Oameni

Sărac am fost, sărac sunt încă

În copilăria mea, în epoca cealaltă, din nuștiuce motiv părinții mei refuzau să stea la coadă. Alți părinți stăteau, iar copiii lor mâncau carne de porc și de pui bleguț, uneori banane, alteori portocale, lapte de vacă și iaurt. Ai mei preferau să joace remi, canastă sau șah, în loc să stea la coadă. Să spun adevărul întreg, odată au stat la coadă și au venit acasă cu o traistă de bomboane cubaneze, din care aveam voie doar una, în zi de duminică. Am stat să mă gândesc ce naiba mâncam în acea vreme, vreme în care relația mea cu mâncarea nu avea greutatea de astăzi: nu-mi era foame niciodată. Mi-am amintit că mâncam fasole multă, preferata mea și astăzi, varză călită, mâncare de cartofi, iaurt (băgat pe gât, că nu-mi plăcea; era al naibii de natural). Uneori, după vreo vizită pe la bunici, mâncam și carne, făcută friptură. Fasolea era direct de pe vrej, din producția mamai-mii, varza – așijderea, cartofii – direct din cuiburile din grădina bunicii. Natural 100%, doar niște bălegar împrăștiat primăvara devreme. Laptele era de vacă, tot de la țară, roșiile erau culese proaspăt, iar castraveții intrau la saramură la începutul toamnei, când se făcea și sucul de roșii, într-un ceaun uriaș, ce fierbea pe niște pirostrii uriașe și în care mestecam cu un linguroi uriaș de lemn. Mamai-mea obișnuia să maculeze naturalețea conservelor pentru iarnă cu vreo aspirină pisată, dar ținea secretul doar pentru ea. Așadar mâncam fasole, cartofi, varză, multe legume din grădina de la țară, multe fructe din livada de la țară, uneori carne, alteori lapte și iaurt, niciodată toate odată, pentru că, cel puțin sub aspectul alimentației eram săraci. Desertul era al duminicii și avea formă de compot de caise sau de pandișpan pe care maică-mea nu l-a reușit niciodată. Nu era nicio problemă, că mirosul făcea atmosfera de duminică și noi îl mâncam și așa, cu grijă mare să nu ne rămână în gât. Era uscat ca un spongier bătrân. Copiii cu părinți descurcăreți erau vizibili printre noi, săracii. Erau grăsuți și aveau la școală sandvișuri cu salam de Sibiu și plăcintă cu brânză.

Când mâncarea nu a mai fost o problemă, gusturile mi s-au diversificat și relația mea cu mâncarea s-a schimbat. Fasolea îmi place grozav și acum și mă bucur că nu mai face fluturi, gărgărițe sau alte vietăți, pentru că este tratată împotriva dăunătorilor. Varza e accesibilă tot timpul anului și tare ca piatra. Legumele și fructele îmi amintesc vag de gusturile copilăriei și aproape că mă întristează: nici textura nu mai e aceeași, iar gustul e doar o amintire a ceva ce era bun cândva. Iaurtul natural nu are nimic în comun cu iaurtul făcut de mama mea, din laptele de vacă. Parcă mi-ar fi dor să mănânc ca în copilărie: puțin și natural, ca în condiții de sărăcie alimentară. Ironia sorții face ca meniul copilăriei mele să-mi devină inaccesibil. Sunt sigură că e posibil să mănânc astfel, puțin și natural, dar, deși mănânc de toate, pentru gusturile copilăriei mele cred că sunt destul de săracă. Sărăcia de atunci este astăzi un capriciu destul de scump. Cum spuneam…soarta își râde în pumni, cu gura până la urechi.

