Știu că e greu de crezut, dar asearâ o lună mare și rotundă, cu față de copil bosumflat, stătea agățată de cer și privea în jos cu reproș. Printre mașinile parcate și dincolo de ele, pe un teren neîngrădit, a răsărit o pădure tristă de brazi morți cu soartă trecătoare. Încă mai poartă urmele unei glorii efemere, resturi de beteală strălucitoare și un verde-brad care începe să pălească. După ce și-au trăit visul de mărire, au cunoscut și decăderea cruntă cu umilințe greu de suportat: stau inutili în poziții defensive, răstigniți pe pământ cu ramurile obosite. Între brazii melodramatici zace și o saltea, pe care cineva a aruncat-o. Bravo lui, cred câ are o saltea nouă, care-i îmbunătățește somnul și îi reduce durerile lombare. Omul străzii, pe care-l cheamă Viorel, se bucură cu siguranță de salteaua dintre brazi. Se dezbracă de paltonul vechi și se întinde mulțumit pe saltea, ca și cum ar fi în propriul dormitor. Se face ghem, se acoperă până peste cap cu paltonul și se transformă într-o protuberanță aproape rotundâ și gri pe suprafața saltelei. În uriașul dormitor miroase a brad ce se veștejește, iar lumina de veghe are chip de copil bosumflat. La doi pași de saltea, printre brazi, o persoană încotoșmănatâ de sex ambiguu și vârstâ înaintată scoate dintr-o uriașă paporniță o caserolă cu aripi costelive de pui. Persoana a puțin surdă și probabil că își închipuie că șoptește. De fapt, aproape că strigă și nu se oprește până nu-și îndeplinește menirea. „Pis, pis, pis” și din noua și trista pădure se ițește plictisit o pisicâ silfidă. Are maniere studiate și o lipsă de chef bine jucată. Miroase minuțios fiecare aripioară de pui și se hotărăște asupra uneia, pe care începe s-o lingă și s-o întoarcă de pe o parte pe alta. Mogâldeața încotoșmănată îi ține de urât și îi face puțină conversație. „Bărbații sunt porci și femeile sunt curve”, iar pisica mișcă din urechi. Afirmația e puternică, fără șanse de combatere și nu te-ajută deloc să poziționezi mogâldeața în vreo categorie sexuală. „N-a venit pensia, așa că mănâncă acum, că nu-ți mai iau altă dată. Putin dă armistițiu. Femeile sunt curve”. Viorel, omul străzii, s-a ridicat în șezut în mijlocul saltelei, cu paltonul strâns în jurul trupului și privește cu ochi terni scena cu pisici și aripioare de pui. Puțin mai departe, niște voci masculine ating cote înalte. S-au încins spiritele în jurul unui loc de parcare și te poți aștepta să iasă la iveală și să lucească în lumina lunii niște flinte, arbalete, buzdugane. O familie fericită trece înspre intrarea în bloc și, în drumul lor, ocolesc niște brazi, un loc de parcare pe care stă să se iște un război, salteaua pe care se foiește Viorel și o pisicâ ce se freacă de piciorul unei persoane asexuate. „Mâine plecăm? Mâine? Plecăm în Ca-ra,-i-be, cu avionul” , și mezinul familiei sare pe loc. „Putin a dat armistițiu”, se aude și mogâldeața, la unison cu vacarmul din parcare și confirmarea mamei de familie „da, da, plecăm în Caraibe”. Viorel se ridică în capul oaselor, își îmbracă paltonul și o ia în susul străzii: „ți-ai ai dracu’, nu poate omul să se odihnească de voi; sunteți vai de mama voastră, băăă!”
Știu că nu credeți, dar știți de ce? Pentru că v-am descris o bucată mică de realitate nefiltrată, așa cum vine ea la pachet cu o lună rotundă cu față de copil bosumflat. Realitatea ar mai trebui cosmetizată puțin, stropită cu agheasmă , să nu o lăsăm să semene cu un film prost, cu personaje ireale, scenariu neverosimil și regie ieftină.
Categorii:Proza scurta
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Luna plină este acum în semnul Racului; de aceea are față de copil.
