Proza scurta

Psihanaliza

Nu era suferință; era tortură și fiecare atom al trupului meu suferea în felul său, pentru a contribui la marea suferință, mult deasupra pragului de toleranță umană. Nu știam ce să mai cred, îl iubeam? îl uram? îi doream moartea? Oricum, când vedeam că e iarăși dimineață și că trebuie să suport o zi nouă, la fel de confuză și de dureroasă ca zilele vechi, îmi venea să mor. Ar fi fost o soluție, dar eu nu sunt genul acela de femeie care să moară din dragoste rănită. Mai degrabă l-aș fi omorât pe el, infamul care m-a părăsit, decât să-mi iau eu zilele. Așa că atunci când diminețile nu au mai fost suportabile m-am dus, ca orice femeie părăsită și răzbătătoare, la cel mai bun psihanalist din oraș. Ce canapea, ce clarobscur odihnitor, ce secretară frumoasă! Se vedea că e bun, că mi-a zis să mă întind pe canapea, să închid ochii și să număr rar până la zece. „Ești o pisică mare și răsfățată!” Era profesionist, pentru că imediat am început să torc. „Pisicile nu au nicio grijă; nici tu nu ai altă grijă decât să te gândești la confortul tău”. Suferința mi-a dispărut ca prin farmec și, după mult timp, am simțit o relaxare binefăcătoare; mi-am întins trupul pe canapea și mi-a venit să-mi scot gheruțele din pernițe. Canapeaua avea un miros îmbietor, de piele bine tăbăcită, care mă înnebunea și doar bunul simț m-a împiedicat să-mi înfig gheruțele în ea. Îmi vibra tot corpul și mi-ar fi plăcut ca psihanalistul meu să mă scarpine puțin între urechi. În timp ce mă întindeam și simțeam că am nouă vieți, l-am auzit pe cel mai bun psihanalist din oraș strigându-și frumoasa secretară. „Smaranda, aprinde lumina, că ceva nu merge bine!” Nu înțeleg de ce era așa de iritat, pentru că eu mă simțeam minunat. Un bec s-a aprins și, după ce m-am obișnuit cu lumina, mi-am privit psihanalistul în ochi: în pupilele lui largi am putut vedea foarte clar imaginea reflectată a unei uriașe pisici, ce se întindea lasciv pe o canapea de piele bine tăbăcită.

Categorii:Proza scurta

Etichetat ca:

8 răspunsuri »

  1. Foarte mișto. Psihanalistul. 🙂 Ceva a mers prea bine de data asta.

    și doar bunul simț m-a împiedicat să nu-mi înfig gheruțele în ea

    Aici oare nu mergea forma afirmativă? Doar bunul simț m-a împiedicat să-mi înfig gheruțele în ea. Ce m-a împiedicat? Să-mi înfig gheruțele în canapea.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s