Categorii:Oameni

Etichetat ca:

90 de răspunsuri »

  1. Cu acest original articol, mi-ai amintit de o zicatoare raspândita printre mioritici: „Da-mi Doamne mintea românului… cea de pe urma.” 🙂
    Iata ce spune Profetul Mika în profetiile sale (AAAE) universale:

    „Glasul Domnului strigă cetăţii şi omul înţelept se teme de Numele Tău. „Ascultaţi pedeapsa şi pe Cel ce o trimite!
    Mai sunt în casa celui rău comori nelegiuite şi blestemata efă mică?
    Pot socoti Eu curat pe cel ce are o cumpănă nedreaptă şi greutăţi strâmbe în sac?
    Pentru că bogaţii lui sunt plini de silnicie, locuitorii lui spun minciuni şi limba lor este numai înşelătorie în gura lor, de aceea, şi Eu te voi lovi cu suferinţă, te voi pustii pentru păcatele tale.
    Vei mânca, şi tot nu te vei sătura, ci foamea va rămâne în tine; ce vei lua dinaintea vrăjmaşului nu vei scăpa, căci ce vei scăpa, voi da pradă sabiei.
    Vei semăna, dar nu vei secera; vei stoarce măsline, dar nu te vei unge cu untdelemnul lor; vei face must, dar nu vei bea vin!
    Căci ei păzesc toate orânduirile lui Omri şi lucrează tocmai cum a lucrat casa lui Ahab şi umblă după sfaturile lor, de aceea te voi face de pomină, îţi voi face locuitorii de batjocură şi vei purta ocara poporului Meu.”

    Zi senina relaxata, în toate aspectele binecuvântata, draga Adole… !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Pe atunci stăteai la coadă în prealabil, fără să știi ce a venit la Alimentara. Putea să fie unt, portocale, ulei sau cine știe ce.
    La carne cozile erau mai complicate. Se făcea de obicei o listă cu ordinea cumpărătorilor la coadă (nu avea rost să stai acolo chiar trei zile, de când venea anunțul până când chiar venea carnea).

    Dar erau multe conserve de pește pe rafturi. Îmi aduc aminte de una -stavrid în sos picant- al cărei gust nu îl mai regăsesc azi 🙂
    Stavridul e azi o raritate, am mai mâncat doar la mare, probabil pescuit ilegal 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Am prins si eu cativa din anii aia amari de la sfarsit de comunism. Totusi, nu i-am trait cu lipsurile specifice. La tara, parintii mei aveau de toate, curte plina cu animale, gradina si livada cu legume si struguri si ciresi si piersici si meri si un par special, adus din Rusia de bunicul, in al 2-lea razboi mondial, par ce facea pere aurii si dulci ca mierea pe care nici macar nu trebuia sa le scuturam ca picau de buna voie, un fel de pica para malaiata in gura lui natafleata, 😅 pivnita in care se invecheau vinul si rachiul, ca nu avea cine sa le bea dar las’ sa fie, sa avem, ziceau ai mei si era intr-adevar pentru nunti cu sute de invitati si botezuri si inmormantari. In urbea vecina locuia sora mai mare cu familia, sotul ei era (si este) un fel de celebritate locala cu foarte multe cunostinte, in foarte multe „domenii”: macelarie, lactate, plus matusa croitoreasa pentru protipendada urbei si cu sot securist etc. 😅
    Sora mea locuia intr-un apartament cu o curte interioara si curtea aia adapostea un loc magic, fermecat, un laborator de prajituri! Acolo am vazut si consumat inghetata colorata in toate culorile si prajituri cu gust si arome divine. Azi, acele culori, gusturi si arome ale copilariei nu le mai regasesc oricat le-as cauta, au fost distruse de toti ahtiatii dupa bani ce fac prajituri din ceva faina(sper ca e faina!) colorata si parizer din hartie igienica. Adevarul e ca nu mai regasesc nimic din ce a fost frumos si bun, doar lucruri alterate de lacomia si lipsa de scrupule a unora si altora.

    Apreciat de 2 persoane

    • Eu nu am avut norocul tău, dar nici nu aveam nevoie. Nu duceam lipsă de nimic: compensam prin tinerețe, căreia nu-i trebuia prea mult. Vremurile erau însă groaznice și, când îmi amintesc de ele, îmi par neverosimile.

      Apreciază

      • Cred ca in comunism ( pe care il detest din rarunchi) am trait oarecum realitati paralele. In zona din care vin eu, toata lumea traia asa, adica avea de toate, nu era ca in sud-est-vestul Romaniei ce a avut de suferit mai mult decat restul tarii aflandu-se mai aproape de ochiul lui Sauron si de orcile lui rosii.
        Rudele de la Bucuresti aveau mereu povesti de groaza cand veneau in vizita.

