Oameni

Rușinea

De pe • ( 39 comentarii )

Am lăsat telefonul să sune până când mi-a intrat robotul: abonatul nu poate fi contactat. Am mai sunat-o o dată, cu același rezultat. Nicio problemă, mi-am zis eu, că o să mă sune ea când va vedea apelul. N-a sunat și, enervată că mă ignoră, i-am trimis și un mesaj: „dă un semn când poți, în caz că n-ai murit”. Nu a răspuns nici la mesaj și, pentru o clipă, m-am gândit că a murit nemernica și eu nu mai am cu cine despica firul în patru. Am sunat la ei acasă, pe telefonul fix, să aflu care e adevărul și îmi răspunde fetița ei.

„Ce faci, Ileana, mama e acasă?”

„Eu fac temele de vacanță și mama a plecat.”

Ce să o mai întreb, că nu-mi mai venea să vorbesc cu micuța despre probleme de adulți.

„Tata e acasă?”

„Da, face mâncare. E la bucătărie. Îl chem la telefon?”

„Da, te rog.”

Era groasă. Radu făcea de mâncare. Radu era în bucătărie.

„Ce faceți? Am sunat-o pe nevastă-ta și m-am îngrijorat că nu mi-a răspuns? E totul în regulă?”

„Eei, nu prea. Au fost niște discuții. Parcă nu e ea însăși, cel puțin eu n-o mai recunosc”.

„Cum așa?”

„Mi-e rușine să-ți spun. Să-mi facă așa ceva…”

„Fugi de-aici, dar ce-a făcut?” Deja fierbeam de curiozitate și posibilitățile de „făcut așa ceva” mi se desfășurau în fața ochilor.

„Nu pot să-ți spun, mi-e rușine.”

„Hai, măi (nu mă mai tortura, mi-am zis în gând), nu poate fi chiar așa de rău, că n-o văd eu pe nevastă-ta să facă tâmpenii!” Adevărul e că o vedeam, că are un temperament vulcanic în combinație cu o minte cam ghidușă.

„Nu face tâmpenii?!! Dacă ți-aș spune… Dar nu pot, crede-mă, e ceva inimaginabil”.

„Adică ce? A fugit de-acasă?”

„Eeei, a fugit, dar nu e tot”. Îi tremura vocea.

Să vezi că nebuna s-a amorezat și a fugit de acasă.

„E vorba despre altcineva?”

„Eei, ar fi fost bine…”

„Păi, atunci? Că doar nu și-a schimbat orientarea sexuală?!”

„Eei, încă ar fi fost bine. Aș fi înțeles-o.”

Nebuna a făcut ceva mai grav decât schimbarea orientării sexuale. Poate și-a schimbat sexul și Radu e reticent la nou, că îl cunosc.

„Băi Radule, zi-mi ce-a făcut, că mor”…

Radu avea lacrimi în glas: „da’ să nu spui nimănui, că mi-e așa de jenă…poate o rezolvăm cumva”…

„Dar spune, creștine!”

„A plecat cu un rucsac în spate și m-a lăsat cu fata și cu toate treburile casei. Sunt și mamă și tată. Calc, spăl farfurii și rezolv problemele de matematică ale ăleia mici. A plecat cu un rucsac în spate, cu autocarul. A plecat la Electric Castle.

Categorii:Oameni, Proza scurta

Etichetat ca:

39 de răspunsuri »

  1. Conform domnului din bucatarie, era mai bine daca sotia ar fi fugit cu altul decat sa mearga cu rucsacul in spate la festival! Pai nu-i exclus sa se intample nici asta daca domnul nu face ceva cu gandirea aia a lui, retrograda. Un pas in directia buna ar fi sa-si ia si el rucsacul, sa-i tina companie consoartei la urmatorul festival. 🙃

    Apreciat de 4 persoane

    Răspunde

    • Interesant este că fiecare are o scală a faptelor rușinoase. De exemplu, adulterul poate fi mai puțin rușinos decât lipsa lui. Sau un festival e mai jenant decât adulterul. Unei doamne i-a murit soțul, iar peste durerea pierderii se afla rușinea modului în care murise: se asfixiase cu sarmale! Femeia suferea grozav că bărbatul ei murise…nedemn.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

      • Da, dar cine a facut sarmalele, doamna sau sotul? Daca le-a facut doamna, ei sa-i fie rusine de sarmalele ucigase. Indirect se face vinovata de tragedie. Eu una nu as manca sarmale facute de mana ei. Sper ca membrii de familie pe care-i mai are doamna, sa fie constienti de pericol.
        Sperand ca gluma mea nu e de un prost gust absolut (chiar am respect pentru viata si moarte dar uneori trebuie sa le mai luam peste picior ca altfel ne coplesesc prin seriozitatea lor!) e chiar aiurea sa suferi de astfel de rusini absurde. Rusinile astea, dupa cum se vede, doar rapesc bucuria de a trai.

        Apreciat de 3 persoane

        Răspunde

        • Ce te faci dacă doamna e o moldoveancă de face niște sarmale cu adevărat fatale, în sensul că se topesc în gură? Ar merita să-ți riști viața, nu? Toți suntem puțin țicniți, când vine vorba de rușine și suntem și mai țicniți când decidem să nu ne rușinăm de faptele noastre.

          Apreciat de 1 persoană

          Răspunde

  2. Frumoasa pilda ! Merci !
    Off doamne, ce pot face prejudecatile dintr-un barbat slab !Radule fii fericit ! Esti Om întreg, în sfârsit !

