Oameni

Când Dumnezeu are nevoie de El Însuși

În căldura densă a serii, în care aproape că nu se mai mișcă nimic, nici măcar o frunză, o doamnă între două vârste își găsește totuși resursele pentru o conversație pasională la telefon. Cu o mână își făcea vânt cu un evantai din care o chinezoaica pictată viu emana răcoare, în chimonoul ei portocaliu și, cu cealaltă mână ținea telefonul la ureche, turuind neîntrerupt. Nimeni nu trăgea cu urechea, ceea ce nu înseamnă neapărat că nimeni nu auzea conversația doamnei. Dimpotrivă, toată lumea o auzea, pentru că doamna se încinsese rău, puțin din cauza căldurii și mult din pricina enervării. Căldura, de o materialitate greu de descris, păstra conversația în aer, între cer și pământ, făcând-o imposibil de ignorat. Cu o minimă aproximare, doamna avea următoarea discuție (monolog nu ar fi greșit să-i spunem discuției; debitul verbal depășea cu mult făgașul normal al unui dialog și nu lăsa loc vreunei intervenții):

„Băăi, să-mi facă mie așa ceva, după ce am suportat-o ani de zile….a uitat când mă suna de două ori pe zi și plângea că nu are niciun rost…și eu o ascultam, na, că am sufletul bun și nu-i spuneam să mai frece la icre și pe alții, că eu am treabă. Și acum…acum s-a ajuns și asta, nici bună ziua nu mai dă…așteaptă s-o salut eu, că-i mare doamnă. Băăi, da’ eu am sufletul curat și pe mine mă ascultă Dumnezeu. Că am fost la biserică, că știi că nu prea mă duc, da’ m-am dus să mă rog pentru ea, șulfa dreacu… Am aprins lumânare și m-am rugat la icoana făcătoare de minuni, m-am rugat din tot sufletul… Că știi că eu n-am dorit niciodată răul nimănui și nici n-o s-o fac vreodată. Da’ m-am rugat : „Doamne, dă-i Doamne după sufletul ei negru, așa cum merită. Dă Doamne să-și rupă gâtul, să-i pocnească pancreasul și să i se rupă splina în doi timpi! Că eu nu doresc răul nimănui, dar dă-i Doamne după inima ei de câine.”

Nota autorului: Penultima frază nu a fost spusă exact în această formulă, dar autorul a dorit să crească nota de dramatism a conversației-monolog. De asemenea, detaliile tehnice ale rugăciunii din fața făcătoarei de minuni au existat, dar autorul nu și le amintește exact, preferând o sinteză cuprinzătoare, chiar dacă nu tocmai exactă, ca în formularea pomenită.

Discuția-monolog mi-a produs confuzie, dar mi-a certificat faptul că oamenii sunt foarte dispuși să facă lucruri negative, chiar dacă necesită efort. În egală măsură nu sunt dispuși să facă lucruri pozitive, chiar dacă nu necesită vreun efort să le facă. Altfel spus, binele este facultativ, dar răul este o nevoie, o trebuință, un tabiet.

Dumnezeu își cântărește creația, cu obrajii în palme, iar obrajii îi ard de mânie sau de rușine. Mai mult ca alte dăți, El are nevoie de Sine Însuși sau măcar de-un Xanax.

Categorii:Oameni, Proza scurta

Etichetat ca:,

44 de răspunsuri »

  1. Eu o inteleg pe doamna pentru ca unii chiar au darul sa ia de la noi tot ce-i mai bun, nu-i de mirare ca pe urma scuipam din noi tot ce ne-a mai ramas, adica tot ce-i mai rau! 😂
    Dupa astfel de intamplari, eu trebuie sa-mi spun in gand: bea-ti cafeaua si calmeaza-te pentru ca nu-i in regula sa macelaresti idiotii chiar daca-s idioti. 😂

    Apreciat de 2 persoane

  2. Super proză. Am dat like, fără efort. 🙂

    P.S Morala mi-a plăcut cel mai mult: Dumnezeu ne vede pe toți. Dar si pe El il vede cineva. Autorul de proze scurte il vede si nu numai pe la suprafața ci si in adânc, până in suflet, la sentiment. Si nu doar că-L vede dar mai si dă de gol, publicului… Ca si pe Autor il vede cineva. 🙂 Suntem ca-n bancul ăla cu „Să facem un cerc, să facem un cer!” (îl știi nu?)