        Apreciază

        • In urbea vecina locuia sora mai mare cu familia, sotul ei era (si este) un fel de celebritate locala cu foarte multe cunostinte, in foarte multe „domenii”: macelarie, lactate, plus matusa croitoreasa pentru protipendada urbei si cu sot securist etc. 😅”

          Cred ca in comunism ( pe care il detest din rarunchi) am trait oarecum realitati paralele. In zona din care vin eu, toata lumea traia asa, adica avea de toate

          Mai mult decât elocvent. Dar de ce zici ca detești comunismul? Esti cumva masochistă? Ai tendința negării de sine? Aiurea, ar trebui să-i fi recunoscătoare. Uite ce bine ai ajuns datorită faptului că ai trăit într-o oază de bunăstare pur comunistă sub oblăduirea înțeleaptă a tovarășului prim-secretar județean, Niku Ceausescu.

          Apreciază

          • Bunastarea aia nu se datora comunismului ci muncii unor oameni harnici ce traiau geografic mai feriti din calea tavalugului comunist.. Restul istoriei mele e despre o viata mult mai diversa si mai colorata decat cea care se vedea la televizorul alb-negru. Oamenii in comunism nu traiau in nuante de cenusiu, nu traiau izolati unii de altii, lumile lor se intalneau in cele mai neasteptate si hazlii moduri.

            Ia si tu povestile oamenilor asa cum sunt spuse, nu mai cauta intelesuri care nu exista si o sa fie totul mai amuzant..

            Apreciat de 2 persoane

  4. Mincarea e eroticul batrinetii, zic unii, si unele. In copilarie, dar si in tinerete, nu prea mincam, pur si simplu nu-mi era foame, deci nu am amintiri de arome deosebite. Dar stateam bine cu eroticul, acela adevarat, tare imi placea si tare frumoase amintiri am, chiar si unele neintimplate. Si azi imi doresc femeile pe care nu le-am avut.
    Dar, vezi erotic, acum, chiar daca, poate, probabil produsele nu mai sunt ca atunci, totusi kamasutra culinara le face delicioase. Si tot felul de miroase, adica condimente, ca maninci si cind nu ti-e foame.

    Apreciat de 2 persoane

    • People don’t love each other at our age, Marthe—they please each other, that’s all. Later on, when you’re old and impotent, you can love someone. At our age, you just think you do. That’s all it is.

      Albert Camus -A happy death

      Apreciat de 2 persoane

      • Wow, ești amarnica si dorești de bine. Tu abia vorbești limba română (în varianta după ureche) si acuma te-ai apucat să oferi texte in engleză, din autori francezi si încă pline de sentiment si dorințe intense. Denotă imaginație. Mulțumesc frumos pentru ofertă. Chiar colecționez astfel de sentimente si umori de la eșantioane de genul tău. Sper sa nu-ti închipui c-ar fi prima care dă astfel pe dinafară. Sau ultima. Tu să fii sănătoasă.

        Apreciază

        • Ntz, ntz, neIntelegerea e de vina ziceai mai sus! Si aici e una mare. Te credeam mai ludic. Eu ma gandeam la ce a spus domnul Neamtu si mi-a cazut sub ochi zicerea asta care odata, poate o sa ni se potriveasca la toti.

          Acestea fiind zise, altele nu mai sunt. Si tu sa fii sanatos.

          Apreciat de 1 persoană

          • Ludic. Acesta e cuvântul. De unde-l știi?

            Numai de n-ai uita. Dar parcă ti-am mai zis. Si degeaba. Că si uitarea…

            Desi mi se pare incredibil ca totul să fi fost așa de… lejer… Mai facilă decât Aldus? Oricum te-am reținut. Pe unde mai comentezi? Dacă nu sunt indiscret. Dacă n-oi uita (cât de sensibilă ești de fapt) data viitoare voi încerca să fiu un pic mai blajin. 🙂

            Apreciază

          • @Aldus ești un cavaler „dezinteresat” sărit in apărarea Dulcineei. Imi place bravura ta si felul in care iți asumi responsabilitatea de a vorbi si in numele lui Sacho Greblea.

