La început le-a fost adăpost, să nu-i bată vânturile și ploile. Ea, codana, a pus perdeluțe la geam, iar el, flăcăul, a văruit pereții și a făcut un pat de lemn, pe care a pus o saltea de paie. Aici au dormit ei somn de tinerețe, lipsit de griji, și, când nu dormeau, se iubeau cuminți, în pântecul adăpostului ce le devenise casă. Codana era cam slabă de mijloc și din mulții copii pe care putea să-i facă i s-au născut doar doi, o fată și un băiat. În spatele căsuței albe, flăcăul a legat un leagăn de crengile unui copac tânăr. Regina nopții se urca pe gard și căsuța albă respira cuminte între leagănul copiilor și florile mirositoare. Nu se știe când, poate într-o zi de joi, codana și flăcăul s-au privit în ochi și au văzut că nu mai sunt tineri: ea știa să țină casa albă precum un bec, iar el știa să țină curtea verde, așa cum îi plăcea ei. Copacul tânăr din spatele casei acoperea jumătate de căsuță și leagănul copiilor se pierduse în frunzișul lui. Nici copii să se dea în leagăn nu mai erau prin preajmă: plecaseră la școli înalte, să-și croiască soartă nouă. Codana privea mereu peste gardul de lemn, pus de bărbată-su când s-au luat, să le împrejmuiască avutul; poate se arătau copiii, că nu-i mai văzuse de mult. El se făcea că muncește prin curte, să-i păstreze verdele pe care ea atâta îl iubea și își făcea griji cu duiumul. Femeia se topea de dorul copiilor și de dorul zilelor ce nu se vor mai întoarce, în timp ce perdeluțele de la ferestre se metamorfozau în praf cenușiu ca bătrânețea. Într-o zi, poate tot într-o joi, codana cu plete argintii nu s-a mai trezit din somn, iar copiii, triști și grăbiți, au venit s-o vadă și să-i sărute mâinile reci și să-l mângâie pe bătrân. Apoi au plecat acolo unde-i chema soarta și bătrânul nu a știut ce să facă altceva decât să aștepte să moară. A așteptat suficient să vadă cum verdele atât de drag ei îl năpădește, amintindu-i mereu că ea îl așteaptă. O pisică i-a fătat în pat și el s-a bucurat de o fărâmă de viață, ultima posibilă. Cu o socoteală de om gospodar, a murit după șapte ani de la moartea ei; numai bine ca oasele ei albite, strânse într-o năframă, să ajungă în sicriul lui cel nou, pe care copiii i l-au cumpărat de la oraș, unde s-au întors să-și vadă de soartă, puțini speriați de verdele care le cotropise casa părintească. Doar o pisică plângea să-ți sfâșie sufletul în casa albă, fără perdeluțe și fără geamuri, pentru că nu mai avea sub mâna cui să toarcă. Nici pisica nu mai e, răpusă de timp sau poate de vreo vulpe pripășită în verdele cotropitor. Doar o liniște eternă în care poți să auzi cum verdele se expansionează și acoperă urmele trecerii prin lume a unei mici căsuțe albe, sub acoperișul căreia s-a spus o poveste prea banală pentru a fi luată în seamă.
Povestea poate că e alta și eu v-am ocupat timpul cu palavre lipsite de însemnătate, dar căsuța albă există încă, dar e gata să dispară de pe fața pământului. Am numit-o Entropie și v-o arăt și vouă:
Categorii:Proza scurta
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
„Palavrele” tale m-au impresionat pina la lacrimă. Semn că ai dus miezul gândurilor tale direct în sufletul cititorului.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Tema efemerității. E o temă sensibilă până la lacrimi.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Entropia îsi face atemporal datoria, doar omul îsi uita pe repede ‘nainte genealogia. Fain si profund text în întregul sau context.Merci !
Un weekend minunat, relaxant si binecuvântat, draga Adole… !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Zi frumoasă și ție, poetule!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu sunt, nici scriitor, nici autor si nici poet, sunt doar un cititor si iubitor de Dumnezeu…discret !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Atunci se lipește rima de tine, în mod discret și, paradoxal, și evident😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😊😄 Este doar o meteahna cred, mostenita genetic si generic de la mama, o femeie simpla de la sat, fara scoala, însa minunata, sfânta, eroina geniala ! 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
…țe fați cariule? Ai trădat-o pe mamițica?