    Un weekend minunat, relaxan, în toate aspectele binecuvântat draga Adole… !

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  3. S-avem iertare ca sarmalele bune nu-s nascute in Moldova; este doar un mit ca si alte mituri despre tinuturile alea.😅 Am destule moldovence in familie care nu confirma asa zise reguli despre una-alta.
    Despre rusine, cum ziceam mai sus, poate fi absurda uneori, alteori este necesara ca sa putem trai cu cei de langa noi. E o forma de morala, rusinea.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

    • Păi, ce sunt miturile? Pornesc de la un grăunte de adevăr. Moldovencele pe care le cunosc eu sunt foarte bune bucătărese. Și destul de fierbinți: una nu a rămas nedivorțată.
      Rușinea este necesară, cum bine zici: ne face să ne gândim de două ori înainte de a acționa.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

      • Da? Ca eu sunt des intrebata daca sunt moldoveanca si nu stiam daca e un compliment sau o injuratura! !😅 Sper sa nu se supere nimeni pe aici, ca eu glumesc. 🙂
        E liber la glumit despre ardelence, in ce ma priveste. 😅

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde

        • Cică Ion și cu moldoveanca lui făceau dragoste. La un moment dat, o rază de Soare coboară prin geam și o luminează pe Maria, iar Ion, plin de transfigurare, îi spune:
          – Mărie, ești divină!
          La care Maria:
          – Di vină suntem amândoi, Ioane!

          Apreciat de 2 persoane

          Răspunde

      • Explică puțin te rog corelația dintre femei fierbinți și divorț. Nu de alta, dar eu cunosc, la polul opus, femei care sunt frigide și reci ca o ușă e dulap și care au rămas singure sau au fost părăsite de soț fix pentru că nu erau fierbinți. 🙂

        Apreciat de 2 persoane

        Răspunde

      • De fapt, nu cred că rușinea e întotdeauna necesară. Cred că privită cu atenție și luciditate, rușinea ni se dezvăluie ca fiind sentimentul acut al inadecvării noastre sau al neconformării la anumite reguli și tipare. Când regulile respective sunt bune, morale, etice, rușinea are un rol pozitiv, ferindu-ne de deviații sau încălcări ale bunului simț. Dar tiparele respective pot fi și artificiale, formale sau chiar prostești. Un exemplu de tipar artificial: într-o anumită țară părul se poartă într-un anumit fel. O femeie din țara respectivă ar putea să se rușineze la gândul de a încerca o coafură diferită de ceea ce reprezintă norma sau cutuma socială acol. Chiar și când merge în străinătate. Rușinea asta n-are nicio valoare pozitivă, fiind doar o conformare la anumite principii fără sens. Sau, unei fete căreia i s-a tot repetat de către părinți când a fost mică că sexualitatea este ceva urât ar putea să-i fie rușine de tot ceea ce implică o viață intimă în cuplu. Aici, rușinea este chiar un factor negativ, inhibitor al dezvoltării normale și armonioase.

        Apreciat de 2 persoane

        Răspunde

        • E rusine sa minti, sa furi, sa inseli, ce zici tu intra la categoria rusine absurda.
          Si a iesi in poponeata goala prin Paris, e rusine, nu e rusine daca suferi de Alzheimer sau daca faci parte din vreun trib amazonian. 😅

          Apreciat de 2 persoane

          Răspunde

          • În societatea de azi, da. În ecuația în care opusul rușinii este tupeul nesimțit.

            Ne rămâne, atunci, să identificăm corect motivele pentru care ne este rușine și tiparele la care suntem racordați fiecare.

            Apreciat de 2 persoane

            Răspunde

  4. Rucsacul mi-a amintit de o întâmplare haioasă, tot de familie: mama zice la telefon că întîrzie un sfert de oră. Tatăl se impacientează, că musai trebuie să plece de-acasă la ora stabilită. Amândoi cad de acord că bebelușul, sub un an, n-are ce să pățească în câteva minute, lăsat singur în casă.
    Totuși mama întârzie ceva mai mult, soțul plecase, dar nu găsește copilul nicăieri. Pătuțul gol. Ferestre închise, deci n-avea cum să plece de-a bușilea, să se cațere cumva și să cadă pe geam. După câteva secunde aude un scâncet din hol: tatăl îl băgase într-un rucsac și-l atârnase în cuier.
    (pe vremea aia, cel puțin la noi, nu exista marsupiu port bbe.)

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

  6. Oare Sfinxul din Bucegi ce crede despre lucrurile discutate pe aici? Am auzit ca a dat de niste Babe in drumurile lui si ca l-au luat prizonier, devenind, astfel, din Sfinx inabordabil un Prometeu inlantuit.
    Ciudat, intr-o data mi s-a facut pofta de ficat la gratar. 😅

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

  8. Fara Goye,fara Nemt, serbarea se tine-n sant’. Fara sfinxi si fara babe, serbarile sunt desarte. Babele-s anchilozate, sfinxii au cazut pe spate. Poate doar din vârful Omu, se va mai auzi …cornu. Sa-i trezeasca pe cei doi, sa se ocupe de oi. Sa le-adune de prin lume, sa le duca la pasune, la izvoare cristaline, sa le fie si lor bine. La pasuni cu iarba deasa, nu prin jungla, ci acasa. sa nu mai rabde de sete, adolescentele.. fete…

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un comentariu