            P.S. Trebuie să recunosc spăsit că in privință Amurgei am cam întrecut măsura. Singura circumstanță atenuantă pe care mi-o găsesc este că (fiind dumneaei „nouă”) nu prea știam care-i sunt limitele. Altă cale de a i le testa n-am găsit pe moment, decât exagerând un pic. Imi cer scuze dacă picul a fost prea mare.

            Apreciază

            • Sunteti scuzat, domnule Goe, mai nou Goe cel Blajin. Glumeeeesc!🙂 O sa incerc si eu sa fiu mai atenta pe unde si cum pasesc, ca se pare ca nu sunt singura sensibila desi nu ar trebui sa fie asa pentru ca nu ne cunoastem si nu am cum sa fiu personala in vreun fel in care sa te supere sau sa supere pe altcineva. 🙂 Totusi, vazand ca obisnuiesti sa-ti testezi convorbitorii biciuindu-i cu vorbe, nu pot sa nu ma intreb daca dupa o anume perioada de miere nu va urma alta, de fiere, in care voi fi nevoita sa ucid leul, hidra, pasarile, taurul, mistretul, sa curat grajdurile regelui Augias, sa capturez Cerberul ca sa va intru iar in gratii!? 😅 Ar fi cam multa munca astfel ca eu intru la Adore ca sa citesc ceva frumos de la ea si comentatorii ei si sa-mi expun nepretuita-mi opinie, 😅adica intru sa respir altfel decat in cotidian.

              Apreciază

              • Merci!

                P,S. Imi pare rău să aud că nu va mai priește respirația in cotidian, ca pe vremuri, fiind astfel silită să căutați pe aici briza izbăvitoare a frumosului spontan din prozele adoriene & Co. Cu putină selectivitate in lectură cred că se poate respira aici pe alese, parfum, în special in cazul celor care nu cedează prea ușor ispitei de a adulmeca si comentarii din afara ariei de acoperire (si de a le mai si comenta).

                Apreciază

                • Am cam smintit-o la final, am vrut sa zic clipa de respiro dar mi-a iesit blabla-ul care mi-a iesit.
                  Nu mi-e frica de discutii, nici chiar de alea in care risc sa dau cu bata-n balta, in schimb mi-e frica de reactiile provocate de discutii ce nu urmeaza linia stabilita de.. partid. 😅
                  Cu tine nu stiu niciodata cat de lunga-i plapuma ca sa ma intind corect, nici mai mult, nici mai putin. 😅 Iar o sa ma acuzi acum ca-ti fac oferte 😅

                  Apreciază

                  • Păi când v-am mai acuzat de așa ceva? Nu-mi amintesc să se fi întâmplat. 🙂

                    P.S. La urma urmei, libertatea de ofertă este parte integrantă în libertatea de exprimare, soră bună cu libertatea de opinie si cu dreptul la replică.

                    E vară. Nu-i nevoie de plapumă. Întindeți-vă cât sunteți de lungă. Nu mai mult. In patul lui Procust. 🙂

                    Apreciază

                    • Memoria e buna dar scurta. Daca nu a ta, atunci a mea.
                      Libertatea, da, avem libertatea de a spune lucruri dar si libertatea de a nu spune nimic.
                      Nu, multumesc, patului Procustian. Aleg paturi mai putin celebre dar mai confortabile.

                      Apreciază

                    • Ei as, nu ma face pe mine un „p”, eu il fac pe el, cum vreau, mare sau mic! 😅
                      Stiu ca se scrie mic dar mi se pare nedrept, e totusi un pat special si nu vreau ca cititorii de 20 de ani ai acestui blog sa creada ca-i vreun model IKEA.

                      Apreciază

              • Se zice „ridic-o” nu cum ai scris tu. Ai ridicat-o deja, la fileu, sublimule. Un pas mic, dar suficient.

                Nu ne-am despărțit pentru că nu ne împreunasem, iar neprieteni suntem cu toții înainte de a ne împrieteni. Bine că nu suntem inamici. 🙂

                Apreciază

              • Ajunsesem cu harjoana la cutite, ascutite ca sabii de Toledo din partea lui Goe si mai tocite din partea mea. O lupta inegala deci, din care as fi iesit ca vai de capul meu, mai pe sleau, as fi fost facuta franjuri asa ca am ales o iesire din scena dramatic de decenta.
                Avem si noi femeile armele noastre.😉

                Apreciază

                    • Ma hârjonesc exclusiv cu personajul. Nu cu persoana si nu cu femeia care animă personajul, fiind așadar imun, in context, la arsenalul pomenit (ca momeală).

