Proza scurta

Nu e Kusturica

Puțin context: e șapte dimineața și eu, cu ochii cârpiți, nespălată pe dinți, în pantaloni scurți și cu un tricou de rocker jerpelit, sunt deja pe aleea din spatele blocului, cu blănoasa prinsă în lesă amușinând fiecare roată de mașină și fiecare frunză căzută din copaci. Într-o mână am lesa, iar în cealaltă am sulul de săculeți pentru producțiile blănoasei și o minge de tenis, pentru că dimineața alergăm în parc. Aleea din spatele blocului este mărginită de o idee de trotuar meschin, pe care nimeni nu îl folosește, pentru motivul simplu că nu încapi pe el. Așa că oameni și mașini folosesc același spațiu, aleea propriuzisă, ferindu-se reciproc atunci când se întâlnesc. Aerul este încă respirabil și pe lângă noi trec oameni grăbiți, mame cu copii de mână, persoane care se precipită spre locul de muncă, fericiți cu bagaje care tocmai și-au început vacanța. Printre ei, în fața mea, un bărbat prost îmbrăcat și suficient de murdar să-ți dorești să-l ocolești, merge pe șapte cărări și ezită la fiecare pas, ca o jucărie gata să se dezasambleze. Îi observ tremurul capului și al membrelor și, după ce mai face câțiva pași nesiguri, îl văd cum cade în mijlocul străzii, cu brațele larg desfăcute și cu picioarele răsfirate. Bâțâiala se generalizase și, după cum arăta, m-am gândit că face o criză comițială, epilepsie cum i se mai spune. Ochii erau deschiși, cu albul la vedere, gura încleștată și corpul rigid. Oamenii se grăbeau spre locul de muncă și vacanțe și l-aș fi ocolit și eu (o spun cu rușine) dacă nu aș fi avut un motiv egoist să mă opresc. Știu că dacă aș fi trecut pe lângă el m-ar fi chinuit toată ziua niște remușcări și păreri de rău, așa că am hotărât să rup pisica în două și să mă opresc. Trag câinele după mine, bag mingea de tenis și sacii pentru caca în buzunarele minuscule ale pantalonilor și, păstrând lesa în jurul încheieturii mâinii, încep să-l trag de umeri din mijlocul străzii. Deși era o mână de om, părea să cântărească o tonă, iar bâțâiala îmi îngreuna sarcina. Câinele înțelesese situația greșit și sărea voioasă și pe mine, și pe el, cu coada elice. L-am târât înspre trotuarul minuscul și mă chinuiam să-i țin mandibula și capul să nu se lovească de ciment. Oamenii care treceau ne aruncau câte o privire și eu îi rugam să cheme salvarea, 112. Dacă eram invizibili cred că as fi avut mai mult succes: treceau fără să se oprească, uitându-se totuși, din goana calului, la omul zgâlțâit de convulsii, înghițind cu nesaț porția de dramă matinală. Un singur tânăr, cu geanta de laptop pe umăr, s-a oprit, la un metru de noi. „Sună, te rog, la 112!” Și el, nemișcat ne privea cu interes. Interesul îi rotunjise ochii și îi căscase gura și, după un moment de evaluare a glăsuit: „trebuie să-l muști de degetul mic”. Mi-a venit să-mi frec ochii, să văd dacă visez și dacă nu cumva sunt încă în patul meu, iar blănoasa nu a avut nicio urgență cu caracter iminent. Eram totuși pe stradă, ținând un cap jegos cu spume la gură, cu un câine care dădea fericit din coadă și mirosea organele genitale ale celui căzut și cu un tânăr dezamăgit că nu mușc epilepticul de degetul mic. De altfel m-a și părăsit, iar eu rugam în continuare pe oricine trecea să sune la salvare. Nimeni. Nimeni nu s-a oprit. Un BMW la mâna a șaptea a trecut milimetric pe lângă noi și ne-a umplut de fum și de gaze cu miros de benzină. Vruuum. Apoi iarăși „vruuuum”, fum și gaze. BMW-ul s-a întors în viteză cu spatele și a oprit în dreptul nostru. Portiera s-a deschis și a coborât o femeie, de o etnie mult hulită, căreia nu a trebuit să-i spun nimic. A sunat la salvare, m-a ajutat să-l trag mai bine din stradă, după care i-a tras două palme să-și vină în fire, una pe obrazul drept, una pe obrazul stâng. Ăsta bâțâia în continuare și femeia, om adevărat de acțiune, mi-a zis cu o voce viciată de trei pachete de țigări pe zi: „trebuie mușcat de degetul mic!” Și, nici una, nici două, se așează în patru labe, și cu pieptul uriaș atingând pământul, harșș, începe să-i strângă între măsele degetul mic și murdar al bolnavului. Tocmai ce intra și ambulanța pe alee, câinele meu mirosea funduri și dădea din coadă, salvatoarea mușca prelung degetul murdar și….omul nostru se liniștea și deschidea doi ochi absenți, dar cu irisul la ei. Bărbatul și-a revenit repede, iar cei de pe ambulanță, deși nu au exclus epilepsia, credeau că e vorba de un episod de sevraj. N-o să știm ce a pățit omul pentru că a refuzat să fie dus la spital, în ciuda tehnicilor de persuasiune ale proprietarei de BMW, care doar că nu l-a luat în brațe să-l arunce în ambulanță. Omul a preferat să rămână pe stradă și două femei, doi bărbați și un câine îl petreceau cu privirea, în timp ce se îndepărta cu un mers legănat.