Bravo musiu Iosifoane, ai ajuns s-o bagi la înaintare pe d-na Greblea a bătrână, minunata, sfânta, eroina genială si de iosif fătătoare. Bă ești prost? Bă ești nebun?
P.S. Strecurarea lui „însă”, înaintea „minunatei”, este de-a dreptul bestial pentru că denotă… ăăă… Denotă. Zi si de tăticuț ceva, de soțul sfintei eroine geniale. Nu merită si el să-l maltratezi cu vorbă bună de cădelnițare? Asa ar fi corect-politic, să-l bagi si pe iel în ecuația cu genialități genealogice.
ApreciazăApreciază
…ia spune-i tu lu’ mamițica ține iubește pe Dumnezeu? Craiule! Curte teribilă… nici nu știți ce fidel si deștept este Buby-greblea. Si discret. Să-i dăm băiatului un bombon. Si lăptic.
ApreciazăApreciază
Să-l faci pe libidinosul analfabet funcțional, decât poet…..
Eminescu, Arghezi, Bacovia, Blaga, Macedonski și câți alții… mai va!
D’acum toți or sta cuminți la umbra poetului închipuit. Bleah, bleah bleah.
Sper să n’apuc ziua când o publica și jegul ăsta vreun volum cu gizăsul lui defect!!!
………….
MARȘ loază! pardon, p o e t u l e! măria ta. GIZĂS!
ApreciazăApreciază
Toata atenția „nemeritată” pe care o primește comentatorul nepereche, prea-odiosul Iosif cel pios, îl hrănește, îl menține si-l înălță pe nevrednicul parazit al blogosferei. Creste rânza-n el când vede că e băgat în seamă, că stârnește reacții (vehemente), emoții (profunde)… că e deci cineva. Nu nimeni. Persoană importantă așadar, intrigant, IG-nar. Normal ar trebui să se contabilizeze pe răboj la fapte bune, toate replicile date de pomană găurii numită Greblea, care-i sporesc importanța si respectul de sine (die, deo). La urma urmei limbricul Iosif este foarte eficient ca parazit navigator, nu numai ca face din rahat bici, dar mai si pocnește. Este un fenomen care ar merita să fie studiat științific (de către savanții britanici) si predat in scoală (facultățile de jurnalism, de ex).
Faptul că a mușcat momeala si că a luat de bună „poetizarea” sa de către ghidușa Adore, extaziindu-se pe el de plăcere, este monumental, în context. Capodoperă, nu alta. Cătă modestie! Câtă discreție! La un simplu limbric cu o mamă sfântă si genială. Asta da literatura. Asta da proză scurtă. Ce Cehov? Ce Gogol? Ce Kaf-Caragiale? Iosifon Iosifonovici Greblea – auto-pamflet. Pentru că asta apreciem noi cel mai mult in tara noastră, literatura, care este minunată, este sublimă am putea zice. Chiar zicem. Fără s-o știrbim. Corola de minuni a lumii virtuale. Iosif, o nestemată, un briliant, o perlă (de sub-cultură, sub-cultivat de gazde si oaspeți). Curat murdar constituțional. Vivat.
ApreciazăApreciază
@nostrastella
Fii linistita, relaxata, binecuvântata, fericita si odihnita, despre mine a scris si scrie, doar a mea iubita. Iar voi toti cei care, îmi puneti etichete, va pot recomanda (prescrie) paranormale, absolute tratamente. 🙂
ApreciazăApreciază
Cu multă durere am citit…impresionant, dar mult prea des întâlnit ☹️
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Dacă aș fi doar o minte rațională, aș spune că e firescul.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cât de mult mi-a plăcut povestea ta! Și eu „vânez” cu telefonul astfel de case si mă gândesc la perioada lor de glorie, când mai erau suflete care să le aibă grija, dar tu ai spus foarte frumos povestea lor…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Tot cu telefonul și eu. Casa o știu de 30 de ani și încă de atunci se chinuie să dispară.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Zi si noapte duduia de miscare. Venea dis de dimineta, plecau incovoiati de oboseala. Fumul din furnale strapungea cerul, directorii calareau secretarele, la cantina se fierbea ciorba de fasole, trenuri lungi carau carbune, carau otel, Patriei, cit mai mult otel.
