parinte

Surpriza cunoașterii de sine

De pe • ( 63 comentarii )

Să vă dau un test. Trebuie să-l faceți cu seriozitate, fără să vă furați singuri căciula și durează doar două minute.

Așadar, închide ochii și imaginează-ți un deșert, cât vezi cu ochii nisip și nimic altceva. Apoi, imaginează-ți în deșert un cub. Fii atent la detaliile cubului, culoare, dimensiuni, locul lui în raport cu nisipul. După ce ai vizualizat bine cubul, imaginează-ți o floare. Fii atent unde ai pus floarea, dimensiuni, culoare, poziție față de cub. Dacă ți-ai stabilizat imaginea, poți să vizualizezi și o scară (cu trepte) și vezi ce poziție are ea în raport cu celelalte elemente. Rămâne să-ți mai imaginezi și un cal și fii atent la detaliile lui: culoare, dimensiuni, harnașament dacă e cazul și poziția lui față de celelalte chestîi. Dacă ați ajuns până aici, veți putea să vă imaginați că în deșert vine o fatală furtună de nisip. Salvează două elemente dintre cub, floare, scară, cal. Recapitulăm: imaginați 1) un deșert,2) un cub,3) o floare, 4) o scară și 5) un cal. Din furtuna devastatoare salvați doar două elemente.

puncte puncte puncte necesare să faceți exercițiul de imaginație, înainte să trecem la interpretare.

Interpretarea: Cubul este egoul tău (vezi cât e de mare, dacă e opac sau transparent, dacă plutește sau e la linia solului). Floarea este copilul tău sau cineva/ ceva pentru care ești responsabil (vezi ce poziție are față de cub, dacă e mare sau mică în comparație cu cubul, dacă e colorată sau nu). Scara reprezintă prietenii (vezi câte trepte are și ce poziție are în raport cu cubul). Calul reprezintă partenerul de viață (vezi dacă e aproape sau departe de cub, ce culoare are, ce temperament și dacă e liber sau priponit, cu șa, ham sau fără). Vezi acum ce ai salvat, elementele cele mai prețioase pentru tine. Nu cred că e necesar să intru în detalii, pentru că oricine poate înțelege ce înseamnă un cub mare, care plutește deasupra deșertului și este complet opac: un ego uriaș, rupt de realitate și prea puțin deschis către lume.

Pentru mine testul nu a avut decât o singură surpriză: cubul meu e de dimensiuni mici, așezat la o palmă de linia solului, am salvat buchetul de flori care stătea pe cub și calul care era în dreapta cubului, iar scara se sprijinea de cub (sau cubul se sprijinea de scară) și avea doar câteva trepte. Excepțional! Așa mă și așteptam. Doar că cubul meu (scuze pentru cacofonie) era un cub rubic (nu judecăm pe nimeni aici, da!?).

PS. Nu pune la suflet dacă ai un cub care ocupă tot deșertul sau dacă ai salvat cubul și scara. Nici dacă la linia orizontului îți aleargă bezmetic calul, cu spatele la tine și cu zăbala plină de spume. E ok.

Categorii:parinte

Etichetat ca:

63 de răspunsuri »

  1. Foarte fain! Mulțumiri. Eu am salvat calul și cubul.
    Imaginea mea era un cub (alb, nu foarte mare, dar nici mic, fixat pe nisip, chiar la botul calului). Ce m-a surprins e că roibul era zvelt, neînhămat, cu coama-n vânt și se apleca periodic către cub. Scara era undeva într-o parte, ca și cum nu era nevoie de ea în deșert, iar floarea (o lalea roșie) era pe cub. Mi-am pus problema de ce n-am salvat floarea? Cred că s-ar fi ofilit oricum.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  2. Nu cred ca „salvează” cineva scara sau cubul pentru ca furtuna de nisip e periculoasa doar pentru ființele vii!
    Cred de asemenea ca obiectele induc alegerea pozitiei si al raportului intre ele…
    Floarea sus
    Calul lângă
    Scara sprijinită de cub
    La fel ordinea de prezentare!
    Daca calul ar fi fost inainte de floare s-ar fi putut sa plasez floarea in gura calului! Floarea inainte de cub nu ar fi mai ajuns pe cub! samd.
    Un al doilea cub in loc de cal era mai palpitant! Pozitia lui fata de primul! Pozitia cuburilor fata de floare si mai ales posibilitatea de a salva doar un obiect! Cine salva al doilea cub?
    Oricum si asa e interesant! Multumesc!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Noi ne considerăm mereu etalonul, dar e destul de greșit. Dacă tu ai salvat floarea și calul nu înseamna că toți or s-o facă (vezi comentariul Oanei). Un prieten a salvat doar cubul, pentru că nu s-a putut hotărî dacă să salveze floarea sau calul. Avea cubul cât deșertul și îi place să-i spunem „șefu”. Nu prea cred în astfel de teste, dar nici complet fără valoare nu sunt.