Unele dimineți nu sunt deloc așa cum te aștepți să fie.

Categorii:Proza scurta

Etichetat ca:

74 de răspunsuri »

  1. Egoismul era de fapt iubirea de aproapele nostru, pe care un om adevărat nu o poate ascunde oricât ar vrea!
    Respect și prețuire pentru cele două…oameni adevărați!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Frumos si laudabil gestul femeilor, naturale, originale, autentice, frumoase, miloase si iubitoare…Mame ! Mi-ai (re)adus în memorie un citat drag mie, scris de Profetul Ezechiel în Biblie, si ma gândeam daca în Bucuresti mai sunt Oameni originali, adevarati, curajosi, neînfricati, care sa se lase calauzit de Duhul Sfânt sa actioneze dupa Lege în ascultare de Cuvânt.

    „Caut printre ei un Om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc, dar nu găsesc niciunul!”
    https://biblia.resursecrestine.ro/ezechiel/22
    Un weekend relaxant, racoros si binecuvântat, draga Adole… !

    Apreciat de 2 persoane

  3. „..treceau fără să se oprească, uitându-se totuși, din goana calului, la omul zgâlțâit de convulsii..”-asta ma si sperie si ma si intristeaza.
    Totusi, din lumea aia ce trecea pe acolo s-au desprins doi oameni (asta vis-a-vis de „lume multa, oameni putini”), tu si doamna si ati facut ce trebuie sa facem toti, un gest omenesc. Frumos.

    Apreciat de 2 persoane

  4. Există! Dovadă că împreună cu acea femeie de etnie ( mai plină de omenie decât mulți dintre albii și curații, dar cu suflet întunecat, care au trecut nepăsători pe lângă voi), ați dat ajutor unui semen, despre care nu știați cum, când și de ce, a ajuns în postura unui vagabond!
    Există oameni, dar din ce în ce mai puțini!

    Apreciat de 3 persoane

  5. @Adoare – Foarte frumoasă proză scurtă. Felicitări. Totuși îmi lipsesc parcă twist-urile tale de final, atât de obișnuite în povestirile de altă dată, în care era mereu prezentă veșnică răsucire, înspre năucire. Năucirea cititorului. Azi merge mai simplu. 😉 Că nici cititorii nu mai sunt ce erau. Nici cei care erau. După cum a menționat deja cineva mai în amonte (citez) gradul de îndobitocire fiind alarmant. Să sperăm că este un caz local și nu o situație normală a țării, sau mai grav, a planetei. 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  6. Tot ce pot specula e că poate mușcatul degetului mic e o tehnică de presopunctură cunoscută din moși-strămoși.