Nu mai e fum, nu mai sunt directori, nici secretare, nici ciorba de fasole.. nici chiar trenuri, nu mai e nimic, decit o imensa liniste intrerupta de cite o caramida sau mai multe care se prabusesc din ziduri.
Hunedoara
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Aia e! Enteopia!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Se zice Etiopia, nu cum ai zis tu! 🙂
P.S. Ar trebui însă să știi că între științele lumii fizice materialiste si științele spirituale nematerialiste, idealiste, s-a construit în ultimele milenii un zid despărțitor aparent, întreținut si consolidat artificial de conducătorii sistemelor puterilor imperialiste militare nucleare, politico-religioase si financiare mondiale. Așa e că n-ai știut milaia mea? E alt diagnostic. O să știi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pfff, nu am știut. Am greșit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce poveste cu final trist…!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
P.S. Un mic si neînsemnat cad0u… (dar?), pentru Goe, Stella si proprietar…
ApreciazăApreciază
@Iosifon Iosifonofici Greblea, limbricul mărinimos (si duios, si discret) face cadouri din prea-plinul lui ontologic. La lume. Un gest atât de gingaș si mișcător, emoționant până la lacrimă. Să fie primit.
P.S. Rar se poate vedea o prostie mai fudulă si mai trufașă decât cea încărcată de pioșenie.
ApreciazăApreciază
@Goe & nostrastella & Stely si pasagerii frustrati de pe (b)Arca, (999)Noi unA va compatimim, tristetea, singuratatea G50ala, maladiva si saraca !.;)
Fiti etern fericiti, binecuvântati, vindecati si luminati !
ApreciazăApreciază
Merci „de” sentimentele nobile, limbricule. Si „de” urări. Si tie așijderea.
ApreciazăApreciază
…deh
ApreciazăApreciază
…bleah
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciază
Fraza asta ascunde în ea (voit sau nu) un trist adevăr. Căci ochii sunt oglinda sufletului, iar un moș și o babă care se îndrăgostesc și se privesc în ochi se vor redescoperi ca fiind tineri. Dar după un timp…
Însă aici timpul nu mai măsoară vârsta, ci evoluția sau involuția magiei iubirii.
(Și acum să citim mai departe…)
Și iată că, într-adevăr, relația lor începe să se definească în termeni de utilitate reciprocă. Adică, în termenii unui troc.
(Și acum să citim mai departe…)
Mama a plantat doi duzi în spatele casei. Unul a crescut mic; celălalt s-a înălțat falnic și s-a extins lateral, și face o mulțime de dude. Ai mâncat dude albe anul ăsta? 🙂
Dar să revenim.
Cunosc o fată care, mai demult, punea pe Facebook o mulțime de poze cu ea și proaspătul ei soț, fericită. Ulterior a născut. Acum pune poze cu fetița, care de câțiva ani „dă un sens vieții ei”.
Cu soțul mai rar spre deloc.
(Eu încă n-am uitat că, deși povestea ne-a dus pe nesimțite undeva departe, totul a pornit de la o frumoasă și ingenuă iubire. Pare pierdută acum, undeva în premiză, și o deplâng.)
Ecce! 🙂
Ce frumos! Textul „alunecă” pe o notă tot mai sensibilă, care irupe cu această observație a naratorului.
Dar peste o lună sau două, și pisica va uita.
(Eu sunt singurul care nu uită.)
Intuiția masculină. 🙂
Ce frumos! Indeed, eternitatea e firul pe care se înfășoară (sau desfășoară) întregul spectacol efemer și uneori frivol al vieții umane, ecranul sau suportul tuturor lucrurilor lipsite de suport, și care fir sau ecran putea fi cumva intuit ca singura constantă prezentă (sau mai degrabă absentă, dar subînțeleasă) de-a lungul acestei înșiruiri de perpetue inconstanțe și transformări.
