dimineții și soacră-mea și-a făcut apariția, curioasă ca o … soacră. „Ți-a zgâriat-o cu cheia?” „Păi, da”. Soacră-mea, un amestec original de cuvioasă și apărător al proprietății private, a și emis un blestem, imediat ce a evaluat zgârietura cu vârful unghiei: „doar de cheia aia să aibă parte, așa, pe creier!” M-am gândit că poate se referă la sunetul pe care îl face cheia pe tablă, acel sunet care-ți face pielea de găină, precum creta pe tablă sau cuțitul derapând în farfurie. Soacră-mea m-a lămurit însă: blestemul se referea la zgâriatul fizic pe scoarța cerebrală, acea pojghiță subțire și fragilă, ce n-ar suporta o astfel de agresiune. „Nu mai zice așa”, zic eu, „că e păcat”. „Ei, e păcat, că tu n-ai citit Biblia, că în Biblie scrie că poți să-i ceri lui Dumnezeu să-ți facă dreptate”. Am tăcut, ce să fac, că nu am citit Biblia, și nu pot să spun, în deplină cunoștință de cauză, dacă e sau nu păcat să ceri pedepsirea omului cu cheia în asemenea mod barbar. Vecina Mălina, rotundă ca o bilă, ne vedea peste gard: „cu cheia ți-a zgâriat-o? Arde-l-ar focul, să-i intre cheia în ochi, să nu mai vadă pe unde merge!” Nu am mai zis nimic, că îmi părea rău de omul ăla de mi-a zgâriat mașina, că poate a avut și el un moment de rătăcire. Valerică, vecinul de peste drum, a venit și el să vadă paguba: ” nu iese la polișat, o să ruginească aici; mie mi-au desenat ics și zero pe capotă, cu cheia. Dacă-l prindeam îi rupeam gâtul și îi dădeam și o halbă de bere, să poată înghiți cheia și să i se înfingă în mațul gros, să-i plesnească atunci când o fi mai plin!” Am tăcut chitic, gândindu-mă că românul e chiar poet, chiar dacă nu i-o cere nimeni, iar creativitatea sa e fără margini.

Atât am mai spus: „lasă, că e doar o zgârietură”. Și apoi, cu jumătate de gură, am spus vorba de duh reprezentativă pentru șoferi și taximetriști: „tabla se repară, dar omul…scoarța cerebrală, ochii, mațul gros”….

Așa că profit să fac un apel disperat pentru omul cu cheia, care mi-a făcut zgârietura lungă și urâtă pe mașină:

Omule, nu mai pune niciodată mâna pe o cheie, nici măcar să descui o ușă, că nu mai zic să zgârii o mașină! Ascultă-mă bine, că de la o cheie ți se va trage. Să nu mai faci!

Categorii:Oameni

Etichetat ca:,

29 de răspunsuri »

  1. Fată extraordinară, despre omul cu cheia ce să pot să mai zic? In ton cu tonul si toanele as adăuga la inventar o incantație: Să dea Dumnezeu să-i crească coaie în talpă. De ex. (Nu-i originală dar e de efect)…

    Din desfășurarea evenimentelor, așa cum decurge pe firul narativ al expunerii, redată literar in proza ta, dar si din ecourile cumulative, venite din ulterioritatea orală imediată, de o profunda cursivitate si profunzime, emise fiind dinspre clăcașii de lux ai șezătorii de față, rezultă cu obstinație un singur lucru si anume că puterea vorbelor nu este niciodată evaluată corect, fiind mereu ba supra-evaluată apoteotic (si-n zadar), ba subestimată cu trimiterea în derizoriu a respectivelor vorbe. Mă rog, cu excepția cazurilor (majoritare) în care vorbele vin ambalate în derizoriu de la mama lor. Sau de la Tatăl, după caz. Exemple duium. Partea cea mai interesantă însă, în legătură cu puterea si efectele vorbelor, nu rezidă în proasta evaluare a puterii vorbelor, ci mai ales în felul în care hazardul decide unde anume să se manifeste efectul acelor vorbe… Cu siguranță că imaginea unei chei de yală care zgârmă prin encefalul dintr-o țeastă deschisă, nu va avea niciun efect asupra vandalului care ti-a turmentat diafana dimineață, ci în cu totul alte părți, fată extraordinară (adică in exces), în acord cu magnifica zicală: unde dai si unde crapă. Crăpa-i-ar capul caprei cum a crăpat piatra-n patru.

    P.S. Proza ta scurtă rămâne incompletă fără o traducere a lui Aldus (în limba plată) si fără binecuvântările prea cuviosului Iosif cel sfios. Cum ti-o fi norocul. 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  2. Să nu fie boală rea,
    care-n tine să nu dea!
    Ardite-ar focul, mangalul,
    să fii scopit ca muscalul!
    Cânte-ţi popa din Scriptură,
    să-ţi văz dafinul pe gură!
    Crai parşiv, din ţigănie,
    că m-ai omorât de vie,
    când m-ai luat din casă fată,
    crudă şi nevinovată,
    şi m-ai spintecat în două
    sub cerul cu lună nouă.

    zice poietul…

    Mie mi-au murit multi dusmani in chinuri, desi nu i-am blestemat nicicind. Sunt convins ca pina la urma vor muri cu totii. de fapt e important sa moara in chinuri, nu oricum.

    Apreciat de 2 persoane

  3. Se exprimă metaforic oamenii, ca în fraza ”dacă te mai prind pe-aici, îți rup picioarele”. Foarte puțini oameni chiar ar rupe picioarele cuiva. Sunt considerabil mai mulți cei care ar omorî pe cineva.

    Apreciat de 2 persoane

  4. „Ei, e păcat, că tu n-ai citit Biblia, că în Biblie scrie că poți să-i ceri lui Dumnezeu să-ți facă dreptate”.

    Ce gândire originală! 😀

    Deci n-ai vrut să-i ripostezi că Iisus a înlocuit legea „dinte pentru dinte” din Vechiul Testament cu o paradigmă a iubirii, compasiunii și iertării aproapelui. Așa noră cuminte și ascultătoare, mai rar! 🙂 Sau poate doar sociabilă și înclinată să se integreze cât mai armonios în orice comunitate? Ești cumva peștioaică?

    Bunicii din partea tatălui, când trăiau, obișnuiau să le dea câte ceva din recolta adusă de pe câmp (sau din ce aduceau, de exemplu semințe de floarea soarelui) diverșilor puradei ce le ieșeau în cale și cerșeau, ca să nu-i „blasteme”.

    On the other hand, în familia tatălui meu o mulțime de rude au avut, fiecare începând la un moment dat și până la sfârșitul vieții, probleme cu un picior. Ba tăiat de tren, ba gangrenat în urma fumatului și apoi amputat, ba scrântit la o banală căzătură și apoi mers din rău în mai rău co operații nereușite și tot așa. Pe mai multe generații și răsfirându-se la frați, unchi etc.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s