    Un gest mic pentru tine și mic pentru el, căci probabil va recidiva. Unii oameni trăiesc drame existențiale și nu au bani pentru un acoperiș deasupra capului; totuși, cumva, reușesc să-și ia doza zilnică. Ciudată-i viața asta.

    Aș fi vrut să zic că civilizația ne dezumanizează, dar nu pot să fiu critic: nici eu nu știu dacă aș fi oprit.

    Apreciat de 1 persoană

      • Pe-o alee mică cu trotuar îngust
        Într-o dimineață de torid august
        Un bărbat al străzii înalt de statură
        Cade și-o sărută cu spume la gură.

        Căci era al străzii, nu?

        Lumea care-i vede în astă postură
        De-amorez-iubită cu dezinvoltură,
        Își întoarce capul, plină de decență.
        Doar o băgăcioasă vine cu prudență.

        Ulterior, ea va scrie povestea pe blog.

        Ea și cu-al său câine ce din coadă mișcă
        Pe bărbat l-apucă și de față-l pișcă,
        La salvare sună, pe oameni imploră,
        Doar-doar l-o extrage din dementa horă.

        Și până la urmă, se pare a reușit. Dar a trebuit să-l muște de ceva… 😀

        (multi-vers)

        Apreciat de 1 persoană

  7. ca sa vezi frate ce ti se poate intimpla la șapte dimineața, cind se duc oltenii-n piata, cu ochii cârpiți, nespălată pe dinți, … sa-ti cada unu-n fata.
    Pai cind va spun ca treaba cu ciinii nu e cusera!
    Si ce comentarii marete, mustim de dragostea pt aproapele, sau mai departatul nostru!

    Si ce vorbe mari „Există oameni, dar din ce în ce mai puțini!”, pai normal odata ce scade demografia, da sunt tot mai multi ciini, chiaar daca astia sunt castrati, tragediile umane sunt prezentate pe banda rulanta, ha, ha, ha, tocmai acum cind economisim energie, de unde banda rulanta, … bleahhh … vrea sa ma muste careva de dest, ca parca-mi vin spume!

    Pina si Aristotel a simtit emotia anesteziata sa spuna ceva.

    Apreciat de 1 persoană

    • @NT – Presupun că ar trebui sa fiți in fel de Diogene (fără nicio malițiozitatea). Cine n-are comentarii de Neamțu Țiganu pe blog ar trebui să-si cumpere sau măcar să le inventeze, că altfel se umple de telenovelă.

      Apreciază

    • Asa suntem unii, capabili sa ne recunoastem neputintele!
      P.S. Sa stiti ca aveti o fixatie nesanatoasa cu cainii si in general cu animalele dar exista ajutor pentru asta. Succes.

      Apreciază

      • Fixatie nesanatoasa cu ciinii si animalele au aceia care ii chinuie, ii castreaza, ii tin in lant, ii dreseaza sa se prosteasca precum vor ei, ii obliga sa se cace si sa se pice atunci cind vor ei. Transforma o fiinta intr-o marioneta din dorinta de a arata ce tari sunt ei, ca au si ei pe cineva care ii asculta, care, chipurile, ii iubeste chiar.

        Si pt asta nu exista ajutor.

        Apreciat de 2 persoane

        • Chiar nu va pot contrazice pentru ca asta e adevarul. Animalele ar trebui protejate de om, nu date si vandute oricui. Totusi, nu toti cei are au caini si alte animale se poarta asa crud cu ele. Unii chiar le iubesc si au grija de ele si inteleg ca rostul lor nu e unul de divertisment sau de sclavie.