Prin translația în transcendență, povestea devine, astfel, o metaforă metafizică.
Orice poveste este, în fond, o minciună. Sau poate fi o relatare a unui fapt adevărat. Acest film este bazat pe fapte reale… Sau poate e o simplă ideație din mintea autorului. Care însă, dacă nu s-a concretizat, cu siguranță că s-ar putea petrece la un moment dat. Sau poate se petrece chiar acum, într-un colț neștuit de lume. Dar mai contează asta?
…Iaca mi-a venit să comentez pe text! 🙂 Și am scris pe măsură ce citeam. 😉
Frumos locul pe care se află casa cea dărăpănată și aproape de întoarcerea (la rândul ei) în sânul naturii. Păcat că ai surprins prea puțin din el, cadrul fiind prea strâns, prea fixat pe casă.
Memento (mori): undeva, cândva, în casa asta a existat o iubire. Iubirea e punctul în care efemerul poate deveni tangent cu firul Ariadnei. Sau măcar cu firul eternității.
Inspirat și titlul, după părerea mea.
(Și acum să citim comentariile…)
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Ce frumos! Textul „alunecă” pe o notă tot mai sensibilă, care irupe cu această observație a naratorului.
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, m-ai făcut să mă simt scriitor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De ce folosești formele de masculin (sau te identifici cu un bărbat)? Există și substantivul „scriitoare”.
Ai talent, dar să nu ți-o iei în cap, pentru că atunci îl vei pierde.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu mă identific cu un bărbat și nici nu am avut vreodată confuzie de gen. Am asociat (greșit) cu substantivele asemănătoare care nu au formă la feminin.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La comentarii no-comment.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„La comentarii no-comment.” – ??!! Wow ! Dar, măi Aldus, comentariul tău de patru cuvinte si-o cratimă, plus punctul, compus într-o limbă română aproximativă (latina bulgară), la ce se referă? Nu cumva la comentarii? E așadar un comentariu la comentarii. Adică că nu e no-comment. Sau e? Din această dilemă ai să poți ieși. Si încă foarte simplu, pentru că, de fapt, toate așa zisele tale „comentarii” sunt într-adevăr non-comentarii, rumeguș verbal, niște tentative sterile de răs-tălmăcire a unor texte în limba plată aldusiană. Întâmplător în acesta concis (si aparent paradoxal) ai reușit involuntar performanța de a pune punctul pe „y”. No comment(s).
Ceea ce nu înseamnă însă că meta-mesajul rezultat accidental din platitudinile cu care mimezi vorbirea articulată (si alte chestii pe care încerci să le reproduci mimetic) n-ar avea farmecul si umorul lui aparte. Comicul emergent este adesea fabulos. I-auzi aici o sonată a la Aldus: „Orice poveste este, în fond, o minciună. Sau poate fi o relatare a unui fapt adevărat.„… si alte firoscoșenii care de care mai hilare.
„La comentarii no-comment.”. Magistral bă maestre. Iti imaginezi ce s-ar fi întâmplat dacă te-ai fi apucat să comentezi (mai in detaliu) comentariile? Ar fi fost dramă. Ai fi ajuns inevitabil la comentariul semi-analfabetului Aldus, care-si dă BAC-ul în public la limba română aproximativă (latina bulgară), BAC la care i-a picat proza scurtă si Adorabilă, si ai fi produs un comentariu la comentariu, încă si mai amplu, amorsând nu doar un perpetuum mobile, ci de-a dreptul o gaură neagră, cu comentarii din ce in ce mai vaste, traduse din ce în ce mai a/curat în limba plată aldusiană, limba vechilor canalii, (pe) care o plâng si (pe) care o cântă pe la vatra lor târtanii, după cum bine zice textierul anonim al baladei dulcii limbi ce-o pălăvrăgim. Blogului Adorei i-a trecut glonțul pe la ureche. „Iubirea e punctul în care efemerul poate deveni tangent cu firul Ariadnei. „. Wow 🙂 🙂 De-a dreptul monumental. Dă-i-nainte stimabile.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În primul rând, Aldus este, cel puțin pentru mine, ireproșabil. În al doilea rând, ar trebui să te angajezi la Cațavencii, că ești de acolo. În al treilea rând, deși spui cu naturalețe multe măgării de care mă dezic, mă faci să râd ca-n prima zi.
