Cheia nu a intrat în broască și ea s-a întrebat într-o doară a cui a fost ideea. A ei fusese. Ea s-a gândit ca înainte de a-și cumpăra canapeaua de piele roșie și televizorul mare cât peretele să-și pună o ușă serioasă, greu de spart. Înainte aveau o ușă ca o glumă proastă pe care o deschideai cu un brânci, dacă-ți uitai cheile acasă. Ea a fost cea care a ales ușa, ceva care să facă o diferență fermă între înăuntru și afară și care să-i protejeze avutul muncit de ei doi. Mihai s-a opus la început; zicea că e prea scumpă și au alte nevoi, mai urgente. Până la urmă a cedat în felul lui ghiduș, spunând că o nevastă fericită înseamnă o viață fericită.
A mai încercat o dată să bage cheia în ușă. Sigur că el ajunsese acasă înaintea ei și blocase ușa pe interior. De altfel, el ajunge des mai devreme acasă, iar ea e cea care muncește mult și are și gospodăria pe cap. Bate în ușă, cu degetele îndoite și falangele răsună metalic în ușa rece. Să nu o zgârie cu verigheta. Nu, vopseaua e intactă și ea bate iar, cu mai multă fortă. Se oprește atentă, dar de dincolo de ușă nu se aude nicio mișcare. Bate cu pumnul și ușa absoarbe forta loviturii și sunetul. E o ușă bună, a fost ambiția ei, înainte de a face alte achiziții. „Mihaaai, deschide ușa, eu sunt!” Se deschide o altă ușă de pe palier și un vecin în pijamale o întreabă dacă poate s-o ajute cu ceva. Vine și el în fața ușii și bate cu pumnul bărbătesc: „domnu’ Mihai, a venit doamna și nu poate să intre!” „Încet, să n-o zgâriați!” Vecinul mângâie ușa și îi simte mătasea metalică: „frumoasă ușă, se vede că e scumpă!” Femeia e mulțumită pentru o secundă , „dar ce scumpă a fost”, și apoi reia tirul de pumni în ușă. „Deschide, Mihai, că mă ții la ușă!” De dincolo de ușă nu se aude decât liniștea și femeii îi trece prin cap că numai ea trage la jugul căsniciei, în timp ce el trage chiulul. Trebuie să schimbe ceva în căsnicia ei. Alt vecin se alătură grupului care bate cu pumnii în ușă și aduce în discuție alternativa spargerii, pentru că știe el pe cineva priceput. Femeia îl privește perplexă, „fugi, dom’ne, că ușa asta nu poate fi spartă”. Vecinul râde sardonic și mormăie ceva despre talentul lui Guță Speraclu, dar femeia nu-l ascultă, pentru că tocmai îi sună telefonul. Poate e prostu’ de bărbată-su. Nu e el. E mama lui, care stă cu ei în bloc, două etaje mai sus. „Nu știu de ce nu-ți răspunde fi-tu la telefon și nici nu mă interesează. Pe mine mă ține în fața ușii. Nu pot să intru în propria casă!” Își aruncă telefonul în geantă și urlă în timp ce lovește ușa cu putere: „Mihai, deschide, Mihaaai!” Vecinii nu se lasă mai prejos și lovesc și ei cu un fel de furie oarbă…”domnu’ Mihaaai”… O bătrână uscată, cu un coc neglijent în vârful capului, în papuci îmblăniți și capot cu flori uriașe coboară scările încet, cu mâna pe balustradă. „Lăsați-mă să încerc și eu” și, privind-o pe noră-sa cu dispreț, se apropie de ușă. Cu vocea șoptită, abia auzită, bătrâna îl cheamă și ea pe fiu-său….”Mihăițăăă, deschide ușa, că a venit mama!” Pe ceilalți îi podidește râsul, iar noră-sa țipă la ea: „Ce ai în cap, noi am bătut cu pumnii și am strigat până am răgușit, cum să te audă?!” Un clinchet metalic se aude discret și ușa impecabilă, ușoară și grea în același timp, se deschide silențios, descoperind un individ buimac și bonom, complet depășit de situație. „M-ai ținut o oră în fața ușii, dobitocule…am urlat ca o nebună și tu…tu-i deschizi lu’ mă-ta’!” „Nu, mămicule, nu-i așa. Nu am auzit nimic, că ușa e capitonată, nu știi? E o ușă foarte bună, foarte bună”…
Categorii:Proza scurta
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Da, frumos. Evident că putea să-i dea soțului un telefon, să folosească soneria, dar se pare că femeia are pretenția de a intra pe ușă în stil clasic.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cu cine țineți? Cu siguranță că l-a sunat nervoasă, dar el nu i-a răspuns, că-și ținea telefonul pe vibrații. Sonerie nu aveau, pentru că se stricase cu ocazia montării ușii😃
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Telefonul nu era pe vibrații. Omul s-a trezit pentru că îl sunase maică-sa, dar era foarte obosit.