      Apreciază

      Răspunde

      • Eu cred că la astfel de teste e important cât de bine a reușit autorul să „codifice” (prin elementele inserate de el în test) anumite tipare sau modele universale. De exemplu, e clar că autorul acestui test a plecat de la premisa că cubul va fi un trigger pentru ego sau că va fi echivalat subconștient de către subiectul testului cu propriul ego, dar acest lucru s-ar putea să nu fie general valabil. Ca argument, deși visele ne sunt pline de simboluri, ele nu reprezintă același lucru pentru fiecare, iar o pipă ce îi apare un vis unui fumător pătimaș va putea avea cu totul alte semnificații decât o pipă ce îi apare în vis unei femei al cărui soț a murit recent doborât de un cancer pe care l-a dobândit în urma fumatului. Așadar, nu există nicio garanție că deșertul, cubul, floarea etc se vor proiecta în același mod (având aceleași semnificații) în conștiința individuală și specifică (și până la urmă unică) fiecărui participant la test. Poate un matematician se raportează altfel la cub, poate un om de la țară înțelege altceva prin cal etc. Așa că testul poate fi cel mult o aproximație care să aibă valoare de adevăr statistic atunci când este rulat pe un număr mare de oameni, iar asta cu condiția ca autorul lui să fi fost totuși inspirat să aleagă niște simboluri care să reverbereze cam în același mod în conștiința majorității oamenilor. Părerea mea.

        Apreciază

        Răspunde

  5. Nu m-am concentrat bine la detalii. Din viteză, am salvat floarea și calul. Cubul era mare, cam până la mine la brâu, roșu, plasat pe nisip. Scara era una din lemn, ca acelea de urcat în pod la țară, am rămas cu ea în mână. Floarea nu știu unde stătea și era albă, iar calul avea doar șaua, fără chingi. Scara am aruncat-o când am luat floarea.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

      • Cubul fățarnic!

        Mi se pare normal ca majoritatea să stabilească, prin vot, câte fețe are cubul, că doar e democrație. Nu dictatură ca-n Rusia. Apropo. 🙂 Cu cine se învecinează Rusia? Rusia se învecinează cine vrea. Ea. Iar Bulgaria nu are nimic împotrivă. Tara pașnica, domnule. Atât de pașnică încât nu se amesteca nici măcar în propriile-i treburi interne. In schimb cea mai agresiva este Ucraina, care s-a dus peste Rusia cu teritoriu cu tot. In rest, de al Nistru pân la Tisa, cubul are opt fețe, iar majoritatea oamenilor au cap pătrat si iubesc geografia în spațiu. Știind ca pământul e rotund, vrăbiile migratoare, dornice să ajungă in Rusia, țara făgăduinței ortodoxe, au pornit-o spre vest, împotmolindu-se, a dracului fatalitate, în Germania… Sto tâ gavarisi tam?

        Apreciat de 2 persoane

        Răspunde

  7. Cică doi tipi înaintau cu greu, gâfâind, prin deșert (Sahara), unul (Siegfried) cu o cabină telefonică în spate (din acelea roșii, cum erau în Londra pe vremuri), iar celălalt (Antal) cu o nicovală în brațe. Printre suspine, Antal îl întreabă pe Siegfried: „Pentru ce cari măi cabina aia de telefon în spate?„, iar Siegfried îi răspunde: „Păi am auzit că pe aici prin deșert mișună niște tâlharii ai pustiului care jefuiesc caravanele, așa că dacă mă atacă intru în cabină si sun la poliție. Dar tu ce faci cu nicovala aia?„, iar Antal zice, „Păi tot de frica tâlharilor. Dacă mă atacă o las jos si fug mult mai repede„.