ApreciazăApreciază
Ha ha ha. Și asta nu te pune pe gânduri?! Gizăs! Mă rog.
Cu siguranță trăiești într-o lume … Lumea ta e defectă, sunt convinsă.
Poate de aici și prozele tale -absolut- remarcabile. Chit că strădania ta de a fi perfectă într-o lume ca a ta, este doar un surogat. Contrafacerea asta iosifono_lotusiano_etc e tot aia, cred. Mda.
…
mă număr printre cei care salută închiderea unor bloguri cu ștaif adevărat. Nu dau nume. Sunt prea multe deja. Iar vina cea mare stă pe umerii commentacilor de la subsolul articolelor distinșilor autori, fără doar și poate. Fac și eu parte dintre ei și… sincer? m-am cam săturat. Oricât de bune ar fi articolele tale, dacă nivelul comentariilor e la nivelul inteligenței unui dorel, mai devreme sau mai târziu spui stop.
Și (aproape) înțeleg motivul (ha-primul comentaci al tău ever; sper să nu fie și ultimul!!!) și toleranța ta în ceea ce-l privește pe poet. Chiar da. Daaaa’ asta cu ireproșabilu’ lu’ pește prăjit… apăi mi-a pus capac. Gata! Ajunge!
Așadar… permite-mi să mă retrag așa cum am venit: adică neinvitată. Succes în toate, și numai bine.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știi niciodată a cui lume e defectă. Și eu și tu suntem suficient de deștepte să nu ne considerăm lumile proprii ca fiind repere. Așa că vei fi de acord că e posibil ca lumea mea să fie defectă, după cum ar fi posibil ca lumea ta să fie defectă. Nu contează prea mult. Lumea e cum o facem noi.
Da. Aldus nu mi-a greșit cu nimic și are comentarii de bun simț,inteligente, clare și aici, și prin alte părți.
Dacă vrei să te retragi…cred că ești propria ta stăpână. Ești binevenită oricând.
ApreciazăApreciază
Comentatoarea ne proiectează cu subtilitate într-un paradox: pe de-o parte salută închiderea unor bloguri cu ștaif, pe de altă parte sunt deja prea multe care s-au închis. Să nu se mai închidă, că-s prea multe închise! Dacă totuși se mai închid, salutăm închiderea lor!
Auzi, dar deschiderea n-o salută nimeni?
Așa este. Întotdeauna vina principală pentru acțiunile tale stă pe umerii celorlalți. Ai prietenilor, ai anturajului, ai familiei, ai guvernului, sau, la rigoare, chiar ai comentatorilor.
Cine vrea să devină înțelept, să urmeze o cură de praf de stele la plic.
De regulă, cei care folosesc „sincer” în vorbire nu sunt sinceri.
(Din fericire, tu îl folosești în scris.)
Păi comentează și tu mai puțin.
Fix așa și eu cu Angelina Jolie: înțeleg că și-o făcut masectomie. Înțeleg și că și-a extirpat un ovar și o trompă uterină (care în final au condus-o la menopauză). Dar faptul că a divorțat de Brad Pitt i-a pus capac. Gata! Ajunge!
Pe locul unde comentai o să răsară o coroniță de crini. Și zilnic Cerul o va uda puțin, în amintirea ta.
Să notăm, pe final, forța epică și persuasivă din al doilea și ultimul paragraf (cel de după punctele de suspensie): autoarea începe prin a deplânge/saluta închiderea blogurilor autentice, pentru a încheia spunând că ea nu va mai pune picior de fonemă pe acest blog minunat dar cu o autoare incomprehensibilă.
PS: Ăștia care mai aveți bloguri, invitați-o, vă rog, pe Nostratella la voi, să nu apară fix așa cum a venit și aici, neinvitată.
ApreciazăApreciază
@Arca lui Goe
Să mă scuzi că despre comentarii nu m-am pronunțat. Iaca rectific.
