În ultimul timp îi strălucea pielea și răspândea lumină, așa cum fac de obicei femeile ce iubesc. Era mai frumoasă ca oricând și bărbată-su s-a neliniștit un pic. Când venea el acasă, masa era pusă și mâncarea era nici prea rece, nici prea caldă, nici prea sărată, nici prea piperată. Era numai bună. Unde mai pui că pe umerașe zâmbeau cămășile proaspăt călcate și casa era lună. Le făcea femeia pe toate cu voie bună și cu fața toată un zâmbet. „Femeie”, i-a zis el, „ceva e cu tine; ori ți-ai găsit vreun amant?” Ea a râs drăgăstos și l-a strâns cu brațe de naiadă: „poate un amant imaginar; te-ar deranja?” Puțin îl deranja, dar era greu să-i caute pricină pentru un amant imaginar pe care nu-l putea dovedi în luptă dreaptă, bărbătească. Așa că l-a acceptat tacit în viața lor și uneori îl primeau și în pat, între ei, invizibil ca orice amant imaginar. Îi simțea prezența în momentele cele mai tandre, când ea închidea ochii și ofta extatic, străină de el și de toată lumea. Oricum, un amant imaginar nu putea fi o problemă prea mare, că doar nu exista, și el era gata să-l tolereze tacit până la adânci bătrâneți. Cu siguranță acest lucru s-ar fi întâmplat dacă amantul imaginar nu și-ar fi uitat într-o seară, pe noptieră, ceasul de mână de o concretețe fără echivoc.