    Apreciat de 2 persoane

      • Un tip avea obiceiul să se plimbe zilnic, dimineața, cam pe la aceeași ora, si in drumul sau trecea pe lângă curtea unui penitenciar (înconjurată de un zid). Când ajungea acolo auzea adesea de dincolo de zid: „Să facem un cerc, să facem un cerc!” Azi așa, mâine așa, omul, curios din fire, s-a urcat într-un copac ca sa privească peste gard si sa vadă ce se întâmplă. Ce să vezi? La ora aia erau scoși si deținuți din celule să-si facă plimbarea in curtea interioară, unde, așezați, in sir dădeau câteva ture curții. Din anumite motive fiecare deținut stătea foarte aproape de deținutul aflat in fața sa in sir. Primul din șirul care se deplasa in pas alergător, tot marea ritmul si striga ca din gura de șarpe: „Să facem un cerc, să facem un cerc”. 🙂 Probabil că era vorba despre un cerc vicios.

        Apreciat de 1 persoană

      • Simona ajunsese in finala înainte de a comite eu fapta buna, deci n-are legătura, întrucât relațiile cauzale presupun o anumita succesiune a evenimentelor. Trebuie sa fi fost vorba de vreo alta fapta buna pe care am făcut-o mai devreme. Dar pot accepta oferta ta transferând efectul scontat pentru finala. Hai Simo.

        Apreciat de 2 persoane

  3. Dumnezeu ne stie de la inceputuri de ticalosi, de-aia nu renunta la noi. Are rabdare si asteapta sa atingem perfectiunea pe care o atinge restul creatiei lui, asteapta sa atingem perfectiunea fluturilor, a pasarilor, a ierburilor.. ca sa implinim un destin hotarat de El, adica sa ne intoarcem langa si la El, in locul din care am cazut.. 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Perfecțiunea păsărilor o sa fie greu s-o atingem. Gura de aerisire de la baie, care dă spre exterior trebuia sa fie in mod normal acoperită cu un capac de plastic cu găuri. Nu știu când si cum dispăruse, probabil rupt si luat de vânt. Am neglijat să-l înlocuiesc așa că m-am trezit că o pereche de vrăbii si-a făcut cuib in el. Am zis, eh, asta e, il acopăr la anul. Am băgat de seama că o altă pereche de vrăbii încerca să intre in posesia locuinței. Cu orice pret. Vrăbiile din prima pereche, care apucaseră să scoată pui, se duceau pe rând după hrană pentru că unul dintre ei trebuia să păzească in permanență cuibul si să se bată efectiv cu intrușii, doar că in timp ce paznicul era ocupat in lupte cu unul dintre intruși celălalt se ducea la cuib si-i arunca jos pe puii care erau acolo, unul cate unul, puii cădeau pe dalele de ciment pe care le am pe lângă casă, murind pe loc. unul cate unul, in trei zile treaba a fost gata, cuibul eliberat. Perechea a doua se pregătea sa preia spațiul dar n-a mai apucat pentru că am cumpărat capacul si am închis aerisirea, după ce am curățat țeava de resturile cuibului.

      Apreciat de 2 persoane

  4. Dumnezeu a facut bun tot ce a făcut, inclusiv omul dar pentru că nu avea nevoie de jucării teleghidate l-a făcut liber pe om! Atât de liber încât are „dreptul” să nu creadă în Dumnezeu sau chiar sa-si bată joc de El! Și oamenii au ales această libertate pentru a face lucrul asta! Le dă aparent senzația de putere, de egalitate cu Dumnezeu! Cel putin până, boala, moartea le aduce aminte că sunt țărână! Și Dumnezeu stia ca or sa facă asta, ne-a chiar spus-o:
    . Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: „Pentru ce tu istoriseşti dreptăţile Mele şi iei legământul Meu în gura ta?
    18. Tu ai urât învăţătura şi ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta.
    19. De vedeai furul, alergai cu el şi cu cel desfrânat partea ta puneai.
    20. Gura ta a înmulţit răutate şi limba ta a împletit vicleşug.
    21. Şezând împotriva fratelui tău cleveteai şi împotriva fiului maicii tale ai pus sminteală.
    22. Acestea ai făcut şi am tăcut, ai cugetat fărădelegea, că voi fi asemenea ţie; mustra-te-voi şi voi pune înaintea fetei tale păcatele tale.
    …însă tot degeaba, majoritatea suntem ca femeia din povestea ta, sau ca tine, care dau vina pe Dumnezeu ca nu ne-a făcut robotei, (când pot, fiindca in rest nu-i recunosc existenta)!
    Și Dumnezeu rabdă si nu ne nimicește intr-o clipită asteptând să se aleagă de la sine oile, de capre!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Nu faceti nimic din duh de cearta sau din slava desarta; ci în smerenie fiecare sa priveasca pe altul mai presus de el însusi Fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci la foloasele altora. Sa aveti în voi gândul acesta care era si în Hristos. El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totus n’a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S’a dezbracat pe sine Însusi si a luat un chip de rob, facîndu-Se asemeni oamenilor.
    La înfatisare a fost gasit ca un om,S’a smerit si S’a facut ascultator pîna la moarte, si înca moarte de cruce. Deaceea si Dumnezez-u L’a înaltat nespus de mult, si I’a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, sa se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pamânt si de sub pamânt, si orice limba sa marturiseasca, spre slava lui Dumnezeu Tatal, ca Isus Hristos este Domnul.