Afirmația „bărbații sunt porci și femeile sunt curve” nu este tocmai echidistantă, pentru că îi animalizează doar pe bărbați, în timp ce femeile rămân totuși oameni.
Mi-a plăcut această bucată de proză (sau realitate).
În paranteză fie zis, legat de realitatea dură, eu am ceva contra pisicilor ”bagaboante”, mai mult decât contra câinilor. Puteți citi ceva aici: https://www.smithsonianmag.com/science-nature/moral-cost-of-cats-180960505/
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Sunt destul de înspăimântătoare, noroc că sunt feline de talie mică. Îmi aduc aminte că atunci când eram însărcinată aveam o birmaneză și am făcut o grămadă de teste suplimentare din cauza ei. Toxoplasmoza la femeile însărcinate e foarte periculoasă pentru făt. Interesant este că dupa ce am născut pisica a devenit mult mai blajină (adică mă lăsa s-o ating, că era mai rea decât un câine). În ultimul timp sunt o grămadă de pisici pe stradă. Ai zice că vor dispărea șobolanii, dar nu-i adevărat…pot coabita.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@Nautilus – porcii e si ei oameni, decât că nu vorbește. 🙂 Ei grohăie, iar ele geme. E echidistanță, ca de la cer la pământ, dar totuși e.
P.S. Mi-a plăcut (si) ideea că curvele e oameni. 🙂 Dar… Ce e oamenii? Există definiții. Oamenii e cei mai buni prieteni ai câinelui. După cum reiese si din linkul cu care vă faceți reclamă, fără legătură cu proza dată (nouă).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar nu știu cum poți fi în același timp un tip așa simpatic, deștept, cu ceva carismă și un…spune tu, ca să nu te superi. Comentariul ăsta al tău e inutil, făcut doar de dragul de a poziționa mai cu moț. Nu ai dreptate și tu știi prea bine. Nț, trebuie să lucrăm la asta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ei ași! Te-ai aprins tu de la alte comentarii, si ti-a cășunat să faci aici interpretări tendențioase d-în exces de imparțialitate. Moțul acestui comentariu este la fel de inofensiv ca si comentariul in ansamblul lui, iar faptul că inventezi o agresiune (bullying 🙂 ) în contra nautilusului e doar ocazia ta de a te răcorii… Plus faptul ca-n subsidiar îl consideri prea „politicos” sau prea molâu pe Nautilus pentru a reacționa „cu capul lui” la presupusul atentat in contra bunelor sale moravuri. 🙂
Cu siguranța ca n-am dreptate. Dar sa știi ca nici nedreptate n-am. E ceva fără legătură cu noțiunea asta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De ce ai pus ghilimele la „politicos” și nu ai pus și la „molâu”? Ai totuși niște finețuri (diavolești) care mă impresionează. E civilizat, o calitate pe care o prețuiesc destul de mult.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cei mai civilizați sunt aceia care vin, citesc, dau like si nu comentează nimic. Mai civilizat de așa nu se poate. Cei cu platitudini vin pe locul doi. Știu că apreciezi. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Salut, Arca. Nu am avut niciodată chef să comunic cu dumneata. Lipsă de chef, atât.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
De ani de zile urmaresc un astfel de film, doar ca scenariul este putin diferit, iar decorul realizat de fratele meu, undeva în banlieUE parisienne… 🙂
Weekend magic, minunat, în toate binecuvântat!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Povestește, cum e în filmul tău?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Va vom povesti, când ne vom întâlni, deoarece scrisul pentru (999)Noi unA, nu este compatibil cu Luna. 🙂
Pâna atunci va mai ofer, câte un videoclip si câte un Cuvânt, al Celui ce Este Vesnic AAAE. 🙂
Ecce homo:
„Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine.
Cine îşi va păstra viaţa o va pierde şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga.”
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😂😂😂
ApreciazăApreciază
Il est dit par la foire, que le lynx « rire » engraissait. Faites attention à la silhouette ! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Măi, tu mă cunoști.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Superbele scrieri în versuri sau proza sunt revelatoare, si scot în evidenta aspectele fiintei reale. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bieții brăduți! Viorel are dreptate, ar trebui să-l lase să se odihnească. Da’ cu cine să te înțelegi?!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu putem decât să sperăm la un happy end.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Drama cea mare este a brăduților tăiați special pentru Craciun, care au rămas nevânduți, ratându-și (cu brio) misiunea. Tristă priveliște.
