Oameni

Fermecătoarea ambivalență a ființei

De pe • ( 29 comentarii )

Toată lumea vine la serviciu cu cel puțin jumătate de oră mai devreme, așa cum îi stă bine unui angajat plin de sârg. Nu sârguința e de vină pentru ora la care vin angajații, ci locul de parcare, pe care nu-l mai găsești dacă ajungi doar cu zece minute mai devreme. Nimeni nu vrea să dea rotocoale din ce în ce mai largi în jurul spitalului și să parcheze în cartierul vecin și, de aceea, angajații sunt prezenți cu mult înainte de a începe programul de lucru. Să nu-și închipuie cineva, din vreo eroare, că angajații intră la lucru. Nu! Jumătatea de oră excedentară e destinată cafelei la pahar de plastic, țigării, snoavelor și bisericuțelor înșirate pe trotuar ca mărgelele pe ață, după afinități și interese.

Într-una din dimineți, destul de departe pe trotuar, trei băieți scot fum și râd cât să pocnească, în ciuda orei matinale. Hohotele sunt declanșate de trecerea vreunei cucoane aranjate, parfumate și grăbite … să se alăture uneia dintre bisericuțe. „Șase!” răcnește unul dintre băieți când trece bioloaga prin fața lui, iar ceilalți se tăvălesc de râs, „poate cinci!” „Oooo, zece cu felicitări!” și dă-i și râzi: trecea o domnișorică scoasă din cutie, care nu era de-a noastră. Nu trebuia să te întrebi mult ce fac băieții acolo. Băieții notau femeile ce treceau prin fața lor, cu note de la trei la zece, într-un mod deloc discret. Din bisericuța mea ( cum altfel), o colegă se aprinde rău: „cum adică, mucoșii ăștia își permit să-mi pună notă și să mă evalueze? Păi eu sunt om, nu obiect, muma’ n cur, că mă duc la ei!” Sinceritatea enervării se reflecta în culoarea stacojie a urechilor și în debitul uriaș al cuvintelor porcoase. „Le-arăt eu lor, să mă trateze ca pe un obiect și să-mi dea notă, că asta e hărțuire, dom’ le!” Și o ia ca un vultur în căutarea prăzii către băieți. Ăstia își vedeau de treabă, fără să simtă pericolul ce înainta stacojiu spre ei: „șapte, cu indulgență!” Și ha-ha-ha până le-a înghețat râsul pe față. Stacojia, proțăpită cu o mână în șold în fața lor, își începea pledoaria, pe un ton sever: „Ia spuneți, e frumos ce faceți voi aici? E frumos să vă legați de femei pe stradă?” Mucoșii tăceau destul de confuzi de reacția pe care o declanșaseră și își băgau nasurile în paharele de plastic goale. „Băi, să nu vă mai prind, că dați de dracu cu mine! Auzi, la ei, să- mi dea mie opt!!! De ce, mă, de ce mi-ai dat opt?” Băieții, șmecheri ca niște vulpi, și-au scos nasurile din pahare: „Ați înțeles greșit, doamnă. Zece! Eu am zis zece! N-am zis eu zece, mă?” Și ceilalți aprobau :”zece, sigur, zece a zis!” Stacojia, relaxată brusc, se întorcea spre bisericuța ei. „Zece, dar cu minus!” se auzea în urma ei, printre hohotele de râs, dar pe stacojie nu a mai deranjat-o nimic.

Categorii:Oameni, Proza scurta

Etichetat ca:, ,

29 de răspunsuri »

  3. Asta e din categoria…
    niște golani cu coșuri atârnă la colțul străzii și se iau de fete, femei, babe, nu contează vârsta.
    Miștocăreala gravitează în jurul chiloților: ce culoare de chiloți ai? este că ai chiloți roșii? vezi că ți se văd chiloții… de-astea. Toate îi ignoră, ei hăhăie și jubilează că, moaamă, ce i-ai tras-o la proastă. Afară de una, care se oprește, îi măsoară cu toată seriozitatea și răspunde la întrebarea ce culoare de chiloți ai? „Nu port”, le zice, și-o taie mai departe, în drumul ei. Uite cum se lăsă linișea peste cartier!

    Apreciat de 3 persoane

    Răspunde

    • Istoric vorbind, chilotii au inceput sa fie folositi f tirziu. De abia prin 1930 s-au generalizat, cit de cit, intii la barbatii, stiti din cauza ultimei picaturi, balanganelii si stagiului militar si mai tirziu la femei.
      Daca te gindesti cite regine, printese au trait fara chiloti.