    Apreciază

  6. @Adore – Trebuie să mărturisesc că mă râcâie teribil nepotrivirea estetică cumplită dintre proza ta scurtă si comentariile din subsol. Totul pare o glumă imensă, o farsă, o bătaie de joc. Schița pe care ai propus-o este literatură de calitate, scrisă cu talent si inteligență, cu umor, o mică bijuterie. Si nu doar sub aspect literar… ci si așa ca provocare „filozofică” sau „socială” cu care testezi publicul in legătură cu ideea (destul de oficială) practicată de unii ortodocși de a cere expres bunului Dumnezeu răul altuia, ceea ce este, ca să zic așa, ca dracul. Imi place si felul discret (timid) in care-ti pui sufletul în așa ceva, si îmi place felul in care „rezolvi” într-un final, cu umor amar problema care ti-a declanșat impulsul literar. Si pe urma vin comentariile. Un dezastru, crescător, o avalanșă de tâmpenii care de care mai monumentale, io cu amurga, cu vrabia si cu iosif. Durere. Aldus mai lipsește. Pe de altă parte, știu (si e incontestabil) că fiecare blog si blogger are fix comentariile si comentatorii pe care-i merită si pe care si-i cultivă. Si atunci? Unde o fi ruptura?

    Apreciat de 1 persoană

    • Dragă domn Goe, nici prozulica mea nu e cine știe ce bijuterie, deși subiectul e ofertant, nici comentariile nu sunt cine știe ce dezastru… Poți face profilul religios al comentatorului și…cam atât. Desigur că ai recunoscut (din comentarii) tipologia habotnicului, a celui care n-are niciun Dumnezeu, dar crede ca are sau tipologia celui care crede în pariul lui Pascal. E normalitatea.

      Apreciat de 1 persoană

    • Goe, comentariile nu sunt nici slabe și nici inadecvate, dar îți lipsește ție cheia unei citiri transfiguratoare a lor. Știi bancul cu „ești divină”? 🙂

      Nici textul nu-i menit să-l detroneze pe Eminescu, după cum a zis și Adore. Dar ai tu o slăbiciune pentru autoarea lui. Și o sensibilitate la anumite subiecte.

      Și, desigur, o stare pregnantă de râcâială, produsă de discrepanța dintre textul prozei și comentariile la care ai participat cu brio.

      Apreciază

      • Domnișoară Aldus sunteți excesiv de preocupată de „goe”. Ați fi putut încerca să salvați aparentele si să prestați mai întâi un comentariu mai pe subiect, in prelungirea celor postate de către ceilalți enoriași (ortodocșii, pocăiții…) pentru a fi si confesiunea d-voastră (sfertodocsia) reprezentată in galerie. Nu credeți?

        Apreciază

        • Ba dimpotrivă, sunt inclusiv preocupat de orice personaj caragialian. Mai ales atunci când personajul binevoiește să mă menționeze atât de des (e drept, de cele mai multe ori în comentariile de pe blogul domniei sale – cam de 6-7 ori per articol; aici mai răzleț) încât, vorba aia, ajungi să te întrebi dacă e exlusiv preocupat de persoana ta. În plus: nu tu ai zis că doar eu mai lipseam? Acum, formația este completă.

          Apreciază

      • Deci te raliezi procustianului domn Goe? 😅 Bravo! Unde vezi tu discrepanta intre comentariile mele si text – exceptia fiind dialogul cu domnu’ Goe, dialog pe care, induiosatorea de mine, l-am crezut un schimb de replici amuzant si nu un meci de box pe o scena imprejmuita de sarma ghimpata?!