De vreo câțiva ani m-am făcut obiceiul (început de tradiție) de a arde în curte bradul după ce-l despodobesc. Incinerarea decurge fabulos, cu flăcări uriașe, cu scântei si steluțe o mie, oferind bardului șansa unui ultim si grandios spectacol. In plus, sunt șterse astfel toate urmele (sărbătorilor), ușurând totodată misiunea serviciilor (secrete) de salubritate ale orașului.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Bine că nu te-a detectat Greta. Ești dublu criminal: încurajezi tăierea copacilor, plămânul planetei și apoi mai faci și fum.
Altfel cred că e un sfârșit demn pentru brad, chiar dacă focul e de putere calorică mică. Purificator.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Greta poate zice orice fiindcă e mică si proastă. Oamenii mari știu foarte bine că o bucată de lemn care arde (în foc) produce fix aceeași cantitate de bioxid de carbon pe care o produce o bucată de lemn care putrezește (în pământ), si anume fix cantitatea de bioxid de carbon pe care a extras-o din atmosferă (eliberând oxigenul aferent) în perioada în care a crescut în plantația de brazi, unde fusese plantat de către om (micul producător de brazi si spirit al Crăciunului). Sumă zero pe partea materială, plus pe cea spirituală. Greta, tâmpita emblematică a vremurilor noastre, poate avea dreptate doar în privința celor care taie brazi pentru Craciun si nu plantează alții in locul lor. Încolo nu.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Greta nu ar fi de acord nici cu bradul artificial: prea mult plastic. Nu am știut de faza cu co2-ul, dar măcar ar exista o șansă ca bradul putrezit să se transforme într-o huilă ceva, că vezi bine că e groasă cu resursele. Doar de dragul șuetei: suntem de acord ca Greta e o mascotă. Dar a cui? E posibil să nu fie așa; adolescenții gândesc altfel și unii cred că o lume mai bună e posibiă. Adică sunt preocupați cu adevărat de reciclare, șanse egale de educație și sănătate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Greta, vast subiect. Off topic. Dacă vrei scrie o proză „Greta”. Nu vei re-Greta. Poate-ti comentez. 🙂
Șansele ca barzii de Craciun să se transforme în huilă sunt zero. In mod firesc, natural, putrezesc, se degradează, se oxidează si produc bioxid de carbon pe care-l eliberează în atmosferă.
O lume mai bună este posibila si se creează în permanență. Felul in care este apreciată bunătatea lumii variază de la ins la ins si de la vârsta la vârstă. Unii consideră ca binele era in trecut, alții cred c-ar putea veni in viitor. Alții cred cu tărie ca trăim (deja) in cea mai bună dintre lumile posibile. De dragul șuetei zi tu ce este aceea o lume buna. Cum ar trebui sa fie? M-ai făcut curios.
„pre-ocupați cu adevărat de reciclare, șanse egale de educație și sănătate.” – Wow! de pre-ocupat toți putem fi pre-ocupați… ca sa nu ne plictisim, încolo, nu si nu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu cred că acum, în prezentul nostru, e cea mai bună perioadă a lumii, adicâ e cea mai bună lume de până acum. Asta ți-o spun ție, că suntem învechiți în rele, dar nu îndrăznesc să scriu un articol pe această temă. Bineînțeles că e în natura omului să considere binele actual un dat, o condiție de fapt și să spere într-o lume mai bună.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@Adore – Talentul tău (literalmente literar) (care si-a căpătat o nefirească autonomie în raport cu tine însăți) a reușit iarăși să producă o mică bijuterie, un (nou) unicat… d/in seria prozelor pe care le scoți pe bandă la blog, din prea-plinul tău de impresie. Ai (si) imaginație, nu glumă. Paragraful final o atestă cu prisosință. Ideea (mărturisită explicit, cum ) că ficțiunea pe care ai fi oferit-o publicului de la blog (brusc miscibil în poveste) ar fi fiind un fragment de realitate nefiltrată (?!), este profund înduioșătoare, ca procedeu literar… (hiperbolă, nu?), dar gestul (cvasi-inutil al) mărturisirii (în scris, ca deznodământ al prozei) nu e deloc lipsit de riscuri. Riscul minor este acela de a părea (o) naivă (ooo), iar cel major de a trece drept o telenovelistă parșivă care nu se dă înapoi de la utilizarea fără scrupule a mijloacele facile de capturare a atenției (ingratului) public (care e) (că altul de unde?). Ficțiunea (asta) e realitate (nefiltrată)? Ei ași! Dar nu-i cam mare aroganța? De unde atâta realitate soro? Atâta ai vrut tu să vezi, atât ai putut, în fugă, din goana calului, în timp ce intrai în scara blocului. Lumina lunii pline (o știu, am văzut-o si io aseară) ti-a f-licărit (prin ochi) generând un complot literar în interiorul tău preaplin de tine si de sentimente. Din „realitatea” acelui interior (care este, vezi proza de mai sus) ai luat la repezeală câțiva ingrediente, improvizând, în jurul unei rețete (ab-uzate), o gustare frugală pentru pisicile vagabonde de la blog: „Na-vă, că dacă nici asta n-o fi pentru voi nu știu ce-o să vă mai dau, mierte-fierte! (cerul cu stelele, raiul cu miresmele, sori cu rochi de curcubeie si cu ochii de scânteie)”.
Rezultatul este de-a dreptul miraculos: Comentariile publicului (colocatar) din subsol (aceleași ca si până ieri) au început brusc si miraculos să se potrivească cu proza de la parter… Asta da armonie, de sus in jos. 🙂
P.S.
a) Vai, dar în ce zonă rău famată locuiești!
b) Paragraful final al prozei tale este totalmente inutil, dăunător, nepotrivit. Este o scădere, o scăpare, în niciun caz nu-si avea locul acolo, fiind (în plus) o ofensă gratuită la adresa cititorilor. Mă rog, tu oi fi vrut să fii modestă, să subliniezi (apăsat) că n-ai niciun merit ca creator de (vreo) realitate… oi fi fiind suferindă de sindromul impostorului. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
P.P.S. Nici titlul nu-mi place (deloc). E (prea) prozaic. Ar fi mers (mult) mai bine: „Luna pentru cei dezmoșteniți”. Din păcate e luat.
Apropo de titlu (care merge bine doar cu ultimul paragraf al prozei, excesul)… s-ar putea zice că supra-licitezi si câștigi. Acuma (na) toata lumea (te) crede. Ce să zic? Mare brânză, în slujba adevărului. Nu era oare mai bine să fi lăsat (nițel) loc de îndoială? Nu? 😦 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Să știi că titlurile îmi dau mari bătăi de cap. Și fără titlu nu pot să scriu nici măcar un rând. Multe texte mi-au murit subit, din lipsă de titlu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să sintetizez: sunt naivă (ohoo) și puțin parșivă, dar o parșivă sentimentală, cât să-mi șadă bine, și de asemenea sunt și lunatică, numai bine să se închege o prozuliță sau ce-o fi ea. Ai dreptate cu finalul, dar ăsta a fost gândul incipient al textului. Zona în care locuiesc o bănuiesc că ar fi fosta groapă a lui Ouatu, ceea ce nu mă deranjează, ba chiar mi-ar lipsi dacă aș locui în altă parte. Sindromul impostorului există? Că nu sufăr de el, dar nu neg că puțină impostură îmi place, așa cum îți place și ție și celorlalți semeni ai noștri.
Mi-a plăcut comentariul tău, mai ales pe alocuri😃
ApreciazăApreciat de 1 persoană
…presupun că te referi la alocurile strecurate cu schepsis spre catifelarea celorlalte 😉
ApreciazăApreciază
Asta îmi place la tine, că gândești cu capul tău.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pentru ca eu iubesc pisicile, am sa devin dependenta…de ce scrii, nu de feline. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, sunt o adicție blajină:))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Giuvaericală, Maestro!
Scenariu de film ai scris. De-ăla de 90 de minute, care te lasă mut, cu un nod în gât.
ApreciazăApreciază
Hai, măi…
ApreciazăApreciază
A republicat asta pe adropofinspiration și a comentat:
Foarte tare! Multumim, Adolescent Rebel!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc și eu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană