Oameni

Vino, că nu-ți fac nimic

Dacă ați fost vreodată copii, ați avut măcar o dată norocul să auziți acest simpatic îndemn de la vreun părinte. Bomboanele cubaneze descoperite în cămară din întâmplare (doar le-am gustat, până mi s-a făcut rău), țară-țară vrem ostași cu niște haine rupte în locuri principale ce nu se mai puteau cârpi, dar mai ales „bombele de noroi”, hedonism în stare pură pentru orice copil și blestem pentru orice părinte au fost, de-a lungul timpului, ocazii de „vino că nu-ți fac nimic”. În aceste situații, spărgătorul de distracții era vreun părite ivit pe neașteptate pe maidan, cu picioarele desfăcute și cu o mână în șold, care se străduia să mimeze bunăvoința: „veniți, mă, încoace că nu vă fac nimic!” și adultul acoperea tot cerul, căpătând dimensiuni amenințătoare. Dar nici noi ne eram pe lume de ieri, de azi, ci de șapte, opt, chiar nouă ani și știam prea bine ce înseamnă „nu-ți fac nimic”, așa că îndemnul părintesc era tratat cu toată considerațiunea cuvenită și, prin urmare, dispăream din câmpul vizual al părintelui grijuliu. Pedeapsa nu dispărea, dar căpătam o amânare cât de mică, măcar până dispărea bunăvoința aceea prost mimată de pe chipul adultului. Ce să-i faci, părinții generației mele nu aveau atâtea informații de parenting și nu prea ne lăsau să ne jucăm cu bombele de noroi întru dezvoltarea respectului de sine, a laturii artistice sau a creativității. Ai zice că odată cu adolescența și cu viața de adult ai scăpat de „vino-ncoace, că nu-ți fac nimic”, dar în realitate, conținutul expresiei rămâne prezent pe tot parcursul vieții, cu mici variațiuni formale. În esență este vorba tot de o minciună care vrea să cosmetizeze un dezastru: „stai liniștită, că totul e bine: a murit unchiul de la Timișoara”, „să nu te sperii, nu e nimic grav, e doar o fractură”, „trebuie să vorbim, nu-ți face griji că nu ai de ce, dar ar fi bine să divorțăm” și lista de exemple e nesfârșită. Când m-a sunat fiică-mea și mi-a spus să stau liniștită, că nu e grav, mi s-au tăiat genunchii și un film macabru cu ambulanțe și sânge a și început să mi se deruleze în fața ochilor. Mi s-a uscat brusc gura și abia mai puteam articula cuvintele. „Stai liniștită, că nu e grav, dar am luat șapte la economie!” Nu știu de ce, după ce mi-am recăpătat suflul, i-am zis: „bravo, mă bucur!”

Categorii:Oameni, Proza scurta

Etichetat ca:

6 răspunsuri »

      • Fara nimicuri si razboaie,
        n-ar fi neghina, grâu si paie,
        nici nori pe cer cu vânt si ploaie,
        nici mielusei sa zburde prin zavoaie…
        Iar daca oamenii nu ar ara,
        semanatorii nu ar semana,
        seceratorii n-ar avea ce secera,
        copiii toti de foame ar rabda…
        Dar astazi (999)Noi unA avem de toate,
        parinti, surori, ba chiar un Mare Frate,
        ce locueste sus în cerurile elevate,
        nascut în iesle, azi Stapân peste palate…

        „…Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi; nu potrivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m-aş ascunde dinaintea lui.
        Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine!
        Noi, care trăiam împreună într-o plăcută prietenie şi ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!…”

        Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s