        Apreciază

        • Păi nu văd. Goe vede. Are clarviziune și de aia. Pătrunde până-n esența lucrurilor. 🙂

          Eu ziceam exact pe dos, că nu-i așa mare discrepanță, cum crede Goe.

          Apreciază

    • Iti reamintesc: 😅😅

      „Amurg, nu te lua după Adore. Face misto de tine. Serios. Defect profesional. Viata-i viată, mare, densă, plină, acolo, la tine acasă, la mine acasă, la fiecare. Nu-i cazul s-o aducem pe aici. Nu-si are aici locul, rostul, sensul. Aici e un loc de joacă, un univers paralel, ludic. Profită de asta cât mai liber, fără bagaje, fără constrângeri, fără riscuri. Inventează, imaginează, distrează-te. Cum de altfel si faci in genere. Dar nu ajunge să-ti confunzi casa, viața, sau ceva ce tine de acestea cu lumea asta virtuală. Dacă poți. In fine, tu ascultă pe toata lumea dar din minți sa nu-ti ieși.”

      Apreciază

  7. Dincolo de întrebările firești vizavi de a te ruga pentru răul cuiva (oare Dumnezeu ascultă astfel de rugăciuni?), propun o altă perspectivă.

    Bunicii mei, când se întorceau cu carul de pe câmp, le mai dădeau câte una-alta puradeilor care apăreau pe marginea drumului și cerșeau. Superstiția de la sat era că altfel „te blastămă”. De blestemat mai blestemau și ei, ca tot creștinul, o dată la o mie de rugăciuni, când îi supăra cineva. Iar când a supărat-o ceva foarte tare, bunica l-a blestemat chiar și pe Dumnezeu. Ulterior a continuat să se roage la modul perfect autentic, căci era sinceră și evlavioasă. Iar când preotul trecea pe uliță și o întreba ce mai face, ea fiind de ani buni în imposibilitate să mai iasă pe câmp, îi răspundea: „Ia, aștept să mă duc și eu la deal…” În satul bunicii mele, cimitirul era pe o coastă de deal.

    După cum remarcai cu o altă ocazie, într-un cuplu pătimaș cei doi își mai aruncă unul altuia vorbe dure, bazice sau acide, pe lângă săruturi și îmbrățișări fierbinți. Aceste certuri nu sunt o problemă, căci ele apar pe fondul intensității relației dintre cei doi și se sting la fel de repede precum au apărut. Opusul intensității este indiferența pe fondul căruia omul nici nu se mai roagă, nici nu mai aruncă cu blesteme. Acel om este cu adevărat mort.

    Mi-am adus aminte și-ți recomand, Adore, un film cu Vin Diesel înainte ca Vin Diesel să fie consacrat de rolurile de pilot de mașini iuți și furioase. E vorba de Pitch Black, din 2000. O combinație de horror și SF care reunește mai mulți oameni cu trecuturi, personalități și caractere diferite. Filmul te fură cu partea de acțiune (care e bună); studiul de caractere, precum și studiul raportării fiecăruia la Dumnezeu e mult mai subtil și poate trece aproape neobservat.

    Apreciază

  8. Am o prietenă, și când stăm noi la o cafea și mai bârfim, deși bârfa e capacitatea omului de-a analiza oameni și fapte din afara lor, nu e chiar un păcat, femeia începe o analiză de-asta cu cuvintele „ acum o să zici că sunt rea – și sunt! – dar…” și după „dar” urmează disecarea științifică a unui aspect de viață care implică, firește, cunoștințe comune nouă, care se poate prelungi până la 50 de minute. În minutul 51 ia o gură de cafea și conchide: „În fine, e treaba ei/lui/lor, nu mă interesează, dar…”
    Și tot așa.

    Rebelo, io cred că Dumnezeu nu ia Xanax în astfel de momente, dimpotrivă, pleacă urechea și ascultă cu mare atenție astfel de informații, fiindcă altfel n-ar putea ni El să le știe pe toate și să se bucure de proverbila-i omniprezență.

    Apreciază

    • Simpatic e că ne place să facem analiză de caz pe pielea alruia, dar la o analiză mai atentă, ne-am putea da seama că „bârfim” despre propriile defecte morale pe care le recunoaștem la alții. Am o colegă de serviciu căreia pot să-i ghicesc foarte bine trecutul recent în funcție de furia/simpatia revărsate asupra bărbaților și femeilor din jur, care, după caz, sunt persoane de treabă sau niște curve și niște bețivi.

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s