          Apreciat de 1 persoană

          • Animalele nu trebuiesc protejate de om, ca si omul e un animal, ca doar nu-i planta. Animalele, oamenii, plantele, pietrele, riul, ramul mi-e prieten numai mie, traiesc pur si simplu, nimeni nu protejeaza pe nimeni. Cind e cazul se omoara, ca pestele cel mare il maninca pe cel mic, draguta pisicuta sfisie dragutul de pui in vesminte de puf, ciinele sfisie copiii, leul isi sfisie puii, seful isi sfisie subaltenrii, nefestele sotii.
            Aroganta asta a oamenilor care cred ca ei sunt chemati sa salveze lumea, sa salveze ceva, orice, ei vor sa fie salvatori, sa ajute, vezi Doamne.

            Apreciază

            • Ce vreti sa spuneti cu asta? Ca e in regula sa ne macelarim intre noi, sa-i macelarim pe cei mai slabi? Pareti a fi fanul determinismului biologic sau cum naiba se cheama teoria asta imbratisata de unii tocmai pentru a-si justifica nelegiurile. E socant ce spuneti! Si daunator. Sigur ca animalele trebuie aparate de om, sigur ca omul trebuie aparat de om. Nici un om normal nu poate fi de acord cu dvoastra! Oamenii normali nu ucid. Doar psihopatii ucid de placere.

              Apreciază

            • Câinele sau pisica aia ținută de stăpân într-o închisoare cu 4 pereți la bloc are oricând posibilitatea să fugă în lume, când stăpânul nu-i atent. Faptul că n-o face arată că preferă să fie alături de el decât singură în junglă (sau oraș).

              Test de iubire necondiționată: închide-ți soția și câinele în portbagaj timp de o jumătate de oră și vezi care dintre ei este mai vesel și mai fericit să te vadă atunci când îi deschizi.

              Apreciază

              • Inca una si ma duc sa ma culc.
                Conform ideii dlui Neamtu, Adore trebuia sa procedeze astfel: „Azi mi-am scos blanoasa la plimbare si in fata a mea a cazut un tip, in plina strada, zvarcolindu-se. M-am apropiat de el si i-am tras cateva lovituri cu piciorul, pe unde am apucat, ca sa fiu sigura ca nu se mai ridica, ca asa se face cu oamenii cazuti, mai ales daca sunt ai strazii. El parea a fi al strazii. Dupa ce i-am aplicat loviturile pomenite, au venit si altii sa ma ajute. Dupa cateva minute de bataie l-am lasat lat si am plecat. Ala sigur nu se mai scoala.”
                Bine a zis Dostojevskij ca „fara Dumnezeu, totul e posibil!” Chiar este!

                Apreciază

                • Mnu, ci el e mai detașat așa, considerând că nu-i musai să te implici (pentru un cățel, pentru un seamăn de-al tău, pentru orice cauză), căci ăsta e mersul lucrurilor și natura își vede singură de treabă fără aportul sau intervenția ta, după cum și-a văzut cu mii de ani înainte și-și va vedea și după. Nu susține facerea de rău, e doar miserupist/indiferent.

                  Apreciat de 1 persoană

                  • Am exagerat si aberat o tzara dar legile naturii nu mai pot actiona natural ca sunt deranjate de mult de legile si de mana omului. Oamenii sunt omorati de alti oameni, animalele la fel. Avem ca exemplu cainii nostri maidanezi ce din timp in timp sunt exterminati pentru ca ajung pe strada si se inmultesc si zau ca nu natura ii arunca acolo, omul ii arunca ca apoi sa ii omoare. E un dezechilibru grotesc in tot si-n toate din multe motive si cred ca si din motive de miserupism.