Sunt sigur că există și momente în care, atunci când interacționezi cu ceilalți comentatori la subsolul unor articole, dai dovadă de sensibilitate, delicatețe și bun simț. Și, continuând să citesc acest blog și să parcurg astfel și comentariile tale, sunt absolut covins că până la urmă voi da și peste un astfel de moment.
ApreciazăApreciază
@Aldus – Atâta gingășie mă impresionează până la lacrimi. In subsidiar nici cu luciditatea nu stai chiar prost, de vreme ce ceea ce poți reproșa comentariilor (care te-au atins) este doar lipsa de „sensibilitate”, „delicatețe”, „bun simț” si nu alte „detalii”. Ceea ce înseamnă că ceva, ceva ai priceput (…). E o speranță pentru viitor, că vei ajunge la un moment dat să treci cu priceputul peste un prag critic anume si astfel vei înțelege mai exact cum stai si ce leafa ai. Sunt absolut convins că până la urmă vom da și peste un astfel de moment. Până atunci dă-i-nainte si dă-te atins la sentiment de penuria de sensibilitate, delicatețe și bun simț, a celor care te observa-n etalare si-ti fac onoare de a te comenta si încuraja fără menajamente si cocoloșeli. Scrii mult, prost, ireproșabil de fără rost, oglindind o minte de o superficialitate… cum să zic?, adâncă, abundentă. Singura contribuție notabilă pe care o aduc epopeile tale pe bloguri (inclusiv pe al tău, pe jumătatea ta de blog), este umorul involuntar, si acesta din belșug. Felul în care încerci să te iei în serios sporește si mai tare comedia.
@Floare Adore, tu ai râs. N-ai zis nimica. (P.S. Trebuie să fi fost minunat sentimentul de scriitor /oare. In replică n-ai rămas nici tu dator/oare si l-ai făcut-o pe Aldus să se simtă critic/ă. Literar ăăă… Bușulenga si alta nu. 🙂 )
ApreciazăApreciază
Totuși nu e trist în lume.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
… o lume plină de umor…
…dar si de haz. De ex. mi-a plăcut la nebunie declarația prin care te-ai dezis si niște lucruri pe care nu le-ai zis… cu voce tare… de parcă ai putea astfel să-ti refuzi propriile gânduri… 🙂 Culmea este că nici măcar nu te pot bănui de comiterea unui act ratat… 🙂
ApreciazăApreciază
Mă dezic în sensul că nu le împărtășim în totalitate, ceea ce nu înseamnă că nu-ți respect părerile.
ApreciazăApreciază
Totalitatea este un deziderat, un ideal… intangibil. Mă mulțumesc cu mult mai puțin, de exemplu cu unanimitate. Cam ca-n povestea cavalerului ale căruia insistente erau respinse de o duduie care-l atenționa șăgalnic: „Nu se poate domnule. Inima mea aparține deja altcuiva”. „Dar, domniță, pretențiile mele nu se ridica atât de sus”.
P.S. Ah! Imi respecți părerile??? Ce coincidență! Ce tare ne potrivim! Că si eu tot așa, am un respect deosebit pentru toate părerile. Exact așa. Mă întreb însă ce-ar putea însemna si cum ar fi dacă nu mi le-ai respecta. Care ar fi diferența? De-as fi măcar pe jumătate de perspicace pe cât se pretinde (in public) as putea sesiza si singur diferența, dar din păcat nu sunt si prin urmare nu mă duce mintea la sesizarea unor diferențe atât de subtile. Vorba amicei Zoe, nu văd nici o diferență, nici o diferență nu e. 🙂
ApreciazăApreciază
Ești zeflemitor și arogant.
Mă refeream în primul rând la comentariile din această pagină, că despre ele m-ai invitat să mă pronunț. Mai exact, la replica adresată lui Iosif, imediat ce acesta a spus o chestie personală, legată de mama lui.
Pe mine nu m-a atins, nu știu dacă pe Iosif. Tragedia e că bănuiesc că nici pe tine.