Desigur, trebuia să repare soneria, pentru că rezolvarea problemelor de ordin tehnic reprezintă utilitatea de bază a bărbatului.
În altă ordine de idei, mi s-a întâmplat să nu îmi deschidă nevasta ușa și nici să nu răspundă la telefon. Era 4 dimineața, venisem cu trenul. Am bătut cu moderație, să nu trezesc vecinii, dar tot s-au trezit câțiva care m-au văzut stând pe scări cu două genți mari alături – și au crezut că tocmai am fost dat afară din casă. Am chibzuit un pic și m-am dus cu taxiul la un bar nonstop, de unde m-am întors acasă ca drojdierul din Sevilla, pe la 10 dimineața. Nevastă-mea și copilul erau ”la o cafea” împreună și m-au privit cu mare interes.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Non- ficțiune.
ApreciazăApreciază
Desigur, însă observați că în viața reală poți avea și alte opțiuni decât aceea de a bate la ușă. În timp ce în ficțiunea dvs. aveți, între altele, un personaj blocat în pretenții și așteptări de la viață.
În altă ordine de idei, poate v-ați dat seama de multă vreme că în comentarii cititorii nu menționează neapărat ce au înțeles ei din postare. Asta se întâmplă destul de rar. De obicei oamenii comentează ca să comenteze. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oamenii comentează atunci când se regăsesc în personaje sau în situațiile descrise. Orice comentariu este, până la urmă, un act de creație și orice act de creație vorbește despre creator. Eu am obiceiul să caricaturez personaje și situații, adică să exagerez un pic ceea ce cred că ar fi un defect sau o calitate. De aceea personajul meu nu găsește alternative.
ApreciazăApreciază
În ceea ce privește comentariile, nu întotdeauna. Doar în măsura în care orice act este act de creație 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mda, dl nu aude racnetele sotiei si vecinilor dar aude soapta mamei! O fi o usa speciala prin care trec doar soaptele soacrei. Doamna trebuie sa cumpere alta usa. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
A fost doar o coincidență care a picat straniu, așa cum se întâmplă în astfel de cazuri.
ApreciazăApreciază
Iată două puncte de vedere diferite! Fac floricele, așteptând artileria grea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Artileria grea a luat o pauză.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ana, cu ce am gresit asa de rau incat sa ne doresti asa ceva? Adica sa fie puse tunurile pe noi? 😅😅
ApreciazăApreciat de 2 persoane
@Amurg, nu cred că nu te-ai prins! Artileria grea, adică Aldus, D-l Goe, evident în combinație cu tine. Îmi plac mult discuțiile dintre voi.
ApreciazăApreciază
Multumesc dar eu sunt pistol cu apa pe langa alti razboinici. 🌹😅
ApreciazăApreciază
Ah, e bun si pistolul cu apa (vie) cand zmeilor li se face sete. 😘
ApreciazăApreciază
Artileria grea se desfășoară pe alte bloguri. Aici nu poate pătrunde decât artileria ușoară, căci fiecare ușă are cheia ei. 🙂
ApreciazăApreciază
Ca să fie și mai (ne)clar, opinia mea este că articolul acesta se putea foarte bine numi „Sesam, deschide-te”. Uneori metodele obișnuite nu funcționează și atunci e necesar să găsești calea. Asta e, bătrâna cunoștea parola, ceilalți nu. 🙂
ApreciazăApreciază
Ce frumos e atunci cind nu-ti trebuie nici un lacat si poti lasa usa deschisa. Cu conditia sa nu intre potai de ciini, sau pisici. Poti intra peste tot, chiar si la vecina.
O usa solida atrage hotii, sunt convinsi ca ai ceva de ascuns. Am vazut multe usi teribile prin Ro. Cele mai solide usi sunt la cavouri.
Acum citiva ani mi-au spart casuta la gradina. Nu au furat nimic, nu aveau ce. M-a costat ceva reparatia. De atunci las usa descuiata, nu am mai avut pagube.
Soacrele sunt sigurele fiinte care-ti iubesc sotul, chiar mai mult decit amantele lui.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu mi-am uitat cheile în ușă și, ca lucrurile să fie clare, brelocul meu era de o culoare turbată care nu ar fi putut trece neobservată. Le-am găsit seara tot în ușă, ca o invitație de a intra în casă. Cine spune că românul e hoț exagerează. E neamț.
ApreciazăApreciază
Rad cu spasme! Strasnica povestea, i-am aratat-o si doamnei, rade cu sughituri! Fix asa se intampla :)))
ApreciazăApreciază
Văzând comentariile, înțeleg că eu am citit povestea într-o cheie greșită: complexul Oedip. Și totuși, parcă nu e chiar așa de greșită, îmi zic, din moment ce fiul locuia la numai două etaje distanță de bătrâna sa mamă, în același bloc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai citit în cheia potrivită😃
ApreciazăApreciat de 1 persoană