                    Apreciază

                    • @Aldus – „Oricât ar vrea, omul nu poate dezechilibra legile naturii – decât eventual parțial și pentru perioade foarte scurte de timp” – Aldus ce-i al tau e al tau si e pus deoparte. Ai un haz (involuntar) teribil. Nu știu cum faci dar din două vorbe produci o comedie. Omul dezechilibrează legile naturii??? Legile merg pe sârmă si omul mișcă sârma si dezechilibrează legile. Un pic numai si foarte partial (he-he). Ai putea să dai un exemplu de lege nițel dezechilibrată. Ca să fie comedia completă. 🙂 Si care legi? Legile naturii? Alea „inventate” de oamenii de știință? Wow! Păi ce mai Aldus tu ești naturalist? Sau naturist? Nu ziceai tu ca ordinea lumii e asigurata de legități spirituale, de voința lui Dumnezeu? Cum de-ai decăzut in așa hal de dai credit legilor naturii?

                      P.S. Articolul la care faci trimitere este o comedie si mai rizibilă, sub forma de compunere de clasa a-IV-a (B). Nu ti-au ajuns comentariile inițiale? Vrei cu tot dinadinsul s-o faci si mai de râs, recomandând-o ca capodoperă pentru lecturi suplimentare. Uite sunt de partea ta si fac reclamă gratis bășcăliei aldusiene. Nici măcar nu mă aștept să fii recunoscător.

                      Apreciază

              • Ciinele si pisica vin la voi pt ca primesc de mincare si caldurica nu pt ca va iubesc pe voi. Daca le dau altii de mincare se duc la ei. Si Hitler avea ciini si era iubit de ei.

                Care sunt nelegiurile? Faptul ca pestele cel mare il inghite pe cel mic, faptul ca pisicile omoara puisorii, sau soarici, astea sunt nelegiuri? Din contra, fac parte din natura, si tu tai porcu sa-ti faci mici si tu omori tintarii si paduchii.
                Oamenii normali nu ucid? Dar avortul ce e? Dar gasca pe varza ce e?

                Va dati sfinti, dar nu sunteti decit niste fatarnici!

                Apreciază

                • @Neamtu Țiganu – Dar d-voastră vă iubiți nevasta SAU o țineți doar pentru celelalte avantaje pe care vi le oferă? Dar ea? Vă iubește SAU stă cu d-voastră pentru că n-are unde altundeva să se ducă (mâncare si căldurică 🙂 )? Desigur că inofensivele mele întrebări nu vizează cruda realitate (despre care dracu stie cum o fi, dacă o fi), ci doar percepția d-voastră în materie. D-voastra cum considerați? Dar sincer, dacă s-ar putea.

                  Apreciază

                    • Discreția d-voastră este de înțeles. Mai știi? Poate vede si d-na Neamțu comentariile. Plus că ce să fi răspuns pentru a rămâne consistent cu teribilul demascator al fățarnicilor (de mai sus). Că n-aveați ce. Iar inconsistența nu e genul d-voastră.

                      Apreciat de 1 persoană

                • Personal nu am animale ca sa ma iubeasca, le am pentru ca eu le iubesc!
                  Si de ce ar fi fatarnici cei care arata ca le pasa de altii? Nu sunt, le pasa pur si simplu si prin asta nu se cred mai buni ca altii.
                  Ce ciudat imi pare cand oamenii cred ca stiu cine sunt altii si cum vad altii lucrurile desi nu-i cunosc.

                  Apreciază

                  • Amurgul (zeilor) zici:

                    (a) „Oamenii nu sunt fățărnici, le pasă pur si simplu de alții si prin asta nu se cred mai buni ca alții.”

                    si

                    (b) „Ce ciudat îmi pare când oamenii cred că știu cine sunt alții si cum văd alții lucrurile desi nu-i cunosc”.

                    🙂 Nu ti se pare cam mare densitatea de contradicție pe centimetru liniar de text?