    P.S. Este posibil să-i fi încurcat pe Siegfried cu Antal si de fapt să fi fost invers, dar chiar si așa surpriza cunoașterii de tine rămâne intactă. 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

  8. Am făcut exercițiul cu puțin prea mult detaliu. Cubul era relativ în mijloc, nu foarte mare, de sticlă roșie sângeriu, foarte neted și cu un colț înfipt în nisip. Floarea ieșea din nisip fix în colțul acela. În stânga în spate era o scară albă cu trepte infinit de multe, până la cer. Pe prima treaptă ședea un cal cam Bojack ținându-și capul în copitele din față. Când ai zis că trebuie salvate lucruri am crezut că trebuie să explic cum le salvez în detrimentul celorlalte, deci am spart cubul și un ciob mai mare a ferit floarea de furtună, iar scara s-a împrăștiat în toate zările, dar prima treaptă i-a servit calului de adăpost. Recunosc că interpretarea a flatat grozav toate aceste alegeri, ceea ce sugerează că totuși egoul a rămas intact 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

  9. @Adore – După cum discutaserăm cu alte prilejuri similare, constatând de comun dezacord că paradoxul postărilor tale constă în dificultatea (ta) de a alege niște titluri frumoase, inspirate, care så rezoneze armonic cu conținutul fermecător al prozelor oferite de tine în dar poporului… ăăă ceea ce denotă.
    Dar. Am luptat si ai progresat. Constat cu agreabilă surpriză că de data aceasta ai reușit să potrivești minunat titlul pe conținut. Vorba lui Garibaldi, halal să-ți fie.

    P.S. Din cauza cubului (opt e un cub perfect, doi la a treia) floarea e musai de colț, dar, fiind si desert de jur împrejur, este musai altoită pe cactus, ceea ce face sens, cele două fiind compatibile la gene si la înfățișare. Fiind frumoasă o iau musai cu mine, fiindcă frumusețea va salva lumea. In caz că se anunță la buletinul meteo uragan de țărână, io, nevricos cum mă aflu si cu naturalul simțitor, voi să mă scap întâi pe mine (ca să mă ușurez de povară), după care pentru a mă salva, sar pe cal (un unicorn trandafiriu), si-i dau bice. Cubul (Kaaba, așa îi zice) rămâne la Mecca, îl las spre adorare pelerinilor, iar scara:

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

    • Poate ți-am mai spus, dar cu titlul chiar am o problemă. Nu pot să mă apuc să scriu ceva, deși textul e pe țeavă și ar ieși de acolo fără niciun efort, dacă nu am titlul potrivit. Așa că titlurile alea, așa nepotrivite cum îți par ție, sunt categoric cele mai muncite părți ale scrierilor mele. Dar se poate să ai dreptate: când mă străduiesc prea mult îmi ies lucrurile prost.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

      • Ba pardon, că io din cașcavalul lui Jiminy-grec m-am inspirat (i-auzi una: „Cubul era relativ în mijloc, nu foarte mare, de sticlă roșie sângeriu, foarte neted și cu un colț înfipt în nisip” – wow, să-ti bați copiii cu basca udă si alta nu), nu din al tău. Al tău e un cașcaval naiv, pe care tu, șireată, l-ai furat de la corb, ca să-l dai „la papagali”, ca gustare, atrăgând însă vrăbiile si alte orătănii.

        P.S. Am si io în portofoliu o mulțime de teste din astea „psihologice” de uimit si momit gagici. Stai să-mi vie contextul si organizez si io niște sondaje din astea cu schepsis introspectiv, de stă mâța-n codă. De la tine însă, care ești profesionista in domeniu „pshi”, în timpul liber de la blog, mă așteptam să stabilești stacheta mai sus, măcar la testul celor opt culori.