                      Apreciază

                    • Cu personajul de biți, nu cu femeia de hârtie.

                      Nu știu ce credeați d-voastră c-ar fi însemnând „intersexual” (ce?) dar in contextul in care ați pomenit despre arsenalele feminine, accepțiunea in care l-am folosit nu putea fi decât una singură. Si asta într-o manieră irefutabilă. 🙂

                      Apreciază

                    • „Intersexual – Care prezinta caractere structurale, morfologice, apartinand atat sexului feminin cat si celui masculin.”

                      Eu nu folosesc momeli, mi se pare o metoda degradanta, eu sunt directa, arunc lasso-ul ca sa se vada intentiile clar. 🙃

                      Apreciază

  5. Unele specii evolueaza, altele regreseaza, unele îsi utilizeaza aripile pentru zbor exterior, altele le folosesc la înot, prin profunzimile oceanului mirific din… interior… 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • motto: „Cârtița este o pasare care zboară pe sub pământ.”

      @Iosif – Imuabile Iosif, cică Panta Rhei. All the rivers run. Seasons change. People change. Toate se schimbă. Toate curg. Inexorabil. Numai tu ești veșnic cum ai fost, ne schimbat si ne schimbător. Toate celelalte lucruri se schimbă, se transformă. Pentru că există. Orice există se schimbă, este supus schimbării. Altfel n-ar exista. Dacă schimbările sunt evoluții sau involuții asta este „absolut relativ„, ținând de context si interpretare subiectivă, când are cine să se preteze la interpretări. Singurul care nu-i supus schimbării este nimicul. Cu cât ceva este mai aproape de starea nimicului cu atât este mai stagnant, mai ancorat in lâncezeală si nemișcare… bunăoară la ființe, mai aburit de fixism, clișee, non-sensuri, gargare.

      P.S. Mai Iosife dar de când ai trecut tu de la creaționiști la evoluționiști? Te pomenești c-ai evoluat. 🙂 Oricum super cute felul in care stai tu așa fără nicio treaba la calculator, umblând creanga cu sorcova purtat de vânt si curent pă net, si cum pac, așa deodată ti se năzărește să dai share la ce vezi cu colegii de pe unul din blogurile pe care le ai deschise întâmplător in browser. Noroc cu Adore că e tolerantă si dă like la aproape orice, inclusiv animalelor bizare. 🙂

      Apreciază

      • Nimic este și transcendentul. Așa că cei care nu răspund la schimbare sunt fie rigizi, osificați în diverse tipare care bineînțeles că ajung să le dăuneze, fie deasupra acestei lumi. 🙂

        Apreciază

        • Ai vorbit (ca de obicei) abitir. Cred că bați în ciocoi. 🙂

          „Nimic este și transcendentul” – Wow! Dezvoltă !

          Ținând seama de comutativitate putem deduce că, în acord cu Aldibus, transcendentul este nimic. Adică că nu există ?!!? 😦

          Apreciază

          • Well, you tell me: găurile negre ce sunt?

            Sau, și mai precis: putem spune despre ele că sunt nimic? Eu zic că da, de vreme ce tot ceea ce arunci în ele „dispare”, laolaltă cu legile cunoscute ale fizicii. Din punctul de vedere al „texturii” lumii materiale, ele sunt o anomalie sau, figurat vorbind, o expresie a nimicului. Nici măcar lumina nu poate prinde viață în imediata lor proximitate. Totul moare, totul e absorbit, totul e devorat, nerămânând în urmă „mai nimic”. Și totuși, galaxii întregi gravitează în jurul lor. Adică, nimicul ține în vârful degetului întregul univers. 🙂

            Cam așa și cu transcendența, prin analogie.