Dar nu e doar articolul de față. De fapt, e o constantă la tine. Neam prost, cum se spune în popor, lipsă de bun simț, cum aș zice eu, sau insolență, cum îi spui chiar tu aici.
Ce contează că îi fi având câte alte calități, cum ar fi o minte ascuțită sau o peniță percutantă? Când iei cifra unu din fața milionului, toate celelalte zerouri adunate dau fix nimic.
Poftim, comentariu explicit și lămuritor, dacă asta voiai.
ApreciazăApreciază
Aldus lucrurile sunt cât se poate de clare. Tu practic realizezi si recunoști că mesajele pe care le postezi suferă de toate metehnele pe care le-am descris suficient de plastic si explicit încât ai priceput în fine si tu (partial dar orișicât) ceea ce era oricum evident pentru tot restul lumii, indiferent de dezicerile formale. Comedia continuă însă în aceeași notă întrucât tu-ti imaginezi că poți abate atenția de la respectivele metehne, făcând vorbire despre alte „metehne”, ale altuia. Uitați-l pe Aldus. Vă ofer la schimb un mare si teribil secret: Dl. Goe e zeflemitor si arogant. Bă ești prost? Bă ești nebun? (Nu afirm, te întreb). Asta e apărarea ta? Existență aroganței zeflemitoare a d-lui Goe? Schimbă asta ceva în natura găunoșeniei Aldus? Devin mesajele tale altceva? Capăta stil, clasă, eleganța, substanță, profunzime?
Ah, tu de fapt îi apărai onoarea nereparată a măicuței lui Iosif cel blajin. Măi Aldus tu ai impresia că ești primul ego pe care-l vad zvârcolindu-se dizgrațios la prima atingere mai consistentă? Sau te pomenești că-ti închipui c-o să impresionezi audiența cu pledoariile tale pline de „bun simt”? Măi băiatule (sau fato), ești frugal-frivolă, că si pe ei îi doare-n cot, inclusiv de zbaterea aldusiană atinsă-n coarde. Pe mine nu m-a atins, nu știu dacă pe Iosif. Tragedia e că bănuiesc că nici pe tine. 🙂
ApreciazăApreciază
Văd că înțelegi anapoda. Mai sus mă refeream la ceea ce consider că este o plagă a comentariilor tale: lipsa de bun simț. Pe asta am criticat-o mai sus pentru că asta-i problema ta de fond.
Afară de asta, ai și niște calități. Am zis de inteligență și peniță. Dar asta nu te face infailibil. În particular, asta nu-ți garantează că ai dreptate când scrii verzi și uscate despre te miri ce.
Iar de multe ori n-ai. Și nu doar legat de mine, ci la modul general. Fix din cauza problemei pe care ți-o semnalam la început și care-i ca o ceață sau filtru ce ți se așează pe ochi și-ți tulbură vederea.
Altfel, puțin îmi pasă despre ce crezi tu despre mine sau despre ce comentez. M-am edificat în privința asta de ceva vreme, așa că ce scrii acum nu aduce nicio noutate și nu văd rostul unor discuții pe tema asta. Cel mult mă amuză.
Mai ai și o problemă de lectură, adică nu înțelegi sau înțelegi dintr-un comentariu altceva decât voia să transmită autorul lui. După cum se vede chiar aici. Chestia asta s-ar putea corecta printr-o atitudine empatică, care ți-ar elimina totodată și lipsa de bun simț semnalată mai sus, but then again, lipsa uneia o face dificilă pe a doua. Un cerc vicios.
Presupun că n-o să înțelegi nici ce-ți scriu aici, dar asta e.
ApreciazăApreciază
@Aldus – Ti-ai făcut singur acum câteva zile o recomandare bună. Te-am avertizat de-atunci că n-o s-o poți urma. Iată-te dedându-te risipei si inventându-ti justificări.
Da, am plăcerea de a înțelege din mesaje ceea ce e de înțeles în acele mesaje, nu ce-ar fi vrut „autorul” să transmită, mai ales în cazul autorilor papagali care nu vor să transmită nimic, ci doar au plăcerea de a se auzi „vorbind”. Esti autorul meu favorit în cadrul genului de mesaje cu conținut involuntar, care spun despre autor mai mult si in genere altceva decât si-ar dori el sărmanul să spună.
