În zorii primei zile a anului, complet împotriva voinței mele, plimbam blănoasa spre parc, într-o liniște încremenită și puțin lugubră. Cu blănoasa nu te înțelegi, ora șapte e ora șapte și nu încap tratative, decât pentru ora șapte jumate, în cel mai bun caz. În plimbarea noastră matinală nu am întâlnit nici țipenie de om sau animal (câinii altora or fi mai flexibili?) și doar vreo două ciori năucite de petarde ne priveau cu nițel reproș. Aerul era cald și aurit înspre răsărit, iar liniștea te îndemna să privești mai atent în jurul tău. Încercam să văd ceea ce nu vedeam în fiecare zi: orașul adormit într-o nemișcare postapocaliptică și promisiunea unei zile însorite, venind dinspre răsăritul acela de aur. M-aș fi bucurat de experiența rară pe care o trăiam dacă nu aș fi simțit în interiorul meu o vagă tristețe cu gust de angoasă: parcă lipsea ceva ce aveam, dar nu mai am. Nu știam să spun ce anume mă necăjește și gândul trist stătea agățat de suflet, fără să-i dau de cap. Am tot încercat să ignor discreta neplăcere și să mă concentrez pe prezentul adormit când, așa cum obișnuiește creierul nostru să ne tachineze, mi s-a arătat clar motivul tristeții: ouăle umplute. Mi-am dat seama că de câțiva ani nu le-am mai întâlnit în meniul de revelion. Ce s-o fi întâmplat cu ele? Și-or fi trăit traiul și, în liniște și decență, au dispărut de pe mesele de sărbătoare? Ouăle umplute (nici nu știu cu ce), pe pat de frunze de salată verde, aranjate în chip de oameni de zăpadă sau doar ornate cu maioneză nu mi-au lipsit la niciun revelion până acum doi-trei ani. Mi-au bucurat copilăria și, în vremurile în care era greu să ai o masă bogată, ouăle umplute dădeau aerul de sărbătoare. M-am întors acasă cu blănoasa și, înainte să mă culc la loc, am sunat-o pe maică-mea, o persoană deosebită care ce știe, aia face, imposibil de deturnat de la obiceiurile ei. Am sunat-o să-i spun „la mulți ani”, dar în coada urării am întrebat-o ca din întâmplare dacă a făcut gustoasele ei ouă umplute. „Nu, dar am făcut creveți”. E clar, ouăle umplute au murit, trăiască creveții!
Categorii:Oameni
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
🤣🤣🤣
Uite, nici eu n-am mancat oua umplute, dar nu le-am simtit lipsa, nici nu mi-am amintit de ele.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Au fost cu tine la greu și acum le părăsești. Spune sincer, creveții le-au luat locul?
ApreciazăApreciat de 3 persoane
🤣🤣🤣🤣
Nu crevetii, dar a fost o salata, habar nu am cum se numeste, practic e o amestecatura de carne de pui, legume, ciuperci si maioneza….. un fel de salata boeuf dar „cu facultate” 🤣🤣🤣
Nu scria pe ea La Multi Ani! din castraveti si gogosari taiati 🤣🤣🤣 dar avea un zambet desenat din masline.
PS: Imi plac crevetii…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
La mulți ani!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un an nou fericit!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu sunt probabil unul din acei norocoși care au mâncat ouă umplute… Doar vreo trei jumătăți. Pentru că, deși ador mâncărurile cu maioneză, nu mă simt prea bine după ele.
E bine să fim nostalgici uneori, pentru că viitorul se naște din trecut, nu din prezent.
La mulți ani!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Cu colebilul treci de greu. Orice prezent e pe jumatate trecut. La multi ani!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mulți ani! Lasă că faci ouă umplute la revelionul următor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate îmi fac acum, de Crăciunul armenesc (pe 6 ianuarie). Eu mai am un hop:)) La mulți ani!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
La multi ani, cu oua sau fara oua! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😃 La mulți ani, cu inspirație!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😉
ApreciazăApreciază
Babiclontz făcea ouă umplute, în formă de pui de găină. Adică juma de ou umplut, cu tăietura în jos, pe salată, cu aripi de castravecior murat. Nu știu cum tăia o microfantă laterală în puișor, ca să-i încastreze aripa, fără să strice tot. Căpușoarele erau biluțe de piure, fixate de corp cu vârfuri de scobitoare. Ochi de măslină, cioc de morcov, creastă de gogoșar.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îmi plouă în gură.
ApreciazăApreciază