      Pe mine personal nu m-a interesat niciodata ce culoare poarta una sau alta. Chiar in momentele de succes cind reuseam sa-i indepartez, desi uneori cadeau singuri, nu dadeam suficienta atentie culorii.

      La şcoală, elevii învaţă verbul “a ţese”:
      Învăţătoarea:
      – Copii, care îmi face o propoziţie cu verbul a ţese, are un 10.
      Bulă din prima cu mâna pe sus.
      – Bulă, pe tine nu te pun că zici prostii! Uite Ionel, să te auzim.
      – Mama ţese la maşină.
      – Bravo, ai un 10. Mai este cineva care doreşte un 10 ?
      Bulă iar cu mâna pe sus.
      – Bulă, pe tine nu te pun că zici prostii, Gheorghiţă, spune-ne tu.
      – Mama ţese ciorapi frumoşi.
      – Felicitări ai şi tu un 10. Mai vrea cineva?
      Bulă iar cu mâna pe sus.
      – Bulă pe tine nu te pun că zici prostii!
      – Dar nu zic prostii doamna învăţătoare.
      – Bine, hai să zicem că de data aceasta te credem. Spune propoziţia!
      – Mama, mi-a cumpărat o pereche de chiloţi cu două mărimi mai mici.
      – Bine mai Bulă, dar unde e verbul “a ţese” ?
      – Poi, ţese p**a prin ei.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

  4. Sunt complet off topic . Sorry. Dar am ceva de spus care ar putea fi util. Ultimul ( al doilea) vaccin l-am făcut în august 2021. Prompt am avut dureri dubioase în jurul inimii și vibrații ciudate. Pentru că au trecut destul de repede nu le-am luat în seamă până când acum o lună am simțit că îmi curge sîngele în vene: la gât, în jurul inimii și la încheietura șoldului. Adică simțeam ca un fel de șnur ce se trage prin vene. M-am dus imediat cu gândul la cheaguri (deși iau zilnic aspirina ass) mai ales că la efort fizic simptomele se amplificau. Din întâmplare am dat de nac ( n acetyl cisteina) și iau de trei săptămâni. În corp s-au schimbat multe în bine. Dacă aveți cumva probleme poate ar fi bine să vă informați.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Am facut trei vaccinuri, ultimul in dec 2021. Nu am avut absolut nici o reactie. In februarie, in schimb, am luat covidu. Simptome aproape tragice. Eram la schi, intr-o zona extrem de scumpa si nu am putut schia mai deloc. Testele rau negative. Cind am ajuns acasa, testele au inceput sa fie pozitive, dar deja as fi putut sa schiez, dar acasa nu aveam unde.
      Astept urmatorul covid, mai toate cunostintele mele il au.

      Apreciază

      Răspunde

  6. În general, omul contemporan este asemeni personajului caragialesc (d-l Goe) crescut, educat, format si rasfatat de personajele feminine adulte si/sau batrâne, grijulii, cicalitoare, perseverente si posesive din anturajul lui, în special (mam’mare, mamaia si tanti mita 🙂 )
    Orice pom salbatic necesita altoire pentru a produce roade bune. Tot asa si omul vechi, necesita renastere…resetare…reprogramare… „metamorfoza” pentru a se adapta la noile conditii de mediu, aflate într-o perpetua schimbare si miscare universala, paradoxala, atemporala, ideala.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  8. Vă povestesc despre o femeie cu adevărat frumoasă. Ieri au fost 36 grade la umbră. De musai am ieșit pe drum spre lucru, mai mult pe la umbră căci din fericire în cartier avem mulți pomi și zone verzi. Totuși la un moment dat inima a început să se zvarcoleasca așa că m-am oprit sub un pom să mă liniștesc apoi am mai facut doi pași prin soare și m-am oprit din nou. O mămică cu bebeluș ce dormea liniștit în umbra din cărucior venea din stânga mea, ne-am salutat căci la noi în cartier oamenii se salută chiar dacă nu se cunosc. Am pornit încet din nou la drum și am auzit în urma mea caruciorul. M-am oprit și am schimbat câteva vorbe cu mămica, ce cald este și ce frumos doarme îngerașul, ne-am salutat de o zi frumoasă și tchüss apoi am mărit puțin pasul. Am întors din nou capul să le mai văd încă o dată… dar nu mai erau. Am înțeles că a venit după mine mai bine de 100 să vadă dacă sunt ok, apoi și-a văzut de drumul ei, altul decât al meu. Mi s-a încălzit inima de drag. Ce om frumos!

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

Lasă un comentariu