Desigur că problema ar putea avea o oarecare rezolvare în varianta pe care o propui, apelându-se la „empatie”, adică la milă, indulgență, condescendență, așa după cum îți dorești, si după cum procedează plină de tact Adore (mama răniților în pălărie). Nu e varianta mea. La Adore e deformație profesională. O altă soluție ar fi aceea să scrii tu comentarii care să nu aibă nevoie de apelul la empatie, adică de milă. Este, trebuie să recunosc, o variantă încă si mai greu de pus în practică decât prima. Dar există si o a treia variantă, mai ales dacă zici că te-ai fi imunizat (la discuțiile în care te bagi desi nu le vezi rostul), si anume aceea de a continua fără să mai căutam vreun rost hârjoanelor, axându-ne, ca si până acum, pe amuzament. Ai în această privință un potențial ce pare nelimitat.
Ai in inventar si o si logică ga-ga-ga de toata frumusețea: ceva gen, nu ești infailibil (nimeni nu e) deci poți greși, deci greșești, deci ceea ce ai spus e greșit. QED. Nici pe Iosif nu cred c-ai putea să-l atingi cu exercițiile astea de pseudo-logică de clasa a-III-a bis, dar mă rog, se poate spune ca ești tenace, ambițios, ai replică. Prea complicată pentru puterea de înțelegere a interlocutorului, dar de, asta e. Soarta celor neînțeleși in viață. Dacă te-am înțeles eu bine. Dacă nu, nu.
ApreciazăApreciază
După cum bănuiam, înțeles ioc.
Deci zic că te voi ignora, după care tu începi să arunci cu pietre în geamul meu, pentru ca la final să declami: ai văzut că nu m-ai ignorat? Încetăm și noi să ne purtăm ca niște copii?
Nu. Adică la empatie.
Firește că nu e. Ți-am explicat mai sus de ce (e corelat cu lipsa de bun simț ce te caracterizează). Tu însă, trăind în apă, te-ai obișnuit cu apa și-a ajuns să-ți placă. Mă rog, baltă de mahala, dar orișicum.
Și nu îmi doresc nimic. Continui să proiectezi asupra mea filme care se derulează doar în capul tău. Studiul tău de caractere devine vag interesant din punct de vedere a ce-ți trece prin cap. Dar atât.
Esența se ascunde în detalii, iar poziționarea ta vizavi de calitățile care-ți lipsesc (și pe care i le recunoști aici lui Adore) rezultă din însăși formularea selectată (conștient sau nu): deformație profesională. În realitate nu-i nicio deformație să ai astfel de calități. Deformat e cel care nu le are. Indiferent de-ce-formație o fi având.
It takes two to tango. Nu comentariile mele necesită empatie, ci înțelegerea lor de către tine. 😉
Nu.
Cuvântul „deci” e inserat de tine.
De unde deducem că Goe sintetizează însăși Viața, cu majusculă.
ApreciazăApreciază
Monu, mental.
Bravo Aldus, te-ai depășit, cu mult, pe tine însuti, cuprins de extaz/e, pe tine te focalizându-te. Efecte senzaționale… Dar totuși, nu-i mare sco/fală, căci în fond, ești ușor de sti/mulat…
ApreciazăApreciază
Adore, la postul ăsta n-ai pus imaginea featured. Nu apare pe pagina principală a blogului.
ApreciazăApreciază
Dar Aldus mai tare gonește!
P.S. Frumoasă schimbare de direcție…
ApreciazăApreciază
@(b)Arca lui (nea’)Goe
ApreciazăApreciază
Aldus, ti-a menit si hangul.
Da, domnule Greblea, sunteți i-lustru. Si chiar la țanc. Un pic cam disperat, dar na acuma, paiul Aldus este o nădejde… Spuneați ceva despre niște proiecte mistice. Ceva cu AAAE-uri, parcă…
Adore nu-ti cer (si) comision, ci, ca să fim pe deplin chit, îți mulțumesc pentru găzduire (…) si acomodare. Decont în compensare.
ApreciazăApreciază