            Apreciat de 1 persoană

            • „găurile negre ce sunt?” – Depinde ce găuri ai tu in vedere. In tot cazul sunt ceva, nu nimic, într-o măsură mai mare decât alte ceva-uri. Ontologic. Desigur că indiferent despre ce ceva ar fi fiind vorba întotdeauna există ceva-uri mai ample, mult mai ample, in raport cu care ceva-ul acela, într-o atât de copleșitoare măsură încât ceva-ul începe să cocheteze cu nimicnicia. Nu fii atât de naiv încât să ai impresia că toate găurile (negre) sunt egale… si nici atât de pueril încât sa nu sesizezi ca eticheta „gaura neagra” aplicată pe ceva, este pe cale sa expire semantic, daca n-o fi expirat deja. Nu mai fi si tu atât de ad litteram, terre-a-terre si mot a mot, atât de captiv sonorităților. O gaură neagră nu-i deloc o gaură. Dimpotrivă. Nu-i aici timpul si locul să-i găurim Adorei fața de masa cu asemenea discuții, dar iți promit (solemn) că voi tine seama de nelămurirea constatabilă la tine in legătură cu găurile negre atunci cand voi scrie continuarea epopeii despre reconcilierea profanului cu găurile negre si gravitația, într-un nou episod care se va intitula „Veșnica prăbușire”.

              „lumina nu poate prinde viață în imediata lor proximitate” – Ah Aldus, tu si exprimările tale „poetice”. Lumina prinde viața… 🙂 Acceptând să traduc pe gratis acest text din limba aldusiană in limba normala, as menționa ca lumina se descurca bine merci in proximitatea găurilor negre, iar atunci cand pătrunde înăuntrul acestora (dincolo de orizontul evenimentelor), desi nu se mai vede, nu e deloc mai lipsită de viață decât de obicei si nu trece prin nicio drama existențială. Chestia cu devorarea si cu totul moare, totul e transformat in nimic, sunt simple aiureli, confuzii, neînțelegeri, in capul unora dintre pro-fani. Dupa cum știi deja (sic), ne aflam într-o gaură neagră imensă, fapt căruia-i datoram existența in această formă trecătoare, compatibilă cu complexitatea uluitoare a vieții in varianta ei cvasi-inteligenta, sau măcar v-orbitoare. Nimicul e doar in capul tau. In niciun caz in găurile negre. Nimic mai fals decât metaforele naive cu care încerci sa suplinești in cuvinte lacunele din mintea ta: Eșantion: „Din punctul de vedere al „texturii” lumii materiale, ele sunt o anomalie sau, figurat vorbind, o expresie a nimicului.” Nu Aldus, texturii dinamice a spațiului din interiorul găurilor negre nu i se potrivește in niciun fel atributul de „anomalie”, fie doar si pentru simplul fapt că cea mai mare parte a spațiului (într-o pondere copleșitoare) se găsește in aceasta stare.

              Bomboana pe colivă (sau cireașa de pe tort) ai adăugat-o in final, ca o încununare a operei. I-auzi una: „Cam așa și cu transcendența, prin analogie.„. Analogiile aldusiene: forma verbală a nimicului.

              Apreciază

              • Ahh! S-a spart Goe la vorbă. Săriți!

                Îmi zici să nu iau totul ad lilteram imediat după ce tocmai ai luat ad litteram afirmația mea despre transcendență ca fiind nimic. Și pe cea despre găurile negre ca fiind nimic. 🙂 Credeam că mai sus am fost suficient de lămuritor cu pririvre la sensul figurat al acestui nimic.

                …Și fix la fel cu transcendența. Care este nimic după scara de valori a imanenței, nefiind totuși lipsită de viață, chiar dacă acea viață nu se manifestă (ca imanență), adică nu ajunge la noi, nu o vedem, captivă fiind, asemenea luminii, în acea transcendență, într-o formă implicită.

                Apreciază

  6. Deci n-ai vrut sa spui nimic. Sau ai vrut sa spui nimic. Bravo. Ai reușit. Ai vrut doar sa stai de vorba. Sa produci vorbire. Si asta ti-a reușit… parțial. Ai produs zgomot. 🙂

    De fiecare data cand debitezi prostii prea mari ai mania de a face apel faptul că nu ti s-ar fi acordat prezumția ne nevinovăție prin figuri de stil. Bă ești prost? Uite ai șansa sa re-formulezi si sa fii mai concret. Încerci? As paria că vei avea si mai mult haz. Ai zis la un moment dat (fără sa te fi întrebat nimeni) ca Dumnezeu ar fi ființa… era pe bune sau era doar o figura de stil?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s