        Apreciat de 2 persoane

        Răspunde

  11. La mine a fost simplu:

    1) deșertul era deșert, oarecum uniform și neinteresant;
    2) cubul, oarecum ermetic sau închis, era în fața mea, avea dimensiunea unei case, deci era impunător și ieșea în evidență sau cel puțin dădea culoare peisajul respectiv monoton și tern;
    3) floarea era mică, frumoasă, colorată și se afla în centrul cubului;
    4) scara era modalitatea de acces în interiorul cubului – deci rezemată sau atașată de cub și pe ea urcai ca să intri în cub, cam ca în filmele SF cu cosmonauți. 🙂
    5) calul era „cămila” cu care ajunsesem eu acolo.

    Așadar, în scenariul meu elementele nu erau separate, ci toate aveau cumva legătură unul cu celălalt – un aspect care mie mi s-a părut firesc, abia ulterior m-am gândit din cum le descriai că ele ar putea fi separate.

    Iar salvarea a fost foarte simplă, pentru că:
    a) leg sau priponesc calul de scară, care este atașată de cub și deci fixă;
    b) intru în cub, unde se află totodată și floarea.

    După care poate să se dezlănțuie și potopul, pentru că cubul este invulnerabil la furtună, de care mă izolează complet, atât pe mine cât și floarea (care în scenariul meu se afla chiar în cub) și protejează totodată calul (legat de scara cubului), oferindu-ne tuturor adăpost și siguranță. Așa că dinăuntrul cubului nici măcar nu mai aud furtuna de afară. După cum spunea parcă Osho: puteți să mă aruncați și în infern dar nu veți putea lua paradisul din mine.

    Sau floarea. 🙂

    Apreciază

    Răspunde

  14. La mine e foarte banal: desertul tipic, cubul era la distanta (spre orizont) albastru inchis, translucid, in nisip si cam cat mine, floarea era in ghiveci si am pus-o pe cub, scara era din aia de lemn si am sprijinit-o de cub, calul era in stanga, verde. Am salvat doar calul, fiindca cam dupa vreun minut de gandit la ce as salva ca al doilea obiect, am ajuns la concluzia ca n-as. As salva doar calul.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

  16. Deșertul – ca o plajă pustie, infinită. Cubul e din os, ca un zar, dar fără insemne. E cât un WC public, de-ăla din parcurile de pe vremuri. Floarea e o margaretă, crește direct din nisip, la poalele cubului, în umbra lui. Scara e una veche, din lemn, scară de zugrav. Rezemată de cub, pe partea cu floarea. Chiar nu-mi trebuie, dar dacă așa e jocul… Calul stă lateral, în dreapta cubului, neînhămat, e un cal domestic, roșcat. Pare că paște, deși pe jos e doar nisip.
    Când vine furtuna, mă urc pe cal și fug cu el. E simplu! Nu pot salva floarea, că nici nu mă interesează. De scară n-am nevoie, cum am mai zis. Dar calul e important. Practic, e mijlocul salvării mele.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • @Iosif – Te alinți teribil. Se umfla rânza-n tine imediat ce te bagă cineva în seamă. Chestia cu „hop si așa” era o simplă licență poetică, pentru că altminteri iosiful e pretutindeni, calci pe el ca pe dude, fiind prezent la datorie, ca zgomot de fond, pe orice blog ai comenta. Ce-am vrut să subliniez este faptul că există locuri emblematice în univers, auto-etichetate (iată) sugestiv, pe care Iosif & Renata au exclusivitate, ca comentatori.

      Apreciază

      Răspunde

  18. Adevărul este un concept (abstract?)care se află la confluența, pentru 0M, a unei credințe* într-un sistem** rezultat din conștiință** și reprezentativ al realității**, și utilizarea limbajului corespunzător acestui „adevăr” căruia i se aplică simbolismul fonetic.**

    „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.
    În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.
    Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca , acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.
    Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.”
    „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci. Cum putem să ştim calea într-acolo?”
    Isus i-a zis: „Eu sunt Calea* , Adevărul** şi Viaţa*** . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
    Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.”

    „Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea* şi Viaţa*** . Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
    Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

    La multi ani… „FeMeï”

    Apreciază

    Răspunde
  19. Pingback: Hop ș-așa! « (b)Arca lui goE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s