                    Apreciază

                    • …graba, valul, cine stie… in acord cu trendul si cu tonul general al comentariilor din subsolul acestei proze scurte in care autorul a știut cum să manipuleze sensibilitățile emoționale ale publicului din dotare. Mă rog, de la un punct încolo acesta s-a manipulat singur, întrecând așteptările autorului de proza, ajungându-se la generalizări morale apoteotice despre păcătoșirea omenirii. Din nimic. Ceea ce probează abilități epistemologice uluitoare ale respectivului public, capabil să extragă in doi timpi si trei miscări, prin analize si sinteze, concluzii atât de clare, dintr-un simplă proză literară. Campioni Aldus, Panțâru si Amurg. Mențiune Iosif (pentru zel si disperare).

                      Apreciază

                    • Nu mai citi ad-literram. La punctul (a) generalizează pornind de la cum se percepe pe ea însăși. La punctul (b) generalizează pornind de la cum îl percepe pe preopinent. 🙂

                      Apreciază

                    • @Aldus – 🙂 Bravo mă. Ai practicat ca mascotă pe Arca lui Goe si acuma prestezi aici ca măscărici. Văd ca ești receptiv la critică (treaba cu mot-a-mot-ul) si chiar deschis la învățarea unor cuvinte noi. Din doi pași. Azi ai exersat „ad litteram”. Nu dai semne c-ai fi înțeles ce înseamnă dar măcar ai reușit să-l ortografiezi. Felicitari.

                      Apreciază

                • Pe logica asta, aș putea și eu să spun că tu stai cu soția pentru că te spală și te hrănește, nu pentru că o iubești. 🙂

                  Cât despre peștele mare care-l înghite pe peștele mic, notează te rog că eu n-am spus nicăieri mai sus că asta ar fi o nelegiuire. Poate, în grabă, m-ai confundat cu alții. Dar dacă tot ai deschis subiectul, eu sunt ovo-lacto-vegetarian, nu tai porcul, nu mănânc gâsca și nu susțin avortul. Așa că nu mă poți acuza de fățărnicie.

                  Apreciază

              • @Aldus – Tu Aldus atunci când nu încerci să imiți (mimetic) vorbirea altcuiva, vorbești ca un idiot: idioțenii (precum cea despre evadarea pisicilor), chestii care-ti apar spontan in „minte”, reflex, pe baza de sonorității. Ai ajuns la manierism in privința asta. Uneori mai rupi din monotonie cu glumite țac-pac propuse hodoronc-tronc.

                care dintre ei este mai vesel și mai fericit să te vadă atunci când îi deschizi? Câinele va fi mai vesel, iar soția mai fericită…

                Apreciază

  8. „Suntem deci rezultatul alegerilor pe care le-am făcut deja, înainte de a ne naște? adică alegerile făcute de noi atunci când eram în acea particulă infinit de mare și infinit de mică?
    Fericiți cei săraci cu duhul capătă o cu totul altă dimensiune.”

    Apreciază

  9. Balcani – Primul si untimul razboi razboi mondial – Armaghedon – Ultimul Imperiu -…
    Fiti întelepti ca serpii si blânzi ca porumbeii. – Matei 10: 16 –

    Apreciază

  10. …0u…

    Iată cel mai mare rău în tot ce se face sub soare, anume că aceeaşi soartă au toţi. De aceea şi este plină inima oamenilor de răutate şi de aceea este atâta nebunie în inima lor tot timpul cât trăiesc. Şi după aceea? Se duc la cei morţi.

    Căci cine este scutit? Oricine trăieşte tot mai trage nădejde, căci un câine viu face mai mult decât un leu mort.

    Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei* morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită.
    Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor de mult au şi pierit şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare.
    Du-te dar de mănâncă-ţi pâinea cu bucurie şi bea-ţi cu inimă bună vinul, căci de mult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum.
    Hainele să-ţi fie albe în orice vreme şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap.
    Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti în tot timpul vieţii tale deşarte, pe care ţi-a dat-o Dumnezeu sub soare în această vreme trecătoare, căci aceasta îţi este partea în viaţă, în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare.
    Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuinţa morţilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s