Proza scurta

Diavolii de vineri seară

Domnului Gigi Popescu nu ai avea ce să-i reproșezi, nici dacă te-ai uita în viața lui cu lupa. E un bărbat (încă burlac) de 35 de ani, cu bărbuța tunsă săptămânal, hainele curate și călcate și casa ordonată, în care găsea și cu ochii închiși orice obiect și-ar fi propus să găsească. La birou nu întârziase niciodată și nici nu lipsise vreodată din motive medicale, pentru că pocnea de sănătate. Colegii îi apreciau conștiinciozitatea și nu ezitau să-l invite după orele de lucru la o bere, la barul din colțul străzii, unde puteau juca și biliard. Domnul Gigi accepta invitația doar vinerea, cu înțelepciunea omului care învățase că a doua zi îl durea capul, ceea ce-i afecta într-o anumită măsură calitatea vieții, liniștea sufletească și performanța muncii. Târziu în noapte, domnul Gigi punea cu delicatețe tacul pe masa de biliard și, într-o realitate care-și ondula contururile, pleca de mână cu cea mai concretă zână blondă sau brună, căreia îi făcuse cinste toată seara. Lucrurile erau bine așezate în făgașul lor și domnul Popescu părea a fi o persoană mulțumită cu viața lui, chiar dacă diminețile de sâmbătă erau sensibil delicate, cu dureri de cap și zâne transformate în vrăjitoare cu sânii lăsați și cu dantura incompletă.

Într-o astfel de dimineață, Gigi a văzut cu ochi limpezi și puțin umflați cum că el ar putea fi un om mai bun, care ar putea face lumea un loc mai bun. Asta pentru că i s-a arătat clar, ca o revelație, că demonii colcăie în lume și în jurul lui, stricând o așa delicată caracteristică umană – moralitatea. A identificat pe loc demonul lăcomiei, care-i șoptea la ureche să nu-i plătească vrăjitoarei uscate ce dormea dezvelită în patul lui. Lupta cu demonul lăcomiei a fost grea și transpirații reci îi acopereau fruntea în timp ce număra banii din portofel, prea mulți pentru o singură persoană. Și-a făcut cruce cu limba în gură, iar demonul a avut un moment de slăbiciune, de care Gigi a profitat din plin. A sculat-o precipitat pe vrăjitoarea jigărită, aruncându-i un purcoi de bani în poală. Banii au trezit-o imediat pe femeie, din beție și din somn. Și-a strâns hainele repede și, cu banii la piept, a ieșit pe ușă, de frică să nu se răzgândească bărbatul. Domnul Gigi a simțit în interiorul său cum diavolul lăcomiei a fost răpus, iar lumea tocmai ce a devenit mai curată, laolaltă cu sine.

Un pas mare, în lupta cu diavolii, a fost făcut atunci când, vineri după orele de lucru, domnul Gigi a mers la barul din colțul străzii și a băut multe pahare de apă și un cocteil de fructe exotice, cu un gust dubios și fără haz. Demonul beției nu era ușor de răpus și Gigi, spunând în gând o rugăciune, a fost aproape învins. A fost gata să cedeze ispitei de a gusta puțin alcool, măcar să nu mai vadă cât de veseli sunt ceilalți, veselie proporțională matematic cu lipsa lui de chef. Se simțea posac, morocănos și doar obiectivul lui de vineri seară îl ținea în bar, fiind cunoscut faptul că nu poți învinge pe diavol dacă nu te întâlnești cu el. Așadar confruntarea a avut loc și domnul Gigi, chiar dacă a spart gașca și a plecat singur acasă, a fost învingător, cu ajutorul multor rugăciuni și a unei forțe morale incredibile. Sâmbăta dimineața a venit limpede, fără vrăjitoare și migrene, iar domnul Gigi a savurat-o metafizic, într-o lungă reverie preacucernică.

Cu un singur demon mai avea de luptat și domnul Gigi s-a pregătit îndelung toată săptămâna pentru marea confruntare. Se simțea pregătit și, vineri seara, la barul din colț, s-a ostenit să vrăjească cea mai zglobie fată din zonă. Demonul preacurviei se arăta mai viclean decât se așteptase și fata se lăsa greu, acum vrea, acum nu vrea. Tocmai pe la miezul nopții au plecat spre casă împreună, ținându-se de mână și domnul Gigi s-a bucurat în sinea lui că marea luptă va avea loc la ceasul în care diavolul era mai puternic. O ocazie minunată de a-și dovedi credința, tăria de caracter și curajul. Lupta a fost cu adevărat pe viață și pe moarte. Acest diavol era peste măsură de puternic și foarte șiret. Gigi a spus rugăciunea, și-a făcut cruce cu limba în gură, a atins podeaua cu fruntea într-o mătanie disperată, dar diavolul era puternic și, în lumina chioară a becului din tavan, putea vedea cum dintr-un maldăr de haine se înălța chiar Satana, cu pielea albă și musculatură lungă, băgându-i sub nas două sfere perfecte, cu mameloanele erecte și necuviinciose. În ultima clipă de rezistență, domnul Gigi s-a gândit la cartea sfântă și, bolborosind ceva despre porumbițele albe, s-a declarat învins și aproape că și-a pierdut cunoștința într-o vâltoare demonică a plăcerii. Sâmbăta dimineața l-a găsit ostenit și puțin confuz de pierderea luptei cu acest diavol împielițat. Supărat nu a fost, că dacă a pierdut o luptă, nu înseamnă că a pierdul războiul. Nu e domnul Gigi omul care să se dea bătut cu una, cu două. Va mai încerca și azi, de bună seamă, să-l dovedească pe drac

Categorii:Proza scurta

Etichetat ca:,

8 răspunsuri »

  1. Savurând aceasta magnifica, profunda si remarcabila proza scurta, am remarcat conflictul demoniac al d-lui Gigi (Goe?) si a sa lupta, cu sine însusi, într-o imaginara, paradoxala si atemporala reduta, cu care toti barbatii, (mai cu seama tineri si bogati) din ce în ce mai greu, cu demonii puternici azi se lupta, viata devenindu-le infern, fierbând în vasele de lut, otrava de cucuta.
    O duminica sublima, învesmântata în bucurie, pace si Lumina Divina, draga Adole… !

    Apreciat de 2 persoane

  2. Lupta cu tine însuți e o întotdeauna perpetuă. Sau am putea spune că andropauza e victoria bărbatului în fața dorințelor necurate trupești.

    Din fericire, cică important nu-i să ieși pe locul întâi (învingându-ți adversarii sau chiar adversarul cu care se lupta protagonistul), ci să particpi la competiție. 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  3. După ce, in deschidere, au apucat sa comenteze „spontan”, tocmai „poetul” si „criticul literar”, stabilind niște standarde, era normal ca acest fapt notabil să producă inhibiții si intimidare altor comentatori, făcându-i să fie reticenți în (mai) propune comentarii. Totuși văd că există unele speranțe. Mai ales că „tema” auto-biografică propusă are potential de vorbă si contribuții…

    As remarca admirabila receptivitate la critică a lui Aldus care, iată, s-a abținut de la a mai scrie epopei, venind cu un mesaj scurt despre necurățenia dorințelor trupești, de nu mai știi care-i „poetul” si care-i „criticul”. Literal…

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns la panatiberiu Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s