Oameni

Sâmbătă seara

O las să mă acopere
Cu forma ei fierbinte
Și vreau să-i spun că o iubesc
Mai mult decât i se cuvine
Unui nefericit ca mine.

Mi-e dor de ea și plâng adesea
Când știu că a plecat departe,
Și niște oameni fără față
Îmi spun de parc-am fi copii:
“În Iulie sigur va veni”.

Și August vine fără grabă,
Iar trupul meu o strigă trist.
Deși am soare să mă ardă,
Fragil îmi este stratul dermic
Și-n lipsa ei, intru-n șoc termic.

Aștept cu sufletul deschis
Întoarcerea iubite mele;
În vise îmi sărută fața
Și spatele,
Și pieptul gol.
O vreau, și lacrimi curg șuvoi,
Vreau apa caldă înapoi.

Categorii:Oameni, Social

Etichetat ca:

33 de răspunsuri »

  1. azi ar merge, ca poem, si un surâs:

    Ce ceață deasă, vai, ce ceață deasă
    Nu mai cunoaștem drumul către casă

    Suntem ușori si ceața e ca fumul,
    Vai, unde-o fi, unde s-ascunde drumul?

    Ce ceață deasă, vai, ce ceata mare.
    Unde-i cărarea, doamna-nvatatoare?

    Sub talpă n-avem nici un drum, plutim
    Vai, unde-i casa? cum s-o nimerim?

    Si suntem goi, si ne cuprinde teama.
    Unde e tata?
    Unde este mama?

    Nu ne vedem nici între noi deloc
    Si jocul nu ne place, nu e joc.

    Ce ceață deasă, vai ce ceață mare,
    Oh, azvarliti-ne, voi, o cărare.

    Nu mai cunoaștem drumul către casă si ceața este deasă, vai ce ceață deasă…

    Apreciat de 3 persoane

    • ..si mai tarziu, tot in august, cel despre care Nichita spunea ca: „Ne-a recitat poemul „Moartea căprioarei”… Am fost copleşit… Până atunci credeam că sunt şi eu un poet mare. Ei bine, în momentele când Labiş recita, mi-am dat seama cât de mare poet era el şi cât de prost eram eu…”

      avea sa scrie asa: „Automatele nemțești îi secerau fără alegere;/Unii mușcau piatra șoselei, alții pumnul crispat./Unul a sărit gardul nostru, prăvălindu-se/Sub cireș lângă mine, cu capul crăpat.[…] Se cernea seara și tremuram lângă mama./Era de sânge cerul și pământul, plin./Și câinele nostru cel alb se uita cu mirare/Cum zace desfăcut în iarbă bărbatul străin.”

      Apreciat de 4 persoane

    • Grebleo – Esti ca întotdeauna plin de nădejdi… exprimate hodoronc-tronc, hop si tu cu capra ta. „Poemul” tău învesmântat in rima limbricului, denotă într-adevăr, eșuare, eșec, rătăcire (si mici umori umoristice). Dar nu te îngrijora. Araratul este exact acolo unde Arca va întâlni uscatul după retragerea apelor.

      Apreciat de 1 persoană

    • Laic si eu, da, si pentru ca nu ma pot abtine:

      ..dar Doamna e cinstita,
      si nu se prea agita.
      De teava i se rupe
      Si nu face cistita..
      Din buricul aramiu dansand
      Doamna se duce, se tot duce cantand..😅
      ca Shakira:

      Apreciat de 2 persoane

          • E drept ca si soldurile si coapsele serpuinde ale Shakirei i-ar fi pe plac. Sunt sigura.

            „Veneai pe râu sau râu erai,
            curgeai în mine pînă-n rai,

            cu limba preschimbată-n bici
            vânam pe coapse iepuri mici,

            vânam prin pulpe fân mieriu,
            erai mireasmă eram viu.” 🙂

            Apreciat de 3 persoane

          • Poezia îi umblă prin sânge boierului Dinescu. Cârcotași fără număr, poeți înrăiți ai versului alb, doar fiindcă n-au ritm și ureche muzicală, îl acuză că e un saltimbanc al poeziei, un versificator de doi bani. Presupun că niciunul dintre acești scapeți ai poeziei n-ar scrie elegia de mai jos, nici bătuți, nici plătiți.

            De-ai adormi iubito pe linia ferată
            îmbujorate trenuri te-ar ocoli tiptil
            din ceruri au să ningă baloturi mari de vată
            vor fi beții de rouă se va dansa cadril.

            Va mai veni și-un înger din gările înalte
            să-ți netezească somnul cu pene de păun
            și arbori de sequoia se vor planta în halte
            și-n piețe s-or da gratis baloane de săpun.

            Și părul tău de raze va cotropi siberii
            să sfârâie zăpada pe capete de struți
            și-apoi în reci cazarme cu genele-ai să perii
            obrazu-ascuns în pernă al plânșilor recruți…

            Dar tu n-adormi iubito pe linia ferată
            trec trenuri îmbâcsite de zgură și de clor
            și nici nu știu ce-nseamnă un trup frumos
            de fată
            și-ncep atunci de milă să plâng în urma lor.

            Apreciat de 3 persoane

            • Nici pe mine nu ma incanta versul alb, e insipid, incolor si inodor.
              Dinescu este un nabab in poezie, ursitoarele au fost generoase cu el si i-au daruit, printre altele, sacul cu metafore. Poezia lui este profunda, tulburatoare dar si traznita, zapacita:

              În gara anonimă, dat jos, fără bilet
              Mă simt ca reumatismul la școala de balet
              știind că-aceste fete ce mă privesc rîzînd
              au să îmi cadă toate în brațe, rînd pe rînd.. 😅

              Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s