Mi-o imaginez cu moațele în păr, papucii cu pampoane mov și halatul cu puf pe la mâneci. Neapărat niște ruj foarte roșu pe buzele subțiri și brățările de argint care clincăne la încheietura mâinii. Sunetul brățărilor care zornăie la fiecare mișcare face parte din tanti Matilda, alături de râsul năvalnic de care îți vine să râzi. Las telefonul să sune și aștept să-mi răspundă tanti, cu aerul că o deranjez din ceva foarte important ce tocmai făcea. Nu face nimic de obicei, se uită la televizor sau dezleagă integrame. Afară nu mai iese de un timp: spune că îi e frică, dar eu cred că e doar lene, pentru că tanti Matilda știe să profite de oameni, într-o manieră simpatică și fără cusur. Adică de ce ar ieși din casă dacă există cineva care îi rezolvă treburile de exterior, precum cumpărăturile și rețeta de la doctor. Telefonul sună prelung și tanti întârzie să răspundă. Îmi spun cu inima îndoită că poate nu aude, câ doar își permite, are peste nouăzeci de ani, nu mai știu câți, dar numărătoarea Matildei s-s oprit pe la 86 și de câțiva ani nu mai îmbătrânește, din pură cochetărie. Mai sun o dată și las iarăși să sune. Încerc să nu mi-o imaginez cu halatul cu puf la mâneci ghemuit sub ea prăbușită și cu papuceii cu pampon împrăștiați pe gresie; poate a alunecat și e singură și neajutorată pe gresia rece. Sper să nu fie vreo fractură; vârstnicii își găsesc sfârșitul după astfel de peripeții domestice. Și-o fi luat pastilele de inimă? Mai sun o dată și nu pot decât să sper că nu sunt eu cea care a descoperit că a murit. Sunetul de apel se întrerupe și vocea Matildei, iritată din cale-afară, aproape că mă sperie. Alo, ce e? Arde? mă ia baba la rost. Ei, nu, tanti Matilda, da’ de ce nu răspunzi la telefon, că mă sperii. Ia uite, zice baba, acum trebuie să-ți dau ție socoteală. Dacă vrei să știi, aveam niște treabă, îmi fixam proteza și trebuia să o fac în liniște, iar telefonul era departe, pe hol. Nu mai suna și tu ca disperata, că te sunam eu înapoi sau crezi că nu știu să umblu cu telefonul? Bine, bine, zic eu, dar ține telefonul cu tine, ține-l în buzunar, de ce-l ții pe hol? Îl țin unde vreau și dacă vrei să știi eu îmi țin telefonul la locul lui: pe măsuța de telefon din hol.

Știu măsuța de telefon. Acolo stătea telefonul alb și fix pe vremea când telefoanele erau albe și fixe. Matilda petrecea mult timp acolo, pe un scăunel firav și cochețel, fie despicând firul în patru cu vreo prietenă, fie certând cuplajul că nu-i lasă linia liberă. Dar explică-i Matildei de ce telefonul mobil e…mobil.